Luni, 13 octombrie: ziua a început ca de obicei cu o rugăciune, apoi s-au făcut câteva anunţuri; a urmat prezenţa făcută tot pe cale electronică; au fost prezenţi 234 de părinţi sinodali, câţiva se pare că au răcit ca urmare a slujbei de ieri, din cauza soarelui, alţii erau bolnavi de mai înainte, dar desigur, lucrările merg înainte. Trebuie menţionat faptul că în aulă se află zilnic circa 400 de persoane, doar părinţii sinodali sunt cei care votează şi care au aparate electronice pentru prezenţă. Pe lângă părinţii sinodali, se află o serie de auditori şi de asistenţi, de experţi, de secretari care ne împart materialele, translatori, fotografi, personalul auxiliar de sală, deci se poate imagina această aulă, ca şi capacitate poate mai mare decât Catedrala noastră Schimbarea la Faţă, plină.

Au continuat şi astăzi alocuţiunile în plen – suntem la cea de-a XII-a Congregaţie Generală – au vorbit din nou persoane din diferite colţuri ale lumii, s-a ridicat din nou problema predicaţiei, modul în care ea atinge sau nu sufletele credincioşilor; predica să nu fie ca un tren care trece prin gară fără să oprească, pentru că nimeni nu poate lua acel tren. De asemenea, s-a vorbit despre lectura pioasă a Bibliei, care să ajute să se treacă de la martorul prin excelenţă, Hristos, care aduce mărturia Tatălui, la a fi martori prin cunoaşterea Cuvântului lui Hristos. Să existe un raport viu cu Sfânta Scriptură şi de asemenea un raport trăit în cadrul Bisericii.

Contactul cu Hristos a fost subliniat şi de către alţi Episcopi, care au spus că atunci când preotul reuşeşte să întrupeze Cuvântul, el reuşeşte să facă iubită persoana lui Hristos: în clipa în care te întâlneşti cu Cel pe care Îl iubeşti, nu poţi să nu asculţi. Inimile se deschid în faţa Celui pe care Îl iubesc. Au fost câteva propuneri foarte concrete pentru seminarii, ca preoţii să fie educaţi la cunoaşterea metodei Lectio divina şi la lectura Sfintei Scripturi, să ştie să asculte Cuvântul, să poarte o discuţie teologică şi să aibă o experienţă de viaţă pe care să o poată împărtăşi celorlalţi. S-a vorbit despre cateheză – cateheţii ca şi animatori ai grupurilor biblice.

S-a vorbit de asemenea despre problema emigranţilor – emigranţii care pleacă fără a avea o pregătire religioasă în ţara lor şi este foarte greu să o facă acolo unde ajung. De asemenea, despre atitudinea pe care o au cei care îi primesc pe emigranţi, pentru ca să poată fi integraţi în parohii sau în nuclee de credinţă. S-a subliniat şi importanţa citirii Bibliei în familie, pentru sudarea familiilor, cât de important este să fie dus Cuvântul lui Dumnezeu în pieţele publice, în spitale, în şcoli, în domeniul sportului, în arte, în ştiinţă, în situaţiile de conflict, terorism, guerilla, în situaţiile de singurătate, pentru că acest Cuvânt al lui Dumnezeu are o putere în sine. El poate aduce vindecare, pace, El poate naşte punţi de înţelegere între oameni. Deci, să avem mai multă încredere în Cuvântul lui Dumnezeu.

Au fost şi alte recomandări cu privire la seminarii: seminariştii să fie deprinşi la lectura Sfintei Scripturi, să înveţe să o transforme în rugăciune şi la rândul lor să îi poată educa pe credincioşi la citirea Sfintei Scripturi, să ştie să o explice, să o introducă în planurile pastorale şi, dacă este nevoie, să ofere credincioşilor şi anumite suporturi biblice pentru interpretarea textului. S-a vorbit despre necesitatea de a vesti într-un mod eficace Cuvântul lui Dumnezeu. Un cuvânt foarte frumos şi spiritual l-a avut Cardinalul Godfried Danneels din Belgia, care a pornit de la parabolele din Marcu 4, arătând caracteristicile predicaţiei. Isus nu vorbeşte despre tehnica predicaţiei, El spune că trebuie anunţat Cuvântul, dar prin parabole deducem anumite principii.

A arătat cum, prin parabola Bunului Semănător, trebuie să înţelegem că sămânţa trebuie aruncată peste tot, dar să ştim că undeva există şi pământul bun; important este să aruncăm sămânţa, fără să ne preocupăm prea mult de rezultat. După aceea, să avem încredere că sămânţa, odată pusă, are în ea însăşi forţa de a aduce rod. De aceea, să oferim libertate răspunsului, după ce s-a oferit Cuvântul. Cuvântul lui Dumnezeu are deci această forţă în El însuşi, de aceea să nu avem impresia că rezultatul este proporţional cu efortul. De multe ori nu este valabilă legea proporţionalităţii, noi trebuie să semănăm, chiar dacă ni se pare că nu există nici un rod, pentru că, la timpul potrivit, rodul va veni. De asemenea, cel care vesteşte nu trebuie să se ascundă, trebuie să continue, să pună Cuvântul lui Dumnezeu la lumină, indiferent de rezultatele pe care le are sau nu.

De asemenea, a atras atenţia asupra importanţei de a găsi o modalitate de a predica orbilor, să aibă şi ei acces la Cuvântul lui Dumnezeu. Au mai fost multe alte propuneri interesante. Secretarul Sinodului a subliniat că multă lume, în alocuţiuni, a spus, referindu-se la lucrările Sinodului, Sfântul Sinod, şi chiar dacă în denumirea oficială nu este aşa, totuşi a considerat că este adevărat, pentru că în primul rând suntem cu toţii adunaţi aici în numele lui Dumnezeu, şi Hristos spune că "Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu prezent"; prezenţa Lui este cea care sfinţeşte această adunare omenească, deci o putem numi Sfânt Sinod.

Reamintesc, dacă cumva am spus, că în diferitele momente din pauză sau între alocuţiuni, cei de la regie au obiceiul să prezinte anumite picturi celebre ale diferiţilor clasici ai picturii, sau, dacă nu, se pun manuscrise, coperţi, pagini din Sfinte Scripturi de mare importanţă care se află aici în Biblioteca Apostolică Vaticană sau în Arhivele Vaticane.

Congregaţia de dimineaţă s-a încheiat, desigur, cu rugăciunea Angelus Domini, şi apoi ne-am reîntâlnit la ora 16.15, după amiaza, în faţa Aulei Sinodale, pentru a pleca împreună la un program artistic dedicat Adunării Sinodale, un concert cu ocazia Anului Paulin, în prezenţa Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Am plecat cu 7 autobuze mari spre Bazilica San Paolo fuori le mura şi la intrarea în Bazilică, ni s-a făcut un scurt istoric al celor mai recente descoperiri, prezentare din care amintesc câteva idei: Bazilica San Paolo fuori le mura este cea care, de 20 de secole, păstrează mormântul Sfântului Paul, martirizat în secolul I, la Tre Fontane – locul unde i s-a tăiat capul. Se spune că o matroană romană a luat corpul şi l-a aşezat într-o necropolă păgână, unde ar fi stat până la Edictul din Milano.

O primă Bazilică a fost construită de Constantin cel Mare şi avea intrarea undeva în absida actualei Bazilici. În continuare, Bazilica a suferit multe modificări, chiar şi reparaţii după un incendiu. Ea a fost prelungită (în lungime), încercându-se să se păstreze partea primară, dar să fie o capacitate mai mare pentru persoanele care veneau la rugăciune. Sub altar se găseşte un sarcofag din marmură de Carara, de circa 2,50/1,20 m, acesta fiind înconjurat de un zid de cărămidă gros, din cauza faptului că în vremea aceea – deja vorbim despre secolul al IV-lea – Bazilica se afla foarte aproape de fluviul Tibru. De multe ori, din cauza ploilor, fluviul ieşea din albie şi inunda această zonă. Astăzi, desigur, nu mai există acest pericol.

Interesant este faptul că, în jurul anului 390, se pare că au fost aşezate relicvele mai întâi într-un sarcofag mai mic şi apoi în sarcofagul mai mare din marmură. În anul 460, se spune că Papa Sixtus a venit pe apă, pe fluviu, la bazilică, ceea ce înseamnă că apa era destul de mare şi în apropierea bazilicii. S-a mai amintit faptul că, acum 3 ani – în anul 2005, s-a făcut o săpătură în acest zid de cărămidă, pentru a se putea vedea o parte din sarcofagul din marmură. Pentru a-l descoperi integral ar fi fost necesar să se desfacă tabernacolul care acoperă zona altarului şi este făcut din 1350. Tocmai pentru că se făceau pregătiri pentru Anul Paulin, anul Sfântului Apostol Pavel, nu s-a desfăcut Tabernacolul şi s-a făcut doar o fereastră, cam de 70/70 cm, în aşa fel încât se vede partea din afară a sarcofagului de marmură, din secolul al IV-lea.

Sarcofagul este total închis, iar deasupra existau plăci de marmură. Pe una dintre plăci s-a descoperit scris: Paulo Apostolo Martire, prescurtat – Paulo Apost Mart, ceea ce este o probă că acolo se află relicvele Sfântului Apostol Pavel. De asemenea, faptul că pelerinajele nu au încetat de-a lungul secolelor – au venit pelerini din toate colţurile lumii -, îl dovedeşte colecţia de monede pe care o au călugării mănăstirii de la Bazilica San Paolo, pentru că oameni din multe colţuri ale lumii veneau şi lăsau câte o monedă în semn de recunoştinţă pentru faptul că au fost primiţi în acest loc de pelerinaj. Este sigur că acesta este locul în care se află relicvele, aici au fost venerate încă din primele timpuri.

Acum, în Anul Paulin, sunt în medie circa 5000 de vizitatori pe zi şi numărul este în creştere, există grupuri din toate colţurile lumii, există grupuri ecumenice, de alte confesiuni. Pentru a primi vizitatorii s-au făcut multe lucrări, sub conducerea Cardinalului numit arhipreot al Bazilicii papale, pentru că San Paolo fuori le mura este una dintre Bazilicile pontificale. Cardinalul arhipreot este Cardinalul Andrea di Montezemolo. El este cel care ne-a primit aici şi ne-a explicat lucrările de restaurare pe care le-au făcut, lucrări perimetrale, pe ziduri, în zona serviciilor pentru public. De asemenea, au deschis o parte de muzeu, o parte de expoziţie, pentru ca pelerinii să poată să se simtă cât mai bine.

După această introducere pe care a făcut-o Cardinalul Andrea di Montezemolo, am fost invitaţi să coborâm sub nivelul altarului, unde am trecut prin faţa ferestrei de 70/70 cm, prin care se vede o bucată din partea laterală a sarcofagului în care se află relicvele Sfântului Paul. Nu ne-am putut opri pentru că eram foarte mulţi şi urma să vină Sfântul Părinte. În continuare, am fost invitaţi să luăm loc în navata centrală a bisericii, care era plină de scaune. Noi, Episcopii, am fost aşezaţi în zona navatei centrale, iar lateral, dincolo de o balustradă, erau foarte multe alte persoane care au venit să asiste la concert.

A fost un concert dedicat Anului Paulin şi Adunării Generale a Episcopilor din Anul Paulin. Concertul a fost susţinut de către Orchestra Wiener Philarmoniker, condusă de către Christoph Eschenbach. Ei au interpretat Simfonia a VI-a de Anton Bruckner. Acest concert a fost organizat de către Fundaţia Pro-Muzica şi arta sacră; preşedintele general al Fundaţiei este Excelenţa Sa dr. Hans Albert Courtial. A fost un concert de înaltă ţinută artistică, la care a participat şi Pontiful Roman. Papa, ca întotdeauna, este extrem de punctual: a intrat în Bazilică şi a luat loc pe scaun exact la ora 17.58, iar concertul trebuia să înceapă la ora 18.

După un scurt cuvânt din partea Cardinalului Andrea di Montezemolo, a început concertul, îndelung aplaudat şi apreciat de către întreaga asistenţă, în număr foarte mare, 1000-2000 de oameni. După concert, Papa a ţinut o scurtă alocuţiune, apreciind pozitiv acest moment cultural, şi apoi a rostit câteva cuvinte în limba germană, pentru membrii orchestrei. În final a dat mâna cu fiecare membru al Orchestrei Filarmonice din Viena.

A fost din nou o zi frumoasă, o zi plină de har, şi pentru care nu rămâne decât să-i mulţumim lui Dumnezeu, pentru tot ceea ce am văzut şi am ascultat, pentru faptul că am reuşit să împlinim rânduiala pelerinajului la locurile sfinte ale relicvelor Sfântului Paul, în acest an care este dedicat Sfântului Paul, şi să primim binecuvântarea pontificală. Ne rugăm bunului Dumnezeu ca aceeaşi binecuvântare, ce are valoare de indulgenţă plenară în acest an deosebit, să o poată primi toţi pelerinii care vor veni aici. Fie ca Apostolul neamurilor să ne conducă de sus paşii, ca să putem fi cu toţii, fiecare la locul său, apostoli ai neamurilor, pentru ca să aducem mărire Tatălui şi Fiului şi Spiritului Sfânt. Amin.

+ Florentin Crihălmeanu
Episcop de Cluj-Gherla