Scrisoare pastorală la aniversarea a 160 de ani de la întemeiere
LA ANIVERSAREA A 160 DE ANI DE LA ÎNTEMEIERE
SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla; cu ocazia aniversării a 160 de ani
de la întemeierea Eparhiei de Gherla
Florentin, prin harul şi mila Bunului Dumnezeu, Episcop de Cluj-Gherla, onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate şi iubiţilor credincioşi greco-catolici împreună rugători,
«Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre şi de osteneala iubirii şi de stăruinţa speranţei voastre în Domnul nostru Isus Hristos» (1Tes 1,1-3).
Iubiţi credincioşi,
Eparhia noastră îmbracă haina de sărbătoare în aceste zile, deoarece se împlinesc 160 de ani de la întemeierea Eparhiei noastre la Gherla (Armenopoli). Cu această ocazie aniversară, ce coincide cu încheierea Anului Credinţei, doresc să vă transmit un mesaj pastoral de aducere aminte, de întărire în credinţă şi de încurajare în speranţă, mulţumind lui Dumnezeu, Stăpânul istoriei şi Creatorul tuturor celor văzute şi nevăzute, pentru toate harurile şi binefacerile primite de către Eparhia noastră în acest răstimp. Să-I mulţumim pentru harurile primite de către fiecare dintre noi, cei care am dobândit prin Botez Lumina credinţei, ca far călăuzitor pe drumul vieţii noastre, care ne călăuzeşte paşii pe calea istoriei mântuirii.
Acest moment aniversar este şi un prilej potrivit pentru o evaluare a drumului parcurs, un bilanţ asupra realizărilor şi nerealizărilor, dar şi o bună ocazie de deschidere spre perspective viitoare.
Ne întrebăm, care ar fi criteriul cel mai potrivit de evaluare al acestui drum?
Sf. Părinte Papa Francisc ne oferă răspunsul în recenta Enciclică «Lumen Fidei», afirmând că credinţa este un har supranatural, o lumină ce luminează calea, dar şi o lumină care orientează drumul nostru în timp, conferindu-i o direcţie precisă, căci lumina credinţei este singura care poate lumina întreaga viaţă umană: trecutul, prezentul şi viitorul (cf. LF 4).
Lumina credinţei ne vine din trecut, când ne amintim cu recunoştinţă de binefacerile Domnului. Această lumină devine harul ce luminează prezentul, atunci când credinţa mărturisită în liturgie se transformă în viaţă trăită. În acelaşi timp este lumina ce vine dinspre viitor, de la Cel Înviat, care ne atrage dincolo de moarte, călăuzeşte drumul nostru în timp şi conferă astfel o direcţie vieţii noastre: mântuirea sufletului.
Acum, la ceas aniversar, vă invit să ne reamintim de marile personalităţi prin care Domnul a condus destinele Bisericii Române Unite (B.R.U.), acei făuritori de noi orizonturi şi mijlocitori de noi haruri, adevărate modele de viaţă. De aceea, să recitim împreună cartea istoriei şi, la lumina credinţei, să descifrăm trecutul, să ne cunoaştem identitatea prezentă şi să pregătim viitorul.
Sunt de fapt trei momente ale istoriei, trecut – prezent – viitor, care se regăsesc în trei aspecte ale vieţii spirituale, memorie – identitate – misiune. Aceste cuvinte-cheie răspund celor trei întrebări fundamentale pe care orice persoană trebuie să şi le pună în momentele de bilanţ ale vieţii: Ce trebuie să-mi reamintesc? Care este identitatea mea? Care este chemarea şi misiunea mea?
Aceste trei momente fundamentale vor constitui structura mesajului nostru aniversar urmând firul istoriei Eparhiei noastre.
I. Să descifrăm trecutul la lumina istoriei
«Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi» (Evr 13,7-8).
Cuvintele epistolei către Evrei rămân un îndemn la fel de actual pentru fiecare credincios creştin.
Ierarhii Bisericii noastre în perioada 1697-1853
Privind trecutul la lumina harului divin călăuzitor, se cuvine să ne reamintim mai întâi cu reverenţă de făuritorii Unirii cu Biserica Romei, episcopii întemeietori: Teofil (1692-1697) şi Atanasie (1698-1713), la Alba Iulia. Apoi, să pomenim pe episcopii reformatori: pe întâiul arhiereu al Episcopiei Făgăraşului, Ioan Giurgiu Patachi (1721-1727), cel dintâi doctor în Teologie al neamului românesc, «bun părinte şi apărătoriu al Bisericii şi al neamului românesc» şi pe episcopul vizionar Ion Inochentie Micu-Klein (1730-1751), ctitorul sediului episcopal şi al Catedralei Blajului, luptător pentru drepturile naţiunii încă nerecunoscute a valahilor transilvăneni (indiferent de confesiune), deschizător de orizonturi culturale şi social-politice, precum şi pe vicarul său Petru Pavel Aron (1752-1764), cel care, înţelegând importanţa şi urgenţa formării spirituale şi culturale a tinerei generaţii, deschide porţile Şcolilor Blajului la 1754. «Fântânile darurilor» vor constitui primele focare de cultură românească sau «şcolile naţiunii române», deschise tuturor confesiunilor. Fericita îmbinare dintre altar, amvon şi catedră, la Blaj, în «Mica Romă», sub atenta supraveghere a ierarhilor greco-catolici şi a călugărilor bazilieni, dă naştere primei generaţii de dascăli ai şcolilor blăjene.
Sămânţa sădită în pământul bun al sufletului românesc a rodit îmbelşugat prin generaţiile acelor eminenţi elevi care, valorificând deschiderea orizontului cultural european prin Biserica Unită, au adus lumina culturii marilor centre de studii europene în întregul Principat transilvan. Acolo au redescoperit rădăcinile latine ale limbii şi poporului nostru, dar şi conştiinţa unei naţiuni cu un destin sublim. Astfel a luat fiinţă mişcarea spirituală, ideologică şi culturală cu caracter iluminist, cunoscută sub numele «Şcoala Ardeleană», ce avea ca exponenţi reprezentativi pe Samuil Micu (Biblia de la Blaj), Gheorghe Şincai (Catehismul cel mare), Petru Maior (Istoria bisericii românilor) şi Ion Budai-Deleanu.
Se cuvine să amintim cu reverenţă de vrednicul arhipăstor Alexandru Şterca Şuluţiu (1858-1867) care prin Bula pontificală «Ecclesiam Christi» promulgată de către Papa Pius al IX-lea la 26 noiembrie 1853, devine primul arhiereu al nou-înfiinţatei Mitropolii a Blajului subordonată direct Scaunului Apostolic al Romei. Putem afirma deci, că prin recunoaşterea canonică a Mitropoliei de Făgăraş şi Alba Iulia în 1853 B.R.U. este recunoscută şi «înscrisă» la Roma alături de celelalte dieceze, arhidieceze şi mitropolii ale Bisericii Catolice de pe întregul mapamond. Aceasta constituie un eveniment excepţional şi de mare importanţă pentru deschiderea europeană catolică a naţiunii noastre. Este un pas ce anticipează în mare măsură actul istoric al Marii Uniri de la 1918 precum şi în parte viitoarele frontiere ale României Mari din zona Transilvaniei.
La aceeaşi dată sunt înfiinţate două eparhii noi, cea de Lugoj în Banat şi cea de Gherla (Armenopoli) în Principatul Transilvaniei.
Eparhia de Gherla şi ierarhii ei (1853-1930)
Eparhia Greco-Catolică de Gherla (Armenopoli) a fost înfiinţată de către Papa Pius al IX-lea, prin Bula Pontificală Ad Apostolicam Sedem promulgată la 26 noiembrie 1853, în contextul ridicării Eparhiei de Făgăraş şi Alba-Iulia la rang de mitropolie, cu sediul la Blaj şi a întemeierii Episcopiei de Lugoj. Primul Sediu Episcopal a fost oraşul Gherla din Principatul Transilvaniei, iar cel dintâi Episcop al Eparhiei de Gherla a fost Ioan Alexi (1856-1863).
Eparhia de Gherla a fost alcătuită prin arondarea a 10 protopopiate din Eparhia greco-catolică ruteană de Muncaci, precum şi a 27 protopopiate din Eparhia de Făgăraş şi Alba-Iulia, având în structura ei un total de 773 parohii şi filii, cu 358.350 credincioşi.
Primul Episcop, Ioan Alexi, a avut de înfruntat dificultăţile începutului organizării Eparhiei la nivel pastoral-formativ, a fost un păstor activ şi un cărturar vrednic.
Conform datelor din anul 1857, Eparhia era alcătuită din 633 de parohii arondate în 38 de protopopiate, având 2 mănăstiri ale Ordinului Sf. Vasile cel Mare şi un număr de 381.397 suflete în păstorire.
În anul 1858, Episcopul Ioan Alexi întemeiază prima Academie de Teologie Greco-Catolică la Gherla şi renovează biserica de lemn de la Nicula (1860), în care se afla aşezată spre venerare icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte. (După lăcrimarea acestei icoane din parohia Nicula, în 1694, la cererea autorităţii imperiale de la Viena s-a construit bisericuţa de lemn de la Nicula între anii 1700-1712. Astfel, treptat, a început tradiţia pelerinajelor anuale, făcând ca acest loc să devină de-a lungul timpului un important centru de pelerinaj dedicat Preasfintei Fecioare Maria). Nicula a fost declarat loc de pelerinaj cu indulgenţă plenară prin documentul dat de către Sf. Părinte Clemente al XIII-lea, în anul 1767 şi confirmat de Papa Pius al XI-lea, în anul 1928.
A urmat în tronul episcopal al Gherlei, Ioan Vancea de Buteasa (1865-1869), teolog erudit şi înţelept organizator. În timpul arhipăstoririi sale, conform Şematismului eparhial din 1867, Eparhia de Gherla avea 797 comunităţi bisericeşti organizate în 44 protopopiate, cu 418.349 credincioşi (cuprinse în comitatele Solnoc-Dăbâca, Bistriţa, Năsăud, Sălaj, Maramureş şi Sătmar, ceea ce reprezenta o parte însemnată din nord-vestul Transilvaniei). Mai târziu, ca Mitropolit al Blajului, a avut privilegiul de a participa activ la lucrările Conciliul Vatican I (1869-1870).
Mihail Pavel (1873-1879), cel de-al treilea Episcop de Gherla, a fost un bun administrator, plin de înţelepciune, cu dragoste faţă de credincioşi, de Biserică şi de şcoală. Este arhiereul care a ridicat noua biserică de zid a Mănăstirii Nicula (1875-1879), unde a fost depusă spre cinstire icoana făcătoare de minuni a Maicii Sfinte.
Mai târziu, în anul 1905, Episcopul Ioan Sabo (cel mai longeviv Episcop in sede, 1879-1911; 32 de ani!), înţelept teolog, blând păstor şi ctitor a numeroase lăcaşuri de cult, a adăugat faţada cu două turnuri la biserica de zid a Mănăstirii Nicula. Între anii 1905-1907, acelaşi Arhiereu a edificat noua Catedrală a Eparhiei de Gherla cu hramul «Intrarea în biserică a Preacuratei Fecioare Maria». În cripta catedralei au fost aşezaţi mai târziu doi dintre episcopii Eparhiei de Gherla, ctitorul Ioan Sabo şi urmaşul său Vasile Hossu.
Al cincilea episcop de Gherla, Vasile Hossu (1911-1916), mare iubitor de Biserică şi neam, neobosit propovăduitor şi apărător al credinţei, a fost o personalitate proeminentă a vremii, care s-a remarcat pe plan pastoral şi teologic. A fost unul dintre cei mai erudiţi ierarhi ai Bisericii noastre care a redactat foaia «Unirea», numeroase manuale şcolare şi a reprezentat cu demnitate interesele Bisericii şi ale poporului credincios.
Perioada de strălucire a istoriei eparhiei de Gherla, a fost aceea a păstoririi episcopului Iuliu Hossu, doctor în Filozofie şi Teologie la Universitatea «De Propaganda Fide» din Roma, numit episcop la doar 32 de ani (!). Strălucit orator, bun părinte, înţelept păstor, numit «Episcopul vizitaţiilor canonice», a fost ctitor a numeroase biserici şi aşezăminte monahale, dar şi un luptător neobosit pentru drepturile Bisericii şi neamului românesc. Ales şi desemnat ca membru în Delegaţia Marelui Sfat Naţional, a fost cel care a dat glas voinţei celor 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, citind textul Rezoluţiunii de Unire. Acolo au răsunat la 1 decembrie 1918, memorabilele cuvinte: «Astăzi prin hotărârea noastră se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită (…). De acum o Românie Mare întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu şi pe credinţa poporului său».
Eparhia de Cluj-Gherla în perioada 1930-1948, perioada de strălucire şi începutul calvarului sub regimul comunist ateu
Prin Constituţia apostolică «Solemni Conventione», promulgată de Papa Pius al XI-lea, la 5 iunie 1930, datorită înfiinţării Eparhiei de Maramureş, a fost rearondată Eparhia de Gherla. Astfel, în timpul arhipăstoririi Episcopului Iuliu Hossu, Eparhia de Gherla a cedat 151 de parohii, primind de la Arhieparhia de Făgăraş şi Alba-Iulia 150 de parohii, printre care şi Protopopiatul Cluj. Oraşul Cluj a fost desemnat ca nou sediu al reşedinţei episcopale, iar numele Eparhiei a devenit «Eparhia de Cluj-Gherla».
Prin acelaşi document pontifical, biserica cu hramul «Schimbarea la Faţă» din Cluj, devine noua Catedrală episcopală, iar Catedrala din Gherla rămâne cu titlul de Cocatedrală. Academia de Teologie a fost mutată şi ea la Cluj în noul edificiu finalizat în 1934.
Noua structură ecleziastică era alcătuită din 628 comunităţi bisericeşti, parohii şi filii, arondate în 19 protopopiate, pentru a păstori cei 400.673 de credincioşi.
Arhipăstorirea Episcopului Iuliu Hossu în tronul eparhial al Gherlei şi apoi al Clujului (1917-1948, 31 de ani), a reprezentat cu adevărat, perioada de maximă dezvoltare spirituală şi pastoral-organizatorică a Eparhiei de Cluj-Gherla. Fapt atestat şi de datele Anuarului Pontifical din 1948, conform căruia Eparhia de Cluj-Gherla avea 573 de biserici şi capele, 387 de case parohiale, 419 preoţi parohi şi un număr de 421.652 credincioşi greco-catolici, fiind cea mai numeroasă eparhie din B.R.U.!
Personalitate marcantă a sec. XX, om de aleasă cultură, prelat cu distinsă ţinută morală, intelectuală şi ecumenică, Episcopul Iuliu Hossu a fost desemnat Senator de drept în Parlamentul României şi Membru de onoare al Academiei Române. Chemat la ceasul examenului mărturisirii credinţei (arestat la 28 octombrie 1948), având o temeinică formare spirituală şi umană, cu solide principii de viaţă, rămâne consecvent valorilor idealului vieţii sale afirmat cu tărie în faţa reprezentanţilor regimului ateu: «Credinţa noastră este viaţa noastră!».
Eparhia de Cluj-Gherla în perioada 1948-1989, perioada de persecuţie
Perioada de remarcabilă evoluţie a Bisericii Române Unite a fost brutal întreruptă în 1948 prin suprimarea tuturor structurilor culturale şi social-caritabile de către reprezentanţii regimului comunist. Se încheie astfel o puternică tradiţie de formare culturală şi social-politică de înaltă calitate spirituală, ce şi-a validat prin istorie aportul pozitiv.
Episcopii greco-catolici au trăit conştient valenţa sfinţitoare a persecuţiei pentru credinţă, aşa cum frumos predica seraficul episcop Ioan Suciu: «Bisericii greco-catolice îi lipsesc martirii (…), numai persecuţia ne va putea oferi coroana martiriului şi va putea arăta lumii întregi ce suntem noi de fapt: fii şi apostoli adevăraţi ai Bisericii».
Aceste vremuri de crâncenă prigoană au constituit pentru reprezentanţii Bisericii greco-catolice «proba de foc» a formării spirituale – umane, care a dobândit Bisericii un nou apelativ, pe care cu admiraţie Fericitul Ioan Paul al II-lea îl scria în Scrisoarea apostolică la tricentenarul Unirii, din Anul jubiliar 2000: «Biserică a martirilor şi mărturisitorilor».
«Primeşte, Doamne, jertfa ce Ţi s-a adus, ale Tale dintru ale Tale, de (către) robii Tăi întăriţi şi luminaţi de Tine şi aşeaz-o la temelia Bisericii noastre renăscute în durerile marei încercări; fă, Doamne, să rodească îmbelşugat semănătura primită de robii Tăi în arătura adâncă pe calea străbătută cu al Tău ajutor spre mărirea Ta în renaşterea Bisericii noastre», scria Episcopul Iuliu Hossu în memoriile sale.
Pentru mărturia de credinţă oferită prin viaţa trăită cu creştinească demnitate în vremurile grele, fie în arest preventiv, fie în celule de închisoare (Sighet 1950-1955), sau în alte locuri de detenţie, Episcopul Iuliu Hossu a fost ridicat la demnitatea de «prinţ al Bisericii» de către Pontiful roman, Papa Paul al VI-lea. Astfel, a devenit cel dintâi cardinal al neamului românesc (martie 1969). Eminenţa Sa Iuliu Card. Hossu nu a ajuns să primească din mâna urmaşului Sf. Petru însemnele şi tronul rezervat demnităţii sale, deoarece a vrut să rămână în ţară alături de credincioşii săi persecutaţi.
Două generaţii de episcopi greco-catolici au fost purtaţi pe drumul exterminării. În total 12, ca şi colegiul apostolilor lui Isus. Despre aceştia spunea cu veneraţie Pontiful Pius al XII-lea: «Isus a avut 12 apostoli dintre care unul a trădat, Biserica greco-catolică a avut 12 episcopi dintre care nici unul nu a trădat».
Pentru şapte dintre aceşti apostoli ai Bisericii greco-catolice, s-a deschis cauza de beatificare la Congregaţia pentru cauzele sfinţilor din Vatican, servii lui Dumnezeu: Valeriu Traian Frenţiu (episcop de Oradea Mare), Iuliu Hossu (episcop de Cluj-Gherla), Alexandru Rusu (episcop de Maramureş), Ioan Bălan (episcop de Lugoj), Ioan Suciu (administrator apostolic al Arhidiecezei de Făgăraş şi Alba Iulia), Vasile Aftenie (episcop vicar la Bucureşti) şi Tit Liviu Chinezu (episcop consacrat în arest la Căldăruşani).
Lista arhiereilor Eparhiei nu ar fi completă dacă nu am aminti şi de eruditul teolog Ioan Chertes, suflet ales, de mare profunzime spirituală, consacrat episcop în clandestinitate, (în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldăruşani), şi mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste. Deopotrivă, avem datoria să-i pomenim şi pe toţi acei înţelepţi păstori rânduiţi de episcopi, care, fără a primi toiag şi tron arhieresc, au cârmuit cu înţelepciune şi prudenţă turma cuvântătoare a Eparhiei de Cluj-Gherla, în timpul detenţiei arhiereilor: canonicul Nicolae Pura, ieromonahul Silvestru Augustin Prunduş, osbm, Mons. Eugen Popa şi Mons. Tertulian Langa, prelat papal. Prin grija lor pastorală, viaţa Eparhiei a continuat şi în «catacombe», casele lor devenind adeseori «catedrale», aule de studiu şi cateheză sau locuri pentru consiliere spirituală, asumându-şi riscul privării de libertate sau al arestării. Adeseori ceremoniile funebre sau ieşirile în natură constituiau ocazii de întâlnire cu tinerii sau reuniuni consultative între vrednicii păstori. Astfel s-au organizat adevărate «şcoli teologice» de studii clandestine, cu tineri care au studiat şi au fost examinaţi în particular şi după ce au făcut periodic zile de reculegere au fost ridicaţi la treapta slujirii preoţeşti.
Au fost curajoşi şi vrednici păstori care, având profesiunea şi familia lor, adeseori, în secret, în case particulare, în locuri improvizate, dar demne, continuau misiunea pastorală în rândul credincioşilor care aveau tăria să-şi asume riscul arestării pentru credinţă. Susţinuţi în efortul lor de către familii credincioase, aceşti adevăraţi apostoli misionari, adeseori trebuiau să se ascundă sau să se refugieze la fraţii lor moldoveni de dincolo de munţi, care îi primeau cu bucurie. În pofida tuturor interdicţiilor, urmăririlor şi arestărilor din partea celor «fără de Dumnezeu», putem afirma că viaţa Bisericii şi a Eparhiei a continuat prin apostolatul misionar, în ascuns şi necunoscut lumii, pregătind momentul ieşirii Bisericii la lumină.
Înainte de a continua depănarea firului istoric al vieţii eparhiei noastre, cu perioada de după 1989, ne revine datoria de a evidenţia direcţia neîntreruptă urmată de BRU încă de la începuturi, spre a ne putea trăi prezentul conform identităţii noastre alese.
Linia B.R.U. de la începuturi şi până astăzi
În drumul ei, Biserica Română Unită cu Roma, greco-catolică, a rămas consecventă pe linia afirmării idealurilor spirituale şi naţionale, susţinute încă din timpul corifeilor «Şcolii Ardelene», aducându-şi contribuţia esenţială la momente de răscruce ale istoriei neamului: Supplex-ul din 1791, Adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din mai 1848, Memorandum-ul din 1892, precum şi Marea Unire de la Alba-Iulia din 1918.
O linie ca un fir roşu ce a condus itinerarul spiritual, cultural şi naţional al Bisericii Unite, sintetizat atât de bine de Întâiul purpurat al neamului românesc, Eminenţa Sa Iuliu Card. Hossu: «Dacă nu era Unirea religioasă de la 1700, nu era nici Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, unde s-a strigat "Vrem să ne unim cu Ţara!", iar fără aceasta nu era nici Unirea din 1918».
Iată, în puţine cuvinte, sărace şi neîndestulătoare, tezaurul pe care ni l-au transmis venerabilii înaintaşi ai Bisericii noastre. Aceasta este contribuţia remarcabilă pe care au avut-o la viaţa spirituală şi culturală a Bisericii şi neamului românesc, precum şi la edificarea conştiinţei creştine şi a conştiinţei de neam, ca mărturisitori ai credinţei creştine până la jertfa supremă.
Astfel, considerăm ca am împlinit şi sfatul lăsat de Cardinalul Hossu urmaşilor săi în scaunul episcopal al Eparhiei de Cluj-Gherla: «Tălmăceşte-le Preasfinţite şi prea iubite frate cuvintele dragostei sufletului meu şi mai mult decât slabele mele cuvinte tălmăceşte-le sufletul dragostei mele pentru ei toţi».
Acestor creatori de istorie, ziditori ai credinţei şi deschizători de largi orizonturi culturale se cuvine să le aducem astăzi un prinos de recunoştinţă în rugăciune. (Să le fie odihna în Lumina învierii Domnului înveşmântată şi memoria în veci binecuvântată!).
II. Să trăim prezentul la lumina identităţii noastre
Să pornim de la izvoarele Unirii: «Întru acest chip ne unim şi ne mărturisim a fi mădularele sfintei catoliceşti Biserici a Romei, cum pre noi şi rămăşiţele noastre din obiceiurile Bisericii noastre a Răsăritului să nu se clătească, ci cu toate ceremoniile, sărbătorile, posturile, cum până acum aşa şi de acum înainte să fim slobozi a le ţine…», scria Vlădica Atanasie, în Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698, iar marele Vasile Vodă, Mitropolit al Blajului, două secole mai târziu, explica identitatea Bisericii Române Unite ca o simbioză între ritul bizantin şi sufletul latin: «Dacă etniceşte suntem o fericită combinaţie a elementului răsăritean cu cel apusean, tot aşa trebuie să fim şi bisericeşte: rit şi cult răsăritean, ortodox, care ni s-a prefăcut în a doua natură şi credinţă lăuntrică, suflet apusean».
Fericitul Pontif Ioan Paul al II-lea, în Scrisoarea Apostolică adresată B.R.U., cu ocazia celui de-al treilea centenar al Unirii cu Biserica Romei (în anul 2000), prezenta şase elemente definitorii pentru identitatea Bisericii noastre: «îşi înfige rădăcinile în Cuvântul lui Dumnezeu, în învăţătura Sfinţilor Părinţi şi în tradiţia bizantină, dar posedă în afară de aceasta o expresie specifică, în unirea cu Scaunul Apostolic şi în rănile persecuţiilor din sec. XX, pe lângă latinitatea poporului său». Sintetizând, putem afirma că sunt trei elemente cu caracter teologic: Cuvântul lui Dumnezeu, Învăţătura Sfinţilor Părinţi şi Tradiţia bizantină, la care se adaugă trei elemente cu caracter istoric: Latinitatea Poporului român, Unirea cu Scaunul Apostolic al Romei şi Rănile persecuţiilor sec. XX.
Aceasta este şi astăzi identitatea B.R.U. şi implicit linia pe care trebuie să o urmeze şi Eparhia noastră.
Eparhia de Cluj-Gherla în perioada 1990-2002
Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost trecută în legalitate şi repusă formal şi teoretic în drepturi (prin Decretul-Lege nr. 9/31 decembrie 1989 şi apoi prin Decretul-Lege 126/24 aprilie 1990), fiind abrogat Decretul nr. 358/1 decembrie 1948, dar nu şi efectele lui.
Cel dintâi Arhiereu de după 1990, încununat şi el cu «coroana de spini» a mărturisitorilor pentru credinţă, căruia i-a revenit dificila sarcină de a «reînvia» şi revitaliza structurile Eparhiei noastre, a fost Episcopul George Guţiu, hirotonit la 17 iunie 1990 pe Stadionul Municipal din Cluj-Napoca, deoarece nu exista nici un locaş de cult greco-catolic restituit. Un arhiereu modest şi smerit, blând şi răbdător, dar ferm şi direct când era cazul, care a rămas mereu fidel credinţei sădite în suflet de mama sa şi de dascălii seminarului din Blaj. A acceptat să fie hirotonit preot în clandestinitate, la 8 decembrie 1948, iar atunci când, arestat fiind, adus în faţa instanţei de judecată, i s-a cerut ultimul cuvânt de om liber, a mărturisit răspicat, cu demnitate: «Cred într-Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică!». Acesta a fost moto-ul ce i-a luminat cei 14 ani grei de închisoare, dar mai apoi şi anii rodnici de episcopat.
O dată cu arhipăstorirea Episcopului George Guţiu (1990-2002), începe o perioadă dificilă de refacere şi reorganizare a structurilor eparhiale, o puternică activitate misionară de căutare, recuperare şi păstorire a unei turme împrăştiate (după cei 42 de ani de persecuţie), precum şi de redobândire a patrimoniului bisericesc.
Pe plan pastoral, se începe o amplă acţiune pentru construirea unor noi locaşuri de cult cu sprijinul unor asociaţii de ajutorare din Europa şi S.U.A. În 1992 se binecuvântează piatra de temelie pentru noul Complex socio-pastoral al Catedralei din Cluj. În 1994 se binecuvântează cea dintâi biserică de pe teritoriul eparhiei în parohia Vad. Prima biserică restituită în 1995 a fost biserica cu hramul «Învierea Domnului», construită de către Episcopul Ioan Bob între anii 1801-1803 (prima biserică intra muros din Cluj!). La 13 martie 1998 a fost recuperată pe cale juridică Catedrala Episcopală din Cluj cu hramul «Schimbarea la Faţă».
În domeniul învăţamânt-formare, în perioada 1990-1992, îşi deschid porţile orfelinate, Liceul seminarial «I. M. Klein», Seminarul teologic «Sf. Ioan Evanghelistul» şi Facultatea de Teologie greco-catolică din cadrul U.B.B. şi se începe activitatea catehetică în şcoli. În 1999 îşi începe activitatea Grădiniţa «Sf. Ana» a surorilor Ordinului Sf. Vasile cel Mare.
Pe plan social-caritabil îşi încep activitatea numeroase asociaţii social-caritabile între care «Uniunea Creştină din România», Asociaţia «Caritas», Centru de zi «Sf. Maria» pentru persoanele cu dizabilităţi.
În anul 2001, Eparhia de Cluj-Gherla număra 158 de parohii, 150 de preoţi, 46 de biserici şi capele, 10 case parohiale, cu aproximativ 60.000 de credincioşi.
Eparhia de Cluj-Gherla în perioada 2002–2013
La 18 iulie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat cererea de retragere a IPS George Guţiu, Arhiepiscop ad personam (din 1994) şi a numit ca Eparh pe PS Florentin Crihălmeanu (episcop auxiliar din 1997), prin Bula Pontificală Pascendi Dominici gregis. Vă invit să recitim cu reverenţă un fragment din documentul de instalare:
«Venerabile frate, fă în aşa fel încât credincioşii încredinţaţi ţie în păstorire să fie zilnic stăruitori în rugăciune, în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în primirea Sfintelor Taine şi mai cu seamă a Sfintei Euharistii, Pâinea din cer dăruită nouă, după cuvintele Divinului Învăţător însuşi, pe care ni le reamintim: "cine va mânca din această pâine va trăi în veci" (In 6, 58).
Lumina Spiritului Mângâietor, mijlocirea Fecioarei şi Mame (Maria) să fie mereu cu tine şi comunitatea catolică de Cluj-Gherla atât de dragă nouă».
Prin aceste cuvinte Pontiful roman ne invita să continuăm drumul început, sub semnul rugăciunii, al ascultării Cuvântului lui Dumnezeu şi al participării la Sfintele Taine şi mai cu seamă la Sfânta Euharistie.
La lumina cuvintelor documentului pontifical, în perioada 2002-2013 au fost hirotoniţi 76 de preoţi, au fost binecuvântate 39 de biserici şi capele, (sunt în construcţie 15 biserici), au fost recuperate şi retrocedate 20 locaşuri de cult, au fost cumpărate 17 case parohiale, 6 au fost construite şi alte 6 case au fost retrocedate.
Conform datelor pe anul 2012, Eparhia de Cluj-Gherla, avea 10 protopopiate, 157 de parohii, 176 de preoţi, 9 diaconi, 23 de seminarişti (dintre care 12 în străinătate), 77 de călugăriţe, 19 călugări, 8 mănăstiri, 90 de biserici, 46 de case parohiale şi cca. 39.500 de credincioşi.
Pentru a vă face cunoscută mai bine situaţia Eparhiei, voi enumera în continuare câteva dintre cele mai importante realizări din această perioadă.
Pe plan pastoral, s-a realizat revitalizarea structurilor eparhiale şi dezvoltarea lor prin adăugarea unor departamente noi. Au continuat acţiunile tradiţionale: vizite pastorale, pelerinaje, zilele celebrate în Biserica catolică la nivel mondial şi naţional, exerciţiile spirituale cu credincioşii şi scrisorile pastorale cu ocazia marilor sărbători, ş.a.
La nivelul structurii eparhiale s-au continuat întâlnirile anuale de bilanţ şi s-a stabilit un plan pastoral anual unitar, iar pentru coordonarea şi aplicarea lui s-a înfiinţat Biroul pastoral eparhial (2010) şi Birourile pastorale protopopiale (2013). S-a acordat o importanţă deosebită familiei, prin dezvoltarea Departamentului pentru familie şi viaţă, precum şi prin acţiunile organizate în cadrul Anilor pastorali dedicaţi Familiei.
S-a dezvoltat pastoraţia tineretului prin înfiinţarea Departamentului de tineret. Astfel, cu sprijinul tinerilor, s-a realizat reorganizarea, extinderea şi diversificarea acţiunilor Asociaţiei ASTRU pe plan eparhial, naţional şi internaţional.
În anul 2003, s-a celebrat aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Armenopoli-Gherla, atât la Cluj, cât şi la Gherla. Cu acest prilej a fost prezentată şi Expoziţia itinerantă Istoria Eparhiei de Cluj-Gherla în principalele centre protopopiale eparhiale.
Prima Adunarea Eparhială după 1990 a fost convocată în anul 2008, cu ocazia aniversării a 155 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Gherla.
În privinţa principalelor edificii eparhiale s-a renovat şi reamenajat clădirea Curiei episcopale, clădirea Seminarului eparhial, a Facultăţii de Teologie, şi a Catedralei episcopale «Schimbarea la Faţă» şi s-a mansardat corpul de clădire al protopopiatului Cluj I. La Complexul socio-pastoral din Piaţa Cipariu, după modificarea soluţiei de arhitectură a proiectului Catedralei, s-au continuat lucrările de construcţie cu două nivele (2011-2013). La demisolul Complexului au fost binecuvântate şi date în folosinţă Capela «Sf. Iosif» (pentru Parohia «Andrei Mureşanu»), Aula «Iuliu Hossu» (sala multifuncţională dotată cu sistem de proiecţie şi traducere simultană), Librăria «Viaţa Creştină», sediul şi birourile Asociaţiei «Caritas eparhial».
De asemenea, în această perioadă a fost restructurat Departamentul mass-media, a fost reluată publicaţia «Curierul Creştin» (din 2004) şi s-a reorganizat Casa de Editură «Viaţa Creştină». S-au publicat Şematismul eparhial din 2003 şi Anuarul eparhial 2012, precum şi numeroase alte apariţii editoriale de folos sufletesc.
În domeniul învăţământului, s-a realizat integrarea învăţământului seminarial în Facultatea de Teologie greco-catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. S-au diversificat liniile de studiu cu noi masterate. Datorită scăderii numărului de seminarişti şi a necesităţii extinderii învăţământului şcolar, s-a decis schimbarea sediului Seminarului teologic, precum şi a Liceului greco-catolic «Inochentie Micu». S-a realizat reconstrucţia şi renovarea integrală a şcolii din curtea Bisericii «Bob». În curtea interioară a Liceului greco-catolic «Inochentie Micu», s-a finalizat construcţia noii clădiri destinate extinderii ciclului gimnazial de la clasa a V-a la clasa a IX-a. S-a reorganizat şi s-a diversificat activitatea Departamentului pentru cateheză şi religie, s-au editat noi manuale de cateheză.
Pe plan naţional şi internaţional, s-a participat la numeroase acţiuni ale Bisericii Catolice la diferite nivele cum ar fi: vizitele Ad limina apostolorum (2003 şi 2010), Sinodul Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu (2008), Sesiunile de lucru ale unor structuri internaţionale ale Bisericii Catolice.
De asemenea, pe plan ecumenic, în cadrul Comisiei locale de Dialog s-au soluţionat pe cale amiabilă câteva probleme patrimoniale şi s-a ameliorat în continuare relaţia cu Ierarhia locală a Bisericii Ortodoxe.
Urmare a bunei colaborări cu autorităţile locale şi guvernamentale, s-a primit un sprijin însemnat pentru câteva edificii bisericeşti (între care şi noua Catedrală) şi pentru activităţile Asociaţiei «Caritas Eparhial» (între care proiectul caselor de la Chinteni).
Oferim cu recunoştinţă Bunului Dumnezeu roadele acestor ani, rugându-L să ne lumineze pentru a înţelege mai bine ce avem de făcut de acum înainte.
Pentru a avea o imagine completă asupra evaluării Eparhiei, se cuvine să enumerăm în continuare şi câteva dintre neîmplinirile, nerealizările sau evenimentele triste din această perioadă. Astfel, rămâne în actualitate problema recuperării patrimoniului Eparhiei noastre: biserici, case parohiale, Academia de Teologie, edificii şcolare, terenuri, ş.a. Avem încă numeroase procese în curs cu probleme patrimoniale.
Criza economică are o influenţă negativă atât asupra retribuţiei preoţilor, cât şi asupra veniturilor credincioşilor şi ca urmare contribuţia lor la remuneraţia clerului este relativ mică, ceea ce face ca problema salarizării clerului să rămână de actualitate. Multe dintre parohiile noastre sunt în mediul rural şi au un număr redus de credincioşi, majoritatea înaintaţi în vârstă, ceea ce nu le permite să-şi întreţină preotul paroh.
Un alt efect negativ al crizei economice a fost reducerea semnificativă a ajutorului financiar din partea asociaţiilor internaţionale.
Fenomenul secularizării agresive, al migraţiei în masă şi al digitalizării societăţii actuale, a condus la scăderea numărului de credincioşi, la destrămarea unor familii şi ca urmare la scăderea numărului de candidaţi la preoţie şi viaţă consacrată.
Ne amintim de trecerea la Tatăl a blândului nostru Arhipăstor George Guţiu (în mai 2011), şi a celorlalţi vrednici slujitori ai Eparhiei noastre care au plecat dintre noi în această perioadă. Suntem conştienţi că scăderea numărului preoţilor în vârstă înseamnă scăderea numărului îndrumătorilor spirituali din generaţia mărturisitorilor din timpul persecuţiei Bisericii.
La acest ceas aniversar, după ce am revăzut realizările şi nerealizările din perioada 2002-2013, să mulţumim Domnului pentru toate împlinirile din aceşti ani, cerând iertare pentru neîmplinirile care s-au datorat nouă şi ne propunem să mergem cu reînnoit avânt în continuare. Mulţumesc colaboratorilor, membrilor Curiei eparhiale, ai Consiliului prezbiteral şi pastoral, iubiţilor fraţi parohi, cuvioaselor persoane consacrate şi laicilor, care s-au implicat nemijlocit şi adeseori gratuit în sprijinirea mersului înainte al Eparhiei noastre. Vă mulţumesc şi mă rog «Păstorului cel Mare al oilor» să vă răsplătească fiecăruia şi să vă dăruiască alese haruri cereşti!
Doresc să vă solicit în continuare ajutorul, pentru a continua drumul început la lumina exemplului vrednicilor înaintaşi, în spiritul identităţii noastre greco-catolice, spre împlinirea misiunii pe care Eparhia noastră o are în istoria mântuirii şi în societatea actuală românească.
III. Să pregătim viitorul la lumina misiunii
Rămân profetice şi deosebit de actuale cuvintele primului Pontif Roman, care a binecuvântat cu prezenţa sa plaiurile mioritice în mai 1999, azi Fericitul Ioan Paul al II-lea: «Educaţi-vă tinerii în spiritul unor ţeluri îndrăzneţe ce se cuvin unor fii de martiri. Deprindeţi-i să respingă iluziile uşuratice ale consumismului, să rămână pe pământul lor pentru a construi împreună un viitor de prosperitate şi pace; să se deschidă Europei şi lumii (…) să se pregătească creştineşte pentru angajarea lor profesională, pentru a însufleţi societatea civilă în onestitate şi solidaritate, fără a evita angajarea politică, dar făcându-se prezenţi cu acel spirit de slujire, de care este deosebită nevoie».
Misiunea principală a Bisericii este şi astăzi mântuirea sufletelor, iar prioritatea ce derivă din aceasta, la nivel pastoral, este formarea unor creştini maturi, capabili să reziste în faţa dificultăţilor, să colaboreze activ în comunităţi, să-şi trăiască responsabil propria libertate şi propriile alegeri. Această formare provine dintr-o viaţă trăită cu responsabilitate personală, printr-o existenţă creştină asumată după înalta măsură a modelului sfinţeniei (cf. P. Bignardi).
Pentru a păstra autenticitatea fiinţei umane se cere o disciplină interioară, aceea de a rămâne fideli totalităţii, refuzând dialectica dominaţiei parţialităţii (a «jumătăţilor de măsură»), iar totalitate înseamnă deplinătate, dar şi unitate interioară. În viaţa creştină toate gândurile, cuvintele şi faptele ar trebui să fie orânduite spre scopul final al vieţii noastre: mântuirea sufletului. Să învăţăm să căutăm şi să regăsim mereu unitatea cu Dumnezeu, să valorificăm resursele spirituale ce ne pot ajuta să ne menţinem sau să revenim pe calea dreaptă a mântuirii. Aici este fundamental rolul familiei, imaginea părinţilor, prima icoană a bunătăţii şi iubirii lui Dumnezeu, cei care ne-au adus la viaţă. Aici este important modelul dascălilor şi sfaturile îndrumătorilor spirituali, cei care ne învaţă lecţia vieţii (Biserica şi Şcoala). Aici sunt grăitoare/elocvente modelele martirilor Bisericii, persoane capabile să moară pentru un ideal sfânt, cei care au trăit lecţia vieţii.
Să ne reamintim că misiunea specifică Bisericii noastre, ca Biserică Unită cu Roma, este şi consolidarea comuniunii cu Biserica apostolică a Romei în credinţă, dar cu păstrarea propriei identităţi orientale. De asemenea, să încercăm să valorificăm vocaţia specială la unitate pe care Biserica noastră trebuie s-o aibă la nivelul propriilor structuri, în raport cu celelalte Biserici Orientale Catolice şi cu Biserica Ortodoxă.
Având în vedere aceste aspecte ale misiunii Bisericii noastre voi oferi în continuare câteva perspective de viitor pentru drumul Eparhiei noastre.
Pe plan pastoral formativ, în spiritul înaintaşilor şi al cuvintelor Fericitului Ioan Paul al II-lea, ne propunem să punem mai mare accent pe educarea şi formarea umană, intelectuală şi spirituală la diferite nivele şi să acordăm o atenţie mai mare tinerilor şi instituţiei familiei. Ne propunem să ne ocupăm de formarea permanentă a preoţilor (prin cursuri şi exerciţii spirituale), precum şi de pastoraţia vocaţională.
Prin colaborarea cu ordinele călugăreşti, dorim să dezvoltăm structura de învăţământ şi formare de la nivelul copiilor de grădiniţă până la nivelul absolvenţilor de bacalaureat. Dorim ca, din toamna anului 2014, să avem prima clasă de şcoală generală în clădirea şcolii aflate lângă Biserica «Bob». De asemenea, intenţionăm să finalizăm amenajările interioare, să acredităm şi să dăm în folosinţă clădirea destinată extinderii ciclului gimnazial cu clasele V-IX, din curtea interioară a Liceului greco-catolic «Inochentie Micu», (astfel în circa 5 ani de la acreditarea noului ciclu (2019), să avem posibilitatea de şcolarizare completă de 12 ani).
Ne propunem recuperarea în instanţă a clădirii Academiei de Teologie, în care să-şi poată desfăşura activitatea atât Facultatea de Teologie, cât şi Seminarul Teologic Eparhial. Un alt obiectiv este finalizarea noului Centru de coordonare a activităţilor socio-caritabile a Asociaţiei «Caritas».
Avem în vedere şi lucrările de construcţie la Catedrala din Piaţa Cipariu cu ultimele două etape, ce vor necesita investiţii mari. De aceea, vom solicita sprijinul autorităţilor locale şi guvernamentale, al asociaţiilor din străinătate, precum şi al credincioşilor, pentru continuarea şi finalizarea edificiului Catedralei şi a bisericilor în construcţie.
Ne propunem, de asemenea, completarea şi finalizarea bazei de date electronice referitoare la Eparhia noastră şi publicarea unui nou Şematism eparhial.
Dorim să dezvoltăm şi mai departe acţiunile pastorale la nivelul parohiilor prin colaborarea dintre Biroul pastoral eparhial şi Birourile pastorale protopopiale. Vom acorda o importanţă deosebită acţiunilor Departamentului pentru familie şi viaţă şi a Departamentului pentru tineret (ASTRU şi AGRU). Ne pregătim pentru organizarea Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic în anul 2015.
Ne propunem, ca şi până acum, dezvoltarea unor bune relaţii pe calea dialogului în adevăr, dreptate şi caritate, cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, cu autorităţile locale şi guvernamentale în vederea recuperării pe cale amiabilă a bunurilor Bisericii.
Avem în vedere, de asemenea, identificarea unor noi surse de finanţare şi auto-finanţare pentru completarea fondului de salarizare al preoţilor şi ajutorarea familiilor clericilor.
Acestea sunt în rezumat câteva proiecte de viitor, acum la ceas de bilanţ aniversar, când se împlinesc 160 de ani de la începutul drumului Eparhiei de Cluj-Gherla şi 11 ani de când suntem împreună pe acest drum.
Iubiţi credincioşi,
în acest an, aniversarea întemeierii Eparhiei coincide cu încheierea Anului Credinţei. Un sfârşit de drum şi un nou început sub aceeaşi lumină a credinţei. Aceeaşi lumină a lui Hristos să lumineze în continuare drumul Eparhiei noastre şi viaţa noastră de credinţă.
În acest sens este edificator sfatul Sf. Benedict: «Absolut nimic să nu pună înaintea lui Hristos» (Christo omnino nihil preponant), moto-ul ce orientează actuala misiune episcopală a Eparhiei de Cluj-Gherla, care ne invită să nu punem nimic mai presus de slujirea lui Hristos în viaţa noastră.
Vă invit, aşa cum o făceam la începutul drumului împreună, în anul 2002, să purcedem pe urmele lui Hristos, Lumina lumii, care spunea: «cel ce-mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii» (In 8,12). El ne spune şi astăzi, ca şi apostolilor înfricoşaţi de lumina necreată pe Muntele «Schimbării la Faţă»: «sculaţi-vă şi nu vă temeţi!». Deci, să pornim din nou la drum, să-L urmăm pe Hristos, fiind tari în credinţă, neclintiţi în speranţă şi desăvârşiţi în iubire. Să înlăturăm în drumul nostru orice ne-ar putea împiedica să călcăm pe urmele Lui şi nimic să nu punem înaintea lui Hristos!
Faptul că B.R.U. renaşte acum din propria-i cenuşă în pofida tuturor dificultăţilor, este semnul cel mai concret că misiunea ei nu s-a încheiat, ci dimpotrivă trebuie să continue până la timpul rânduit de Domnul, căci «ceasul Domnului nici nu grăbeşte, nici nu întârzie» spunea eminentul Cardinal de pioasă amintire Alexandru Todea.
Iubiţi credincioşi, să încredinţăm această nouă etapă a drumului Familiei noastre eparhiale ocrotirii Preasfintei Treimi, Preacuratei Fecioare Maria, Sfântului Iosif, Patronul Eparhiei noastre, Sfântului Vasile cel Mare, Sfintei Tereza de Lisieux, precum şi mijlocirii martirilor, mărturisitorilor Bisericii noastre şi venerabililor Episcopi de pioasă amintire ai Eparhiei de Cluj-Gherla.
Din partea mea, reînnoiesc dorinţa de a sluji în continuare în cuget curat, fără ataşamente materiale sau umane, întreita misiune de vestitor al cuvântului, administrator al Sfintelor Taine, sfinţitor şi conducător spre Lumina necreată a lui Hristos, care mi-a fost încredinţată şi vă asigur pe fiecare dintre dvs. de smeritele mele rugăciuni.
Voi spune în rugăciune, cu Sf. Ioan Damaschinul: «Curăţă-mi Doamne mintea şi inima, condu-mă pe calea cea dreaptă ca o lumină strălucitoare, dăruieşte-mi un cuvânt ferm când deschid gura, dăruieşte-mi o limbă clară şi prin intermediul limbii de foc a Spiritului Tău, prezenţa Ta să mă însoţească mereu. Păstoreşte-mă, o Doamne, şi păstoreşte Tu alături de mine pe toţi ceilalţi încredinţaţi mie, pentru ca inima mea să nu mă ducă nici la dreapta, nici la stânga, ci Spiritul Tău cel bun să mă îndrume pe calea cea dreaptă, pentru ca faptele mele să fie după voinţa Ta şi să fie cu adevărat aşa până la ultima dintre ele. Amin».
Fie ca binecuvântarea lui Dumnezeu, a Tatălui Atotputernic, a Fiului Unul Născut, a Preasfântului, Bunului şi de Viaţă dătătorului Spirit, să coboare asupra voastră a tuturor iubiţilor credincioşi, veneratului cler, cuvioaselor persoane consacrate, onoratelor familii, distinşilor vârstnici, iubiţilor tineri, să vă lumineze acum la ceas aniversar, să vă ocrotească, să vă însoţească în pelerinajul vieţii acesteia, pentru ca, la timpul rânduit să pătrundem împreună în Lumina necreată şi în lumina Lui să vedem LUMINA! Amin.
† FLORENTIN
Episcop de Cluj-Gherla
Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la întemeierea Eparhiei de Gherla, Anul Domnului 2013, la 313 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în primul an de pontificat al Sf. Părinte Papa Francisc, în al XVII-lea an al episcopatului nostru şi al XII-lea în tronul acestei eparhii.
ANEXA 1
BULA PONTIFICALĂ APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE PONTIFUL SUPREM PAPA PIUS IX CU PRIVIRE LA INSTITUIREA CANONICĂ A EPISCOPIEI GRECO-CATOLICILOR ROMÂNI LA SZAMOSÚJVÁR EMISĂ LA 26 NOIEMBRIE 1853 (extras)
Episcopul Pius, slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu, spre veşnica aducere aminte.
Eu ridicat (înălţat) la Scaunul Apostolic (ad Apostolicam Sedem) fără nici un merit propriu şi numit succesor al fericitului Petru, cel dintâi între Apostoli, căruia Domnul Hristos i-a încredinţat spre păstorire şi oile şi mieii săi, port neîncetat grija întregii Turme a Domnului şi de câte ori îmi dau seama că este necesar îi dăm noi păstori ca să-i poarte de grijă, pentru ca mărind numărul acestora mai uşor turma să fie păzită de incursiunile sălbăticiunilor. Având această obligaţie Apostolică, nu pot să nu-mi îndrept ochii minţii spre naţiunea Română a locuitorilor Transilvaniei care, mărturisind credinţa catolică urmează ritul grec şi am observat la cât de multe capcane au fost supuşi din partea schismaticilor care se străduiesc să-i îndepărteze de comuniunea cu Scaunul Apostolic şi să-i îndepărteze de temeinicia neclintitei Pietre pe care Isus Hristos şi-a întemeiat Biserica Sa, care nu va fi dărâmată de încercările celor de jos (a iadului). De aceea, pentru a întări tot mai mult unirea Românilor cu Biserica Romană, ni s-a părut mai potrivit şi mai la îndemână ca pe lângă noua episcopie înfiinţată la Lugoj în Banatul Timişan pentru românii de rit grec să ridic şi în Transilvania o episcopie, care va fi încredinţată unui Întâistătător, care să păzească turma încredinţată lui şi să o apere de primejdiile de care este înconjurată şi să o ducă spre păşunea vieţii veşnice. (…).
ANEXA 2
BULA PONTIFICALĂ APOSTOLICĂ A SANCTITĂŢII SALE PONTIFUL SUPREM PAPA IOAN PAUL AL II-LEA DE NUMIRE A EPISCOPULUI EPARHIEI DE CLUJ-GHERLA PROMULGATĂ LA 18 IULIE 2002
Ioan Paul Episcopul Slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu, venerabilului frate Florentin Crihălmeanu, până acum Episcop titular de Silli şi auxiliar al Eparhiei de Claudiopoli-Armenopoli (Cluj-Gherla), numit Conducător al aceluiaşi Scaun episcopal, salutare şi Binecuvântare Apostolică.
Importanta slujbă pe care o avem de a paşte turma Domnului ne cere nouă, astăzi, printre altele, să luăm măsuri potrivite privitor la Episcopia de Claudiopoli-Armenopoli (Cluj-Gherla), vacantă ca urmare a renunţării Excelenţei Sale George Guţiu.
Tu venerabile frate, ai fost considerat apt să păstoreşti această eparhie în mod special pentru că, înzestrat fiind cu alese daruri ale minţii şi inimii, în aceeaşi comunitatea bisericească, ti-ai împlinit până acum cu înţelepciune şi conştiinciozitate sarcinile de Auxiliar. Cu suprema putere Apostolică, dezlegându-te de legătura scaunului titular de Silli şi de amintita funcţie, te numim Episcop al Eparhiei de Claudiopoli-Armenopoli (Cluj-Gherla) cu toate drepturile, îndatoririle şi facultăţile legate de această funcţie conform normei Codului Canoanelor Bisericilor Orientale.
Dispunem ca acest document să fie cunoscut clerului şi poporului tău: pe care îi îndemnăm să continue să te urmeze cu bunăvoinţă şi să rămână uniţi cu tine. Deci, venerabile frate, fă în aşa fel încât credincioşii încredinţaţi ţie în păstorire să fie zilnic stăruitori în rugăciune, în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în primirea Sfintelor Taine şi mai cu seamă a Sfintei Euharistii, Pâinea din cer dăruită nouă, după cuvintele Divinului Învăţător însuşi, pe care ni le reamintim: "cine va mânca din această pâine va trăi în veci" (In 6, 58).
Lumina Spiritului mângâietor, mijlocirea Fecioarei şi Mame (Maria) să fie mereu cu tine şi comunitatea catolică de Claudiopoli-Armenopoli (Cluj-Gherla) atât de dragă nouă.
Dată în Roma, la Sf. Petru, ziua a 18-a a lunii iunie, AD 2002, în al 24-lea an de pontificat.