Tinerii din Eparhia de Cluj-Gherla au participat cel mai important eveniment al tinerilor catolici din întreaga lume: Ziua Mondială a Tineretului. Împreună cu tinerii catolici de rit latin, România a fost reprezentată de o delegaţie de peste 1000 de tineri entuziaşti, mândri de a reprezenta ţara noastră, de a da mărturie a credinţei lor în cel mai concret mod posibil: prin tricourile distinctive cu logo-ul întâlnirii, prin purtarea cu mândrie a drapelului naţional ce măsura nici mai mult nici mai puţin de 10 metri si era purtat cu mâinile ridicate deasupra capetelor, comunicarea cu ceilalţi, intonarea cântecelor internaţionale, o vorbă, un zâmbet, un strâns de mână… „De dónde eres?” „Where do you come from?” „Da dove siete?” …Romaniaaaa!…

Această întâlnire ne-a revigorat dragostea de ţară, mândria de a fi români şi de a o afirma tare şi răspicat, conştienţi că în marea de 193 de drapele şi al nostru ocupă un post la fel de important.

Ziua Mondială a Tineretului a fost găzduită la cea de-a 26-a ediţie, la Madrid, în Europa, după ce cu trei ani în urmă fusese celebrată la Sydney, în Australia. Tinerii europeni au fost cu atât mai dornici să participe, cu cât evenimentul se desfăşura „la ei acasă”. Datele oficiale ce prezintă numărul tinerilor înregistraţi la ZMT arată că spaniolii şi italienii au avut o majoritate covârşitoare, ambele naţiuni înregistrând cifre de peste 80000 de participanţi, în timp ce pe un loc secund s-au situat Franţa cu peste 50.000 participanţi şi Germania cu peste 15.000 participanţi.

Pe plan mondial, cei mai mulţi pelerini înregistraţi au provenit din Statele Unite, aproximativ 27.000 şi din Brazilia cu peste 13.000. Brazilia îşi explică participarea în număr considerabil şi datorită faptului că Rio de Janeiro va fi gazda următoarei ediţii a ZMT, iar tinerii brazilieni au fost prezenţi pentru a-şi exprima entuziasmul de a fi printre ţările privilegiate ce organizează un astfel de eveniment şi bineînţeles pentru a prelua „ştafeta”: crucea tinerilor, pe care Papa Ioan Paul al II-lea a instituit-o ca simbol al Zilei Mondiale a Tineretului, cruce ce va fi purtată pe braţe de tineri până la următoarea întâlnire, ca simbol al jertfei, al sacrificiului pentru Cristos şi a recunoaşterii marelui dar ce Dumnezeu l-a făcut prin intermediul crucii: o mare iubire revelată omenirii.

Ar mai fi multe de spus despre ZMT, în special, dacă acest text se va adresa şi tinerilor care nu au mai intrat niciodată în contact cu realitatea ZMT-ului, nici în calitate de participant, nici de voluntar (se poate să vă înscrieţi şi ca voluntari). Se poate afirma faptul că nici nu e nevoie să ştii ceva în prealabil. Ajunge experienţa trăită, ce se desfăşoară ca un film, are un început şi un sfârşit, atât de logice şi cronologice şi sunt atât de subtil de bine concepute, încât, dragă viitor participant sau voluntar, vei realiza că nu trebuia să ştii nimic în prealabil. Tot ce ţi se cere e entuziasm, determinare, dorinţă de a întâlni persoane noi şi de a creşte în credinţă. Şi încă ceva: pantofi comozi, cu care eşti obişnuit, nu-ţi lua pentru nimic în lume pantofi noi şi strâmţi, vei avea multe străzi de bătut. Pot doar să spun că la sfârşitul drumului împreună vei realiza că ceva s-a schimbat în interiorul tău, o trezire la adevărata viaţă, un gust nou pentru fiecare lucru. Întâlnirea cu Papa, cu ceilalţi, şi mai presus cu Cristos, îţi dă o forţă care te va însoţi de aici înainte în fiecare zi şi îţi va da certitudinea că nu eşti singur. NU EŞTI SINGUR!

Pornind de la această consideraţie, pe fondul unei societăţi bazate pe relativism, individualism şi mai mult ca oricând pe căutarea satisfacţiei personale cu orice preţ coroborate cu exigenţa aproape disperată de a fugi de sacrificiu şi suferinţă, crucea pare un simbol inutil. Crucea nu îşi mai găseşte locul în lumea noastră. Lumea noastră refuză crucea, aceeaşi cruce pe care Cristos ne-o poartă ca şi simbol al iubirii supreme. Dacă noi refuzăm crucea noastră, îl refuzăm pe însuşi Cristos şi împreună cu aceasta, orice plan pe care El l-a pregătit pentru noi. Cum putem face să ne reîntoarcem la punctul în care reconsiderăm crucea? Şi oare toţi tinerii catolici din această lume au căzut în aceeaşi existenţă inutilă, goală, fără sens şi fără idealuri, unde toţi fug de suferinţă?

Papa Benedict al XVI-lea ne dă răspunsul. Un răspuns încurajator şi plin de gingăşie. El ne transmite că este ferm convins că noi tinerii ŞTIM că lumea în care trăim şi care ne oferă toate aceste mici fericiri de duzină, nu e de ajuns să potolească foamea noastră de adevăr, de autenticitate. Nu, tinerii nu pot fi înşelaţi, pentru că la vârsta marilor idealuri, când cred că pot schimba lumea nu se împiedică de lucruri mărunte, ci ţintesc spre înălţimi. Spre realităţi şi lucruri ce ii pot face cu adevăraţi fericiţi.

Acelaşi Sfânt Părinte ne îndeamnă: „Îndrăzniţi să luaţi decizii definitive, pentru că în realitate sunt singurele care nu distrug libertatea, ci creează direcţia justă.” Cei prezenţi la ZMT au luat o decizie fermă, aceea de a-l urma pe Cristos, pentru a putea fi cu adevărat liberi, trăindu-şi frumos tinereţea.

Pornind de la aceste reflecţii, motto-ul celei de-a 26-a ediţii, „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă”(Col 2,7) e un îndemn pentru tinerii de pretutindeni: să nu se lase descurajaţi, să se hranească în fiecare zi din Cristos pentru a deveni puternici, în condiţiile în care în secolul nostru lupta crâncenă nu se mai dă la nivel fizic, ci e un război nevăzut la nivel spiritual, unde omul se vrea dezbrăcat de harul lui Dumnezeu, unde creatura trebuie încurajată să creadă că e autosuficientă, unde Dumnezeu e de prisos. În acest proces al îndepărtării omului de Dumnezeu credinţa noastră tare trebuie să fie stânca ce nu se clinteşte, atât pentru noi, cât şi pentru susţinerea celor mai slabi.

Acum mai mult ca niciodată ni se cere să reevanghelizăm lumea, dar acest lucru e posibil începând de la noi. Când noi vom fi tari în credinţă, plini de Spirit Sfânt, vom putea să dăruim forţa mai departe. Într-o lume debusolată, noi trebuie să fim o direcţie, noi trebuie să fim o alternativă. Dar doar uniţi vom reuşi. Şi unde, dacă nu la ZMT am reuşit să construim o parte din această unitate, să consolidăm la fiecare trei ani şi mai mult comunitatea noastră?

Ce înseamnă parcursul unei ZMT obişnuite?

Ziua Mondială a Tineretului nu e doar o zi, ci e de regulă un interval de cinci zile , în cazul nostru, din 16 în 21 august. În plus, aceasta e precedată de Zilele Diecezelor, unde tinerii pelerini sunt invitaţi să petreacă o săptămână pregătitoare cu tinerii din ţara gazdă în dieceze.

Din România, cei 75 de pelerini greco-catolici din Eparhia de Cluj-Gherla au poposit la Amposta, în Regiunea Tarragona, nord-estul Spaniei. În acest oraş ce nu însumează mai mult de 20.000 de locuitori, am fost primiţi cu braţele deschise.

De la început ţinem să precizăm că mici neînţelegeri lingvistice s-au strecurat, în condiţiile în care am realizat la faţa locului că puţina spaniolă ce o cunoşteam nu seamănă aproape deloc cu limba vorbită aici. Din discuţiile cu localnicii (care cunosc şi limba spaniolă, dar din orgoliu „regional”nu o vorbesc ) am înţeles că fiind în regiunea Catalunya, regiune autonomă a Spaniei, aici oamenii vorbesc o altfel de spaniolă, iar ceea ce cunoaştem noi drept spaniolă ( şi care de altfel se vorbeşte şi la Madrid, este denumită castelliana).

Cele cinci zile la Amposta au însemnat cunoaşterea comunităţii locale (a credincioşilor din parohii, ce în majoritate erau de o vârstă venerabilă), a tinerilor voluntari care au fost foarte încântaţi să ne cunoască şi cu care mai mult prin gesturi sau italiano-engleză am reuşit să comunicăm, a atracţiilor zonei. Ne-am dat seama cât de multă nevoie are Spania de o revigorare a credinţei, în contextul în care bisericile erau goale şi tinerii lipseau cu desăvârşire. Şi am realizat faptul că prezenţa noastră putea să contribuie la această revigorare.

Punctul central al şederii noastre la Amposta a fost celebrarea liturghiei cu comunitatea locală, în fiecare zi într-o altă parohie, astfel încât în scurt timp am reuşit să ne familiarizăm cu bisericile locului. Am rămas surprinşi de frumuseţea şi gingăşia cu care e reprezentată Sfânta Fecioară Maria şi devotamentul care se are pentru ea. Papa Ioan Paul al II-lea obişnuia să cheme Spania „Ţara Sfintei Fecioare Maria.”

Zilele cele mai pline de încărcare spirituală au fost ziua de sâmbătă, 13 august şi cea de duminică, 14 august. Sâmbătă a fost programată liturghia cu toţi tinerii arondaţi Barcelonei. Liturghia a fost doar un preambul a ceea ce urma să se întâmple la Madrid la sosirea Sfântului Părinte şi totuşi eram deja plini de nerăbdare şi de emoţie.

De asemenea, am avut ocazia să vizităm şi oraşul, care poartă în mod atât de evident amprenta lui Antonio Gaudi, un om de o profunzime extraordinară şi o viziune a vieţii atât de originală, încât a făcut din ea unicul scop.

Opera sa cea mai valoroasă, încă neterminată, Sagrada Famiglia, ne-a fost deschisă în mod gratuit, nouă pelerinilor. Maiestuozitatea construcţiei, corolarul de simboluri ce o definesc, stilul nemaiîntâlnit, toate spun o poveste, povestea unei noi creaţii, care să răstoarne canoanele vechi.

Gaudi a purtat divinul în exterior reprezentând Patima, Învierea şi Naşterea pe pereţii exteriori ai bisericii, în timp ce în interior a purtat elemente ale naturii, ale umanului: copaci, fructe. Unul dintre elementele inedite ale acestei construcţii este că,practic, aceasta nu se sprijină pe pereţii exteriori cum fac toate construcţiile clasice, ci exclusiv pe coloanele interioare, ce sunt gândite ca fiind trunchiuri de copaci înrămuraţi ce susţin acoperişul în totalitate. De asemenea, Gaudi spunea că opera sa (umanul) nu va trebui niciodată să depăşească divinul, de aceea a proiectat biserica la o înălţime de 170 de metri, 1 metru mai puţin decât cel mai înalt vârf de munte din regiune, Montserrat.

Uimiti încă de farmecul oraşului şi de inegalabila artă a lui Gaudi, ne-am reîntors la locul de întâlnire, unde de această dată nu se mai celebra Liturghia, ci aveau loc două concerte ale unor formaţii italiene consacrate: Gen Rosso si U2 în varianta italiană. Cei prezenţi ne-am dat mâinile şi am încins hore, am cântat împreună şi…ne-am reîntâlnit, pentru că această întâlnire a fost şi prilej de a reîntâlni prieteni din întreaga lume.

După o zi plină, a urmat ziua de 14, duminică, zi în care ni s-a propus să participăm la zilele Diecezei. Dieceza noastră se numea Tortosa, o localitate la câţiva zeci de kilometri de Amposta. Aici am fost primiţi de voluntari care ne-au făcut un tur al oraşului şi apoi ne-au oferit prânzul la seminarul din oraş. Aici unii dintre noi au descoperit prieteni dragi, din ţări îndepărtate, alţii am legat noi prietenii, iar până seara la festivalul naţiunilor prezente, am avut ocazia să fim împreună şi să ne bucurăm de această ocazie.

Seara am participat la o liturghie la catedrala din oraş împreună cu grupuri de tineri din: Italia, Germania, Polonia, SUA, Iordania, Madagascar şi Myanmar. Fiecare grup a avut datoria de a se prezenta în modul în care îl consideră mai adecvat: un dans, un filmuleţ, o prezentare ppt etc.

După Sfânta Liturghie, grupurile s-au îndreptat spre scena unde se desfăşura un concert pentru a anima tinerii şi care urma să găzduiască şi programele artistice ale fiecărei ţări participante la întâlnirea diecezană. Din păcate, din motive logistice, reprezentanţii ţării noastre au fost nevoiţi să renunţe la prezentarea programului exact în momentul în care se aflau în culise spre a urca pe scenă. Dezamăgirea se citea pe feţele tuturor. Nu avusesem ocazia să prezentăm frumosul port românesc, nici dansurile tradiţionale, nici momentul în care să arborăm steagul ţării noastre şi să strigăm: Hai România! Dar aveam speranţa că zilele următoare la Madrid aveau să şteargă gustul amar. Şi aşa a fost.

Luni, 15 august, după Liturghia în cinstea Adormirii Sfintei Fecioare, am urcat în autocare, şi salutând gazdele noastre bune din Amposta, am luat drumul Madridului într-o experienţă care avea să fie de neuitat.

Delia Dumitraş

via Cluj.ASTRU.ro