Cardinal Leonardo Sandri a primit titlului de Doctor Honoris Causa al UBB

Publicat pe: 3 iunie 2022|Secțiunea: Ştiri|

România, rămâi puternică în credință!
Eminența Sa Cardinal Leonardo Sandri,
la primirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș Bolyai

  • Decernarea titlului de Doctor Honoris Causa Cardinalului prefect al Bisericilor Orientale a avut loc, ca urmare a propunerii din partea Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul UBB.
  • Martiriul, tema discursului Eminența Sa Cardinalului Leonardo Sandri, în Aula Universității clujene, în ziua sărbătorii Fericiților Episcopi Martiri greco-catolici români.

În sărbătoarea Înălțării Domnului și a Fericiților Episcopi martiri greco-catolici – 2 iunie 2022, la orele prânzului, în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 1), s-a desfășurat ceremonia de decernare a titlului Doctor Honoris Causa Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale de la Vatican și Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental din Roma.

Evenimentul solemn – constituind cea de-a doua vizită a Cardinalului prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale la Cluj – este unul istoric atât pentru Universitatea clujeană cât și pentru Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. Decernarea titlului Doctor Honoris Causa a constituit motivul principal al prezenței Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri la Cluj-Napoca și a fost urmare a propunerii Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul UBB.

Pe durata vizitei, Înaltul Prelat roman a fost însoțit de către Excelența Sa Miguel Maury Buendia, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, și de subsecretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace. Din Biserica Română Unită, împreună cu reprezentanții Facultății de Teologie Greco-Catolică a UBB, au fost de față: Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Virgil, Episcopul eparhial de Oradea și Preasfinția Sa Ioan, Episcop auxiliar de Lugoj. A participat la ceremonia solemnă și Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Arhiepiscop și Mitropolit ortodox al Clujului.

Ceremonia s-a desfășurat cu participarea prof. dr. Daniel David, Rectorul UBB, a pr. prof. univ. dr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică, a membrilor Senatului și ai comunității academice. Au fost de față personalități din mediul cultural, universitar, din țară și de peste hotare, din Bisericile ale căror Facultăți sunt reunite sub cupola prestigioasei Universități clujene, autorități civile, studenți, invitați, numeroși preoți din întreaga Biserică Română Unită, persoane consacrate din ordinele și congregațiile călugărești care activează Eparhia de Cluj-Gherla și nu numai. Amintim prezența Maicii Marcela Runcan, superioara generală a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare, de la Roma, împreună cu Maica Teodorina, superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului, Maica Veridiana, superioara provincială a OSBM și pr. ierom. Ermil Jurja, superior provincial al Ordinului Călugărilor Sfântului Vasile cel Mare.

A deschis ceremonia prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB, cu un cuvânt de salut, din partea Universității clujene, adresat Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri, cuvânt în care a prezentat și aspecte din actualitatea și din istoria renumitei Universități Babeș-Bolyai, cea mai veche din România, ca și continuatoare a Colegiului Iezuit, fondat în 1581. A menționat faptul că Universitatea Babeș-Bolyai are cea mai complexă structură de învățământ teologic, cu patru facultăți de teologie (greco-catolică, romano-catolică, ortodoxă și protestantă) și cu un institut de studii iudaice.

* * *

  • Laudatio a fost rostit de către pr. prof. univ. dr. Cristian Barta, decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică

Pr. prof. dr. Cristian Barta, decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică, a adresat Eminenței Sale Leonardo Cardinal Sandri „un salut cu profund respect și gratitudine”, în numele Facultății de Teologie Greco-Catolică, cu mențiunea că titlul conferit în această zi eminentei personalități a Bisericii Catolice „este expresia recunoașterii contribuțiilor Eminenței Sale la promovarea păcii și a vieții la nivel internațional și la dezvoltarea învățământului universitar teologic”. A continuat prezentându-l pe Înaltul Prelat roman, Prinț al Bisericii Catolice, care în această zi a adus peste Cluj binecuvântarea Sfântului Părinte Francisc: „Cardinalul Leonardo Sandri este o personalitate de anvergură internațională, vicedecan al Colegiului Cardinalilor (din 2020), care s-a remarcat pe plan mondial prin misiunile pe care le-a desfășurat pe plan diplomatic și la nivel de conducere a unor organisme centrale ale Sfântului Scaun. Biografia sa surprinde formarea unei personalități majore a Bisericii Catolice, în care trăsăturile intelectualului autentic, calitățile spirituale ale prelatului și competențele diplomatice puse în serviciul păcii și al vieții se împletesc în mod fericit.

S-a născut la Buenos Aires (Argentina) în 18 noiembrie 1943, într-o familie cu origini italiene. Formarea sa universitară a început la Universitatea Catolică din Argentina, unde a studiat limbile clasice, filosofia și teologia. Urmează studiile doctorale la Universitatea Pontificală Gregoriana iar după obținerea doctoratului în drept canonic în anul 1970, se va specializa în diplomație la prestigioasa Academie Pontificală Ecleziastică (1970-1974). Hirotonit preot în 2 decembrie 1967, va fi consacrat Episcop în 11 octombrie 1997 și va fi numit Cardinal de Papa Benedict al XVI-lea în 24 noiembrie 2007.

Remarcabila sa activitate diplomatică și ecleziastică în serviciu Sfântului Scaun debutează în anul 1974. Profilul profesional excepțional al Eminenței Sale se evidențiază în contextul misiunilor diplomatice ale Sfântului Scaun, desfășurate cu precădere în Madagascar și Mauritius, în Insulele Comore și Réunion, în SUA și în state din America Latină (Venezuela, Mexic). Rezultatele obținute în calitate de Nunțiu Apostolic, în contexte politice complicate și caracterizate de instabilitate socială, au condus la numirea sa în Secretariatul de Stat al Vaticanului, în importanta funcție de Substitut pentru Afaceri Generale. Această înaltă poziție ecleziastică exercitată între anii 2000-2007, a doua ca însemnătate după cea a Secretarului de Stat, i-a adus noi angajamente la nivel internațional.

Vastele dimensiuni ale activității Cardinalului Leonardo Sandri nu se rezumă însă la angajamentele sale diplomatice, ci cuprind și numeroase responsabilități la nivelul Bisericii din Italia, fiind președinte al Conferinței Episcopale din Lombardia, dar mai ales la nivelul Bisericii Universale, exercitate în cadrul dicasterelor Curiei Romane care îl ajută pe Pontiful Roman în actul de guvernare. Implicarea sa constantă în Congregația pentru Doctrina Credinței, în Congregația pentru Bisericile Orientale, în Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, în Congregația pentru Cler, în Consiliul Pontifical pentru Laici, în Consiliul Pontifical pentru Familie, în Consiliul Pontifical pentru Cultură, în Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare, în Consiliul Cardinalilor pentru analiza problemelor administrative și economice ale Sfântului Scaun, constituie o prețioasă și calificată slujire adusă lui Dumnezeu, Bisericii și societății.

Eminența Sa este, din anul 2007, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, conducând astfel un «minister» al Sfântului Scaun care are misiunea de a coordona și de a susține realitatea complexă a Bisericilor Răsăritene Catolice. Merită amintit faptul că aceste Biserici (6 Biserici Patriarhale, 4 Biserici Arhiepiscopale Majore, 5 Biserici Mitropolitane, dar și Episcopii sau Exarhate) au diferite rituri și tradiții (ritul bizantin, ritul alexandrin, ritul armean, ritul caldeean), sunt prezente pe aproape toate continentele, însumând peste 20.000.000 de credincioși. Merită să amintim și faptul că în atribuțiile Cardinalului Sandri intră și jurisdicția asupra clerului și credincioșilor de rit latin din Egipt, Eritrea, Etiopia de Nord, Bulgaria, Cipru, Grecia, Iran, Irak, Liban, Israel, Teritoriile Palestiniene, Siria, Iordania, Turcia, Georgia și Armenia.

O parte a acestor State se află în situații politice problematice, unele fiind afectate de conflicte armate cu consecințe grave pe plan economic. Eminența Sa s-a implicat în promovarea inițiativelor umanitare în favoarea creștinilor din zonele respective, prin susținerea unor proiecte sociale și educative. În acest sens Cardinalul Leonardo Sandri prezidează R.O.A.C.O. (Riunione Opere Aiuto Chiese Orientali), o importantă structură care reunește agenții și fundații caritative ale Bisericii Catolice în vederea finanțării Bisericilor Orientale Catolice aflate în dificultate.

Eminența Sa este și un prieten al României. El a participat la Roma la diferite inițiative ale Ambasadei României pe lângă Statul Vatican și a organizat împreună cu conducerea Colegiului Pio Romeno din Roma conferințe cu o înaltă ținută științifică și academică. Este oportun să amintim cele patru vizite de lucru în România (2010, 2011, 2014, 2017), dar și contribuția substanțială la organizarea vizitei apostolice din 1-2 iunie 2019. Pentru activitatea sa în favoarea României, Cardinalul Sandri a primit Ordinul Național ‚Steaua României în grad de Mare Ofițer’ în anul 2004, iar în 9 octombrie 2012 i-a fost decernată medalia Ordinul Național ‚Steaua României în grad de Mare Cruce’ de către președintele Klaus Johannis.”

Pr. prof. dr. Cristian Barta s-a oprit în mod particular asupra implicării în învățământul universitar a Cardinalului prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale. A spus: „Eminența Sa are de asemenea meritul de a fi sprijinit învățământul catolic superior în Bisericile Greco-Catolice din Europa de Est și din Orientul Mijlociu. Cardinalul Sandri a întreprins numeroase acțiuni în favoarea învățământului teologic superior român din Roma, dar și din România. Prin intermediul Congregației pentru Bisericile Orientale patronează și susține Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, care găzduiește și sprijină cu burse studenții români greco-catolici. În felul aceasta, numeroși absolvenți ai Facultății de Teologie Greco-Catolică din Universitatea Babeș-Bolyai au beneficiat de burse de studiu la nivel de masterat sau de doctorat, specializându-se la prestigioase Universități Pontificale din Roma.

Cardinalul Leonardo Sandri este Mare Cancelar al Institutului Pontifical Oriental, care este una dintre cele mai importante instituții universitare teologice în ceea ce privește studierea Răsăritului creștin. Astfel, Eminența Sa contribuie la imaginea pozitivă a României și a Bisericii Greco-Catolice pe plan internațional și totodată contribuie la racordarea tinerilor studenți teologi români la studiul și dezbaterea teologică științifică pe plan mondial. A patronat, în numele Congregației vaticane pe care o conduce, desfășurarea Simpozionului Internațional on-line ‚«Să mergem împreună»: universalitate și incluziune. Doi ani de la Vizita Papei Francisc la Blaj (2019-2021)’, Simpozion organizat de Arhiepiscopia Majoră a Bisericii Române Unite cu Roma în colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică din UBB în data de 9-10 iunie 2021. Nu în ultimul rând, remarcăm susținerea acordată dezvoltării Centrului de Studii Patristice și de Literatură Creștină Antică din UBB.”

Decanul Facultății de Teologie Greco-Catolică a încheiat, adresând Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri mesajul de gratitudine al Universității clujene: „Eminența Voastră, este o mare onoare pentru Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, în mod deosebit pentru cele patru Facultăți de Teologie, să vă aibă astăzi între doctorii săi honoris causa, să omagieze o personalitate bisericească și intelectuală care și-a dăruit viața Bisericii și umanității.”

* * *

  • Preasfinția Sa Claudiu a transmis salutul Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și al său personal, ca Episcop de Cluj-Gherla

Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a adresat distinsului oaspete, Leonardo Cardinal Sandri, următoarele cuvinte: „Înainte de toate doresc să transmit Eminenței Sale, din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cele mai alese gânduri de apropiere sufletească și felicitări pentru primirea acestei înalte distincții în cadrul solemn pregătit cu generozitate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cea mai importantă instituție universitară din România.

Gratitudinea Preafericitului Părinte Lucian și a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma se îndreaptă totodată spre domnul prof. dr. Daniel David, Rector Magnific, și spre întreaga comunitate a profesorilor și a studenților din Universitatea Babeș-Bolyai, care prin solemnul eveniment de astăzi omagiază o personalitate majoră a Bisericii Catolice.

Personal, exprim convingerea că prestigioasa Universitate Babeș-Bolyai, consecventă cu lunga și bogata sa tradiție academică, prin primirea Cardinalului Leonardo Sandri ilustrează în mod simbolic valorile care o caracterizează: erudiție, universalitate, creativitate, pasiune pentru adevăr și pentru umanitate. Aș mai adăuga: deschiderea Universității spre vastitatea și diversitatea formelor de raționalitate, unde, alături de cele științifice se regăsesc, cu egală demnitate, cele artistice și cele teologice, rezonează intim cu viziunea Bisericii Catolice despre rodnicia întâlnirii armonioase dintre rațiune și credință.”

* * *

„Lectio magistralis” a Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri a transpus o oglindire a realității prezente a omenirii – marcată de pandemie, războaie, cu tot ce decurge din aceste plăgi teribile – în ochii lui Dumnezeu, acel Dumnezeu al creștinismului care „le-a făcut toate bune” și „le face” și azi, transformă neîncetat realitățile întunecate în lumini, prin Jertfa mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu.

Observa Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, în deschiderea discursului: „adevărul este că, creștinii, mai ales în trecutul secol XX și în acest fragment de început de secol XXI, sunt în continuare persecutați și uciși din ură față de credință”. În fața asaltului răului, pentru a se crea „locuri unde să continuăm să gândim pacea și fraternitatea”, a evidențiat că este nevoie și azi de unire. A dat exemplul Universității clujene, „o comunitate academică formată din profesori și studenți provenind din diferite medii culturale și de confesiuni variate precum ortodocși, catolici și protestanți care, însă, în contextul unei Universități de stat trăiesc împreună, își pun întrebări împreună, învață să se asculte elaborând o gândire.”

Tema pe care o consideră de actualitate și pe care a abordat-o pe larg, – cu referiri și la documentele Pontifilor romani Benedict al XVI-lea și Francisc – a fost cea a martiriului, în mod particular „chestiunea mărturiei date de martiri”, cu accentual asupra „martirilor de astăzi”. Tema martiriului a fost abordată nu doar drept „ceva care îi privește pe «alții»”, ci „din perspectiva unui noi”. A spus: „Noi toți, creștinii, suntem astăzi chemați să fim pregătiți de martiriu”. Argumentând actualitatea chemării la martiriu, Înaltul Prelat a definit acest termen, citând și o frumoasă definiție a teologului catolic Hans Urs von Balthasar: „Să mori… din iubire față de acela Care pentru mine a murit în întunericul lui Dumnezeu este o hotărâre de tip unic ce caracterizează unicitatea adevărului și a existenței creștine”. A explicat: „Cristos, de fapt, a venit pentru a da mărturie Tatălui, iar locul-culme a acestei revelații este crucea. Tocmai din pomul Crucii izvorăște rodul-medicament de viață pentru lumea întreagă. Nu doar pentru umanitate: odată cu incursiunea lui Dumnezeu în trup, nu doar istoria, ci întregul cosmos a suportat consecințele acestui fapt.” Și mărturia Fiului lui Dumnezeu „devine mărturia creștinilor”.

Astfel, martiriul creștin nu este o alegere personală, ci „este o alegere a lui Isus Cristos, este Cristos cel care ne cheamă «să fim un har deosebit pentru lume». Martiriul creștin este conformarea deplină cu Cristos pentru ca Tatăl să poată recunoaște în chipul fiecăruia dintre noi chipul Cristosului Său, ascultător până la moartea pe cruce. În acest sens este criteriul cel mai eficace, aș spune, poate chiar unicul, pentru a cunoaște adevărul credinței noastre. Doar în persecuție se poate vedea valoarea a ceea ce cred. Dar, fără profunda înțelegere a faptului că martiriul este o conformare completă la moartea lui Cristos, ba mai mult, un răspuns la această moarte, nu ar fi o certitudine că, realmente, credința noastră dă mărturie, ci, cel mult, ar fi mărturia convingerii noastre personale, la fel cu a oricărui alt om care își jertfește viața pentru o cauză politică sau socială. (…) Se ivește atunci întrebarea: când așadar devenim ucenici? «Adevăratul discipol al lui Cristos este cel care asemeni Învățătorului Său știe să iubească până la sfârșit, până la dăruirea vieții» (cfr. I. Hausherr).”

Eminența Sa Cardinal Leonardo Sandri s-a oprit și la o formă de martiriu care se evidențiază în contextul actual: „mărturia celor care, din cauza războiului sau a asupririlor, sau a amenințărilor cu privire la libertatea și viața lor, iau drumul pribegiei sau al exodului din propria țară”. Acești creștini „mărturisesc în fața lumii speranța în providența celui care se îngrijește de cei mici și de cei slabi, așa cum Cristos s-a încredințat în mâinile Tatălui, primind de la acesta mărirea (Filipeni 2,9-11).” Ei reprezintă „Biserica pelerină pe pământ, spre întâlnirea deplină cu Mirele său”.

De asemenea, Prelatul roman a explicat martiriul ca fiind singura cale prin care poate fi oprit declinul societății umane, un declin care decurge din faptul că societatea începe să își bazeze alegerile pe erori, pe interese personale sau de grup și procesul progresului se oprește și se așterne cel al declinului. A spus: „la început e cu putință să aducem corecturi, să ne convertim, dar înaintând pe acest drum, începe un proces ireversibil. Iar aici intră în joc mântuirea. Doar sacrificiul poate opri declinul și, în mod deosebit, credința are acest rol”, credință exprimată prin cele trei virtuți teologale, credința, speranța și iubirea, „dar”, a continuat, „mai ales este acceptarea de a muri, pentru ca alții să poată avea viață. Cineva trebuie să moară, să se sacrifice, să ajungă în declin, ca să fie posibilă inversarea procesului. Dumnezeu nu face acest lucru cu puterea Sa, ci cu iubirea care se oferă să moară «în locul cuiva». Încă o dată, este vorba despre dinamica crucii. Cele trei virtuți teologale sunt felul în care ni se oferă să murim în Cristos, împreună cu El, în favoarea altora și a mântuirii lor. Martiriul, în vremurile noastre, își primește și această sarcină istorică: creștinii sunt, încă o dată, acel grâu al lui Cristos pe care dinții fiarelor îl sfărâmă fără să știe că în acest fel mântuiesc lumea.”

A exemplificat cele afirmate, povestind firul acțiunii unui film danez, din 1987, Ospățul lui Babette, care prezintă cum sacrificiul unei persoane, făcut din dragoste față de o comunitate, o revigorează, oferă o viață nouă acestei comunități. Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri a încheiat evocând modelul Fericiților Episcopi martiri ai Bisericii Române Unite, a credinței lor care interpelează generațiile de astăzi: „Astăzi se împlinește a 3-a aniversare de când Sfântul Părinte Francisc i-a beatificat pe cei 7 Episcopi, printre care pe Fericitul Iuliu Hossu, care a fost Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla. Amintirea lor este o comoară de preț care trebuie făcută cunoscută și nu trebuie risipită, dar credința lor este un apel și o interpelare adresată mărturiei noastre de astăzi, așa cum Papa Francisc a spus cu puține săptămâni în urmă, întâlnindu-i pe studenții Colegiului Pontifical Pio Romeno, la a 85 aniversare de la întemeiere.”

* * *

Eminența Sa Cardinal Sandri a dorit să își exprime, în încheierea evenimentului, gratitudinea față de Universitatea clujeană și față de Facultatea de Teologie, încredințându-i o prețioasă amintire: un fragment, în facsimil, din celebrul Papirus Bodmer (unul dintre cele mai vechi manuscrise ale Scripturii), al cărui original se află conservat în Biblioteca Vaticană. A explicat că este vorba despre un fragment din Prima Scrisoare a Apostolului Petru, pe care, oferindu-l rectorului UBB, prof. univ. dr. Daniel David, l-a și rostit, în limba latină, ca o încredințare: „Fiți cumpătați, vegheați! Dușmanul vostru, diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită! Împotriviți-vă lui, tari în credință” (1 Pt 5,8-9), și a adăugat în italiană: „România, rămâi puternică în credință!” Acordurile celebrei Ode a bucuriei au adus, în încheiere, în suflete, mesajul fraternității universale, ilustrat de o proiecție video cu pagini din impresionanta istorie a renumitei Universități clujene.

Album foto
Video