Relatare cu privire la ultima sesiune a Plenarei Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor, de la Roma (12-16 nov. 2012):

La fiecare doi ani, Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor are o sesiune plenară care se desfăşoară la Roma. În acest an, tema sesiunii plenare a fost „Importanţa ecumenismului pentru noua evanghelizare”. Au participat la întâlnire membrii diferitelor comisii ale Consiliului Pontifical, consultorii invitaţi să facă parte din acest Consiliu Pontifical şi reprezentanţii Consiliului Pontifical dimpreună cu câţiva invitaţi speciali pentru această sesiune.

Alături de cei care fac parte din Consiliul Pontifical în calitate de oficiali, membrii numiţi de Pontiful Roman sunt practic din toată lumea, în primul rând din Europa: Germania, Franţa, Italia, din alte ţări precum Polonia, Serbia, Letonia, Belgia, dar şi de pe celelalte continente, adică din America de Nord: Canada, Brazilia, Argentina, din Coreea de Sud, Africa, Tanzania, Congo, Liban, Bangladesh, Australia, Ecuador, Ierusalim, Israel – putem spune că este o mare pluralitate de persoane care participă la acest moment de plenară a CPUC.

Lucrările s-au desfăşurat ca de obicei, la Sediul Consiliului Pontifical de pe Via della Conciliazione, nr. 5, Roma, sub prezidenţa Eminenţei Sale Cardinalului Kurt Koch, Preşedintele acestui Consiliu Pontifical şi a Episcopului Brian Farrell, Secretarul acestui Consiliu Pontifical. Alături de aceştia au fost prezenţi şi ceilalţi membri desemnaţi ai Consiliului Pontifical precum şi consultori invitaţi speciali.

Programul a început luni, 12 nov. 2012, la ora 16.00, cu o rugăciune, urmată de cuvântul de salut din partea Preşedintelui, după care Eminenţa Sa a rostit un discurs introductiv despre importanţa ecumenismului pentru noua evanghelizare. Într-un prim punct a vorbit despre noua evanghelizare şi unitatea creştinilor, despre unitatea ecumenică în serviciul unei noi evanghelizări credibile, despre secularizare ca şi consecinţă a unor acte ale creştinilor, despre evanghelizare şi ecumenism în faţa unor noi ameninţări. La al doilea punct, Eminenţa Sa a vorbit despre căile credibile ale unei noi evanghelizări ecumenice, abordând, ca şi subpuncte: evanghelizarea fără prozelitism, evanghelizarea şi dialogul interreligios. La punctul al treilea a vorbit despre mesajele principale ale noii evanghelizări, primul subpunct fiind: menţinerea trează a conştiinţei despre prezenţa lui Dumnezeu în societatea de astăzi; al doilea subpunct: vestirea lui Dumnezeu cu chip uman; al treilea subpunct: ancorarea demnităţii umane în Misterul lui Dumnezeu”: al patrulea subpunct mare: ecumenismul martirilor ca nucleu profund al noii evanghelizări – o temă care şi pentru Biserica noastră este de actualitate, în care s-a subliniat faptul că societatea de astăzi are tot mai mult nevoie de martori care trăiesc credinţa, nu numai de cei care vorbesc despre credinţă. „Ecumenismul creştin îşi aminteşte cu recunoştinţă – spunea Eminenţa Sa – că cei mai credibili martori ai credinţei şi exegeţii cei mai convingători ai Evangheliei sunt martirii care şi-au oferit propria viaţă pentru credinţă. Ei ne pot furniza şi astăzi linii de orientare pentru noua evanghelizare”.

„În lumea de astăzi, peste 80% din cei care sunt persecutaţi din cauza credinţei, sunt creştini. De fapt, credinţa creştină este religia cea mai persecutată şi aşa cum spunea un alt vorbitor, făcând totalul creştinilor care mor pentru credinţă, s-ar putea spune că la fiecare trei minute moare un creştin pentru credinţă. Acest bilanţ cutremurător reprezintă şi o provocare pentru ecumenismul creştin actual şi o chemare la a fi solidari cu aceia care suferă din cauza credinţei. Întrucât astăzi toate Bisericile şi Comunităţile ecleziale au martirii lor, este corect să se vorbească despre un ecumenism al martirilor. Aceasta va aduce cu sine, dincolo de momentele dificile, şi o frumoasă promisiune: noi, creştinii şi Bisericile care trăim pe acest pământ într-o comuniune imperfectă, privind la exemplul acestor martiri care şi-au dat viaţa pentru credinţă, ne gândim cu bucurie şi la locul în care ei se află acum, locul gloriei cereşti, unde, cu siguranţă, cu toţii se află într-o perfectă şi deplină comuniune. Deci, martirii, aşa cum sublinia Fericitul Ioan-Paul al II-lea, sunt dovada cea mai semnificativă că orice element de diviziune, de separare, poate fi depăşit prin dăruirea totală de sine pentru cauza Evangheliei.

Ecumenismul martirilor a confirmat în istorie şi continuă şi astăzi să confirme convingerea atât de frumos subliniată de Tertulian, că „sângele martirilor este de fapt sămânţa Bisericii”. Şi astăzi trebuie să trăim cu speranţa că sângele martirilor timpului nostru poate deveni într-o bună zi sămânţa pentru unitatea deplină a Trupului lui Hristos. Ecumenismul martirilor constituie, deci, nucleul cel mai profund al noii evanghelizări, aşa cum deja cursul istoriei ne demonstrează, tocmai pentru că ei sunt cei mai convingători reformatori şi reînnoitori ai Bisericii, călăuziţi de lumina Evangheliei. Ecumenismul martirilor pune în lumină şi faptul că, pe de o parte, energiile umane trebuie să fie angajate în slujirea refacerii unităţii creştinilor, dar, pe de altă parte, unitatea nu este numai opera oamenilor, ci ea trebuie primită ca pe un dar pe care Dumnezeu ni-l face nouă. Rămâne, însă, datoria noastră să ne deschidem sufletele la acest dar al unităţii şi să ne rugăm cu aceeaşi încredere mare şi cu acelaşi curaj pe care l-a arătat Fericitul Ioan-Paul al II-lea, în anul jubiliar 2000, când, cu un gest profetic, a deschis poarta sfântă a bazilicii San Paolo fuori le Mura, împreună cu delegatul Patriarhatului ecumenic de Constantinopol şi cu Arhiepiscopul anglican de Canterbury, indicând prin acest gest profetic că el nu dorea să deschidă porţile noului mileniu doar cu mâinile lui, cu două mâini, ci cu şase mâini, spre a exprima astfel profunda speranţă ecumenică ca, după un prim mileniu al creştinismului, un timp al Bisericii nedespărţite şi după un al doilea mileniu, cu mari diviziuni în Biserică, atât în Orient cât şi în Occident, cel de-al treilea mileniu să poată împlini marea sarcină refacere a unităţii pierdute între creştini. Dacă recunoaştem că această sarcină poate fi împlinită doar atunci când Bisericile şi Comunităţile ecleziale se vor orienta în mod reînnoit către Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos, atunci e evident că vom putea privi noua evanghelizare numai prin prisma unirii forţelor noastre şi a trăirii responsabilităţii ecumenice” – sunt câteva idei din discursul introductiv a Cardinalului Curt Koch.

După discursul introductiv, a urmat un moment de intervenţii din partea participanţilor şi apoi discuţii generale cu privire la ecumenism şi noua evanghelizare. A fost, în mod cert, o îmbogăţire şi o deschidere prin împărtăşirea realităţilor din toate colţurile lumii.

În zilele următoare, programul a început în general la ora 9.00, cu o rugăciune, în fiecare zi în altă limbă, şi o meditaţie propusă de către unul din membrii Consiliului Pontifical. La ora 10.30 era o pauză şi lucrările se reluau la ora 11.00 până la ora 12.30, când ne reîntorceam la locurile de cazare pentru a servi masa de prânz, iar după-amiază continuam, de la ora 16.00 până în jurul orei 19.30, cu o pauză la ora 17.30.

Sigur, fiecare zi a avut şi anumite acţiuni specifice, pe care le voi menţiona în continuare. Astfel, în ziua de marţi, 13 noiembrie, ne-am reunit cu toţii în sacristia bazilicii San Pietro, unde s-a făcut o frumoasă procesiune şi o Celebrare Liturgică la Altarul Catedrei (lui Petru), care se află în absida principală a bazilicii San Pietro, o Celebrare Liturgică ce a fost pontificată de Cardinalul Kurt Koch, cel care a oferit şi cuvântul de învăţătură, bazat pe Evanghelia de la Luca (17, 7-10) – despre servul inutil care recunoaşte că nu a făcut decât ceea ce era dator să facă. Între alte idei subliniate la această omelie, Eminenţa Sa a vorbit despre ceea ce este decisiv în dialogul ecumenic şi conştiinţa că nu noi realizăm ceea ce este decisiv, ci doar lucrarea Spiritului Sfânt şi trebuie să conştientizăm că totul este har – aşa cum spunea Sfântul Ignaţiu, „să acţionăm ca şi cum totul ar depinde de noi, ştiind că El este cel care împlineşte şi să ne rugăm ca şi cum totul ar depinde de El, ştiind că noi suntem cei care ne rugăm”. De asemenea, foarte frumos a vorbit despre o „pasionată seninătate, dar în acelaşi timp şi despre o liniştită, senină, pasiune pentru unitate”. În concluzie, unitatea este un dar pe care trebuie să ştim să îl primim cu inima deschisă de la Spiritul Sfânt, pentru că mişcarea ecumenică în sine este opera Spiritului Sfânt căruia noi trebuie să ne încredinţăm. Aşadar, pe de o parte, să lucrăm, să acţionăm cu pasiune, dar şi cu răbdare, fără să nu uităm niciodată că şi noi suntem aceşti servitori inutili care se pun cu totul la dispoziţia operei Spiritului Sfânt.

A fost o foarte frumoasă ocazie de concelebrare a Sfintei Liturghii în ritul latin alături de 21 de episcopi şi 18 preoţi din întreaga lume, în bazilica vaticană, biserica Sfântului Petru din Roma. Am profitat de această ocazie, pentru ca, în continuare, să înalţ Bunului Dumnezeu o rugăciune pe locul unde am fost hirotonit episcop prin mâinile Fericitului Ioan-Paul al II-lea. De asemenea, am coborât în criptă unde am petrecut un moment de rugăciune pentru Biserica noastră, la moaştele Sfântului Petru şi apoi am urcat din nou în bazilică pentru a înălţa un gând către Sfântul Ioan Gură de Aur, a cărui sărbătoare o celebrăm în 13 noiembrie, precum şi o rugăciune la mormântul Fericitului Ioan-Paul al II-lea.

La ora 9.30 au început din nou lucrările Plenarei, cu intervenţia E.S. Mons. Nikola Eterović, Secretarul General al Sinodului Episcopilor, care ne-a prezentat o conferinţă despre Sinodul recent încheiat la Roma cu tema noii evanghelizări. După aceasta au urmat intervenţii din partea participanţilor, iar la ora 10.30 a fost pauza. Lucrările au continuat cu aşa-numitele rapoarte regionale, care s-au desfăşurat atât pe durata dimineţii, cât a după-amiezii. A fost interesant să putem cunoaşte situaţia ecumenică în locuri foarte diferite ale lumii, cum ar fi, de exemplu, situaţia ţărilor anglofone din zonele occidentale şi Australia, prezentată de către Î.P.S. Arhiepiscop Michael Putney, Episcopul de Townsville din Australia. Nu voi insista asupra problemelor care s-au discutat, el subliniind mai mult dialogul cu Bisericile reformei, cu Bisericile luterane, episcopale, metodiste, dar şi cu Bisericile Ortodoxe. A urmat apoi raportul Mons. Carlos Humberto Malfa, Episcop din Chascomús – Argentina, care ne-a vorbit despre situaţia ecumenismului în America latină şi Caraibe. Am ascultat mai apoi prezentarea situaţiei în Orientul Mijlociu, din partea Arhiepiscopului Paul Nabil El-Sayah, din Liban. După pauză am ascultat despre situaţia din Coreea, care ne-a fost descrisă de către E.S. Arhiepiscopul de Gwangju, Hyginus Kim Hee-joong. În continuare, am ascultat intervenţia unui nou membru al Consiliului Pontifical, Preafericirea Sa Sviatoslav Sevciuc, Arhiepiscopul Major de Kiev şi Galicia din Ucraina, care ne-a vorbit despre situaţia actuală în Ucraina, la 20 de ani de la căderea comunismului, dificultăţile şi împlinirile pe care le au în dialogurile cu cele trei biserici ortodoxe locale. În continuare, Mons. Józef Muszyński, Episcopul de Gniezno în Polonia, ne-a vorbit foarte frumos despre un recent act de reconciliere între episcopii polonezi şi episcopii ortodocşi ruşi. După pauza de după-amiază ne-a fost prezentat raportul activităţii Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, de către Secretarul acestui Dicasteriu, respectiv E.S. Mons. Brian Farrell. Au urmat, după toate aceste intervenţii, luări de cuvânt, sublinieri, completări, din partea altor episcopi.

Ziua de miercuri a început, ca de obicei, cu o rugăciune, în limba italiană de data aceasta şi cu o meditaţie care a fost susţinută de către Episcopul din România asupra fragmentului din Faptele Apostolilor (2, 1-4) – coborârea Spiritului Sfânt. În continuare, membrii plenarei s-au împărţit pe grupuri lingvistice, s-a format un grup de limba italiană, un grup de limba engleză, un grup de limbă germană şi un grup de limbă franceză, care sunt de fapt limbile oficiale ale plenarei, limbi în care se face şi traducerea simultană. Grupul din care am făcut parte a fost grupul de limbă italiană, care a avut 12 membri, moderator a fost subsemnatul, iar secretarul a fost Mons. Marco Gnavi. Grupul de limbă italiană a lucrat pe întrebările care au fost propuse din partea Secretariatului Consiliului cu privire la anumite aspecte legate de ecumenism şi noua evanghelizare, de asemenea, la căutarea unor soluţii în faţa unei societăţi secularizate, a unor acţiuni concrete prin care, împreună cu ceilalţi creştini, să putem oferi lumii o mărturie credibilă. S-a pus şi problema relaţiilor cu celelalte Biserici rezultate din migraţie şi influenţa lor asupra diferitelor ţări europene şi nu numai. Lucrările de grup au durat până la amiază, iar după-amiază secretarii desemnaţi au făcut câte un rezumat al discuţiilor, prezentând un raport plenarei şi s-a lăsat timp de fiecare dată şi pentru intervenţii, respectiv completări din partea celor prezenţi. Ziua de miercuri s-a încheiat cu o cină festivă oferită de către Cardinalul Kurt Koch membrilor Consiliului Pontifical la Casina Pio Quarto din Grădinile Vaticane.

Ziua de joi a început, de asemenea, cu o rugăciune şi meditaţia pe care ne-a făcut-o profesorul Piero Coda, vorbindu-ne foarte frumos despre fragmentul de la Ioan (15, 12-17), subliniind în principal trei puncte importante şi anume, sigiliul Spiritului Sfânt – timpul eschatologic, privirea care converteşte, privirea lui Isus şi prietenia, miracolul prieteniei, care este sămânţa unităţii, gratuităţii şi a deschiderii. În continuare am abordat problema directoriului ecumenic. Având în vedere că toţi membri au trimis anumite observaţii cu privire la directoriul ecumenic, s-a făcut o sinteză care ne-a fost prezentată şi am discutat punct cu punct majoritatea propunerilor venite din partea membrilor Consiliului Pontifical. În jurul orei 11.30, am plecat cu autocarele în Vatican, pentru a ne pregăti în vederea audienţei cu Sfântul Părinte. Am fost primiţi în Sala Clementina şi a fost un moment foarte interesant, Cardinalul Kurt Koch a prezentat un salut din partea membrilor Consiliului Pontifical, descriind lucrările din aceste zile ale Plenarei Consiliului Pontifical, iar Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea ne-a oferit un cuvânt de învăţătură, de încurajare, arătând că există o legătură puternică între mişcarea ecumenică şi noua evanghelizare, încurajându-ne să continuăm pe acest drum şi, chiar dacă nu vom vedea rezultate imediate, să avem încredere că lucrarea la care colaborăm este de fapt o lucrare spirituală care depăşeşte capacităţile pur umane, fiind un dar divin pe care trebuie să-l primim de la Domnul.

Au urmat saluturile persoanelor oficiale, Sfântul Părinte adresând câte un cuvânt membrilor Consiliului Pontifical. După-amiază am reluat lucrările cu subiectul Directorului ecumenic şi, practic, până la încheierea zilei s-au încheiat toate observaţiile propuse. Ziua de vineri, 16 noiembrie, a început tot cu o rugăciune, de data aceasta în limba spaniolă, după ce, cu o zi înainte ne-am rugat în limba franceză, iar meditaţia a fost pregătită cu multă competenţă de către Arhiepiscopul Donald James Reece, Arhiepiscopul emerit de Kingston în Jamaica. Excelenţa Sa a vorbit despre fragmentul Luca (1, 46-55) – Magnificat-ul Preasfintei Fecioare Maria, arătând smerenia Preasfintei Fecioare Maria, dar şi convingerea ei că dincolo de toate obstacolele lumeşti, este Dumnezeu cel care lucrează, este Dumnezeu cel care acţionează spre bine, spre împlinirea idealurilor sfinte. A fost un cuvânt de încurajare şi pentru noi, pentru membrii Consiliului Pontifical.

Lucrările au continuat cu Raportul Comisiei pentru ebraism – trebuie ştiut că şi această latură, chiar dacă nu face parte direct din problemele ecumenice, intră tot în atribuţiile Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. Ne-a vorbit responsabilul cu relaţiile cu evreii, Secretar al Comisiei pentru relaţiilor religioase cu ebraismul, Pr. Norbert Hofmann, care a descris, în linii mari, principalele momente istorice ale legăturilor religioase cu ebraismul, arătând că se împlinesc 47 de ani de dialog sistematic cu ebraismul la nivel internaţional şi la nivelul unor conferinţe episcopale, timp în care s-au materializat anumite idealuri şi s-au deschis anumite piste. Chiar dacă dialogul a fost, poate, uneori, mai tensionat, sunt multe momente frumoase care ar putea fi marcate. Sigur că dialogul cere în continuare răbdare şi bunăvoinţă şi, de asemenea, imaginaţie şi idei noi. S-a vorbit despre dialogul cu International Jewish Committee on Interreligious Consultation, dialogul cu Marele Rabinat din Israel, despre vizitele concrete ale Comisiei în diferite puncte din lume, atât la Sinagoga din Roma, cât şi în Marea Britanie, întâlnirea cu Rabinul-Cap Jonathan Sacks şi alte întâlniri care au avut loc în Statele Unite, cât şi în Israel, de asemenea, cu lideri ai rabinilor din zonă. Raportul s-a încheiat cu anumite perspective de viitor pentru dialogul cu evreii.

În continuare, am ascultat un alt raport despre un aspect, poate, particular, al dialogului cu Federaţia Luterană. După fiecare moment au urmat intervenţii din partea membrilor. După acest moment s-au transmis anumite informaţii cu privire la anul 2014, anul aniversării a 50 de ani de la promulgarea Documentului Unitatis Redintegratio, precum şi importanţa anului 2017, în care, Federaţia Luterană aniversează 500 de ani de la publicarea tezelor lui Martin Luther.

După alte anunţuri organizatorice, pentru concluzii a luat cuvântul cardinalul Kurt Koch, care a mulţumit celor prezenţi pentru muncă, pentru atmosfera cordială şi roditoare de bucurie şi de credinţă în care s-au desfăşurat aceste lucrări. A vorbit apoi despre legătura dintre noua evanghelizare şi ecumenism ca mărturie a unităţii între creştini. În continuare, a abordat două puncte importante: valoarea unităţii, care poate nu mai are aceeaşi relevanţă şi aceeaşi claritate pe care o avea în trecut. Reluând cuvântul Sfântului Părinte, a vorbit despre importanţa unităţii dintre Tradiţie şi Scriptură, conform Efeseni IV, de asemenea, în al doilea punct, a vorbit despre societatea pluralistă a religiilor şi a confesiunilor şi a viziunilor despre Dumnezeu, care ne cere mai urgent o împăcare, o unitate de vederi în privinţa ecumenismului, care să nu fie doar nişte schimburi de idei, ci să devină într-adevăr schimburi de daruri spirituale: a recunoaşte bogăţia lui Hristos în ceilalţi: Dumnezeu trebuie să fie admirat în operele sale, pe care le vedem prin ceilalţi. Să învăţăm să silabisim din nou cuvintele credinţei în lumea secularizată şi mai cu seamă pentru tineret. Să găsim un limbaj potrivit, cu precădere limbajul antropologic al noii evanghelizări, să-I cerem lui Dumnezeu să putem vesti ecumenismul cu credinţă, să putem vorbi despre Dumnezeu, să putem vorbi despre prezenţa Fiului şi ajutorul Spiritului Sfânt. Limbajul teologic va trebui să utilizeze mai mult limbajul liturgic şi să încerce un dialog cu celelalte tradiţii liturgice existente; limbajul personal şi existenţial să aprofundeze tradiţiile liturgice ale celorlalte confesiuni; mărturia comună a credinţei creştine se cere a fi relevantă pentru lume. Să se utilizeze un limbaj de bucurie – „cu bucurie să vestim frumuseţea credinţei noastre”, să dăm un răspuns cu bucurie lumii actuale, o viziune pozitivă despre om şi despre lume. Decizia pentru ecumenism este o decizie irevocabilă şi noul directoriu va trebui să ofere anumite linii directoare pentru noua evanghelizare.

Eminenţa Sa a arătat responsabilitatea pe care o au cu precădere episcopii, în acest dialog ecumenic local, lor cerându-li-se o atitudine de umanism şi caritate faţă de fraţii separaţi, revenindu-le responsabilitatea ecumenică în locurile în care se află. Ecumenismul este o cerinţă sacră, o sarcină a fiecărui preot şi episcop; este redescoperirea frăţietăţii creştine bazată pe comuniunea de botez, dialogul carităţii. Nu e doar o cordialitate ecumenică, ci o promovare a ecumenismului aşa cum este el formulat de către Biserică în Documentul Unitatis Redintegratio, cap. I.

Eminenţa Sa a încheiat, mulţumind din nou tuturor colaboratorilor, consultorilor, invitaţilor, precum şi translatorilor, care au contribuit la buna desfăşurare a acestei acţiuni şi a urat tuturor o bună întoarcere acasă.

Programul s-a încheiat cu o rugăciune înălţată către Preasfânta Fecioară Maria şi binecuvântarea pe care Cardinalul Kurt Koch a transmis-o tuturor.

Ne rugăm ca şi această sesiune a Plenarei Consiliului Pontifical pentru promovarea Unităţii Creştinilor, din anul 2012, să fie într-adevăr în slujba unităţii creştinilor, a binelui, a păcii, şi împreună, prin noua evanghelizare, să putem intra într-o epocă a unui limbaj nou, pe care să-l poată înţelege toţi oamenii de pretutindeni şi dintotdeauna, un limbaj care nu poate fi altul decât cel inspirat de Spiritul Sfânt, adică limbajul unirii, limbajul iubirii, limbajul care nu are nevoie de traducere din partea nimănui şi este înţeles de către toţi. Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem lucra pentru Împărăţia lui Dumnezeu, aici, pe pământ, şi apoi să ne putem bucura în comuniune, cu toţii, în ceruri. Amin.

† Florentin