PS Florentin: Rememorarea pelerinajului de prezentare a ediției italiene a Memoriilor Cardinalului Hossu

publicat la 30 martie 2017 în Ştiri

PELERINAJUL DE PREZENTARE A EDIȚIEI ÎN LIMBA ITALIANĂ
A MEMORIILOR CARDINALULUI IULIU HOSSU
ÎN DIASPORA ROMÂNĂ DIN ITALIA

– rememorat de către Preasfinția Sa Florentin, Episcop de Cluj-Gherla –

Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, împreună cu pr. Marcelin Rotaru, profesor la Seminarul Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca au călătorit în Italia, între 11-18 martie 2017, cu ocazia lansării ediției în limba italiană a memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu, «Credința noastră este viața noastr㻫La nostra fede è la nostra vita», volum apărut la Editura EDB Bologna, în anul 2016.

În timpul îndelungatei detenții sub regimul comunist: din 1948 a fost închis la Dragoslavele la vila patriarhală și la Căldărușani, apoi la Sighet (1950 – 1955), apoi cu domiciliu forțat la Mănăstirea Curtea de Argeș (1955-1956) și Căldărușani (1956-1970), marele Arhiereu Iuliu Hossu consemnează în memorii faptul că obișnuia să facă în mod spiritual, în mod repetat, în amintire și în trăire, ceea ce nu putea face concret dar o făcuse de multe ori: el relua vizitele pastorale făcute în eparhia pe care, ca și păstor, o purta în sufletul său, Eparhia de Cluj-Gherla. În acest fel, o încredința lui Dumnezeu în rugăciunilor sale și revărsa arhiereasca binecuvântare asupra credincioșilor greco-catolici, să le dea putere de a-și păstra vie credința – și Biserica a ieșit vie de sub prigoană, așa cum îi fusese încrederea și dorul celui dintâi Cardinal al neamului românesc: «Aștept cu încredere – scria IPS Iuliu Hossu, din Căldărușani, Episcopului Ioan Ploscaru -, în nemurirea adevărului și a dreptății, reabilitarea Bisericii noastre scumpe, singurul lucru cerut de noi, pe tot cursul peregrinării noastre, în scris, verbal și prin tăcere, ca în deplină libertate, să poată închina în continuare ce are mai scump: suflet de dragoste și pace, neamului și Țării renăscute în durerile marei încercări».

În acel îndelungat timp de rugătoare așteptare, IPS Iuliu Hossu a înțeles și a cunoscut poate și faptul că va veni un timp, în care binecuvântarea sa va atinge, nu doar credincioșii de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla, nu doar pe cei din toate Eparhiile Bisericii sale din țară, dar chiar și în afara granițelor, pe toți credincioșii români uniți cu Roma de pretutindeni și mai mult, credincioși din întreaga Biserică Catolică și din mai multe Biserici.

Acest moment a sosit prin editarea ediției în limba italiană a Memoriilor, și, cu bucurie, urmașul Înaltului Arhiereu pe Tronul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, însoțit pe acest drum de pr. Marcelin Rotaru, preot romano-catolic din Moldova, profesor și formator la Seminarul eparhial "Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca", au dus mesajul de credință și iubire al Cardinalului Iuliu peste hotare, în Italia Centrală și de Nord, prin pelerinajul de 8 zile cu ocazia prezentării volumului «La nostra fede è la nostra vita».

Au fost organizate pe acest itinerariu conferințe despre spiritualitatea IPS Iuliu Hossu, ca și despre Martirii și Mărturisitorii Bisericii din România, în 10 comunități ale diasporei române din Italia, cu participarea unor mari personalități ale Bisericii Catolice. De asemenea, acest itinerariu a fost o întâlnire a spiritualității Martirilor și Mărturisitorilor Bisericii din România, cu cea a unor mari sfinți ai Bisericii, precum Sf. Anton de Padova, Sf. Ambrozie al Milanului, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Andrei Apostolul, Sf. Bernadette Soubirou, ale căror moaște au fost întâlnite și venerate în bisericile vizitate pe itinerariul din Italia, semn al comuniunii sfinților, în cer, în continuă rugăciune de mijlocire pentru oamenii de pe pământ.

imagine

Redăm în continuare relatarea Preasfinției Sale Florentin despre acest memorabil pelerinaj:

Prezentarea memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu și Celebrare liturgică duminicală în Bazilica "Sf. Anton" din Padova, Italia

"Am ajuns la Padova vineri, 10 martie 2017, în jurul orei 12.00, ne-a așteptat pr. Vasile Alexandru Barbolovici, sincelul cu pastorația românilor greco-catolici din Italia și ne-a condus direct la Conventul Franciscan din apropierea Bazilicii "Sfântul Anton de Padova", pe urmă am avut onoarea de a servi prânzul acolo la mănăstire. Mănăstirea Franciscanilor Conventuali, este o mănăstire foarte veche și care a fost construită contemporan cu bazilica dedicată Sfântului Anton, în care se află actualmente relicvele Sfântului Anton de Padova.

După masa de prânz am purces, în semn de omagiu, la cimitirul Arcella din Padova, unde se află mormântul fostului rector al bazilicii din Padova, părintele Enzo Poiana (1959-2016), mare binefăcător al comunității greco-catolice din Padova și nu numai, a ajutat foarte mult biserici greco-catolice de acasă și, de asemenea, a donat, la cerere, relicve ale sfântului Anton de Padova. După vizita la cimitir și o scurtă rugăciune pe care am făcut-o acolo, ne-am întors la biserica Arcella unde se află locul în care Sfântul Anton a murit, în 13 iunie 1231 și trupul său a rămas pentru multă vreme într-o mică edicolă, un fel de capelă. Pe acel loc, ulterior s-a construit o biserică pe care am vizitat-o.

În continuare ne-am întors la convent pentru a participa, de la ora 16.00, la procesiunea Via Crucis din Bazilica Sfântului Anton de Padova, unde era un grup de 40 – 50 de persoane care făceau toate stațiunile Căii Crucii pentru timpul Postului. La încheierea acestei Via Crucis s-a dat binecuvântarea cu crucea și a urmat Sfânta Liturghie.

După rugăciune, am avut un program individual, care a fost o ocazie de a vizita conventul și apoi am luat parte la cina comunitară împreună cu frații. Erau și patru călugări români în această comunitate, cu toții au fost împrejurul nostru și ne-au ajutat în aceste zile, ne-au însoțit în drumurile pe care le-am făcut.

După cină, am revăzut textele și am mai pregătit, împreună cu pr. Marcelin, agrăirea din ziua următoare (nn. prezentarea volumului memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu cu ocazia lansării ediției în limba italiană).

A doua zi – sâmbătă dimineață (nn. 11 martie 2017), ne-am rugat laudele împreună cu comunitatea de călugări, de la ora 6:55, chiar în bazilică. S-a făcut, mai întâi, oficiul lecturilor și apoi laudele în limba italiană, după care am concelebrat Sfânta Liturghie în rit latin la altarul principal al bazilicii, împreună cu călugării și cu pr. Marcelin.

La încheierea Sfintei Liturghii am vizitat Capela Relicvelor – o capelă care a fost adăugată la construcția veche a Bazilicii Sfântului Anton -, unde am făcut o scurtă rugăciune și am venerat moaște ale sfinților. Se află acolo moaște ale mai multor sfinți din toată lumea, de pe toate continentele. În centrul acestui relicvar – de fapt, o serie de relicvare de toate dimensiunile – se află Relicvele Sfântului Anton de Padova, respectiv, este mandibula de jos (se văd și dinții) și este limba sfântului Anton, de asemenea, într-un relicvar separat. În partea de jos este aparatul vocal al Sfântului Anton, iar în fața acestui relicvariu foarte înalt, la care se urcă pe niște scări, sub o vitrină, este haina (tunica) Sfântului Anton de Padova. Acest veșmânt al Sfântului Anton este foarte tăiat și rupt, cu multe bucățele, pentru că probabil au fost luate diferite părți și a rămas o haină formată din bucățelele, care este pusă sub o vitrină mare. Alături, în partea stângă, se află sicriul în care a fost depus trupul Sfântului Anton – se vede acel lemn care a stat în pământ dar, totuși, destul de bine întreținut și un fel de giulgiu cu care a fost înfășurat trupul Sfântului Anton.

După momentul vizitei și venerării moaștelor, ne-am dus și la mormântul Sfântului Anton unde ne-am rugat pentru toți cei care s-au încredințat rugăciunilor noastre. Am făcut acolo o rugăciune pentru a cere mijlocirea puternică a Sfântului Anton pentru Biserica noastră.

În continuare, am servit micul dejun și apoi, împreună cu pr. Barbolovici și cu prof. Giuseppe Munarini, am plecat să vizităm biserica Santa Giustina, unde este mormântul Sfântului Luca și unde se află și relicvele Sfintei Giustina, dar și ale Sfântului Mattia, apostolul care a fost ales în locul lui Iuda. Am găsit pe acest traseu și o mică capelă bizantină foarte frumoasă.

Am avut bucuria de a fi primiți de către abatele Mănăstirii benedictine Sfânta Giustina în biblioteca mănăstirii, care are peste 160.000 de volume, o bibliotecă activă, în legătură cu Institutul San Anselmo din Roma, și, chiar în zi de sâmbătă, în bibliotecă se aflau multe persoane care studiau.

Pr. abate ne-a arătat câteva colecții semnificative și apoi ne-a oferit mici broșuri despre viața Sfântului Luca și despre Bazilica Sfânta Giustina editate acolo. Am avut o întrevedere foarte plăcută cu Abatele Giuliano și, după aceea, ne-am întors la Bazilica Sf. Anton.

În continuare, de la 11.00, împreună cu frații călugări Daniel și Anton, am făcut o vizită deasupra cupolelor Bazilicii Sfântului Anton din Padova – pentru că nu fusesem niciodată în turnul bisericii a fost un moment spectaculos, extraordinar. Am urcat pe scări foarte strâmte și pe un labirint de culoare care se întretăiau ca niște culoare de catacombe și am intrat sub nivelul șarpantelor de lemn, foarte frumos măiestrite, la acoperiș. Vorbim de o construcție din secolele XIII-XIV, cu niște șarpante de lemn masiv de stejar care încă erau perfect funcționale. Sigur, s-au făcut multe lucrări ulterioare, cu elemente metalice și cu cabluri de oțel care să întărească structura. Cupola este învelită exterior într-o tablă de plumb și fratele Anton ne-a ghidat în așa fel încât am ieșit chiar sub turnul cel mai înalt care are îngerul, cu trompetă ce sună cea de-a doua vestire. Este o particularitate interesantă faptul că îngerul de aur de pe acest turn se învârte pe direcția vântului și mulți dintre călugării în vârstă, spun: "dacă trompeta sună într-o anumită direcție, înseamnă că e vântul care aduce ploaie și va ploua, dacă sună în direcția opusă, va fi vreme bună".

Am făcut câteva poze de pe acoperiș, de la altitudine înaltă, era o zi foarte frumoasă, se vedeau munții Alpi, înzăpeziți, foarte frumoși și, de asemenea, am admirat o panoramă extraordinară asupra orașului Padova și a conventului, a împrejurimilor. Am făcut câteva fotografii și înăuntru, de la balcoanele de înălțime, de unde se vede foarte frumos fresca de pe perete. Această frescă a fost pictată timp de 40 de ani de către aceeași persoană și era făcută și cu foiță de aur. Am admirat faptul că ne aflăm undeva la îmbinarea arhitecturii bizantine cu cea romanică și cu cea gotică și, poate, și cu anumite elemente ambroziene, sau chiar islamico-creștine, preluate din tradiția islamică – mă refer la arhitectura spaniolă caracterizată prin alternanta cărămizilor de culoare roșiatică cu cele albe. Amintesc faptul că și fresca este tot așa – adică întâlnim fresca pe care o putem considera pur bizantină, cu elementele cert bizantine și întâlnim și alte tipuri de frescă – de tip Giotto, sau de tip "Școala Fra Angelico", etc. Am văzut și mecanismul ceasului de turn care e extraordinar, de asemenea sistemul clopotelor, foarte interesant.

Vizita, în total, a durat peste o oră, ne-am oprit în turn pentru a face rugăciunea "Îngerul Domnului", după care am coborât la masa de prânz împreună cu confrații noștri franciscani.

În continuare, de la ora 17.30, a urmat prezentarea de carte și conferința în sala mare a mănăstirii franciscane. Au participat cca. 80 de persoane, am avut bucuria de a avea alături de noi pe dl. prof. univ. dr. Liviu Petru Zăpârțan, ambasadorul plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun, și, de asemenea, pe prof. dr. Giuseppe Munarini. Au fost trei intervenții: întâi, a făcut o foarte frumoasă intervenție domnul ambasador, făcând o comparație între personalitatea Profesorului Mărgineanu și cea a Cardinalului Iuliu Hossu, punând în evidență importanța credinței cardinalului. Apoi a vorbit profesorul Giuseppe Munarini, unul dintre asiduii lucrători la cartea «Credința noastră este viața noastră» și care a redactat toate notele pentru ca publicul italian să înțeleagă personajele care apăreau în memorii. De asemenea, prof. Munarini a făcut un glosar la sfârșitul acestui volum, precum și un index, mult mai complex decât cel pe care l-a avut inițial cartea, în anul 2003, la ediția în limba română. A mai dat câteva detalii, printre care, un detaliu interesant a fost că, la un moment dat, cei care făceau cercetarea pentru Cauza de beatificare a Episcopilor, la CNSAS, printre documentele pe care le-au găsit, a fost și o notă informativă despre el în timpul comunismului, când a făcut o vizită la Biserica catedrală "Sfântul Iosif" din București. Spunând că este greco-catolic, prof. Munarini a întrebat pe cineva unde se află mormântul Cardinalului Iuliu Hossu. Acea persoană i-a spus unde este mormântul, dar, după aceea a făcut o informare la Securitate despre el și despre ceea ce căuta.

Mulțumim lui Dumnezeu, în continuare am reușit să facem și prezentarea pe care, cu ajutorul pr. Marcelin, am însoțit-o și cu o proiecție de imagini. Acest moment s-a încheiat în jurul orei 19.15 și a fost și ocazia de a acorda câteva onorificențe, d-lui prof. dr. Giuseppe Munarini, pentru contribuția la acest volum și pr. Oliviero Svanera, OFMCap, rectorul Bazilicii Sfântul Anton de Padova, cel care ne-a găzduit și a acceptat și continuarea tradiției pelerinajelor anuale la Padova, ca și loc de întâlnire a românilor din diaspora.

Întâlnirea s-a încheiat cu o cină festivă, în mănăstirea fraților franciscani conventuali, la care a fost invitat și dl. ambasador, împreună cu soția și suita sa, astfel încât s-a prelungit acest moment de împărtășire și la cină și apoi, chiar și după cină.

A doua zi, duminică, 12 martie 2017, în primul rând am avut bucuria de a da, la ora 10.30, un scurt interviu la Radio Vatican. În continuare, de la ora 11.00, ne-am întâlnit cu 25 din cei 33 de preoți care se află în pastorația românilor în Italia. La întâlnire a fost prezent și mons. Ioan Alexandru Pop, coordonatorul național al preoților pentru pastorația din Italia și pr. Vasile Alexandru Barbolovici, sincelul pentru Italia de Nord; a fost prezent și pc. pr. Marinel Mureșan, sincel cu pastorația românilor din Italia – centru, împreună cu ceilalți responsabili pe zone.

Le-am adresat un scurt cuvânt, după care am rămas la dispoziția lor pentru tot ceea ce au considerat necesar să transmită Sinodului. A fost o discuție deschisă, cu întrebări și răspunsuri, au ridicat probleme pe care le au în diferite zone, în parte am încercat să răspund, după aceea am notat aceste probleme și vom face, cu voia Bunului Dumnezeu, un raport către Sinod.

În continuare, ne-am pregătit pentru Sfânta Liturghie. Ne-am bucurat că am avut ocazia deosebită, prin binecuvântarea primită de la pr. Oliviero Svanerra rectorul Bazilicii Sf. Anton de Padova, care ne-a permis, de la ora 13.00, să celebrăm Sfânta Liturghie la altarul principal al acestei bazilici.

La această ceremonie am avut bucuria de a fi în comuniune cu circa 2000 de credincioși veniți din toată Italia, precum și 27 de preoți concelebranți, respectiv patru diaconi. A fost prezent și Excelența Sa, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, dl. Liviu Petru Zăpârțan, precum și doi consuli, consulul onorific de Trento și consulul general de Trieste.

Am celebrat cu bucurie Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În cuvântul de învățătură, după salutul inițial, am mulțumit celor care ne-au permis să putem celebra în apropierea mormântului în care se află Moaștele Sfântului Anton de Padova, un sfânt foarte cunoscut și cinstit în țara noastră. Am făcut apoi o referire la evanghelia zilei, vorbind despre paraliticul purtat de cei patru pe o targă pe care au lăsat-o în fața lui Isus. Despre acest moment din evanghelia din a doua Duminică a Postului Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur spune, în mod simbolic, că cei patru oameni milostivi care conduc paraliticul în fața lui Isus, sunt cei patru evangheliști care au rolul de a ne conduce și pe noi, astăzi, în fața lui Isus, în așa fel încât paralizia noastră spirituală să poată fi vindecată prin cuvântul lui Dumnezeu. Pornind de la această imagine a paraliticului fizic – persoană care nu se poate mișca, nu este liber în mișcări sau nu are nici o sensibilitate în mișcare, apare necesitatea unui medic, a unor medicamente sau a unui tratament. La fel, pe plan spiritual, putem spune că și noi, atunci când suntem în păcat, suntem în această stare de paralizie spirituală, avem nevoie de «Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre» care este Hristos, avem nevoie de medicamentele spirituale care sunt Sfintele Taine: mărturisirea – spovedania și împărtășirea – cuminecarea, și avem nevoie de un tratament, care sunt rugăciunile și devoțiunile pe care noi le putem face pentru a recupera sănătatea și motricitatea – libertatea de mișcare și sensibilitatea spirituală a sufletului nostru.

De aici, am trecut pe planul timpului în care ne aflăm, timpul Postului Mare, care ne invită în primul rând să ne aducem aminte că Postul Mare este un timp de eliberare, un timp în care suntem chemați mai cu seamă la postul de la păcat, postul de la rău. Este un post care să ne apropie de Dumnezeu, un post pe care să-l facem cu bucurie, ca un drum de reîntoarcere la starea libertății supreme de comunicare cu Dumnezeu pe care o avea Adam în rai.

În ultima parte a cuvântului, am vorbit despre modelul pe care l-au oferit Martirii Bisericii noastre, între care și Cardinalul nostru Iuliu Hossu, despre modelul vieții sale care a fost modelul unei vieți de credință. Pentru el, credința a devenit viață, și, de aceea, a putut răspunde persecutorilor: «nu pot să accept propunerile voastre cu prețul credinței, pentru că, credința noastră este viața noastră».

Cu acest prilej, am reamintit credincioșilor noștri să nu uite că sunt români, să nu uite că fiecare dintre ei sunt ambasadori ai României în străinătate prin comportamentul lor, prin tot ceea ce fac, deci să fie cât mai silitori în împlinirea datoriilor pe care le au în societate iar, în același timp, să nu își piardă identitatea, adică: integrare pe deplin în comunitățile în care se află, dar nu asimilare, nu pierderea propriei identități.

Am amintit și acele memorabile cuvinte pe care Cardinalul Iuliu Hossu le-a rostit la 1 decembrie 1918: «de-acum înainte, o Românie mare, una și nedespărțită, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și pe credința poporului său». După încheierea Sfintei Liturghii am acordat câteva onorificențe excelentelor lor, diplomaților prezenți, d-lui ambasador, d-lor consuli și câtorva preoți, am acordat și din partea Preasfințitului Virgil, de asemenea, onorificențele rânduite și apoi, cu toții împreună, am făcut o rugăciune către Sfântul Anton și o fotografie de grup, pentru a rămâne în istoria imaginilor acestei zile.

După încheierea momentului liturgic, credincioșii au rămas, pe grupuri, în interiorul mănăstirii – într-o micuță grădină, și am trecut, împreună cu ceilalți preoți, să-l salutăm pe fiecare credincios din aceste grupuri. Liturghia a început în jurul orei 13,15 și s-a încheiat ca în jurul orei 15,45.

Memoriile Card. Iuliu Hossu prezentate în Dieceza ambroziană din Milano: Saronno – Milano

După momentul de salut, ne-am făcut bagajele și am plecat spre Milano, respectiv ne-am deplasat la Saronno, unde ne-am întâlnit cu preoții din Confraternitatea Comunione e Liberazione, cărora, în câteva fraze, le-am vorbit despre cartea pe care o prezentăm. Erau cca. 25 – 30 de preoți din Dieceza ambroziană de Milano. Au urmat câteva întrebări cu privire la motivul arestării Cardinalului, la situația ecumenică a Bisericilor în vremea aceea și în vremea de astăzi și alte întrebări, ne-am bucurat pentru că am întâlnit acești preoți foarte interesați de aceste probleme.

După aceea, în jurul orei 11.30, am ajuns la Milano, respectiv la gazda noastră – Don Luciano Angaroni, care este decanul, protopopul de Niguarda. Am rămas timp de două zile la Milano unde am fost găzduiți cu multă căldură de părintele protopop și astfel s-a încheiat ziua de 12 martie.

Luni, 13 martie, cu voia Bunului Dumnezeu, după laudele de dimineață pe care le-am făcut împreună, în casa parohială, ne-am deplasat la biserica Gesù Divin Lavoratore, unde, de la ora 8.30, împreună cu pr. decan Luciano și cu pr. Marcelin, am celebrat Sfânta Liturghie pentru credincioșii parohiei, iar apoi, după un rapid mic dejun, ne-am deplasat la Mănăstirea benedictină de la Viboldone, cu un grup de opt preoți din decanatul pr. Luciano. La mănăstire am făcut o scurtă rugăciune, am privit biserica veche a mănăstirii – o abație foarte frumoasă, o construcție din cărămidă roșie datând din secolele XIII – XIV, dar cu rădăcini mult mai vechi în zonă și apoi, am oferit câteva puncte de reculegere pentru preoții prezenți. A urmat un moment de liniște, de aprofundare, și ne-am reîntâlnit la ora 11.45 pentru un scurt moment de împărtășire, la care fiecare preot a oferit rodul muncii sale, a meditației sale. A urmat rugăciunea Orei a VI-a împreună cu călugărițele din mănăstire.

După timpul de reculegere am fost invitați la masa de prânz, a fost din nou o ocazie de a vorbi despre cartea pe care o lansăm, «Credința noastră este viața noastră» și totodată, ocazia de a răspunde la întrebări din partea preoților. La încheierea discuțiilor am făcut o fotografie de grup și apoi ne-am reîntors la Milano.

Împreună cu pr. Marcelin, am vizitat apoi Școala Beato Angelico, la invitația cuvioasei Surori Celina și acolo ne-am întâlnit cu superioara, Maica Rosaria, și cu Mons. Valerio Vigorelli acum nonagenar – la 92 de ani, un mare binefăcător al României în general și al preoților noștri în mod special, un om care s-a dăruit, trup și suflet, în tinerețile sale, pentru a ajuta Biserica noastră.

De la școala de artă liturgică Beato Angelico, ne-am întors la parohia Gesù Divin Lavoratore și, în jurul orei 18.00, am plecat spre centrul orașului Milano unde ne-a așteptat pr. Robert Popa, parohul de Milano și am servit împreună masa de cină, cu reprezentanți ai Curiei din Milano și cu prof. dr. Marco Dalla Torre și cu alte persoane oficiale. După acest scurt moment de comuniune, ne-am îndreptat spre biserica Sfântul Ambrozie – pentru noi a fost o mare onoare – biserica dedicată Sf. Ambrozie este chiar în inima orașului Milano, în centru, în abația unde se află și biserica veche a Sf. Ambrozie. În această biserică se află relicvele Sf. Ambrozie, dar și ale Martirilor Celsie, Ghervazie și Protasie. Pentru noi a fost o ocazie cu totul deosebită de a venera aceste Moaște ale Episcopului de Milano, Sfântul Ambrozie al Milanului și ale celor trei martiri, care sunt o punte de legătură între Orient și Occident. Acesta a fost momentul premergător al începutului conferinței de prezentare a cărții «La nostra fede è la nostra vita».

Conferința a avut loc într-o sală mare de conferințe, de circa 100 de persoane, echipată cu dotări moderne de proiecție. Ne-am bucurat foarte mult, pentru că, la acest moment au fost prezente persoane cu nume de rezonanță pentru România. De exemplu, prof. Cesare Alzati, un mare prieten al românilor și al Bisericii noastre, prof. Giovanni Codevilla, pe care de mult timp am dorit să-l cunosc, și el un mare prieten al românilor, care a desfășurat multe activități de caritate în Eparhia de Lugoj. Au mai fost prezenți: dl. dr. Silvano Poma, de asemenea, consulul general de la Milano, precum și Excelența Sa dl. Liviu Petru Zăpârțan, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun; au fost prezenți reprezentanți din partea ierarhiei locale, între care Mons. Luca Bresan, consilier cu cultura, ecumenismul și alte aspecte, în Arhidieceza de Milano. A fost prezent și directorul Bibliotecii Ambroziene, pr. Francesco Braschi, precum și preotul care se ocupă de emigranți, și alte oficialități, persoane consacrate, preoți din Confraternitatea Comunione e Liberazione, preoți la care merg preoții din Biserica noastră în timpul verii pentru a ajuta la pastorație – deci persoane care cunosc istoria Bisericii noastre. Ne-am bucurat că au participat la acest moment și mulți tineri, invitați de către prof. dr. Marco Dalla Torre, care mulți ani la rând a organizat campusul de vară pentru tineri, în care aceștia lucrau, pictau biserici sau construiau, în funcție de nevoile pe care bisericile locale le aveau.

Întâlnirea a început în jurul orei 21.00 și s-a încheiat în jurul orei 22.40, moderator a fost pr. Robert Popa și au intervenit, în ordine: mons. Luca Bresan, apoi Consulul general de la Milano și, în continuare, Excelența Sa dl. ambasador Liviu Petru Zăpârțan. După aceste intervenții, împreună cu pr. Marcelin, care se ocupa de partea vizuală și cu Don Luciano, care citea fragmente din volumul memoriilor Card. Iuliu Hossu, am făcut o prezentare în trei asupra acestei cărți. Ultimul care a intervenit a fost prof. Marco Dalla Torre, cel care s-a îngrijit de această ediție, ca și de ediția în limba italiană a cărții Episcopului Ioan Ploscaru, «Lanțuri și teroare» – «Catene e terrore». Ambele cărți, și cea a Mons. Ploscaru și cea a Card. Iuliu Hossu, au fost sub îngrijirea și directa coordonare a prof. dr. Marco Dalla Torre.

La încheierea acestor agrăiri am acordat din nou câteva onorificențe, mai întâi d-lui prof. Marco Dalla Torre, pentru toată munca depusă gratuit la aceste volume împreună cu prof. dr. Giuseppe Munarini de la Padova, și, totodată, am acordat preoților care ne-au fost de ajutor și mons. Luca Bresan, câte o diplomă omagială "Cardinal Iuliu Hossu".

În concluzie, putem spune că a fost un moment deosebit, cu un public cu totul select și, care, după fotografia finală, au venit pentru a ne mulțumi, pentru a ne comunica solidaritatea lor cu Biserica noastră și faptul că într-adevăr, perioada de ilegalitate a Bisericii sub regimul comunist este o perioadă mai puțin cunoscută din istoria Bisericii și, pe care, aceste volume au avut rolul de a ne ajuta să o cunoaștem. Cu aceasta s-a încheiat ziua de luni 13 martie.

Memoriile Card. Iuliu Hossu prezentate în Bologna, Modena și Fiorano

În ziua de marți, 14 martie, de dimineață am celebrat din nou la biserica Gesù Divin Lavoratore împreună cu pr. decan Luciano și cu pr. Marcelin și apoi am plecat de la Milano spre Bologna. Am ajuns la Bologna în jurul orei 14. 30, acolo ne-a întâmpinat părintele sincel Marinel Mureșan care ne-a condus la sediul Arhiepiscopiei din Bologna, în centrul orașului, unde am avut un interviu televizat cu o publicație pentru migranți al Arhidiecezei de Bologna, de circa 1/2 de oră, chiar în curtea Arhiepiscopiei, în care am avut ocazia să prezint pe scurt personalitatea Card. Iuliu Hossu și cartea pe care am dorit să o prezentăm în aceste zile și la Bologna. Apoi am avut o scurtă întâlnire cu vicarul general, care ne-a condus la Excelența Sa Matteo Zuppi, Arhiepiscop de Bologna.

Ne-am bucurat să ne reîntâlnim cu Arhiepiscopul Matteo Zuppi pentru că îl cunoscusem în comunitatea Sant Egidio, și îl cunoscusem la Roma când era paroh la biserica Santa Maria in Trastevere al comunității Sant Egidio. A fost un moment foarte plăcut, am oferit, din partea noastră, în primul rând un volum din cartea «Credința noastră este viața noastră» și, de asemenea, am oferit, așa cum se vede și în imagini, Arhiepiscopului de Bologna și un o icoană cu Preasfânta Fecioară Maria, după care am vorbit puțin, am prezentat și cartea și personalitatea Card. Iuliu Hossu, și-apoi am abordat și problema comunităților românești din Arhidieceza de Bologna și, cu bucurie, Excelența Sa ne-a spus că în Arhidieceza sa există o foarte bună colaborare la nivel ecumenic între diferitele confesiuni existente pe teritoriul său. Am și constatat acest lucru, ulterior, la biserica la care am fost primiți pentru prezentarea cărții. A fost un moment cordial, Excelența Sa ne-a oferit o copie în teracotă a crucifixului care se află în catedrală. După toate acestea și salutul de rigoare ne-am îndreptat spre locul unde urma să avem prezentarea cărții.

La ora 17:00, a avut loc această prezentare de carte în biserica Santa Croce din Bologna, în prezența unui public de cca. 50 de persoane. Printre persoanele care erau de față a fost au fost și vicari ai Arhidiecezei de Bologna, a fost și un consul, precum și doi reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române și un reprezentant al comunității ucrainene. Atmosfera a fost plăcută, a vorbit atât preotul ortodox, care a făcut o prezentare mai amplă asupra momentului persecuției, arătând faptul că și creștinii ortodocși au avut de suferit și faptul că au existat anumiți clerici care au colaborat cu reprezentanții regimului comunist. A luat cuvântul și dl. consul, iar în final am făcut și noi prezentarea noastră. La încheierea prezentării am acordat o diplomă "Cardinal Iuliu Hossu", pr. sincel Marinel Mureșan, cu ocazia prezentării acestei cărți la Bologna. După momentul acesta, am servit cina și apoi ne-am îndreptat spre Modena, Spre biserica "Sfântul Pavel" din Modena.

La plecarea din Bologna ne-am luat la revedere de la preoții care ne însoțeau, au fost acolo mai mulți preoți din comunitățile românești din zonă și din împrejurimi, vorbim de cca. 4 – 5 preoți și preoții ortodocși prezenți. Am ajuns la Modena în jurul orei 20.30 și prezentarea urma să înceapă la ora 21.00 în biserica Sfântului Pavel. Ne-a așteptat Don Ștefano Violi – un tânăr preot cu care ne întâlnisem deja la Întâlnirea Mondială a Tineretului în Polonia, ne-am întâlnit la Wroclaw. Ne-am întâlnit și cu Arhiepiscopul de Modena, Erio Castellucci, care ne-a făcut invitația de a prezenta câteva idei despre Episcopul Iuliu Hossu, despre martiri și mărturisitori.

Ne-au așteptat și ne-au primit preoții din zonă, ne-au invitat mai întâi să servim ceva, având în vedere că drumul fusese lung, și apoi am întrebat dacă sunt condițiile necesare pentru prezentare – sisteme de proiecție video, computere pt. expunere cu imagini.

Ne-am îndreptat apoi spre sacristie, și spre bucuria noastră ne-am întâlnit acolo chiar cu Arhiepiscopul Erio Castellucci, care a venit la momentul festiv. Trebuie spus că acest moment era încadrat, așa cum deja îl plănuise Episcopul Erio acum câteva luni, în programul pentru Postul Mare – "Cele cinci marți din Postul Mare" – un drum pe care Episcopul îl face cu tinerii în mod particular, se numește "Episcopul și tinerii" iar motoul este "Urme de lumină" și titlul "Lumina nu poate fi oprită, Episcopii din Gulag". Totul a fost încadrat într-un oficiu liturgic care a început cu un cânt inițial, apoi cuvântul de salut din partea episcopului, apoi psalmul 27, lectura Evangheliei după Matei, capitolul 10, vs. 16 – 20: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca și mieii în mijlocul lupilor, fiți deci prudenți ca și șerpii și simpli că și porumbeii". După acest moment al Evangheliei a urmat mărturia cu Episcopii greco-catolici iar apoi a urmat din nou un moment de rugăciune, foarte frumos pregătit de către organizatori, și câțiva tineri, care pe o hartă imensă situată în fața altarului au pus câteva cruci în memoria Episcopilor martiri, dar nu numai, și a operatorilor pastorali uciși în America, în Africa, în Asia, și în Europa. Era vorba de operatorii pastorali din anul trecut – 2016: în America au fost uciși 12 lucrători pastorali, în Africa au fost uciși 8 operatori pastorali, în Asia au fost uciși 7 operatori pastorali, iar în Europa a fost ucis un preot.

Au urmat în continuare: un cântec foarte frumos, rugăciunea Tatăl nostru, apoi rugăciunea finală din partea Arhiepiscopului și binecuvântarea, respectiv cântările finale cu refrenul lor. Trebuie să spunem că noi am primit din timp acest program și am luat contact cu organizatorii în așa fel încât să știm exact cam ce trebuia spus. Am pregătit selecțiunea de idei și din cartea "Lanțuri și teroare" a Preasfințitului Episcop Ioan Ploscaru și câteva idei și din cartea "Memoriile Cardinalului Iuliu Hossu".

Reiau momentul din sacristie – ne-am pregătit cu toții care eram acolo și, după ce toate au fost pregătite, în jurul orei 21.00 am intrat în celebrare. Spre uimirea noastră, era o biserică arhiplină de tineri, de persoane consacrate, de persoane mature, dar majoritatea erau tineri – cca. 650 de tineri erau prezenți în această biserică mare, arhiplină. Erau și persoane care stăteau în picioare undeva în spate și un cor foarte frumos și foarte viu, cu chitare, cu toate instrumentele necesare, a început cu un cântec menit să energizeze întreaga asistență. Am simțit acest puls al tinerilor tot timpul acestei celebrări! Repet, am prezentat o selecție de idei, nu am avut timp să facem discursuri, am ales câteva idei de forță pe care am încercat să le transmitem tinerilor.

Am început exprimându-mi uimirea pentru această mare adunare a tinerilor, și bucuria pentru că este semnul cel mai palpabil al faptului că Biserica este tânără și că Biserica merge înainte. Am încercat apoi să prezentăm câteva idei de forță, legate de motivul momentul martirajului – despre importanța credinței, importanța faptului de a înțelege voința lui Dumnezeu și o accepta, am vorbit și despre modalitatea în care aceste persoane au reușit să petreacă, într-o liniște impusă, nu o zi sau două sau luni, ci ani întregi, în acele condiții de închisoare, de detenție. Am arătat și modul în care au reacționat față de aceia care încercau să îi îndepărteze de credință și faptul că au înțeles că lupta lor nu este o luptă contra unui regim sau a unor persoane, a poliției a gardienilor, ci lupta lor este o luptă spirituală împotriva răului.

Tinerii au privit cu uimire chipurile Episcopilor noștri înainte de a fi închiși și în timpul detenției la Sighet, au admirat și au văzut și "schimbarea la față" care a produs-o suferința pe chipurile lor, dar, în același timp, și faptul că au rămas neclintiți în credința lor. Am abordat puțin, și am încercat să aprofundez acest moto al Cardinalului: «credința noastră este viața noastră», și putem spune că aplauzele de la final – în general când prezentam cartea, ceream un moment de reculegere, aici am încheiat cu aceste imagini și aplauzele din final ne-au bucurat, pentru că le-am considerat adresate în primul rând acestor Episcopi mărturisitori ai credinței.

La sfârșitul acestui moment, foarte frumos, îmbinat cu cântări și rugăciuni, Arhiepiscopul Erio Castellucci ne-a mulțumit pentru intervenția noastră în programul celor cinci marți de Quaresima, și noi i-am mulțumit și i-am oferit o icoană cu Maica Domnului, ca semn al comuniunii dintre noi și ca semn de recunoștință pentru invitația pe care ne-a adresat-o.

Ceremonialul s-a încheiat după binecuvântarea pe care am dat-o împreună – Arhiepiscopul ne-a cerut să dăm împreună binecuvântarea. După binecuvântare, tinerii au continuat să cânte, iar noi, de-o parte și de cealaltă, am oferit tinerilor câteva cartonașe pe care erau numele unor martiri, respectiv al unui martir căruia trebuiau să se roage ei în continuare. Astfel, am avut ocazia să binecuvântăm și să dăm mâna cu câțiva dintre tinerii care au participat la această întâlnire.

Trebuie spus că întâlnirea s-a încheiat în jurul orei 23.00, ora locală, iar tinerii au mai rămas în continuare în biserică, noi ne-am retras la un mic moment de comuniune cu Arhiepiscopul Erio Castellucci, după care, ne-am deplasat, conduși de doi seminariști, și am înnoptat la Seminarul Arhidiecezan din Modena.

În ziua următoare, miercuri, 15 martie, de dimineață, am fost invitați de către unul dintre preoții cu care ne întâlnisem cu o seară înainte, Don Antonio, la Sanctuarul pe lângă Mondena, la Fiorano din Moderna, la Sanctuarul Santa Maria del Castello. Am celebrat împreună cu Don Antonio Sfânta Liturghie, la biserica din apropierea acestui sanctuar, dedicată Sf. Ioan Botezătorul, unde am fost rugat să susțin un cuvânt de învățătură în care am abordat aceeași temă a Episcopilor martiri, modalitatea în care au reușit să transforme celulele de închisoare în capele de rugăciune, respectiv timpul de detenție într-un timp de exerciții spirituale și viața lor în Liturghie. Au fost prezente la momentul liturgic circa 50 de persoane.

După această Sf. Liturghie, am fost invitați la masă în casa parohială unde am cunoscut pe fostul paroh, Don Giuseppe, am servit micul dejun și apoi a vizitat Sanctuarul Santa Maria del Castello și am avut ocazia să vedem icoana sanctuarului, o icoană făcătoare de minuni, o bucată de frescă rămasă dintr-un perete al unei biserici care a fost distrusă.

Memoriile Card. Iuliu Hossu prezentate la Florența, Lopiano

Apoi ne-am îndreptat spre Firenze – Florența, aici pr. Valer Seicean ne-a așteptat și ne-a condus mai întâi la Incisa in Val d’Arno, respectiv o casă a comunității Focolarilor, numită foarte frumos "Vinea mea", adică "Via mea", unde am fost cazați în aceste zile de către comunitatea sacerdotală a Focolarilor și aici am servit prânzul și am primit camerele, am fost primiți cu multă deschidere și ospitalitate, iar apoi, în jurul orei 15.00, am plecat pentru prezentarea cărții la Florența. Nu a fost toate ora cea mai potrivită, în general, în Italia, orele cele mai potrivite pentru o participare mai numeroasă sunt după ora 20.00 – 20.30, după ce persoanele se întorc de la serviciu și servesc cina și apoi începe viața culturală. Deci, la acest moment de la Florența au participat cca. 25 – 30 de persoane, dar, ceea ce-a fost pentru noi cu totul inedit și deosebit, a participat și Card. Giuseppe Betori, Arhiepiscopul de Firenze, fiind, nu numai unul dintre candidații la Tronul pontifical, dar, fiind și unul dintre cei mai tineri cardinali care a primit berretta cardinalizia odată cu Cardinalul nostru, Lucian Mureșan, al III-lea cardinal al Bisericii noastre și al Neamului Românesc. Deci, pentru noi a fost un moment de bucurie, ne-am bucurat de prezența cardinalului și am avut ocazia de a schimba câteva cuvinte cu Eminenta Sa, pentru a prezenta Biserica noastră, Eparhia noastră și în continuare am prezentat volumul «Credința noastră este viața noastră» în limba italiană. Alături de Eminența Sa, au fost prezenți și câțiva reprezentanți ai autorităților locale ai comunității românești din Florența, de asemenea, doi preoți ortodocși, și un număr de credincioși români și italieni.

La încheierea acestui moment, am înmânat Eminentei Sale o icoană cu Preasfânta Fecioară Maria, în semn de comuniune și de gratitudine pentru grija pe care o are față de comunitățile noastre din zona Florența, din zona pe care o are în arhipăstorire, și Eminenta Sa ne-a confirmat faptul că există o foarte bună colaborare între aceste comunități din Florența și o bună înțelegere între aceste comunități. Despre acest fapt ne-a vorbit, desigur, și părintele Valer Seicean, care este protopopul de zonă. În continuare am servit cina și apoi, împreună, am făcut un mic tur al centrului orașului Florența.

Orașul Florența este un oraș eminamente cultural, un focar de cultură prin excelență. Așa cum se vede și în imagini, am vizitat – deja ora de vizită a unor edificii semnificative era depășită – dar am vizitat în exterior Galleria degli Uffizi, care este un memorator al culturii mondiale, cu toată galeria de statui ale marilor personalități ale culturii dar și ale științei din Italia din perioada medieval-renascentistă. Apoi am ajuns la Piazza della Signoria, cu frumosul palat și statuile care se află în Piazza della Signoriapiața nobililor cum s-ar putea traduce, am admirat și magistralul Dom Santa Maria del Fiore, care este foarte frumos, cu marmură multicoloră, cu acea îmbinare de marmură albă de Carrara, o marmură de culoare verde închis și o marmură roșiatică, care provine de la Siena. Îmbinarea de culori face ca această clădire magistrală a Domului să creeze un joc foarte interesant de forme, pe fondul unei arhitecturi, care, putem spune că îmbină un gotic cu anumite elemente bizantine, dar și cu elemente influențate de cultura islamică, acest joc de culori, cu arcade, și, paradoxal, cu mozaicuri care duc cu gândul la epoca bizantină.

Am admirat și turnul lateral și clădirea Baptisteriului, apoi ne-am îndreptat spre podul vechi – Ponte Vecchio – al orașului Florența, podul pe cursul râului Arno care desparte orașul în două, deoparte erau clădirile săracilor de mai mică înălțime, de cealaltă parte erau clădirile bogaților care erau mai înalte. Am admirat, de asemenea și zona micilor comercianți și acel balcon prin care nobilii treceau dintr-o parte într-alta a orașului, un balcon acoperit, tocmai pentru a nu fi văzuți de către plebe și a fi feriți de orice fel de intemperii.

Am avut ocazia să urcăm într-o piață foarte frumoasă de unde au văzut întregul oraș, și, alături de noi, era dl. Eugenio, care ne-a explicat despre orașul Florența, originile sale, modul în care s-a extins orașul, partea veche cu turnurile vechi și zidurile de apărare, și, respectiv, partea nouă a orașului și bisericile semnificative: biserica franciscanilor, biserica Santa Maria Novella și alte obiective importante. Sigur, această vizită, foarte interesantă, a fost și un moment de cultură în care am aflat multe lucruri deosebite despre orașul Florența.

Ne-am reîntors apoi la Lopiano unde am petrecut noaptea. A doua zi, joi 16 martie, de dimineață, după Sfânta Liturghie în capela casei "Vinea mea", cu un grup de seminariști am luat micul dejun cu acești seminariști, în casă și, la ora 9:00, am avut prezentarea volumului nostru pentru comunitatea din casa "Vinea mea". Au fost prezente circa 20 de persoane, majoritatea preoți, seminariști, persoane consacrate din această comunitate, precum și, ne-a făcut o mare cinste și bucurie de a fi prezent, Rectorul Universității Sophia, din orașul Lopiano, monseniorul Piero Coda, un mare prieten al românilor, și o personalitate care este membru în mai multe Comisii Pontificale, între care și Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor.

Prezentarea a fost animată, dar sigur, timpul a fost limitat. Pr. Imre, care este responsabilul comunității sacerdotale ne-a mulțumit pentru acest moment, de asemenea, mons. Piero Coda a mulțumit pentru împărtășire, iar din partea noastră i-am oferit o icoană și câteva pliante lămuritoare referitoare la Biserica noastră și Eparhia noastră. Sigur, la fiecare prezentare de carte noi am încercat să oferim tuturor participanților imagini cu Episcopii noștri mărturisitori care acum sunt cuprinși în Procesul de beatificare și imaginile pregătite cu Cardinalul Iuliu Hossu.

După acest moment frumos de comuniune, am avut un moment, tot atât de frumos, în care am fost invitați să facem o vizită ghidată la Domul din Florența pe care îl admirasem cu o seară înainte, doar din exterior. De data aceasta, cu ajutorul unui diacon care ne-a condus în aceste obiective turistice, în Dom și în Baptisteriu, dar ne-a și explicat cu multă competență arhitectura și fresca din Dom.

Domul Santa Maria del Fiore – se numește astfel pentru că, floarea este Hristos, el este floarea, podoaba pe care Sfânta Maria a oferit-o întregii lumi, și biserica este în dedicată, în mod cu totul particular, Întrupării.

Se spune că exista o catedrală mai veche, din secolele V-VI, apoi, în anul 1200, pentru că Florența era un mare oraș de cultură, se decide construirea unei noi catedrale. Este chemat arhitectul Arnolfo di Cambio, pentru că nobilii din Florența doreau să construiască o catedrală care să depășească în amplitudine și înălțime toate catedralele din timpul respectiv. Caracteristica este această îmbinare de culori – spuneam despre învelișul exterior cu marmura de culoare albă, verde și roșie. Se îmbină o arhitectură foarte bogată, o dantelărie de tip neo-gotic, cu o arhitectură de tip bizantin, respectiv baroc și elementele unei arhitecturi islamice. Deci o arhitectură deschisă, dar, în același timp, o arhitectură, putem spune, destul de sobră, pentru că suntem în timpul Sf. Bernardo di Chiaravalle, care este un mare reformator al Ordinului Benedictin și care nu accepta excese de bogăție în biserici. De aceea, este foarte interesant: exteriorul pare foarte luxos, strălucitor, cu marmura de cele trei culori, cu toate dantelăriile, cu mozaicul care apare în fațade, dar interiorul pare foarte simplu, foarte auster, cu spații foarte largi, biserica pare foarte mare, chiar gigantică, în stilul abațiilor cisterciene. Este o îmbinare de lumină și spațiu – acest stil care îmbină mai multe arhitecturi a fost numit stilul gotic – florentin. Mai spunem faptul că arcul gotic este cel mai mare din lume, de 15 metri; sunt mai multe asemenea arce gotice. Predomină în arhitectură cifra opt: sunt cele opt arce gotice care se încheie cu cele opt coloane care susțin întregul edificiu pe o parte și pe cealaltă. Opt este și numărul ferestrelor din cupola principală, se află, de asemenea, opt capele laterale. Prin urmare, predomină cifra opt, pentru că este cifra simbolică a răsăritului fără de apus, cifra simbolică a veșniciei, a eshatologiei, a fericirii veșnice spre care suntem chemați să ne îndreptăm. Inclusiv în zona centrală, nu este o cupolă perfect rotundă ci este un octogon. Totodată, ușa de intrare în biserică este pe aceeași linie cu ușa baptisteriului, care și el are forma octogonală. În mod simbolic, ușa baptisteriului și baptisteriul este ușa de intrare în biserica creștină, ușa baptisteriului este deschiderea către viața creștină, ușa bisericii este intrarea în Împărăție, iar zona altarului este de fapt primirea lui Hristos, primirea Împărăției lui Dumnezeu în sufletele noastre. De remarcat că și coloanele, pilaștri laterali care susțin întregul edificiu, și ei au tot forma octogonală.

Mergem înainte cu construcția bisericii, în 1400 biserica deja era construită, lipsea însă cupola. Locul pentru cupolă era un loc cu un diametru foarte mare, cupola avea 42 metri în diametru, fiind de formă octogonală. O cupolă cum nu mai fusese făcută, mai mare decât cea din biserica Sfânta Sofia și mai mare decât alte edificii existente în zonă. Vorbim de o deschidere fără niciun fel de coloană de susținere în acest spațiu.

Nobilii orașului apelează la Brunelleschi, care gândește două cupole, respectiv: o cupolă mai mică, de închidere, o cupolă portantă și una mai mare, externă (mă gândeam și la catedrala noastră din Piața Cipariu, care are și ea două cupole, tot o cupolă mai mică de închidere și o cupolă exterioară pentru arhitectură). Este interesant că au reușit, prin această modalitate, să închidă construcția cu o cupolă mică în primul rând, dar care a slujit și de suport pentru lucrarea mai amplă care s-a făcut apoi, cupola a doua care, sigur, și ea este închisă, însă, având în vedere că înălțimea era foarte mare, s-a lucrat fără eșafodaj, pentru că s-au putut urca pe acel nivel unde urma să fie pusă cupola cea mare. Din anul 1436, după cincisprezece ani de lucru practic este încheiată și cupola mare, iar Papa Eugeniu al IV-lea, binecuvintează acest Dom, în 25 martie. Încă din 1750, cu totul inedit este faptul că anul civil începea la 25 martie și până în zilele noastre, la această dată de 25 martie fiorentinii – locuitorii din Florența, își urează «la mulți ani!».

Florența a fost întotdeauna orașul Întrupării – orașul Bunei Vestiri, iar motivul iconografic Madonna del PartoFecioara Însărcinată, fecioara care poartă Pruncul în sânul ei, se găsește adeseori în iconografie. Maria este și Arca Alianței Arca Noii Alianțe care cuprinde Cuvântul lui Dumnezeu – în traducere bizantină am spune, Platytera ton ouranon – aceea care este mai cuprinzătoare decât cerurile, care l-a cuprins pe Cel de necuprins în sânul ei. Mozaicul de pe fațadă – sunt mai multe timpane cu mozaic -, este datat din 1300 și reprezintă Încoronarea Preasfintei Fecioare Maria, respectiv Concertul îngerilor. De asemenea, marele orologiu care se află în interiorul bisericii și indică ora italiana, este o pictură a lui Paolo Uccello, cu un ceas care sună la apusul soarelui și marchează astfel începutul unei noi zile, este vorba despre după calculul roman al zilei, ziua împărțită în așa – numitele «ore» după care s-au luat și orele canonice, respectiv orele din zi și strajele de noapte – ne amintim din Evanghelii cum Isus apare pe apă la a IV-a strajă din noapte.

Interesant este și faptul că în biserică nu apar foarte multe statui, apar doar statuile apostolilor, o realizare din jurul anului 1500, care vor, de fapt, să simbolizeze cei 12 Apostoli – fiecare are câte un mic altar lateral și cele 12 națiuni – cele 12 triburi ale poporului lui Israel. Vitraliile care apar în capelele laterale absidale, sunt opera lui Tipertti și practic, fiecare apostol apare de trei ori: apare în vitraliu, în altarul lateral dedicat lui și în sculptura în care apostolii sunt reprezentați în picioare. Într-unul din vitraliile laterale apare o figură cu totul inedită îmbrăcată într-un veșmânt verde, este figura Sf. Antonie cel Mare, Patronul orașului Florența. Mai apare și figura sfântului Zanobio sau Zenobie, care a fost al III-lea episcop de Florența și a fost cel care a restructurat biserica florentină.

În jurul anului 1500 a fost construit altarul principal, în 1450, Domul este Catedrala Episcopului Sf. Antonino, care se spune că era un călugăr dominican și ducea o viață foarte austeră. În momentul în care el a intrat în această Catedrală, așa cum era în timpul respectiv, a intrat în picioarele goale în catedrală, spre uimirea tuturor, tocmai pentru a simboliza smerenia sa și sărăcia, austeritatea, căința sa în momentul în care pătrunde pentru inaugurarea acestui edificiu deosebit. Deci, nu a fost un moment de fast, de opulență, ci a fost un moment de smerenie, care îi invita pe toți la a practica virtuțile creștinești.

Apoi, diaconul cu care eram, ne-a explicat foarte frumos: fresca de pe interiorul cupolei datează din 1572, este opera lui Georgeo Vasari un ucenic, discipol al lui Michelangelo, dar, alături de acest mare artist a fost chemat și un teolog pentru a putea exprima în mod simbolic Crezul creștin.

Cupola se află la altitudinea de 116 metri înălțime și, sigur, detaliile sunt notabile, acestea se văd, chiar dacă înălțimea este remarcabilă. Cupola are în centrul ei o mică lanternă, mă refer la forma arhitecturală, pe unde pătrunde lumina, prin niște ferestre laterale, pentru a spune că în centrul cupolei este lumina care vine de la Dumnezeu: Dumnezeu – lumină pentru că, de fapt, Creația începe cu momentul luminii.

De-acolo, de la centru, începe o lectură circulară, dar și radială, spre baza cupolei, pentru a înțelege Crezul creștin și a putea avea o imagine foarte frumoasă a diferitelor momente din Crezul nostru. Sub această lanternă, din direcția din care priveam din altar, se află Hristos cu o aură luminoasă, Hristos, care cu o mănă primește, deci cu mâna întinsă către oameni, primitor, iar cu cealaltă mâna îndepărtează sabia Îngerului apocaliptic care a dorit să pedepsească pe cei vrednici de pedeapsă. Este o imagine a milostivirii lui Dumnezeu, care este primitor și ocrotitor în același timp, apoi, de-o parte și de cealaltă a Domnului nostru Isus Hristos se află, într-o atitudine de prosternare, de închinare, Preasfânta Fecioară Maria și, respectiv, în cealaltă parte, Sf. Ioan Botezătorul.

Urmează o întreaga teologie: Maria, simbolul Arcei – Noii Alianțe iar mai jos este Arca Vechii Alianțe, Vechiul Testament alternează cu scene din Noul Testament, cu scene din Apocalipsă, în așa fel încât se dezvoltă o adevărată teologie virtuală, care conduce persoana care înțelege mesajul acestor cupole pe firele încheieturilor Crezului creștin – "buletinul nostru de identitate" creștină.

Să mai spunem că la altar este un frumos crucifix cu Hristos, la care corpusul are cam dimensiunea de 1.90 metri, care datează din 1499 și este opera lui Damaiano. De remarcat, crucifixul are un detaliu poate mai puțin cunoscut pentru noi – îmi amintesc că am văzut un asemenea crucifix și la Surorile Congregației Maicii Domnului – și anume, faptul că acel giulgiu pe care Hristos îl poartă în jurul coapselor nu este de culoare albă, așa cum este de obicei, ci este de culoare albastră. De ce? spun exegeții că, văzându-L pe Fiul ei gol, dezbrăcat de haine, Preasfânta Fecioară Maria și-a luat vălul albastru pe care îl purta pe cap și l-a pus în jurul coapselor Domnului nostru Isus Hristos care deja fusese răstignit pe Cruce, expus public oamenilor, așa gol. Deci Maria își ia vălul albastru de pe cap pentru a-L acoperi pe Fiul ei dezgolit, ceea ce este un act de caritate care depășește legea, pentru că o femeie nu avea voie să-și descopere capul în public în vremea aceea.

Sunt și două lucrări foarte frumoase, de-o parte și de cealaltă a altarului, care reprezintă Învierea și Înălțarea Domnului, dar care sunt făcute, interesant, dintr-un porțelan de culoare albastru și alb. Trebuie știut că s-a folosit o tehnică cu totul specială care a rămas secretă, pentru că acest material, acest caolin din care au fost făcute basoreliefurile care reprezintă deoparte Învierea, de cealaltă parte Înălțarea la ceruri, acest caolin de culoare alb – albastră a fost acoperit cu un fel de protecție cu totul particulară. Este vorba de un strat de sticlă care a preluat exact forma acestui basorelief, dar rețeta acestei glazuri care acoperă basorelieful a rămas secretă și până în ziua de astăzi nu se cunoaște modalitatea în porțelanul a fost acoperit cu acest strat de sticlă perfect transparent, ceea ce îi dă o prospețime care rămâne dincolo de timp, și, sigur, o strălucire cu totul deosebită.

Am vizitat și sacristia Domului, care are foarte frumoase imitații în lemn, de diferite culori, opera lui Brunelleschi și a lui Maiano și Luca de la Roma, în jurul anului 1438.

Am fost conduși la un altar lateral, în partea stânga a altarului principal, un altar lateral la care era o cruce iar în centrul acelei cruci se aflau bucățele din lemnul Crucii Mântuitorului precum și o parte din veșmântul Mântuitorului într-un relicvariu foarte frumos, central. Iar sub piatra de altar care se află sub acest relicvariu fixat pe perete spre a fi venerat, se află, spre surprinderea noastră, Moaștele Sf. Ioan Gură de Aur și ale Sf. Andrei Apostolul.

Este remarcabil faptul că se află craniul Sf. Ioan Gură de Aur, chiar și cu un însemn de originalitate. Ne mai spunea ghidul nostru, că în craniu se află creierul Sf. Ioan Gură de Aur care, desigur, în timp, după atâția ani, s-a redus ca volum și s-a solidificat. Această relicvă cu totul deosebită a ajuns, în 1360, într-o altă biserică din Florența, iar în scurtă vreme relicva a fost furată, în timpul lui Napoleon iar apoi, la 1810 a fost adusă și așezată acum în Domul din Florența. Referitor la cealaltă relicvă, din 1300 – se află oasele brațului drept al Sf. Andrei Apostolul și alte relicve.

Lateral, în dreapta, cum se privește domul, se află un turn înalt de 82 metri care susține cele șapte clopote menite să anunțe ritmul liturgic al zilei și ora. Acest turn este și el simbolic și este ornat cu sculpturi care vor să simbolizeze de fapt Înălțarea omului spre Dumnezeu. Omul care a căzut de la Dumnezeu, de la înălțimea divină – în Cartea Genezei și apoi, treptat, reface acest drum de înălțare. În partea de jos se află câteva scene sculptate din Cartea Genezei iar apoi, treptat, trecând prin Patriarhii Vechiului Testament se ajunge la Profeți, se ajunge la Regii majori la minori și apoi se trece la alte scene din Noul Testament. Pe fațada frumos ornamentată sunt trei porți de intrare, la centrul fațadei este Preasfânta Fecioară Maria, iar mozaicul central Îl reprezintă pe Hristos – Regele orașului Florența. Iată, sunt doar câteva dintre multiplele idei pe care ni le-a explicat acest diacon.

Am trecut apoi la Baptisteriul din Florența care este și el un memorator de cultură și de artă bizantină, pentru ca aici, în cupola care are în centru de asemenea o lunetă, este numai mozaic bizantin de foarte frumoasă calitate, ceea ce ne-a impresionat. Deasupra altarului lateral, cupola centrală îl are pe Hristos Pantocrator, Hristos în Tronul gloriei sale, Hristos învingător. Lateral, putem spune, pe câteva cercuri, benzi perimetrale se află episoade din Vechiul Testament, începând cu Cartea Genezei, iar apoi din Noul Testament – Patimile Mântuitorului, viața Mariei pe diferite scene, totul este în mozaic și aici invit să privim imaginile care vorbesc mai mult decât am putea să spunem în câteva cuvinte sărace. Există aici și un baptisteriu de marmură de formă octogonală în care și actualmente se celebrează Sacramentul Botezului, precum și un sarcofag foarte vechi, cu însemne creștine.

Incursiune în Pisa

După aceasta, ne-am deplasat spre Pisa. După un drum de o oră am ajuns la Pisa, în jurul orei 15.00, unde am avut ocazia să admirăm vestitul Turn din Pisa, care, se pare că a început să se încline deja după construirea a trei etaje – după 12 ani de la punerea pietrei de temelie. După cum ne-a explicat preotul din zonă, atunci au oprit construcția pentru un timp, terenul fiind mlăștinos și construcția fiind destul de grea, având multă marmură albă. Turnul este foarte frumos cu colonadele și arcadele laterale, cu acea scară în spirală care urcă până la ultimul nivel, apoi construcția turnului a încercat oarecum să contrabalanseze această înclinare pe care turnul a avut-o. Desigur, părerile sunt împărțite, rămâne însă această adevărată minune a naturii – cum de acest turn înclinat rămâne și astăzi în picioare. Turnul are o înălțime de 56 de metri și o greutate de 14.453 tone. Construcția a început în august 1173. Este format din 14.200 de tone de marmură albă de marmură de Carrara și are șapte clopote, dar acestora nu li s-a mai permis să sune de mult timp din cauza pericolului de prăbușire.

Noi am trecut apoi la Catedrala din Pisa, care se află în apropierea turnului și care este, tot așa, stilul gotic florentin, cu îmbinarea de culori de marmură, de culoarea albă, verde închis și culoarea roșiatică a marmurei de Siena. Ne-a impresionat și catedrala și baptisteriul care este în față – exact aceeași așezare arhitecturală ca și la Florența, baptisteriul pe aceeași linie cu intrarea în catedrala din Pisa, și, ceea ce ne-a impresionat la Catedrala din Pisa este mozaicul absidal, un mozaic de tip bizantin unde este reprezentat Hristos Pantocrator, asemănător mozaicului din baptisteriul din Florența. Ne-au impresionat și picturile laterale care, chiar dacă sunt de epocă ulterioară, sunt remarcabile, precum și o icoană de tipul Hodighitria a Preasfintei Fecioare Maria, care se află lateral față de altarul principal și de absida principală. Această icoană este numită icoana Sfintei Fecioare Maria de sub orgă pentru că deasupra ei se află orga Catedralei din Pisa.

La această catedrală am avut ocazia să admirăm partea veche – se pare că a fost construită în mai multe etape. Partea veche a catedralei conține și un foarte frumos amvon cu sculpturi din marmură precum și colonadele bisericii cu acea îmbinare între stilul gotic și mozaicul bizantin absidal. În parte, biserica – catedrală din Pisa se află în renovare, o parte a clădirii era cu eșafodaj și nu am reușit să o vedem.

Memoriile Card. Iuliu Hossu prezentate în Livorno

După acest moment ne-am îndreptat spre Livorno. Am ajuns la Livorno în jurul orei 16.45, unde am fost primiți de către Pr. Vasile Orghici și Pr. Gabriel Cornea. După o scurtă introducere a urmat momentul prezentării cărții noastre, «La nostra fede è la nostra vita», aici, la această biserică numită biserica "dei Greci Uniti". Prezentarea cărții noastre am făcut-o în această bisericuță unde au fost prezenți și câțiva dintre preoții ortodocși de zonă și preotul ucrainean, precum și câțiva reprezentanți ai autorităților locale, între care Viceguvernatorul Marco Creatini. Sigur, pe lângă toți acești preoți și vicari prezenți, bucuria noastră a fost că, după circa 10 – 15 minute de la începutul conferinței, a venit și Excelența Sa Simone Giusti, Episcopul de Livorno, pe care l-am primit cu bucurie. La încheierea acestei prezentări, Excelența Sa a rostit un cuvânt de mulțumire, dar și un cuvânt de recunoștință față de acești Mărturisitori ai credinței, arătând că și în zilele noastre persecuția continuă și intrând și în spațiul politic internațional actual.

La rândul nostru am oferit și Excelenței Sale o icoană cu Preasfânta Fecioară Maria, mulțumindu-i pentru grija pe care o are pentru comunitățile românești greco-catolice din zonă. Excelența Sa a trebuit să plece pentru că avea o Liturghie la ora 18.00, chiar în vecinătatea bisericii noastre. Am rămas câteva clipe cu credincioșii noștri, am acordat părintelui Vasile Orghici o diplomă omagială "Cardinal Iuliu Hossu" la momentul prezentării cărții. Sigur, ne-am bucurat și de prezența preoților ortodocși, respectiv a preotului ucrainean, iar apoi, împreună cu ceilalți preoți, am purces și noi la biserica în care Episcopul Simone, Episcopul de Livorno, începuse deja Sfânta Liturghie.

Biserica era arhiplină, pentru că s-au primit din Franța Moaștele Sf. Bernadette Soubirou și de față erau și cei de la Unitalsi, cei care se ocupă de persoanele purtătoare de handicap, erau și reprezentanți ai autorităților locale respectiv ai Jandarmeriei. Am fost invitați să luăm și noi loc în prezbiteriu, deci am avut ocazia să ascultăm lecturile evanghelice și respectiv, omilia Episcopului Simone. După celebrarea liturgică, l-am salutat pe Excelența Sa, i-am mulțumit și ne-am îndreptat spre o familie care ne-a primit, la care ne-a condus pr. Vasile Orghici, o familie care, cu deschidere și disponibilitate ne-a primit și ne-a oferit cina.

La încheierea acestui moment de comuniune ne-am îndreptat pentru a face o scurtă vizită a orașului Livorno, am trecut pe lângă catedrală în construcție, sigur, ora fiind deja înaintată erau închise obiectivele turistice, dar am purces mai departe spre port, pentru că am dorit să vedem zona portuară și să vedem puțin marea de la Livorno. Marea are întotdeauna fascinația ei, cu acele vapoare care sunt adevărate industrii pe apă de diferite dimensiuni, unele erau pentru transportul persoanelor, pentru agrement, altele erau de tip industrial – mineralier și toate plutind pe apă în direcțiile în care trebuia să meargă, ghidate de un far luminos menit să indice zona portuara și să ghideze pe cei care erau la cârma acestor nave, amintindu-ne că pentru noi, farul luminos, Steaua Polară, este Hristos, Cel care ne conduce spre mântuire, «Eu sunt lumina lumii – spune Hristos – cel care Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric ci va avea lumina vieții» (Io 8,12).

Ne-am întors la Lopiano, ne-am despărțit de preoții din zonă, de părintele Vasile Orghici de pr. Ioan Rodina, de pr. Gabriel Aurel Cornea și ne-am întors cu pr. Valer Seicean la Lopiano, pentru a înnopta acolo.

Nou popas la Lopiano

Suntem în ultima zi, vineri 17 martie, când, după celebrarea liturgică de dimineață la capela din casa Vinea mea, ne-am făcut valizele și apoi am plecat cu toate bagajele să vizităm orășelul Lopiano, care este într-adevăr o oaza de liniște și pace, dorit de fondatoarea mișcării Focolarilor, Chiara Lubich. Am vizitat aici sanctuarul dedicat Preasfintei Fecioare Maria, foarte frumos ornat cu vitralii, atât în zona centrală cât și în zonele laterale, un sanctuar cu o capacitate de cca. 900 de locuri, dar, în care se află un auditoriu, o sală de conferințe, un complex de conferințe de o capacitate de circa 1000 de locuri cu scenă și cu tot ce este necesar pentru spectacolele care se fac în acest oraș cu diferite ocazii pe care le au pe parcursul anului.

Prin bunăvoința pr. Vasile și a celor care se aflau acolo, după ce am vizitat această zonă a sanctuarului, am coborât și am vizionat un film despre momentul de început al acestui orășel Lopiano, care se dorește un orășel creștin care merge înainte pe principii creștine. Actualmente este și o zonă de formare, la diferite niveluri, cu persoane consacrate, cu preoți, cu seminariști, cât și cu familii, cu persoane care doresc să urmeze un drum spiritual focolarin. Am încheiat această vizită la Lopiano, am mulțumim părintelui Valer Seicean și ne-am îndreptat spre nord, din nou spre Veneția, dar înainte de a ajunge la Veneția am dorit să ne oprim din nou la Padova, și aici din nou ne-au primit călugării franciscani, ne-au primit pentru un moment de rugăciune la biserica Sfântului Anton.

Nou popas la Padova și prezentarea Memoriile Card. Iuliu Hossu la Veneția

Pentru că am avut câteva ore libere, am decis să ne oprim din nou la Padova și să încredințăm din nou în rugăciune pe toți cei care i-am încredințat, la începutul acestui itinerariu, rugăciunii la sfântul Anton de Padova. Franciscanii ne-au primit, foarte ospitalieri, am servit cu ei și masa de prânz, după care ne-am îndreptat spre Veneția.

În jurul orei 15.00, plecam spre Veneția, unde am ajuns la 16.00 – 16.30 și am fost primiți de către pr. sincel Vasile Alexandru Barbolovici, care ne-a condus la San Donà di Piave, acolo am avut ocazia să ne întâlnim cu pr. Lucian Mihuț și am petrecut câteva momente în casa parohială a părintelui. De acolo ne-am deplasat la cină, la invitația Vicarului general al Episcopului de Treviso, Mons. Adriano Cevolotto.

Pentru că eram lângă mare, acolo am avut ocazia să servim o cină numai din roadele mării, cu scoici cu creveți cu pește de foarte bună calitate și am avut ocazia, de asemenea, să împărtășim câteva idei asupra problemelor actuale în Eparhia de Treviso și despre colaborarea dintre noi.

De-acolo, împreună cu părintele vicar general, ne-am deplasat la casa surorilor Maria Bambina, unde, de la ora 9.00, am avut, practic, ultima prezentare cu care am încheiat periplul nostru, a cărții și personalității Cardinalului Iuliu Hossu. Ne-am bucurat și aici, pentru că a fost alături de noi, Episcopul Gianfranco Agostino Gardin Episcopul de Treviso, un călugăr franciscan, care a fost Provincial în timpul perioadei comuniste la noi, a vizitat România și s-a întâlnit cu călugări de la Roman, călugări franciscani conventuali, și cunoștea bine și pe pr. Sabău Iosif și evident, alți călugări franciscani români, cunoștea și situația din timpul comunismului, și participase și la lansarea cărții «Lanțuri și teroare» a Preasfințitului Ploscaru, dar citise integral cartea și acum ne-a spus: «eu am venit la acest moment de prezentare, dar să știți că am citit această carte din scoarță în scoarță și la timpul potrivit pot spune și eu un cuvânt despre această carte».

Deci, alături de Episcopul de Treviso a fost prezent și vicarul general, și don Bruno Baratto, Directorul fundației Migrantes, pentru Dieceza de Treviso și Don Paolo Carnio, Vicarul Foraneu de San Donà di Piave. Au fost prezente și două maici superioare, în primul rând Maica superioară a ordinului Maria Bambina, multe alte persoane consacrate, preoți și credincioși români respectiv italieni.

Considerăm că a fost una dintre cele mai reușite momente de comuniune, pentru că, după scurta prezentare din partea pr. Vasile Barbolovici, a urmat prezentarea in extenso a volumului, iar apoi, a luat cuvântul Excelența Sa, Episcopul de Treviso, care a punctat foarte frumos anumite elemente, pentru a completa personalitatea Episcopului Iuliu Hossu, desigur, impresionat și de ceea ce cunoștea din cartea «Lanțuri și teroare», dar și din acest ultim volum, «Credința noastră este viața noastră», trecând de la momentul de persecuție la momentele de persecuție actuale care sunt mult mai fine, dar nu mai puțin periculoase pentru tinerii din ziua de astăzi și pentru noi toți, de aceea, iată importanța acestor prezentări și invitația de a fi creștini autentici, de a urma modelul acestor mărturisitori ai credinței.

În sala festivă a Mănăstirii surorilor Maria Bambina spunem că au fost cca. 80 de persoane prezente, și, așa cum am procedat și în alte localități, la sfârșitul conferințelor magistrale, am rămas pentru câteva întrebări, s-au pus câteva întrebări din partea persoanelor aflate în public, la care am încercat să oferim răspunsuri.

La sfârșitul acestui moment, am oferit Episcopului de Treviso, o icoană cu Maica Domnului iar pr. Lucian Mihuț care este parohul din zonă i-am oferit o Diplomă omagială "Cardinal Iuliu Hossu", cu ocazia prezentării acestei cărți.

Întregului public i-au fost oferite imagini cu Episcopii Martiri și cu Episcopul Hossu, pregătite din timp. Momentul s-a încheiat cu o rugăciune și o binecuvântare din partea Episcopului locului și a subsemnatului și o fotografie de grup.

Surorile ne-au invitat la unul mic moment de comuniune după acest moment de prezentare, care a durat până în jurul orei 23.00, ora locală. După ce ne-am luat la revedere de la Excelența Sa, nu înainte să mai schimbăm câteva impresii și din timpul persecuției, cu experiența pe care a avut-o el însuși în România, ne-am luat la revedere de la toți, iar noi ne-am îndreptat spre Udine, unde am petrecut noaptea, și astfel periplul nostru s-a încheiat, urmând ca astăzi, sâmbătă 18 martie, să ne întoarcem spre casă.

Privire generală asupra pelerinajului de prezentare a Memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu în Italia Centrală și de Nord – bilanț, concluzie și mulțumire adresată lui Dumnezeu

Privind în general acest periplu pe care l-am făcut, considerăm că, dincolo de un moment de apostolat, a fost și pentru noi un moment de aprofundare a personalității Cardinalului Iuliu Hossu și am avut bucuria că peste tot am fost primiți cu brațele deschise și am avut ocazia să întâlnim, iată, și ierarhi ai locurilor respective, ceea ce ne-a dat de înțeles că ierarhii locurilor privesc cu multă importanță aceste momente și comunitățile noastre din diaspora.

Mă bucur și pentru întâlnirile pe care le-am avut cu preoții noștri din diaspora, pentru faptul că sunt preoți activi, că încearcă să se îngrijească de credincioșii noștri care se află în diferite localități din Italia, de asemenea și pentru faptul că este o atmosferă de colaborare ecumenică foarte frumoasă în aceste zone, și, totodată, o bună colaborare cu autoritățile locale atât ecleziastice cât și guvernamentale.

Făcând un bilanț al acestor zile, ne-am bucurat că la aceste conferințe, făcute în 10 comunități, au participat și mari personalități ecleziastice, aici mă refer la Card. Betori, Arhiepiscopul de Florența, mă refer la Episcopul Erio Castellucci de Modena, la Preasfințitul Simone Giusti Episcopul de Livorno și la Episcopul Gianfranco de Treviso.

După calculele noastre, la aceste momente de prezentare au participat cca. 1200 de persoane, și, sperăm ca sămânța care a fost aruncată să poată prinde rădăcini, să poată aduce, nu numai o lumină asupra unei perioade care lipsea din istoria Bisericii Catolice, dar și o apropiere de România și, poate, o schimbare în bine a opiniei pe care unii o au despre români și, implicit, despre țara noastră, pentru că, de fapt, cu toții suntem ambasadori ai țării noastre, prin comportamentul nostru, prin trăirea noastră.

Deci, mulțumim lui Dumnezeu pentru acest pelerinaj și Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să putem și noi respecta acele două condiții pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea le spunea la București: – în primul rând, suntem datori să cunoaștem istoria Martirilor și Mărturisitorilor Bisericii noastre, să o cunoaștem noi, și, în al doilea rând, să putem să educăm noile generații în spiritul acestor «țeluri îndrăznețe care se cuvin unor fii de martiri» (Sf. Ioan Paul al II-lea, București, 1999).

Punem această acțiune și sub semnul timpului Postului, un timp menit să ne apropie de Dumnezeu, și sub semnul citatului din Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel: «Amintiți-vă de mai marii voștri, care v-au vestit vouă cuvântul lui Dumnezeu, priviți cu atenție cum și-au încheiat viața și imitați-le credința. Isus Hristos este același ieri și azi și întotdeauna» (Evr. 13, 7-8).

Lui să-I fie cinstea mărirea și închinarea în toți vecii vecilor. Amin".

imagine

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *