Prima Împărtășanie pentru 15 copii la mănăstirea Maicii Domnului

Publicat pe: 25 iunie 2024|Secțiunea: Ştiri|

Prima Împărtășanie la mănăstirea Maicii Domnului
– revărsare de haruri în Sărbătoarea Preasfintei Treimi și a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul

Luni, 24 iunie 2024, în sărbătoarea Preasfintei Treimi și a Nașterii Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele), Preasfinția Sa Claudiu a celebrat Sfânta Liturghie la mănăstirea Maicii Domnului, Sanctuarul arhiepiscopal al surorilor Congregației Maicii Domnului. A fost o zi de mare sărbătoare prin contemplarea misterului Preasfintei Treimi, de asemenea a figurii profetice a marelui ascet Sfântul Ioan Botezătorul și, totodată, prin întâlnirea pentru întâia oară cu Isus prin împărtășirea cu Sfântul Său Trup și Sânge a unui grup de 15 copii. Copiii, în mare parte elevi ai Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, au fost pregătiți – mai ales în ultimul an – pentru acest moment de referință al vieții lor de către învățătoarea lor, sora Andreea CMD, împreună cu profesoara lor de religie Oana Capan (13 copii), respectiv de sora Dominica CMD (2 copii).

Cu mare bucurie, la altarul Tău venim / Întâia oară-n viață în inimi îl primim” – au cântat copiii, pășind în procesiune către altarul amenajat în curtea mănăstirii – preoții și Ierarhul venind în urma lor spre a-i cuprinde pe toți în mantia rugăciunii de la Sfânta Liturghie. Copiii au purtat lumânări în mâini, semn al luminii de care se umple în această zi însorită sufletul lor. Înainte de a-și ocupa locurile din dreapta altarului, copiii au depus lumânările în fața icoanei Rusaliilor, lângă spicele de grâu binecuvântat în ziua precedentă, la Coborârea Spiritului Sfânt. Și ei sunt roade binecuvântate ale rugăciunii și vieții Bisericii și grâne luminoase, din această zi având inimile chivoturi sfinte – purtătoare ale Pâinii cerești, Cristos Domnul. „Veniți să vă hrănească, cu însuși Trupul Său / ca să vă dea putere să-nvingeți pe cel rău”, a răspuns, continuând versurile cântecului, pr. Cristian Ionuț David, rectorul Sanctuarului CMD, și el protagonist al acestei sărbători, în care și-a serbat prin rugăciune ziua de naștere, precum și onomastica.

La masa altarului au concelebrat: pr. Vasile Tofană, Vicar general; pr. Traian Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc; pr. Daniel Avram, preot al catedralei și al Curiei Episcopale; pr. Iosif Vereșezan din Apahida și pr. Matei Tarciziu din Chiuiești. Au ajutat la celebrare diaconi – Ovidiu Marișca, cancelar eparhial, și Romulus Iușan, notar la cancelaria Episcopiei -, subdiaconi, studenți ai Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”. Răspunsurile liturgice le-au oferit copiii împreună cu grupul vocal „Mesagerii Speranței” al Congregației Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca.

Preasfinția Sa Claudiu a îndreptat atenția, la începutul predicii, spre copiii care vor face Prima Sfântă Împărtășanie și a mulțumit familiilor lor, „care au avut disponibilitatea de a dedica timp și energie pentru a-i aduce în momentele de pregătire”, a mulțumit „celor care s-au ocupat de pregătirea lor și i-au învățat noțiunile necesare, i-au verificat, i-au însoțit”, a mulțumit și preoților care i-au însoțit la Spovadă. În acest moment de mulțumire, Ierarhul a mulțumit tuturor pentru că participă la comuniunea Bisericii, totul „prin misterul Preasfintei Treimi, un mister pe care nu-l pătrundem” ci „îl percepem, îl trăim”. A spus despre această zi că „este o atât de mare sărbătoare, fiindcă sărbătorim felul în care iubirea lui Dumnezeu pătrunde în viețile noastre, în familiile noastre, în Biserica noastră, în lumea în care trăim și ne însoțește mereu.” Iar această iubire, a explicat, este primită mai întâi în momentul Botezului – când cel botezat intră „în misterul Preasfintei Treimi”.

Urmează momentul Primei Sfinte Împărtășanii, „la fel ca acest moment în care îi însoțim pe acești copilași minunați pentru a-l primi în mod tainic și solemn pe Isus Cristos în viața lor”. A arătat că Sacramentele inițierii creștine – Botezul, Mirul și Euharistia – și apoi participarea la viața Bisericii conduc, treptat, la o înțelegere tot mai profundă a misterului Treimii. A adăugat: „În sensul acesta, toți suntem copii. Suntem chemați să trăim un mister pentru a-l înțelege mai mult. Nu îl înțelegem întâi pentru a-l putea trăi, ci trăindu-l îl înțelegem.” În comuniunea vieții Bisericii, Preasfinția Sa Claudiu a amintit în această zi și celebrarea, la Blaj, a hramului Catedralei „mame a tuturor bisericilor noastre”, Catedrala în care „Biserica renaște în același mister al Preasfintei Treimi”.

A contemplat apoi „figura Sfântului Ioan Botezătorul, pe care îl sărbătorim astăzi”. A spus: „Vedem că deja că Ioan Botezătorul primește misterul Preasfintei Treimi, la fel, fără să îl pătrundă complet, fiindcă el mărturisește: «Cel ce m-a trimis» – adică Tatăl, «mi-a spus: îl vei recunoaște pe Fiul» – pe Cristos, Mesia, «atunci când îl vei vedea pe Spiritul Sfânt coborând și rămânând asupra Lui»”. Și în viața noastră, Sfânta Liturghie începe cu binecuvântarea «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit», ne facem cruce în numele Preasfintei Treimi, astfel, prin viața noastră creștină trăim neîncetat misterul Treimii.

Preasfinția Sa Claudiu s-a oprit și la dinamica în care misterul Treimii, atât în viața aceasta, cât și dincolo de granițele ei, continuă neîncetat să se descopere, să se facă cunoscut în inimi, în suflete. Fiecare zi, fiecare clipă și toată veșnicia, reprezintă o invitație mereu nouă pentru fiecare fiu al Părintelui Ceresc, aceea de a percepe strălucirea, frumusețea, desăvârșirea lui Dumnezeu în misterul Treimii. Iar pentru a descoperi în mod minunat iubirea lui Dumnezeu, Preasfinția Sa Claudiu a sfătuit credincioșii să ceară ajutorul Maicii Sfinte, „pentru că ea de la cea mai fragedă vârstă începe să înțeleagă și este introdusă de Dumnezeu în mod tainic în misterul Preasfintei Treimi”. A spus: „Cu siguranță, nici o cerere adresată Maicii Sfinte de a înțelege și mai bine, de a trăi și mai bine iubirea Domnului nu va rămâne neascultată”.

După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa Claudiu a dorit să adreseze mulțumiri tuturor celor care s-au reunit și „împreună am dat mărire lui Dumnezeu în această Grădină a Maicii Domnului, un loc privilegiat în care să redescoperim încontinuu iubirea lui Dumnezeu prin bucuria, pacea și liniștea pe care le simțim în acest loc binecuvântat. Cântecul copiilor – «când în mine este Spirit Sfânt îți cânt ca David, te laud ca David, mă bucur ca David» – probabil e mai frumos și mai direct decât o mie de cuvinte și ne ajută să înțelegem ce se întâmplă atunci când facem din viața noastră templul Preasfintei Treimi, atunci când Spiritul Sfânt locuiește în noi, așa cum Sfântul Pavel ne invită, să devenim zi de zi, tot mai mult, temple ale Lui.”

Ierarhul a adresat o mulțumire specială pr. Cristian Ionuț David – părintele capelan și rector al Sanctuarului, care și-a sărbătorit ziua de naștere și ziua numelui. I-a mulțumit „pentru slujirea pe care o face aici de atâția ani cu dedicație, cu pasiune. Face parte din familia surorilor și dacă aici la mănăstire simțiți prezența lui Dumnezeu și a Maicii Sfinte, dacă inimile voastre și viețile voastre sunt pline de pace și de liniște aici, e și datorită pr. Cristian David și vreau să-i mulțumesc în acest moment de sărbătoare și să vă invit să îi cântăm «La mulți ani!»” După clipele de sărbătorire și cântec, pr. Cristian David a mulțumit Domnului pentru darul vieții, a mulțumit pentru însoțire cu iubire pe acest drum: Maicii Sfinte, părinților pământești, familiei sale – copiilor și soției, Angela David (dirijoarea Corului „Angeli” al Catedralei din Cluj). A mulțumit întregii comunități reunite în jurul Sanctuarului CMD pentru susținere și rugăciune și, în mod special, a mulțumit Preasfinției Sale Claudiu și surorilor care îl au neîncetat în rugăciunea lor. După ce au răsunat din nou vocile copiilor cântându-i Mariei, Maica cerească, pe rând, copiii care s-au împărtășit prima dată au fost invitați la Preasfinția Sa Claudiu pentru a primi câte un cadou și diplome de amintire de la Prima Împărtășanie solemnă.