Mesajul PF Lucian adresat PS Claudiu Lucian la întronizare

publicat la 24 aprilie 2021 în Documente

Mesajul Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan,
Arhiepiscop și Mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

Blaj, 24 aprilie 2021

Înalt Preasfințiile Voastre,
Preasfințiile Voastre,
Monseniore Mario Codamo, reprezentant al Nunțiaturii Apostolice în România,
Preacucernici Părinți, Călugări și Călugărițe,
Stimate Oficialități locale și centrale,
Iubiți credincioși ai Eparhiei de Cluj-Gherla,
Dragi invitați,

În urmă cu doi ani, în cursul vizitei Sale apostolice în țara noastră, Sfântul Părinte Papa Francisc a citat pe Câmpia Libertății de la Blaj cuvintele memorabile rostite de Fericitul Episcop Iuliu Hossu: “Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Ridicându-i la cinstea altarelor pe cei șapte martiri ai Bisericii și ai neamului nostru, urmașul Sfântului Petru a afirmat cu tărie: “aici la Blaj, pământ de martiriu, de libertate și milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care, de trei secole, dați mărturie, cu ardoare apostolică, despre credința voastră”.

Credința acestei Biserici martire o celebrăm și astăzi, aici în inima Transilvaniei, în Episcopia Cardinalului vestitor al Marii Uniri, unde îl îmbrățișăm cu bucurie pe noul Ierarh. Este cu atât mai sugestiv faptul că ne aflăm la umbra Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea, prilej de aducere aminte a jertfei mântuitoare a celor care au crezut că nu trebuie să ne temem de cei care ucid trupurile. Precum ne amintește Sfântul Pavel în lectura Apostolului de astăzi: “Dumnezeul nostru este și foc mistuitor”. Și ne îndeamnă: “Rămâneți întru dragostea frățească”. În felul acesta, în comuniune de credință și de slujire cu Biserica, Episcopul păstorește, predică Evanghelia, sfințește poporul, ține credința și conduce spre Cristos turma încredințată lui, ostenind neobosit în via Domnului spre plinirea voinței Sale.

Înscăunându-l astăzi pe noul Ierarh, preoții, persoanele consacrate și credincioșii iubitei Eparhii de Cluj-Gherla primesc un Păstor după chipul Bunului Isus, Cel care nu a venit să i se slujească, ci ca El să slujească și să își dea sufletul răscumpărare pentru mulți (Mc 10,45). Prin înscăunarea de astăzi, Episcopul Claudiu își primește Eparhia ca pe o mireasă, iar el se va osteni în a o îngriji în numele Mântuitorului.

Tronul pe care ați fost înscăunat, Preasfinția Voastră, este stropit cu sânge de martiri și înnobilat prin rugăciunea sufletelor sfinte care l-au mărturisit cu credință pe Cristos, Lumina Lumii. Isus Mântuitorul Vă încredințează această Eparhie ca să o slujiți, să o iubiți și să o cercetați cu aceeași grijă cu care El însuși își cercetează poporul.

Biserica noastră Română Unită este sinodală fiindcă “merge împreună”, precum ne învață Sfântul Părinte Papa Francisc, fiind prin însăși natura ei deschisă spre dialog, spre comuniune, continuând cu tărie și curaj visul făuritorilor Sfintei Uniri cu Biserica Romei. Biserica noastră are încredere în tinerețea Preasfinției Voastre și în elanul Spiritului Sfânt care vă va insufla cele mai potrivite decizii. Poporul întreg vă așteaptă cu bucurie și speranță, urmând Ierarhilor de vrednică pomenire Arhiepiscopul ad personam George Guțiu și Episcopul Florentin Crihălmeanu trecut subit la Domnul în luna ianuarie a acestui an.

Preasfințite Episcop Claudiu, să vă conduceți turma cu tăria lui Petru, cu încrederea lui Iosif și cu dragostea Mariei, Maica Sfântă. Să fiți păstor după inima Domului, să pașteți oile și mielușeii acestei Eparhii și să îi readuceți în staul pe cei aflați departe, mereu cu ochii ațintiți asupra lui Isus Începătorul și Plinitorul credinței noastre (Evr 12,2).

Dimpreună cu toți cei prezenți, îi urez Preasfinției Sale Claudiu păstorire îndelungată și rodnică în mijlocul Poporului lui Dumnezeu care i-a fost încredințat, nu înainte de a-i transmite mulțumirile și recunoștința mea, a clerului, a persoanelor consacrate și a credincioșilor Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, pentru cei zece ani de slujire.

Încredințăm misiunea noului Păstor de Cluj-Gherla ocrotirii Maicii Sfinte, a Sfântului Iosif, patronul Episcopiei, și a Fericiților Ierarhi martiri, și invocăm ajutorul ceresc al Preamilostivului Dumnezeu pentru ca în numele Veșnicului Arhiereu Isus Cristos, să coboare asupra sa darurile Preasfântului Spirit spre lauda și mărirea Preasfintei Treimi, spre întărirea Bisericii Catolice și a comuniunii cu Scaunul Apostolic al Romei.

Întru mulți ani Stăpâne!

Cardinal Lucian
Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *