E vremea colindelor

Publicat pe: 12 decembrie 2008|Secțiunea: Ştiri|

Ne aflăm în Postul Crăciunului, timp binecuvântat de pregătire pentru marea Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului. La fel ca în fiecare an, corurile greco-catolice din Cluj-Napoca, continuă frumosul obicei al concertelor de colinde, invitând credincioşii în biserică pentru a intra, prin intermediul cântului, în pacea şi bucuria tainică a Crăciunului.

PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial, participă ca invitat special la momentele de rugăciune prin cânt de colindă propuse de Corurile principale ale Eparhiei de Cluj-Gherla, cele care prin susţinerea programului liturgic din tot cursul anului, contribuie semnificativ la viaţa Eparhiei de Cluj-Gherla.

O seară de măiestrie vocală au oferit mai întâi, în 7 dec. a.c., soliştii Corului "Jubilate", al Capelei "Sfântul Iosif" a Catedralei în construcţie din P-ţa Cipariu (vezi aici). Mihaela Cesa-Goje, dirijoarea corului în componenţa căruia se află cadre didactice ale Academiei de Muzică "Gheorghe Dima", a propus publicului prelucrări după colinzi româneşti dar şi piese precum "Mary’s lullaby" de John Rutter sau "Scots nativity" de Alan Bullard. Zeci de credincioşi au înfruntat vitregia vremii de afară, pentru a primi un strop de lumină spirituală în ambianţa plăcută a capelei frumos împodobite cu icoane reprezentând chipurile sfinţilor.

Duminică, 14 dec. 2008, de la ora 19.15, Catedrala "Schimbarea la Faţă" va deveni asemeni peşterii din Betleem unde Pruncul Sfânt coboară, prin vocile pline de sensibilitate ale soliştilor Corului "Angeli" al Bisericii "Bob", cor dirijat de prof. Angela David. Între colinzile propuse ascultătorilor de către tinerii interpreţi, se află "Ce vedere minunată", "Închinarea păstorilor", "Vine Crăciunul pe sară", "Colindul clopotelor" etc. Două lucrări vor avea ca interprete solo, pe Sarah Marinescu şi micuţa Sara David.

În preajma Sărbătorii mult aşteptate a Naşterii Domnului, "Corul de îngeri Angeli", care împlineşte în acest an 11 ani de existenţă, va aduce Vestea cea Bună a Crăciunului şi în casele oamenilor, printr-un nou album de colinde, la care au lucrat cu multă dăruire.

În continuare, în seara de luni, 15 dec. a.c., de la ora 19.00, în Catedrala "Schimbarea la Faţă" va avea loc un Concert de Colinde susţinut de Corul "Magnificat" al Catedralei, dirijat de prof. Alexandru Suciu. În program sunt prevăzute tradiţionalele colinde româneşti dar şi lucrări din repertoriul internaţional. Corul va fi acompaniat la pian de Cornelia Cuteanu, în concert fiind invitaţi soliştii, Dora Ioniţă Răchită şi Lorant Iosif Barta.

Corul "Magnificat", care deja a obişnuit publicul ascultător cu armonia sonoră, va impresiona din nou prin amploarea şi frumuseţea interpretării, datorată atât numărului mare de membrii ai corului cât şi pasiunii şi perseverenţei cu care se pregătesc pentru concerte sau pentru a da răspunsurile la celebrările liturgice.

Astfel, în sunetul lin al colindelor, Sărbătorile iernii se apropie, iar în mijlocul pregătirilor felurite care ţin de partea materială – curăţenie, cumpărături, cadouri -, ne revine în amintire întâmplarea care a schimbat cursul istoriei: Naşterea Fiului lui Dumnezeu într-o iesle săracă. Spre această iesle suntem cu toţii invitaţi să mergem pe drumul postului, împreună cu magii şi cu păstorii, pentru a-L adora pe Isus, pentru a descoperi iubirea pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte.

V.S., redactor
Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla

img49img50

img51