PS Claudiu în parohia Feldru – Vatra satului

Publicat pe: 1 august 2022|Secțiunea: Ştiri|

Sfințirea Altarului reînnoit și binecuvântarea bisericii „Sfânta Treime” din parohia Feldru – Vatra satului

PS Claudiu: „Atunci când intrăm într-o biserică sfințită
este ca și cum am intra în templul sufletului nostru

Duminica a 7-a după Rusalii, a Vindecării celor doi orbi, a fost, pentru parohia Feldru – Vatra satului din Protopopiatul Rodna, zi de har și bucurie prin binecuvântarea adusă de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care, răspunzând invitației pr. paroh Iuliu Bontaș, a celebrat slujba de sfințire a Altarului reînnoit al bisericii parohiale cu hramul „Sfânta Treime”, a binecuvântat sfântul locaș după renovare, și apoi, împreună cu un sobor de preoți, a celebrat Sfânta Liturghie arhierească.

Un mare număr de credincioși, precum și persoane consacrate din Ordinul Surorilor Sfântului Vasile cel Mare, multe dintre ele originare din Feldru, au luat parte la eveniment. Preasfinția Sa Claudiu a fost primit în fața bisericii de către pr. Iuliu Bontaș și pr. Nicolae Jarda, protopop de Rodna, fiind întâmpinat cu flori oferite de copii din Feldru și prin cuvinte de bun venit rostite de primarul localității, Ţiolan Grigore, care a luat parte la celebrare.

La momentul rânduit, pr. protopop Nicolae Jarda a dat citire hrisovului ce a fost apoi sigilat, de către Ierarh, în masa Altarului împreună cu moaștele Fericiților Episcopi Martiri Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hossu, Arhierei ai Bisericii Greco-Catolice din România. S-au unit în rugăciune și au concelebrat preoți din protopopiatul Rodna, cărora li s-au alăturat pr. Ioan Frișan, protopop de Bistrița, pr. Ovidiu Lăpuște și pr. Marius Cîmpean din Cluj-Napoca, precum și pr. Alin Cîndea, preot al Eparhiei de Cluj-Gherla care activează în cadrul Misiunii Greco-Catolice din Paris. Au ajutat la celebrare studenți ai Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, diacon fiind Ovidiu Marișca, cancelar eparhial. Corul „Sanctus Spiritus” din Bistrița, dirijat de Floarea Sfechiş, a conferit rugăciunii o notă deosebită de solemnitate, prin răspunsurile la Sfânta Liturghie.

La predică, Preasfinția Sa Claudiu și-a exprimat bucuria de a se afla, împreună cu preoții și credincioșii, „în Casa Domnului” unde a sfințit Sfântul Altar, „locul cel mai sfânt din această biserică, acolo unde se aduce Jertfa dreptății, jertfă de laudă, acolo unde pâinea și vinul se transformă în Trupul și Sângele Domnului”. A mulțumit tuturor, mari și mici, reamintind: „suntem cu toții copiii lui Dumnezeu”, iar „Dumnezeu ne iubește tot timpul și ne cunoaște așa cum suntem”. A adăugat: „aceasta este speranța noastră și cel mai frumos îndemn la bucurie pe care îl putem avea: să știm că El ne iubește și ne așteaptă așa cum suntem”.

Ierarhul a invitat credincioșii să conștientizeze că sunt „temple ale Spiritului Sfânt”, iar sfințirea unei biserici este o aducere aminte, de către fiecare, a propriei vieți ca templu al lui Dumnezeu care trebuie sfințit, înfrumusețat, luminat, la fel ca biserica: „Când sfințim altarul unei biserici ne aducem aminte de viața noastră, de «templul» vieții noastre. Fiindcă, la ce ar folosi o biserică de piatră, dacă nu ne-ar face să ne aducem aminte de biserica din sufletele noastre? La ce ne-ar folosi să sfințim altarul unei biserici, dacă nu sfințim inimile noastre? Atunci când intrăm într-o biserică sfințită este ca și cum am intra în templul sufletului nostru. Atunci când vedem frumusețea Altarului, podoaba casei Domnului, să ne aducem aminte de cât de frumoase trebuie să fie sufletele noastre și cât de mare este responsabilitatea noastră pentru a le păstra frumoase. De aceea, momentul de astăzi, sfințirea bisericii, să ne aducă aminte de sfințirea vieții fiecăruia dintre noi.”

De asemenea, i-a invitat să meargă împreună, pentru că „doar împreună putem face voia Domnului”. A spus: „doar dacă toți mergem împreună, cu adevărat lumea aceasta va fi o lume mai bună, fiindcă lăsăm fiecare dintre noi ca harul lui Dumnezeu să lucreze prin noi. În acest sens suntem responsabili, fiecare dintre noi, pentru lumea în care trăim, pentru cei de lângă noi. Dacă viața noastră va arăta mărirea lui Dumnezeu, cei de lângă noi, frații și surorile noastre, vor putea da mărirea lui Dumnezeu.”

A fost meditat pasajul evanghelic al duminicii despre vindecarea celor doi orbi (Mt 9,27-35) pe care Isus o face „în casă”, pentru a înțelege „că aici, în biserică, în casa lui Dumnezeu, are loc întâlnirea noastră cea mai profundă, intimă cu Dumnezeu”. Preasfinția Sa Claudiu a arătat că, în mod simbolic, după cum lasă să se înțeleagă Sf. Evanghelist Matei, „unul dintre orbi suntem noi, fiecare dintre noi. Și noi vedem foarte limitat, de aceea avem nevoie să ne încredem în Dumnezeu, să facem voia lui”. A vorbit despre importanța încrederii în Dumnezeu, pentru că „ușile sufletului nostru și darul lui Dumnezeu se deschid prin credință”. A invitat ca fiecare să îi ofere timp lui Dumnezeu, pentru a crește în credință.

Fiind aproape și începutul Postului Preasfintei Fecioare Maria, Preasfinția Sa Claudiu a reamintit tăria în credință pe care Maica Sfântă o dă celui ce îi cere mijlocirea, a încurajat: „În momentele în care ni se pare că speranța, credința, iubirea noastră se pierd, atunci să ne adresăm cu mult curaj, cu multă devoțiune Maicii Sfinte, ei să îi cerem să spună în locul nostru: «Da, Doamne, credem. Fie nouă după credința noastră!»”

La încheierea Sfintei Liturghii, pr. Iuliu Bontaș a propus un moment artistic, două frumoase pricesne prin care o tânără interpretă, Veronica Varvari, a predispus sufletele la întâlnire, în spirit, cu Maica Sfântă. Sărbătoarea s-a încheiat cu mulțumiri, atât din partea parohului din Feldru, cât și a Ierarhului care a binecuvântat o frumoasă lucrare împlinită. În semn de recunoștință și amintire, Preasfinția Sa Claudiu a primit o cruce pectorală din partea pr. Iuliu Bontaș și a credincioșilor din Feldru. Un nou și luminos început a fost pus în această binecuvântată zi vieții de credință a parohiei Feldru – Vatra satului, în care, zi de zi, coboară lumina lui Dumnezeu în suflete și în inimi, în casă reînnoită, biserica parohială cu hramul Sfintei Treimi și, de acum așezată și sub protecția puternică a Fericiților Episcopi greco-catolici martiri.

Parohia Feldru – Vatra satului, scurtă retrospectivă istorică

Parohia greco-catolică din Feldru a trecut la Unirea cu Roma la 1700. Documentele consemnează existența unei mănăstiri lângă Feldru, care a fost vizitată de iluștrii Ierarhi Petru Pavel Aron (1763) și Atanasie Rednic (1767). În 1768, pentru că la mănăstire nu mai rămăseseră călugări, locuitorii din Feldru „au decis ca biserica să fie așezată în Feldru spre folosul poporului” (Cultura Creștină, nr. 7-8, 1919).

Mai târziu, în 1783, la Feldru a fost edificată o nouă biserică, de zid, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, despre care Șematismul din 1947 notează că a fost vizitată în anul 1775 de către Episcopul Grigore Maior. Ultima vizită pastorală consemnată la Feldru, înainte de 1948, a fost cea a Episcopului Iuliu Hossu, acum Fericit al Bisericii Catolice, din anul 1943. La fel ca întreg patrimoniul Bisericii Române Unite și biserica din Feldru – cea mai veche biserică de zid românească de pe Valea Someșului – a fost confiscată (în mod abuziv), în 1948, de regimul comunist. În anul 2010, biserica (neretrocedată) a fost declarată monument istoric.

După căderea regimului comunist, între 1998-2006, programul liturgic al parohiei greco-catolice din Feldru s-a desfășurat într-o casă particulară, prin bunăvoința unor credincioși. Din 1995 s-a început construirea unei noi biserici, care a fost ridicată sub îndrumarea preoților: a pr. Boroș Gheorghe, apoi, din septembrie 2004, a pr. Lucian Mihuț, și, din decembrie 2005, a pr. Iuliu Bontaș. La 30 iulie 2006, biserica a fost binecuvântată în interior, apoi, la 28 septembrie 2008, a fost sfințită, de către Episcopul de vie memorie Florentin Crihălmeanu.

Lucrările de modificare a Altarului și de renovare interioară, începute în septembrie 2019, au fost finalizate, și, prin sfințirea Altarului și binecuvântarea bisericii de către Preasfinția Sa Claudiu, la 31 iulie 2022, s-a pus un nou început vieții de credință a acestei parohii.

Album foto
Video