Sărbătoarea Sfântului Anton de Padova la Gherla
Duminică, 17 iunie 2012, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla a fost în mijlocul credincioşilor aflaţi în pelerinaj la Gherla pentru a-l cinsti pe Sfântul Anton, urmând tradiţia întemeiată aici odată cu ridicarea Mănăstirii ”Sf. Anton de Padova”, în anul 1990, pe o colină de la marginea oraşului. După întâmpinarea Episcopului la capela „Sfântul Iosif” de pe strada 1 Decembrie 1918, de către pr. paroh Alexandru Hruban, împreună cu ceilalţi preoţi şi studenţi teologi, s-a mers în procesiune cu Moaştele Sf. Anton de Padova până la mănăstirea de pe dealul Brădet.
Sfânta Liturghie Arhierească s-a celebrat în mijlocul naturii, ce era o imensă biserică împodobită în veşmânt de sărbătoare. La procesiune şi la celebrare au participat surori din Ordinul „Sfântul Vasile cel Mare” şi din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului şi câteva sute de credincioşi de diferite confesiuni, Sfântul Anton fiind şi pe aceste meleaguri cunoscut şi cinstit de oameni de orice confesiune. Între preoţii celebranţi amintim pe părinţii protopopi de Cluj şi Dej, pr. Cristian Sabău şi pr. Laurenţiu Biriş, pr. Laurean Daboc, protoegumen al Ordinului Bazilian şi încă zece preoţi sosiţi împreună cu credincioşii lor din Gherla şi din alte parohii ale Eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul greco-catolic din Gherla dirijat de dl. Vasile Chis.
La încheierea celebrării liturgice, pr. Alexandru Hruban a rostit un cuvânt de mulţumire adresat Episcopului şi tuturor celor veniţi pentru a-l cinsti pe „Sfântul Minunilor” şi a se ruga prin mijlocirea lui. O urare şi un „La mulţi ani!” cântat din suflet de toţi pelerinii, au fost adresate sorei Speranţa CMD, care, de mulţi ani se îngrijeşte ca sfintele altare să fie frumos pregătite pentru celebrări, mai ales cu prilejul marilor pelerinaje la Nicula, Dej şi Gherla şi care a împlinit 86 de ani de viaţă. Luând cuvântul, PS Florentin a mulţumit lui Dumnezeu pentru Jertfa Liturgică adusă întru pomenirea Sf. Anton de Padova, mulţumind şi gazdei manifestării, pr. paroh Alexandru Hruban, „care reînvie tradiţia acestor pelerinaje înfiinţate de pr. Gavril Pop, de pioasă amintire”. A adresat un cuvânt de apreciere şi mulţumire pentru toţi participanţii, invitând tinerii din ASTRU prezenţi în număr mare, să reprezinte Eparhia de Cluj-Gherla şi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic ce va avea loc în luna iulie la Iaşi. A urmat, conform obiceiului, rugăciunea la Sf. Anton de Padova şi binecuvântarea crinilor – simbol al sfinţeniei şi frumuseţii spirituale a Sfântului Anton. În încheiere PS Florentin a dat binecuvântarea cu relicva Sfântului Anton, adusă la Gherla pentru această ocazie de la parohia „Sfântul Anton de Padova” din Dej.
În cuvântul de învăţătură PS Florentin a adus, pornind de la fragmentul evanghelic, mărire lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei şi grija pe care o poartă fiecărei fiinţe create, mai ales, fiecăruia dintre noi: „Isus ne spune: ‘amintiţi-vă, că Tatăl Ceresc ştie de ce aveţi nevoie’. Tatăl ştie ce avem nevoie şi doreşte ca şi noi să ştim ce ne ajută pentru mântuirea sufletului şi să ştim şi ce ne împiedică mântuirea sufletului. Să încercăm să facem acea muncă a sculptorului, adică să înlăturăm ceea ce nu este necesar din viaţa noastră. Este o muncă dificilă, într-o lume care este proiectată mai mult spre cele materiale, vizibile, palpabile, decât spre Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne invită să privim natura din jurul nostru, prin cuvântul rostit de mântuitorul nostru Isus Hristos: ‘priviţi păsările cerului şi crinii câmpului’. Aici avem un cadru natural cu totul deosebit, nimeni dintre noi nu a pus mâna, nici să facă să crească iarba sau pădurea, nici să vopsească în culorile în care sunt vopsite florile, nici să înveţe păsările să cânte şi ascultaţi-le cât de frumos cântă, pentru că au liturghia lor. Şi iarba, şi pădurea, au liturghia lor pe care o înalţă lui Dumnezeu ca şi rugăciune fără grijă, fără preocupare sau, dacă vreţi, fără ca preocuparea pentru mâncare, îmbrăcăminte, avere, putere, să fie atât de mare încât să uităm că există Dumnezeu, să uităm că ‘toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit, de sus este, de la El, Părintele luminilor'”.
Preasfinţia Sa a vorbit apoi pe larg despre Sfântul Anton, „marele Sfânt făcător de minuni şi model de viaţă apostolică”, prezentându-i viaţa şi lucrările minunate săvârşite prin puterea credinţei. „Astăzi ne aflăm cu toţii aici pentru a cinsti memoria acestui mare Sfânt al Bisericii. El ne spune şi nouă astăzi, aşa cum spusese la Rimini: să fim pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu, să nu lăsăm doar păsările, natura, peştii, animalele, să aducă mărire lui Dumnezeu, pentru că noi, oamenii, am primit suflul lui Dumnezeu încă de la început, din vremea lui Adam. Noi am primit harul răscumpărării prin Crucea lui Hristos şi suntem botezaţi întru Preasfânt Numele Lui. Noi, oamenii, primim Sfintele Sacramente, ca să ne fie spre sfinţenie şi viaţă de har, de aceea suntem cei chemaţi mai întâi să aducem mărire lui Dumnezeu şi să o facem prin viaţa noastră, aşa cum au făcut vrednicii noştri martiri şi mărturisitori în credinţă, între care pomenitul de binecuvântată memorie, Cardinalul Iuliu Hossu, cel ce spunea cu fermitate: ‘credinţa noastră este viaţa noastră'”.