La capela "Sfântul Iosif" a Catedralei în construcţie din Piaţa Ciapariu, în zilele de 6-7 martie a.c., a fost prezentată recenta Scrisoare Enciclică a Sfântului Părinte, Papa Benedict al XVI-lea, către episcopi, preoţi şi diaconi, către persoanele consacrate şi către toţi credincioşii, " Spe Salvi" . În conferinţele ce s-au desfăşurat în după-masa fiecărei zile, au avut, pe rând cuvântul, pr. Florin Bozântan, Consilier eparhial cu probleme teologice , Prof. Călin Săplăcan de la Facultatea de Teologie greco-catolică din Cluj-Napoca (FTGC), Pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii şi persoanele consacrate , care au abordat aspecte dogmatice, filosofice şi spirituale ale enciclicii, iar în încheiere, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a realizat o imagine de ansamblu asupra acestei scrisori pontificale.

Documentul prezentat credincioşilor a fost dat la Roma, la Sfântul Petru, la 30 nov., de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, în anul Domnului 2007, al treilea an de pontificat. Documentul a apărut în mai multe limbi de circulaţie: limba latină, italiană, franceză, engleză, germană, spaniolă, a fost tradus şi în limba română şi poate fi citit pe situl www.catholica.ro la secţiunea Documente. Este a doua Enciclică a Sfântului Părinte, după Scrisoarea Enciclică Deus Caritas Est – Dumnezeu este iubire.

Tema rezultă chiar din titlul acestei scrisori, titlul fiind preluat din primele cuvinte în limba latină. Documentul începe cu un citat din Epistola Sfântului Apostol Pavel către romani, "Spe Salvi facti sumus", ceea ce înseamnă, "în speranţă am fost mântuiţi".

În prima zi de conferinţe, Pr. Florin Bozântan, în consideraţiile sale dogmatice, a arătat: "Speranţa este pusă de Dumnezeu în inima fiecărui om, ea asumând aşteptările care inspiră activităţile oamenilor, le purifică, pentru a le îndrepta spre Împărăţia Cerurilor. Viaţa nu este un simplu produs al legilor şi al materiei, ci în toate şi în acelaşi timp, există o voinţă personală, există un spirit care în Isus Hristos s-a revelat ca şi iubire. Sfântul Părinte face o trecere de la speranţa în trecut, o speranţă a venirii Mântuitorului aşteptat de Biserica primară, la o speranţă a timpului actual, care interesează viaţa şi moartea omului astăzi."

După o incursiune istorică şi o analiză a scrisorii din perspectiva filosofică, Prof. Călin Săplăcan a reluat problematica speranţei, accentuând două aspecte: 1. "Ce înseamnă a spera, ce anume putem spera? Constatarea pe care Sfântul Părinte o face, este legată de decalajul care există între progresul ştiinţific şi cel etic. Între reacţiile de după apariţia acestui document, este şi aceea că Papa Benedict al XVI-lea, doreşte să dea un răspuns acelora care-şi pun întrebarea despre ce este după moarte. Răspunsul Sfântului Părinte este fundamentat într-o convingere creştină puternică, bazată pe mesajul lui Isus Hristos, şi care vizează sensul vieţii. Deoarece speranţa nu vizează ceea ce se petrece după moarte ci vizează ceea ce se petrece acum, aici. Acesta este unul dintre punctele forte ale enciclicii Spe Salvi: de a spune, în ciuda reproşurilor pe care Karl Marx sau Nietzsche le-au făcut creştinismului, că speranţa creştină este posibilă. Speranţa creştină este pentru acum, pentru prezent, dar îşi va găsi împlinirea dincolo, după moarte.

2. Un alt punct tratat în document este cel referitor la criza identităţii. Astăzi se poate constata că angajamentul social nu mai este numai creştin. Există atâtea organizaţii umanitare. Oare între credinţa în Isus Hristos sau absenţa credinţei nu mai este nici o diferenţă? În ce constă identitatea creştină? Oare în apartenenţa la o biserică? În confesiunea credinţei? În experienţele determinate de vocaţie, de convertire sau de har? Adevărata identitate creştină poate fi dobândită doar la umbra crucii. Identitatea creştină nu poate să se înţeleagă decât ca şi un act de identificare simbolică cu Hristos răstignit. Această identificare se operează în măsura în care suntem atinşi de mesajul Evangheliei, anunţând că Dumnezeu s-a identificat, în Isus Hristos, cu nelegiuiţii şi cu abandonaţii din care facem parte şi noi înşine. Sfântul Părinte ne dă câteva "locuri" de însuşire şi de manifestare a speranţei: rugăciunea, suferinţa, acţiunea."

În continuare, Pr. Anton Crişan a prezentat aspecte spirituale între care, răspunsul central pe care credinţa creştină îl dă tuturor întrebărilor pe care şi le-au ridicat oamenii din toate timpurile: " Sfântul Părinte spune că « omul este răscumpărat prin Iubire », dar aici nu este vorba de iubirea umană, care este fragilă şi care poate fi distrusă de moarte. Este vorba de acea iubire care dă certitudinea să spui împreună cu Pavel : « Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru" (Rom 8,38-39). Cine vrea să rămână în această iubire, acela trebuie să împărtăşească trăirea sfântului Pavel, care spune: "trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi s-a dat pentru mine" (Gal 2,20)."

Aprofundând cele spuse mai înainte, PS Florentin a realizat un rezumat al documentului prezentând totodată câteva aspecte mai importante: " Răscumpărarea ne este oferită în sensul că am primit o speranţă demnă de încredere. Mântuirea noastră este un dar gratuit, nemeritat. Dumnezeu ne face acest dar, pentru ca să trăim cu speranţă. Poate că nu înţelegem bine ce reprezintă această mântuire în timpul vieţii noastre. Cu siguranţă, după momentul trecerii, vom înţelege mult mai bine care este marele har al faptului că suntem mântuiţi. "Prin har aţi fost mântuiţi" – spune Sfântul Apostol Pavel. Iată cum mântuirea trebuie să fie izvor de speranţă pentru noi, astăzi, care să ne facă să putem trăi altfel prezentul nostru. Să ne ajute în momentele dificile, dar mai cu seamă să ne ofere un scop, un ţel, un punct final vieţii noastre, spre ce ne îndreptăm. Spre un neant, spre un haos, spre o groapă din cimitir? Nicidecum! Dumnezeu ne-a chemat să fim părtaşi la bucuria gloriei Sale împreună cu Fiul său, acum înălţat la ceruri, cu Preasfânta Fecioară Maria şi cu toţi sfinţii. (…)

Există un aspect care de multe ori e trecut cu vederea în acest document: Papa spune, criza actuală a credinţei este o criză a speranţei creştine. Adică omul nu mai are motiv să spere şi atunci, dacă nu există speranţă, la ce să cred? În ce să cred? Sfântul Părinte arată cum, întărind speranţa, punem un fundament credinţei noastre. Este legătura cea mai directă între speranţă şi credinţă. (…)

În încheierea scrisorii enciclice, Sfântul Părinte ne oferă exemplul Preasfintei Fecioare Maria. Atunci când vorbim despre speranţă, Preasfânta Fecioară Maria este modelul uman prin excelenţă. Despre Maria se spune, în Evanghelia de la Luca, "Maria păstra aceste cuvinte în inima ei". Nu se spune "Maria înţelegea", ci se spune, "Maria păstra cuvintele". În decursul vieţii pământeşti, Maria se pregăteşte pentru momentul încercării în speranţă, momentul suprem, momentul Crucii. Maria îl va ţine în braţe pe Mântuitorul, Isus Hristos, Fiul ei unic, mort. Dar nu va face acte disperate, nici nu va muri de durere, chiar dacă, probabil, plângea, ca orice mamă îndurerată, pentru că avea speranţa Cuvântului. Ştia că acel Cuvânt, Fiul Omului, va fi dus la moarte, dar a treia zi va învia. Acel Cuvânt se va împlini. Iată un exemplu de speranţă foarte puternic. Atunci când evidenţa umană, palpabilă, tot ceea ce simţim, ne spune ceva perfect logic, raţional, şi de fapt credinţa fundamentată pe speranţă ne spune cu totul altceva: Preasfânta Fecioară Maria probabil gândea: "Îl ţin mort în braţe, dar ştiu că va învia! Pentru că am încredere în cuvântul Său". De multe ori şi în viaţa noastră, am ajuns la momente limită, în care, din punct de vedere uman totul se încheiase şi poate atârna de o secundă decizia noastră spre bine sau rău. În momentul în care, orbeşte, am luat-o spre bine, în scurt timp totul s-a schimbat. Aşa acţionează speranţa. Ne cere un drum în întuneric, ne cere o trecere prin bezna raţiunii, pentru ca, dincolo de acel culoar întunecat, să putem descoperi poarta spre lumină. Aceasta este trecerea prin moartea raţiunii, aceasta este trecerea prin moarte, pe care, cu toţii suntem datori să o parcurgem. De aceea cred că este important de a arăta lumii de astăzi speranţa.

Să nu ne dăm niciodată bătuţi în credinţă. Să fim siguri că El a învins lumea şi ne spune şi nouă: "Nu te teme turmă mică!" El a învins lumea o dată pentru totdeauna, de aceea ne cere să ne lăsăm învinşi aici de bine, nu de rău, dar să nu ne pierdem niciodată speranţa."

Preasfinţia Sa a încheiat astfel: "Cele de mai sus, sunt doar câteva puncte de referinţă din acest document al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, scrisoare care încheie anul 2007. Alături de acest document se află şi un alt document important legat de evanghelizare, însă enciclica Spe Salvi rămâne un punct de referinţă care răspunde la multe întrebări. Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne putem întări în credinţă, fundamentaţi fiind pe speranţa în mântuire, spre viaţa veşnică. Amin."

V.S. – Biroul de presă