Prezentarea cărții despre Leon Iulian Manu la biserica Bob din Cluj-Napoca
Prezentarea cărții „Leon Iulian Manu – Conducătorul acțiunii ilegale a preoților greco-catolici” în biserica „Învierea Domnului – Episcop Ioan Bob” din Cluj-Napoca
În după-amiaza de 25 octombrie 2024, în perioada de comemorare în Biserică a împlinirii a 76 de ani de la arestarea de către Securitatea comunistă a Episcopilor Greco-catolici martiri, la biserica „Episcop Ioan Bob” din Cluj-Napoca a fost prezentat un volum apărut recent la Editura „Curtea Veche”: „Leon Iulian Manu – Conducătorul acțiunii ilegale a preoților greco-catolici”, semnat de lect. univ. dr. Ionuț Vida-Simiti.
Evenimentul, în organizarea Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla și cu participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcop eparhial, prin Asociația preoțească „Sfântul Iosif” a cărei președinte, pr. protopop Marius Cerghizan, a fost de față, s-a bucurat și de prezența părinților și fraților – reuniți din mănăstirile de la Molișet, Mintiu Gherlii, Prilog – din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare (OSBM), cu pr. protoegumen Ioan Albu, Superior provincial; de asemenea, au participat Surori Baziliene, cu Maica Andreea Axenie, Superioara provincială OSBM, credincioși ai parohiei afiliată bisericii monument istoric, cu preoții acestei parohii, pr. protopop Nicolae Țap și pr. Titus Sas, preoți, credincioși, intelectuali, studenți clujeni.
A mediat programul pr. protopop și paroh Nicolae Țap, care a evidențiat legătura strânsă între biserica „Bob” (cum e numită uzual această biserică) și Ordinul Călugărilor Bazilieni mai cu seamă prin prezența aici, documentată, înainte de 1948, a pr. ierom. Leon Manu împreună cu Episcopul Iuliu Hossu. Preasfinția Sa Claudiu a deschis momentul de prezentare, mulțumind pr. Marius Cerghizan și Asociației preoțești „Sfântul Iosif” pentru această inițiativă ce vine în întâmpinarea Anului Național Iuliu Hossu care va începe curând, amintind legătura strânsă de colaborare între Leon Manu și Episcopul Iuliu Hossu, de asemenea, legătura cu întreaga istorie a Bisericii „din trista sau luminoasa perioadă a persecuției”.
Păstorul Eparhiei de Cluj-Gherla a mai spus: „Nu uităm că Leon Manu este ultimul stareț al mănăstirii Nicula, o mănăstire aflată în inima noastră, chiar dacă la ora actuală este în afara sferei noastre și a puterilor noastre lumești”, dar, a continuat, „ceea ce Dumnezeu a pus acolo, prin mâna, prin lucrarea și rugăciunea Episcopilor, a călugărilor, tot ceea ce ei au creat, este un lucru pe care nimeni nu îl poate lua”. A încheiat, oferind exemplul credinței și trăirii înaintașilor, a căror lucrare în Biserica lui Cristos, prin aceeași prezență a lui Dumnezeu poate continua și azi, indiferent de condițiile materiale, „prin alți oameni, prin noi cei prezenți”, fiindcă „suntem legați de inimi calde, vii, care bat pentru Dumnezeu”.
A urmat prezentarea cărții, pentru început luând cuvântul, lect. univ. dr. Lucian Turcu, istoric și credincios greco-catolic, care a realizat mai întâi o incursiune în istoria Bisericii Române Unite. A evidențiat faptul că istoria acestei Biserici, încă de la început se împletește strâns cu cea a Ordinului Sfântului Vasile cel Mare în România: „încă din primele secole ale ființării Bisericii Greco-Catolice românești, valorile și regulile monahale stabilite de Sfântul Vasile cel Mare au fost inspirație, au fost asumate pentru unii din reprezentanții acesteia, și i-au făcut să fie figuri exemplare, adevărate faruri călăuzitoare”. A oferit exemplul Episcopilor „Ioan Giurgiu Patachi și al urmașului său, marele Inochentie Micu”, și apoi, în aceeași „galerie a simpatizanților și urmăritorilor canoanelor baziliene s-a înscris Petru Pavel Aron, întemeietorul «Fântânilor darurilor», adică a Școlilor Blajului care au format și luminat pe mulți dintre aceia care, la rândul lor, au luminat calea neamului românesc spre emancipare și libertate.” S-a oprit la Vlădica Atanasie Rednic, la urmașul său, Grigore Maior, pentru ca, apoi, să amintească de Samuel Micu și Gheorghe Șincai – printre cei trimiși la studii de către Grigore Maior care, „atașați, de asemenea, regulilor ordinului, împreună cu protopopul de Reghin de mai târziu, Petru Maior, vor forma, așa cum se știe, grupul iluminist al Școlii Ardelene”, izvor și candelă de romanitate, cei care „au devenit osatura, scheletul pe care se va construi ideea de națiune modernă la români de atunci și până acum”.
A continuat firul istoriei până în 1937, când Papa Pius al XI-lea a înființat Provincia Baziliană română, ca parte a Ordinului Sfântului Iozafat – practic, secolul al XX-lea fiind „perioada în care principalele centre monahale, de la Prislop, Moisei, Bixad, Nicula, Obreja s-au construit și au activat în jurul unor personalități remarcabile din cadrul Ordinului: Atanasie Maxim, Clemente Gavriș, Leon Manu, Gheorghe Marina, ca să pomenim doar pe o parte dintre ei, unii dintre ei chiar trecând prin proba de foc, asemenea Bisericii prigoanei ateist-comuniste.”
Dintre toate „personalitățile de relief ale Ordinului” s-a oprit, în acest cadru, „asupra aceleia a lui Leon Iulian Manu”, arătând cum, autorul cărții, „ne prezintă pas cu pas procesul de formare a protagonistului ei, în funcție de experiențele directe și indirecte de viață pe care acesta le-a avut”. A încheiat spunând: „Valorificând surse inedite, nemaicercetate până în prezent, coroborând mărturii de epocă și punând cap la cap informații dintre cele mai diverse și valoroase, autorul cărții ne ghidează cu mult discernământ și cu competență prin lumea contorsionată și plină de angoasă a acuzaților fără vină, a calomniatorilor, a celor fără scrupule, a trădătorilor și a informatorilor, dar și a celor care au încercat să reziste, atenți fiind ca flacăra credinței să nu fie pusă niciodată sub obroc. Din categoria acestora din urmă a făcut parte, în anii cei mai grei ai vieții sale, și pr. Leon Manu, ale cărui virtuți dobândite astfel l-au făcut să poarte pe creștet, nu o cunună de lauri, ci una de spini, a martiriului de sub care merită și trebuie să strălucească, așa cum spunea și Preasfințitul Claudiu, nimbul sfințeniei.”
A urmat cuvântul autorului, lect. univ. dr. Ionuț Vida-Simiti, care a mulțumit antevorbitorului, organizatorilor evenimentului și pr. Marius Cerghizan, precum și, de asemenea, Preasfințitului Claudiu, care a ales această dată, atât de oportună, „pentru că este 25 octombrie, ziua eliberării Ardealului de Nord de sub o altă ocupație”, când „părintele Leon Manu și-a făcut ucenicia de a pregăti această rezistență”. A amintit că, la fiecare ocazie ce i-a fost oferită, a vorbit despre pr. Leon Manu, „ca și călugăr bazilian, de faptul că el a fost primul călugăr și stareț la mănăstirea Prislop, la mănăstirea Moisei, la mănăstirea Nicula, la mănăstirea Maicii Milelor. Cum el a reușit să reorganizeze pelerinajele în mod sistematic, cu procesiuni, cu ordinea în care se făceau. Între aceste pelerinaje, o atenție deosebită pr. Leon Manu a acordat-o preoților greco-catolici. Și pentru ei el a făcut exerciții spirituale.”
Unul dintre exemplele oferite – a amintit mai multe serii de astfel de exerciții – a fost cel al exercițiilor spirituale din 1939, când „au participat 150 de preoți la Mănăstirea Nicula”. A argumentat, prin citarea unor documente, faptul că Leon Manu a fost „cel care activează rezistența în timpul ocupației dintre 1940 și 1944”, împreună cu Episcopul de atunci, Iuliu Hossu. Un alt moment de colaborare între cei doi a fost „în 1946, când se prefigura o nouă perioadă de persecuție”. Și, în acea „perioadă extrem de tulbure pentru orașul nostru, cu lupte între etnii care susțineau ideologii diferite, răspunsul Bisericii Greco-Catolice a fost să dea biserica Calvaria înapoi monahilor, și, în special Ordinului Sfântul Vasile cel Mare și într-o mare procesiune care pornește de la Catedrală și ajunge la Calvaria, să îl instaleze pe Leon Manu. Și este un discurs extrem de important al Preasfințitului Hossu, deoarece, într-o vreme în care «lumina ideologică venea de la Răsărit» Preasfințitul Hossu încredințează mănăstirea Calvaria Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, ca să fie o cetate spirituală la porțile de vest ale capitalei Ardealului”. Au fost relevate în continuare alte secvențe ale activității de rezistență a pr. Leon Manu, din anii care au urmat și în care presiunea oprimare a Bisericii a fost tot mai puternică și, în toate aceste activități „pr. Leon Manu reușind să asigure legătura cu Sfântul Scaun, Episcopii arestați și protopopii rezistenței. Acesta este motivul pentru care organele de represiune l-au denumit «conducătorul acțiunii ilegale a preoților greco-catolici»”, și, acesta „nu este un titlu comercial, este denumirea pe care el o are în dosarele Serviciului secret de Informații”.
Vorbind despre lucrarea pe care a dedicate-o personalității pr. Leon Iulian Manu, lect. univ. dr. Ionuț Vida-Simiti a dat câteva referințe și despre cum a luat naștere acest proiect de cercetare, ca urmare a lecturării unei cărți „despre Silviu Crăciunaș” în care „a dat peste pr. Leon Manu”. A continuat, cu accent pe legătura lui Leon Manu cu Nunțiatura Apostolică, „motivul principal pentru care acesta s-a aflat în atenția Securității”. A punctat faptul că, pr. Leon Manu, tocmai pentru a-și putea desfășura „această acțiune de conducere, de coordonare”, este invitat să ceară și primește de la Nunțiul Apostolic Patrick O’Hara, „o putere extraordinară în ordin, pe care numai Superiorul general de la Roma ar putea să o aibă”. Mai mult, pr. Leon Manu primește „și o autoritate extraordinară asupra preoților reveniți și nereveniți”, aceasta, „într-un moment în care unicul Episcop greco-catoric liber era Preasfințitul Ploscaru. Episcopii fuseseră arestați, Ioan Chertes și Tit Liviu Chinezu fuseseră consacrați în detenție și unicul liber consacrat în momentul respectiv era Ploscaru și Ploscaru urma să fie arestat”. A amintit, la încheiere, și un fapt relevant pentru curajul de care a dat dovadă protagonistul volumului, despre care însuși pr. Leon Manu mărturisește într-un raport către Nunțiul O’Hara – datat 15 aprilie 1950 – în care scrie: „la un moment dat am evadat de sub escorta a doi securiști sărind dintr-o mașină în mișcare”. Și, era „un om la 67 de ani!” – a venit precizarea.
A încheiat evenimentul pr. Nicolae Țap, mulțumind autorului Ionuț Vida-Simiti „pentru că știm că scrie din pasiune, știm că are documente”, rugându-l să mai scrie, aceeași rugăminte a adresat-o tuturor celor care ar mai fi în măsură să o facă, pentru că „este foarte important să se aducă la lumina evenimente, personalități” pentru a nu fi uitate, pentru a fi cunoscut exemplul lor pentru generațiile următoare.
Astfel, s-a desprins din timp și istorie și a fost conturat în cuvinte, un chip, o viață de preot și călugăr – personalitate luminoasă a generațiilor de martiri și mărturisitori ai credinței greco-catolice sub comunism: Servul lui Dumnezeu Leon Iulian Manu, părinte bazilian, prieten și apropiat colaborator al Fericitului Episcop Iuliu Hossu, martir – încă nedeclarat oficial, dar procesul său de beatificare se află în fază avansată, și „dosarul său e gata pentru a ajunge la Roma” (a evidențiat, în cuvântul rostit, Preasfinția Sa Claudiu). Astfel, în preajma unei comemorări triste – dar fericite prin lucrarea săvârșită în același timp de Domnul – arestarea, în 28/29 octombrie 1948 (în urmă cu 76 de ani), a Episcopilor români uniți cu Roma, greco-catolici de către Securitatea comunistă – în lumea zguduită și azi de ură, cotropiri și războaie, în biserica „Învierea Domnului – Episcop Ioan Bob” din Cluj-Napoca, în seara de 25 octombrie 2024 – s-a vestit Învierea și puterea nesfârșită, regeneratoare și creatoare a lui Dumnezeu.