Ceasuri de seară cu Ion Agârbiceanu
La Parohia clujeană “Andrei Mureşanu”, capela “Sfântul Iosif” P-ţa Cipariu FN, ASTRU Cluj şi AGRU Cluj organizează miercuri, 15 octombrie 2008, o seară de cultură şi spiritualitate. Manifestarea va fi centrată pe evocarea personalităţii lui Ion Agârbiceanu, cunoscut prozator ardelean, scriitor de referinţă a literaturii române a sec. XX.
Programul va începe la ora 18:00 printr-un cuvânt de deschidere ţinut de Pr. Mircea Marţian, după care participanţii la eveniment vor avea ocazia de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe cel care a fost Ion Agârbiceanu, prin intermediul unor imagini retrospective ale vieţii acestuia. În continuarea programului, d-na Prof. Cornelia Lucia Frişan va realiza o prezentare a cărţii lui Ioan Agârbiceanu, Scrieri Creştine, reeditată în 2008. Momentele vor fi animate cu o lectură-dialog preluată din cartea mai sus amintită, alături de proiecţii grafice şi fragmente muzicale. Evenimentul se va încheia cu un moment de destindere în biblioteca AGRU, unde cei prezenţi vor fi invitaţi să savureze împreună o cană de ceai.
Ion Agârbiceanu s-a născut la 12 septembrie 1882, în loc. Cenade, Comitatul Alba de Jos. La începutul secolului XX, s-a alăturat prozatorilor George Coşbuc şi Ioan Slavici, prezentând în creaţia sa literară universul existenţial şi pătimirile din acea vreme ale ţăranului român.
După studiile gimnaziale făcute la Blaj (1892-1900), Ion Agârbiceanu a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Budapesta (1900-1904). A colaborat la cele mai importante publicaţii literare „Tribuna” – Sibiu, la „Gazeta Transilvaniei” – Braşov, „Familia” – Oradea, „Drapelul” – Lugoj. În anul 1903 începe colaborarea la revista „Sămănătorul”. În 1905 se înscrie la Facultatea de Litere din Budapesta. Între 1906-1910 este preot paroh în Bucium-Sasa, jud. Alba, apoi la Orlat, jud. Sibiu 1910-1919. În timpul primului război mondial este preot militar în corpul voluntarilor ardeleni (1917-1918). După 1918 a fost director al ziarului „Patria” din Cluj (1919-1927), apoi al revistei „Tribuna” din Cluj. După 1919 a făcut parte din Parlamentul României întregite, devenind senator şi vicepreşedinte al Senatului. Din 1930 a fost preot şi protopop de Cluj în 1931 fiind canonic al Episcopiei de Cluj-Gherla.
Creaţia sa literară l-a adus între membrii „Astrei” unde a fost secretar general între 1925-1940. Pentru o perioadă a fost redactor al revistei „Transilvania”. A fost membru al Academiei Române şi a făcut parte din conducerea Societăţii Scriitorilor. De asemenea, din 1921, a fost preşedinte al Sindicatului presei române din Ardeal şi Banat. S-a stins din viaţă la 28 mai 1963, dar a rămas în memoria românilor ca blând povestitor ardelean, vestitor al tezaurului de credinţă şi tradiţie a neamului nostru.
Evenimentul face parte din Zilele Acţiunii Catolice sărbătorite la Cluj de către AGRU şi ASTRU şi din cadrul Săptămânii Tânărului Greco-Catolic.
Ultimele apariţii din proza lui Ion Agarbiceanu:
Căile Fericirii, Editura „Buna Vestire”, Blaj 2004
Faţa de lumină a creştinismului, meditaţii, Editura “Buna Vestire”, Blaj 2005
Cuiburi de Soare, Editura “LIMES”, 2007
Scrieri creştine, Editura „Buna Vestire”, Blaj, 2008
Via Cluj.ASTRU.ro