Îndemn la convertire, penitență și milostivire în Ziua Mondială a Bolnavului

Publicat pe: 13 februarie 2022|Secțiunea: Ştiri|

Îndemn la convertire, penitență și milostivire
– celebrare arhierească la Cluj-Napoca
în Duminica Vameșului și Fariseului,
începutul Triodului și Ziua Bolnavului

Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala „Schimbarea la Față”, duminică, 13 februarie 2022, în Duminica Vameșului și Fariseului, la începutul perioadei Triodului în Biserica de rit bizantin, și, la celebrarea, la nivelul Eparhiei de Cluj-Gherla, a Zilei Mondiale a Bolnavului. Au concelebrat pr. Traian-Radu Coste-Deak, vicar judecătoresc, pr. Daniel Avram și pr. Radu Tălpălariu din cadrul Curiei episcopale. Răspunsurile liturgice le-au dat studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a reamintit că în această zi începe perioada Triodului, „o perioadă extrem de importantă de pregătire pentru marea Sărbătoare a Învierii Domnului și o perioadă cu har special de convertire, de schimbare, de metanoia”. A arătat ce înseamnă acest proces – metanoia – la care invită Biserica, privind și spre lectura evanghelică a Duminicii (a Vameșului și Fariseului – Lc 18,10-14) și anume, pocăința, convertirea, orientarea sufletului, a minții spre Dumnezeu. „De ce? Fiindcă s-a apropiat Împărăția Cerurilor și Împărăția Cerurilor are alte reguli decât împărăția acestei lumi. Noi suntem chemați să ne schimbăm, fiindcă facem parte dintr-o nouă lume, dintr-o nouă Împărăție, cu alte reguli.”

Pentru a explica aceste reguli, Ierarhul a „citit”, prin analogie, comportamentul celor «doi oameni» care «s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu și celălalt vameș» (Lc 18,10). A arătat că fariseii erau „cei care încercau să împlinească legea, să fie drepți, să fie separat de ceilalți” iar vameșii „erau persoane desconsiderate, care nici nu merită să le adresezi cuvântul, erau persoane din poporul ales care lucrau pentru romani, pentru ocupanți și adunau taxele pentru romani” și erau considerați necinstiți, păcătoși. Fariseul, cel care se considera drept, a spus Preasfinția Sa Claudiu, „stă în fața lui Dumnezeu drept și îi spune lui Dumnezeu că nu este ca ceilalți și mai ales nu este ca acel vameș. De ce este drept? Pentru că postește de două ori pe săptămână și dă zeciuială, merge la biserică.” A continuat: „și avem, pe lângă exemplul unui om care în aparență încearcă să împlinească legea, acest păcătos, vameșul. El nu stă în picioare, stă în genunchi, nu îndrăznește să își ridice privirea și își bate pieptul în semn de pocăință. El nu spune că se va schimba, își cunoaște doar situația și rugăciunea lui este simplă: «Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul».”

Privind la cele două exemple, Preasfinția Sa Claudiu a atras atenția că și noi „suntem dispuși să punem etichete: acesta este drept, acesta este păcătos”, dar, a subliniat, „Dumnezeu, care privește la inima omului, revelează o altă realitate, dincolo de aparențe. Și Isus ne spune că acest om păcătos (vameșul), aflat în afara oricărui respect în societatea în care trăia, s-a întors la casa lui îndreptat, mai drept decât celălalt.” Motivul constă tocmai în rugăciunea pe care o face fiecare, „fiindcă împlinirea legii este iubirea de Dumnezeu și de aproapele”. Astfel, fariseul, fiindcă se consideră drept, nu îi cere nimic lui Dumnezeu, el nu crede că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, doar îi mulțumește că nu este „ca acest vameș”. „Deci”, a continuat Ierarhul, „Dumnezeu este un simplu spectator la spectacolul vieții sale. El se crede «o minune» în fața lui Dumnezeu și nu își dă seama că, tocmai printr-o astfel de atitudine, printr-o astfel de rugăciune, încalcă legea iubirii și nu vede în cel de lângă el, în «păcătosul acela», pe fratele lui”.

De aici concluzia că adevărata convertire se realizează doar dacă „ne schimbăm privirea la lumina Sfintei Scripturi”: „trebuie să convertim ochii noștri trupești înspre această lumină spirituală și să privim în jurul nostru, să vedem frați și surori, să privim la noi și să vedem, nu sfinți neapărat, dar să ne vedem păcătoși”. Preasfinția Sa Claudiu a amintit rugăciunea care se face înainte de cuminecare: «ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu», ca urmare – a atenționat – cel care se consideră cel dintâi dintre păcătoși, nu poate să judece pe alții care sunt mai puțin păcătoși decât el. Astfel, Preasfinția Sa Claudiu a chemat la iubire și milostenie, după exemplul Maicii Tereza de Calcutta care „să ne fie ghid, far”. Pentru că, „dacă știm să mângâiem pe cineva întristat, să spunem o vorbă bună unui frate de-al nostru, știm să vizităm o persoană bolnavă, știm să ne apropiem de cei de lângă noi ca de frați și surori, suntem cu adevărat familia lui Dumnezeu”.

Menționând că în această zi se celebrează și Ziua Mondială a Bolnavului la nivel eparhial, Preasfinția Sa Claudiu a invitat la penitență, așa cum a cerut și Preasfânta Fecioară Maria, la Lourdes: când s-a arătat Sfintei Bernadette, Maica Sfântă a repetat de trei ori: «Penitență! Penitență! Penitență!» Ca urmare, a îndemnat: „Să începem această perioadă de vindecare sufletească și trupească în primul rând de la noi. Să cerem harul schimbării, să cerem harul vindecării, pentru a putea să dăruim acest har și fraților și surorilor noastre, pentru a fi o lumină în lumea întunecată în care trăim. Este o lume care ne sperie de multe ori, o lume în care auzim vești de războaie, de pandemie, de crize. Doar Isus Cristos, «Lumina» acestei lumi, poate să facă în așa fel încât pacea să rămână în sufletele noastre, fiindcă este o pace care nu depinde de veștile pe care le auzim; o pace care nu depinde de lumea în care trăim și o pace care ne leagă de Împărăția Cerurilor.” Pentru că, „noi știm că suntem în această lume, dar nu aparținem ei. Noi suntem parte a Împărăției Cerurilor!”

La finalul celebrării Prof. Dr. Ioan Ștefan Florian a adresat un mesaj din partea Asociației Medicilor Catolici (a se vedea la final textul integral). A început amintind tradiția care continuă deja de 17 ani a celebrării Zilei Bolnavului la Cluj, printr-o Sfântă Liturghie arhierească solemnă, cu un mesaj transmis din partea Asociației Medicilor Catolici. La invitația dr. Ștefan Florian, s-a ținut un moment de reculegere pentru cei cărora li se datorează în mod deosebit această tradiție, în memoria Preasfințitului Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla – chemat în Casa Tatălui la 12 ianuarie 2021 – și a dr. Eugen Lupu, fondator și apoi președinte al Asociației Medicilor Catolici – recent trecut la cele veșnice, la 2 februarie 2022, în vârstă de 94 de ani.

Și cu acest prilej ca la edițiile precedente, în cuvântul rostit cu emoție în Catedrala clujeană, dr. Ștefan Florian a împărtășit din experiența îndeplinirii, cu dăruire și sacrificiu de sine, a misiunii celor ce activează în domeniul sanitar, dezvăluind aspecte, privite „din interior”, ale luptei medicilor și personalului sanitar, mai ales în ultima perioadă marcată de starea de pandemie. A vorbit despre lupta, cu valențe eroice, prin care, medicii și lucrătorii sanitari au venit și vin în ajutorul celor suferinzi. A exprimat din dramatismul celor întâmplate în pandemie, analizând realitățile timpului și căutând înțelesuri prin lumina credinței, a mesajului Sfântului Părinte Francisc la Ziua Mondială a Bolnavului din acest an. A încheiat prin cuvinte de speranță și încredere în milostivirea lui Dumnezeu.

În încheiere, Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit dr. Ștefan Florian „pentru onoarea pe care ne-o face, de a fi împreună cu noi, pentru bucuria de a-l avea ca să fiu al acestei Biserici, pentru că ne aduce aminte de lucruri importante din viața noastră, de oameni importanți care sunt, chiar dacă ni se pare că nu mai sunt. Și ne aduce aminte în primul rând că suntem cu toții în aceeași barcă, că suntem datori în această zi în care ne aducem aminte de cei bolnavi, de cei care au grijă de cei bolnavi, să avem grijă unii de alții. Nu știm cât timp ne mai avem unii pe alții.”

De aceea, a invitat ca în această zi fiecare să aibă „un gând de rugăciune special, o privire specială, o mângâiere aparte, în primul rând pentru cei din familia voastră”, pentru că „vremea e atât de scurtă pe acest pământ încât nu merită să ne oprim la banalități. Iubirea, apropierea, prietenia sunt mult mai importante. Așadar, astăzi să avem cu toții un gând pentru cei bolnavi, să ne aducem aminte, privind la cei dragi, că este un dar al lui Dumnezeu prezența lor în viața noastră, că suntem și noi datori să fim dar unii pentru ceilalți. Suntem cu toții bolnavi, cu toții păcătoși, dar îndurarea și vindecarea lui Dumnezeu este mai mare decât slăbiciunea noastră. Să ne bucurăm unii de alții astăzi, aducându-ne aminte în fiecare clipă de bucuria prezenței lui Dumnezeu, și a fraților și surorilor noastre, în viața noastră.”

La 11 februarie 2022, Biserica Catolică a celebrat cea de-a 30-a ediție a Zilei Mondiale a Bolnavului, zi instituită în anul 1992, de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, nu întâmplător la data comemorării apariției Preasfintei Fecioare Maria, în fața Sfintei Bernadette, la Lourdes, în Franța. Preacurata Fecioară Maria s-a arătat tinerei păstorițe Bernadette Soubirous, în vârstă de 14 ani, la 11 februarie 1858, la Grota Massabielle de lângă Lourdes, loc binecuvântat care a devenit unul dintre cele mai mari sanctuare mariane din lume, unde de-a lungul timpului au avut loc mii de vindecări miraculoase, confirmate de comisii medicale și recunoscute oficial de Biserică.

* * *

Medici și personal sanitar în luptă cu Covid 19: „Dăruire, sacrificiu, încredere și iubire față de cel aflat în suferință…” – prof. dr. Ioan Ștefan Florian, medic neurochirurg, la celebrarea Zilei Bolnavului în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca

Sunt 30 de ani de când Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea a inițiat această comuniune spirituală între cei ce au nevoie de ajutor și cei ce au dorința și puterea să ajute. Aici, la Cluj, datorăm celebrarea Zilei Bolnavului în principal la doi oameni, suflete nobile ce ne veghează acum de undeva de sus: Preasfințitul Florentin, de la a cărui dureros de prematură dispariție s-a împlinit de curând un an, și dr. Eugen Lupu, fost Președinte al Asociației Medicilor Catolici, personalitate marcantă a lumii medicale clujene, trecut la cele veșnice de nici două săptămâni. Lor le datorez și eu onoarea de a fi invitat să vă adresez gândurile mele de la acest pupitru, datorită lor în ultimi 17 ani am trăit această unică experiență spirituală alături de dumneavoastră. De aceea, vă rog ca în amintirea lor să ne ridicăm, să ne plecăm capetele cu smerenie și să păstrăm un moment de reculegere. [tăcere]

Deunăzi auzeam pe un canal de știri că astăzi sărbătorim Ziua Bolnavului… nu e motiv de sărbătoare și nici de bucurie să fii bolnav dar poate fi un moment de reflecție spre cel aflat în suferință, un moment de recunoaștere a dreptului bolnavului de a fi măcar și numai pentru o zi în centrul atenției societății, un moment în care indiferența să facă loc grijii și iubirii, o zi în care cel de multe ori uitat să fie primit în față… Tema aleasă de Papa Francisc pentru această a 30-a zi este: „Fiți milostivi precum Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6,36). De fapt, ne spune Sfântul Părinte, „milostivirea este prin excelență numele lui Dumnezeu, care exprimă natura Sa, nu în maniera unui sentiment ocazional, ci ca forță prezentă în tot ceea ce El realizează. Este forță și duioșie împreună”.

În aceste vremuri, putem spune că Ziua Bolnavului este ziua noastră, a tuturor, pentru că prin dimensiunile ei, pandemia ne-a cuprins laolaltă, săraci și bogați, personal medical sau simpli cetățeni, conducători și conduși, vaccinați sau nu. Virusul acesta este cel mai egalitarist, zâmbind amar putem spune că a fost și este cel mai democratic eveniment care ni s-a întâmplat în acest secol. Am auzit oameni întrebând cum e posibil ca Dumnezeu cel milostiv să lase o asemenea molimă să se pogoare asupra planetei? Eu nu știu cu certitudine, dar cred că nu Dumnezeu ci omul care s-a crezut Dumnezeu a făcut posibilă această tragedie umană, pe care tot el a încercat să o repare așa cum s-a priceput, uneori cu forța argumentelor, alteori cu argumentul forței. Am trăit doi ani ascunși în spatele zidurilor, în spatele unor măști ce ne-au ferit mai mult de spaimele noastre, ne-am izolat și ne-am îndepărtat, am rătăcit în singurătatea noastră, ne-am revoltat sau am acceptat cu supușenie îndemnul la iluzia unei imunizări, am sperat și ne-am bucurat în zadar de zorii unei reveniri la ceea ce noi considerăm normalitate, pentru ca imediat să se prăvale asupra noastră un alt val, parcă mai mare, mai agresiv, mai aducător de spaime și nenorociri.

Din perspectiva celor aflați în linia întâi în lupta cu boala, lucrurile sunt încă și mai complicate. Pentru că simplul fapt că ai cunoștințe medicale sau porți un halat alb nu înseamnă că nu ai dreptul să te temi pentru tine și pentru ai tăi, nu înseamnă că nu ai voie să ai îndoieli ci, dimpotrivă, cunoașterea te face să îți pui mai multe întrebări, la care răspunsurile cel mai adesea lipsesc sau întârzie să apară… Au fost perioade în care nu doar aici, ci peste tot în lume s-au pus zăvoare pe spitale pentru alți pacienți decât pentru cei cu Covid, medici de toate specialitățile au devenit peste noapte infecționiști și specialiști în terapie intensivă… Iar bolnavii care nu au avut „norocul” să aibă Covid au bătut la uși închise. Au fost însă și locuri în care s-a înțeles că dincolo de această boală parșivă există multe alte suferințe asupra cărora trebuie să ne aplecăm. Așa cum am făcut și noi, în clinica în care lucrez, oferind o rază de speranță celor care ni s-au adresat. Dar aceasta a însemnat un efort colectiv enorm, înțelegerea și respectarea cu strictețe a unor reguli și circuite pe care le-am acceptat și însușit, a însemnat lupta cu necunoscutul din afară și cu spaimele și incertitudinile dinăuntrul nostru și chiar lupta cu boala a prea multora dintre noi…

Sunt greu de descris în cuvinte trăirile pe care oamenii aceștia, dăruiți cu un har aparte, se pregăteau să intre la o operație cu un pacient Covid pozitiv. Tăcerea cu care își așterneau unul peste altul echipamentele de protecție spunea mai multe decât zeci de cuvinte despre gândurile care îi frământau. Știind ce drame poate face acest invizibil cu nume de coroană, văzând oameni tânjind după o gură de aer și stingându-se încet din lipsa lui, nu sunt de greu înțeles angoasele ce îți cutreieră mintea chiar și fără să vrei. Iar apoi ore întregi petrecute într-o sală de operație închisă ermetic, ore de concentrare și tensiune maximă, trecând peste chinuitoarele neplăceri generate de vederea tot mai încețoșată de aburii așternuți pe ochelarii de protecție, de căldura ce devine aproape insuportabilă sub straturile de haine impermeabile, de senzația că apa îți părăsește trupul prin fiecare por, de minuțiozitatea gesturilor devenite tot mai epuizante, încercând să treci dincolo de ce simțeai că ar fi limitele putinței tale… iar când totul se va fi terminat urmează grija ca dezechiparea să nu ducă la zădărnicirea eforturilor și speranțelor… Sunt convins că ați văzut pe ecranele televiziunilor chipurile acelea de adevărați eroi la ieșirea din tură. Chipuri obosite, brăzdate de urmele măștii și ale ochelarilor de protecție, chinuite de trudă și de griji pentru ei și pentru ai lor, toate acestea doar pentru a face bine aproapelui tău… Să nu uitați niciodată acele chipuri, „Un chip cum altul nu-i, icoană-ntr-un altar să-l pui, la închinat!” cum frumos spunea marele nostru poet…

„E datoria lor” am văzut pe ecrane și am auzit de multe ori prin voci prea stridente ca să înțeleagă semnificația cuvintelor dăruire, sacrificiu, încredere și iubire față de cel aflat în suferință. Nu, nu e doar datoria lor, e mult mai mult de atât, așa cum prea bine a subliniat Sfântul Părinte Francisc în cuvântul său de Ziua Bolnavului din acest an: „Slujirea voastră alături de cei bolnavi, desfășurată cu iubire și competență, transcende limitele profesiei pentru a deveni o misiune. Mâinile voastre care ating trupul suferind al lui Cristos pot să fie semn al mâinilor milostive ale Tatălui. Fiți conștienți de marea demnitate a profesiei voastre precum și de responsabilitatea pe care ea o comportă.” Misiunea personalului medical, atenția și grija față de bolnavi, este comparată cu cea a apostolilor „trimiși să vestească Evanghelia și să vindece pe cei bolnavi”: „Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod…” (Fapte 5,12.16).

Lor, acestor camarazi ai mei întru nobilă misiune de aici și de peste tot, se cuvine să le aducem un prinos de recunoștință pentru lupta continuă de doi ani cu cel nevăzut și necunoscut. Să le mulțumim celor care uitând de sine, dăruind din sine, aduc alinare și încearcă să curme suferința. Să încercăm în această zi să îi privim, dacă nu cu dragostea ce o merită, măcar cu respectul și încrederea ce li se cuvin, pentru că au ales să facă din grija față de aproapele nu numai o simplă profesie ci o profesiune de credință.

De curând, a apărut parcă de nicăieri acest element invizibil pe care noi, oamenii, l-am denumit Omicron și care s-a răspândit mai repede ca focul în miriștea uscată, împrăștiind o formă de boală mai blândă dar aducătoare de speranța că trecând prin ea, indiferent de cât de vaccinați sau nu suntem, vom putea respira în sfârșit aerul senin al normalității. Este acesta un semn al milostivirii lui Dumnezeu? Înclin să cred că da… și chiar dacă nu este, e clar un semn că noi oamenii suntem parte a naturii și nu deasupra ei, natura fiind opera Unicului Creator!

Să mulțumim Domnului și să ne rugăm pentru ca în nemărginita Lui milostivire să dea decidenților lumii de astăzi înțelepciunea de a ne ierta de joaca de-a războiul, cu energia regenerabilă, cu încălzirea sau răcirea globală, cu cine știe ce alte experimente globale sau globaliste, și să ne lase să ne ducem zilele în liniștea nevoilor și bucuriilor cotidiene de oameni simpli, normali, uniți în credința fiecăruia dintre noi.

Album foto
Predică PS Claudiu
Mesaj dr. Florian