Mesajul Cardinalului Sandri la întronizarea PS Claudiu Lucian Pop

publicat la 24 aprilie 2021 în Documente

Mesajul Eminenței Sale Leonardo Cardinal Sandri
la întronizarea Preasfinției Sale Claudiu

Preasfinția Voastră, Iubite confrate Episcop Claudiu,

Astăzi când Eparhia de Cluj-Gherla Vă întâmpină ca nou Păstor, împreună cu Arhiepiscopul secretar Excelența Sa Demetrio Gallaro, cu subsecretarul Don Flavio Pace și cu toți oficialii Congregației pentru Bisericile Orientale, doresc să mă alătur în mod spiritual acestei celebrări, rugându-l pe Domnul să vă ofere darul discernământului și o inimă înțeleaptă și umilă cu care să vă exercitați slujirea.

În primul rând, vreau să îl amintesc pe iubitul Episcop Florentin, care a slujit Biserica voastră mulți ani și care cu siguranță din cer vă însoțește cu rugăciunea în această misiune: plecarea neașteptată a Preasfinției Sale ne-a făcut poate să ne simțim puțin orfani. Cu toate acestea, fiecare trecere, mai mult sau mai puțin dureroasă din viața Bisericii, ne face să fim conștienți că trebuie să privim la Părintele tuturor, la Păstorul suprem, Cel care călăuzește Biserica, Mireasa Sa, de-a lungul istoriei, fără a face ca vreodată să îi lipsească acesteia darul fidelității Lui.

Și sprijinindu-se pe stânca credinței – aceeași credință pentru care Fericiții Episcopi Martiri și mulți alți mărturisitori și-au dat viața în România în secolul trecut -, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Cardinal Lucian Mureșan împreună cu Episcopii Sinodului Bisericii Greco-Catolice Române, l-au ales pe cel care este chemat acum să își exercite în numele Domnului paternitatea și însoțirea față de cler, față de persoanele consacrate și față de credincioșii Eparhiei de Cluj-Gherla.

Iubite Episcop Claudiu, îmi amintesc bine de momentul anunțului numirii episcopale, la Roma, la Colegiul Pio Romeno, precum și de celebrarea consacrării Preasfinției Voastre, pe care am avut bucuria de a o prezida în Biserica “Sfinților Biagio și Carlo ai Catinari”, care în acel moment era biserica încredințată mie ca și Cardinal. Acele momente au fost punctul culminant al unui parcurs preoțesc petrecut în studiu, în slujirea pastorală la Misiunea de la Paris și, în cele din urmă, ca Rector al seminariștilor Bisericii Voastre la Roma. Începând de atunci, v-ați dedicat în slujba Cardinalului Lucian, Caput et Pater al Bisericii Voastre, și în funcțiunile Curiei Arhiepiscopiei Majore, contribuind la pregătirea Vizitei apostolice a Papei Francisc, cu beatificarea istorică prezidată de Sanctitatea Sa, ridicându-i la cinstea altarelor pe cei șapte Episcopi Martiri.

Lor le este dedicată Catedrala Eparhiei de Cluj-Gherla, care în timp va putea străluci cu acea frumusețe care i se cuvine: acesta este locul în care Preasfinția voastră vă aveți scaunul, un scaun nu de triumf, ci de slujire, fiind chemat să păstoriți cu dragoste turma care vă este încredințată. În mod deosebit vă încredințez preoții, colaboratorii Preasfinției voastre, persoanele consacrate și mai ales tinerii, care vin în număr mare în acest oraș pentru a urma studii universitare în prestigioasele instituții academice. Fiți un exemplu de dialog și de reconciliere, îndeosebi față de frații din Biserica Ortodoxă, amintindu-vă că societatea românească de astăzi, care, la fel ca alte țări din Europa și din lume trăiește tentația unei profunde secularizări, să găsească în cei care cred în Cristos o mărturie credibilă și o dragoste generoasă și solidară, îndeosebi cu cei mai săraci.

Încredințăm slujirea Preasfinției Voastre mijlocirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica Sfântă, pentru ca ea să vegheze asupra României precum asupra “Grădinii ei” – după expresia Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, și împreună ne rugăm ca apropiatele celebrări pascale pe care le veți prezida pentru prima dată, să reînnoiască în voi toți bucuria de a-i aparține lui Cristos Cel Răstignit și Înviat, izvorâtorul și plinitorul credinței noastre.

Mă bucur de această ocazie pentru a-l saluta pe Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, pe Excelența Sa Nunțiul Apostolic, pe Episcopii greco-catolici și latini, pe reprezentanții Bisericii Ortodoxe și ai altor comunități creștine, pe autoritățile civile și militare și pe toți cei care sunt prezenți la această Sfântă Celebrare.

În Cristos,

Leonardo Cardinal Sandri
Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *