• Preasfinția Sa Claudiu: „Să alegem să ducem lupta lui Cristos…, trăind și vestind Evanghelia Iubirii”

Sfânta Liturghie arhierească din sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paști) – cea mai importantă zi a anului bisericesc – duminică, 5 mai 2024, a fost celebrată solemn în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. La masa altarului au concelebrat pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Traian Radu Coste-Deok, vicar judecătoresc, pr. Anton Crișan, rector al Catedralei, pr. Daniel Avram, vice-rector al Catedralei, pr. Radu Tălpălariu, pr. Ovidiu Ivan, diaconi fiind Lucian-Ovidiu Marișca și Romulus Iușan. Studenții seminariști au ajutat, de asemenea, la celebrare iar răspunsurile liturgice le-a oferit Corul „Angeli”, al Catedralei.

Celebrarea solemnă a continuat și încununat rugăciunea și privegherea din zilele Săptămânii Mari. Ca în fiecare an, această zi a fost sărbătoarea bucuriei și a umplut catedrala de lumină, lumina Învierii Domnului. Credincioșii au luat parte în număr mare la celebrarea marelui eveniment din istoria mântuirii omenirii, care stă la temelia credinței și a Bisericii. Conform tradiției, în timpul celebrării din ziua măritei sărbători, Preasfinția Sa Claudiu și-a prezentat scrisoarea pastorală la Învierea Domnului, mesaj transmis, în același timp, credincioșilor, de către preoți, în biserici și capele pe întreg teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla.

• Învierea Domnului, „adevărul central al credinței creștine”

Ierarhul și-a început pastorala arătând importanța pe care sărbătoarea Învierii o are, ca „adevăr central al credinței creștine” și „biruință a lui Isus asupra păcatelor și asupra morții”. Învierea Domnului este, a arătat,  evenimentul „unic din istoria noastră, în care Fiul lui Dumnezeu transformă moartea într-o trecere spre adevărata viață”; este, totodată, „punctul de cotitură în care și din care timpul este inundat de viața veșnică”. Este momentul în care Fiul lui Dumnezeu, prin biruința asupra păcatului și a morții, ne-a răscumpărat și „ne dăruiește harul de a trăi în sfințenie, ne face părtași în prezent vieții veșnice și ne călăuzește pașii spre înviere”. Acest mare adevăr, a continuat, este reflectat și de cântările liturgice de la slujba Învierii, care insuflă creștinilor „sfântă bucurie”. Ca urmare, celebrarea liturgică a Învierii „înseamnă să îl întâlnim, să îi îngăduim să ne lumineze, să fie Domnul inimilor noastre și fratele nostru în încercări și suferințe”. Dar, a adăugat, nu e suficientă întâlnirea cu Domnul Înviat în cadrul liturgic, ea trebuie să se permanentizeze: „adevărata provocare este aceea de a-l face prezent în fiecare clipă din viață, pentru noi și pentru lumea în care trăim”.

Preasfinția Sa Claudiu a amintit apoi realitatea lumii contemporane, faptul că trăim într-o „lume a războiului din noi și dintre noi”, că războaiele care ne înconjoară și care se duc uneori și în sufletele noastre „se află într-un contrast evident cu scopul Învierii Domnului: «Înviind Isus din mormânt, precum mai înainte a zis, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă»”. În această realitate întunecată, a subliniat că revine creștinilor responsabilitatea de a răspândi în lume lumina Învierii, iar această luminare trebuie să înceapă, pentru fiecare creștin, în propriul suflet.

• Rugăciunea, spațiu de întâlnire cu Domnul Înviat

În actualul An al Rugăciunii în Eparhia de Cluj-Gherla, Preasfinția Sa Claudiu a invitat credincioșii la rugăciune, căci „atunci când ne rugăm creăm un canal de comunicare între noi și Cer, pentru ca, prin rugăciune, o parte din armonia Împărăției Cerurilor să ajungă în viața noastră și prin noi în lumea în care trăim. În rugăciune, lumina și bucuria Învierii alungă umbrele războiului din viața noastră și noi devenim, așa cum spune rugăciunea Sfântului Francisc, instrumente ale împăcării dintre oameni”. A adăugat: „Atunci când lăsăm focul rugăciunii să cuprindă viețile noastre (…), îl vom întâlni pe Cristos cel Înviat, prezent în Sfânta Euharistie și în Cuvântul Sfintei Scripturi, îi vom simți prezența mângâietoare când vom fi asaltați de încercări și vom deveni mesageri ai luminii și milostivirii lui Dumnezeu pentru toți cei aflați în dificultate, pentru cei suferinzi sau marginalizați de societate”.

• Mijlocirea și modelul Episcopilor greco-catolici martiri – cale și azi spre Învierea Bisericii

Mesajului pastoral a evocat apoi momentul beatificării, în urmă cu cinci ani, a Episcopilor greco-catolici martiri:  „pe Câmpia Libertății din Blaj, glasul Preafericitului Părinte Lucian răsuna puternic și plin de emoție, cerând Sfântului Părinte Papa Francisc, în numele întregii Biserici Române Unite, să îi proclame Fericiți pe cei șapte Episcopi care și-au dat viața pentru Cristos și pentru comuniunea cu Biserica Lui. Sunetul solemn al clopotelor Catedralei Arhiepiscopale Majore însoțea încuviințarea Urmașului lui Petru”. Preasfinția Sa Claudiu a descris acest moment, „pentru noi” – pentru Biserica Română Unită cu Roma, ca un „un moment de vindecare, un moment în care umbra lui Petru, care vindeca pe căile Galileii în primii ani după Înviere, a ajuns și la noi”. A fost, de asemenea, „momentul unui nou început, un moment de har în care privirea noastră, năucită de rănile persecuției, a primit vigoare și strălucire. Glasul lui Petru, care răsuna în Lida (cf. Fap 9,32-41), a ajuns până la noi, vuind de pe buzele urmașului său, în Mica Romă, pentru Biserica noastră: «Fiică, scoală-te!», iar noi am început să cântăm cu psalmistul: «Nu voi muri, ci voi fi viu și voi spune lucrurile Domnului» (Ps 117,17)”.

Iar evenimentul „plin de har” al beatificării Episcopilor martiri la Blaj, a mai spus Preasfinția Sa Claudiu, a oferit creștinilor de azi un fel de a fi și de a-și trăi credința după modelul înaintașilor lor. A arătat că, la fel ca pentru Episcopii martiri, și pentru credincioșii de azi „singura cale de a câștiga un război este aceea de a-l opri în sufletul nostru, de a nu-l lăsa să treacă mai departe, de a ne lăsa răstigniți pentru a câștiga”. Este ceea ce au făcut Fericiții Episcopi: „cu cât a fost mai intensă persecuția, cu atât mai puternică le-a fost în suflete flacăra credinței, focul dragostei și lumina Domnului!” Acest fel de a fi, a spus Preasfinția Sa Claudiu, nu e ceva nou; este doar calea lui Cristos, „însă, deși știam teoretic toate aceste lucruri, în momentul beatificării ele au devenit și mai mult parte din ființa Bisericii noastre”.

• Calea lui Cristos, cea urmată și de Fericitul Episcop Iuliu Hossu, cale marcată de bucurie și durere, este pentru fiecare creștin singura cale spre Înviere și viață

„Calea lui Cristos” este acea cale pe care o arată Isus la începutul misiunii Sale publice, când, „în sinagoga din Nazaret, Mântuitorul vestește un an al îndurării Domnului, citând din prorocul Isaia care în același timp vorbește despre un an al răzbunării, al mâniei lui Dumnezeu”. Ca urmare, Preasfinția Sa Claudiu a pus întrebarea: „Cum se pot concilia aceste două aspecte? Când pot sta împreună milostivirea și mânia Domnului?” A oferit răspunsul: „Doar atunci când același Dumnezeu, care dăruiește milostivirea, își asumă și pedeapsa păcatelor, când Fiul Unul Născut ia asupra Lui păcatele noastre și le răstignește pe Cruce în Trupul Său”. A explicat: „Aceasta este scena pe care o contemplăm în Săptămâna Mare, felul în care suferința, batjocurile și răstignirea devin, din semne ale morții, locuri de mântuire, răscumpărare și înviere”. A evidențiat că în viață pe pământ a lui Isus „totul este marcat de acest paradox al împreună-prezenței bucuriei și durerii, iubirii și suferinței, Crucii și Învierii”, fapt care ajunge și „la viețile noastre”.

Această cale a lui Isus, a arătat, o alege și Episcopul martir înaintaș al Preasfinției Sale Claudiu pe tronul arhieresc: „Fericitul Iuliu Hossu alege perspectiva Cerului dincolo de ceea ce lumea și oamenii lumești îi prezintă ca singura perspectivă posibilă. Cardinalul, pentru care credința și viața sunt unul și același lucru, este convins că Biserica fondată pe stânca lui Petru nu poate dispărea și nu poate fi biruită, crezând cu tărie în momentul ieșirii la Lumină pe care noi astăzi îl trăim, de care noi astăzi ne bucurăm: «Crucea, răscumpărare; moartea, înviere tuturor celor ce cred întru Numele Lui preasfânt! Aștept, așteptăm învierea morților; așteptăm, Doamne, întărește-ne credința, să vedem mărirea Ta: învierea Bisericii Tale, a neamului nostru înviere, a țării noastre dezrobire».” Preasfinția Sa Claudiu a adăugat: „Este la fel și în viața noastră. Un dans al bucuriei și al suferinței ne însoțește în fiecare clipă. Putem alege disperarea și războiul lumesc în sufletele noastre și în lumea în care trăim, sau perspectiva creștină în care înțelegem că nimic din ceea ce se întâmplă nu poate exista fără voința sau permisiunea lui Dumnezeu și, în cazul acesta, înțelegem că Domnul este pururi prezent în viețile noastre, chiar dacă într-o manieră tainică, ascunsă. În loc să ne războim cu cei de lângă noi, să alegem să ducem lupta lui Cristos, care nu e împotriva oamenilor, ci împotriva spiritelor rele, împotriva păcatelor și a tuturor formelor de nedreptate, trăind și vestind Evanghelia Iubirii”. Și a încheiat cu urarea: „Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, Îl rog pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Cristos să vă ocrotească și să vă binecuvânteze cu haruri cerești! Învierea Domnului să ne fie lumină, speranță și tărie în luptele noastre de fiecare zi! Cristos a înviat!”

Așa cum o cere rânduiala liturgică, la încheierea Sfintei Liturghii solemne din Sărbătoarea Învierii Domnului – și la fel în întreaga Săptămână Luminată -, în Catedrală și în suflete a răsunat și răsună cântarea de învingere: ieșind în Ușile Împărătești cu lumânarea aprinsă în mâini, Episcopul, sau preotul celebrant, rostește cu bucurie: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”, iar credincioșii răspund: „Și celor din morminte viață dăruindu-le!”