În cursul dimineții de sâmbătă, 15 februarie 2025, pr. Nicolae Both, preot al Eparhiei de Cluj-Gherla, a răspuns ultimei chemări a Tatălui ceresc, la 92 de ani de viață și 34 de ani de preoție. Un ultim omagiu a fost adus vrednicului preot marți, 18 februarie 2025, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, în care a slujit zeci de ani, cu credință și iubire. La orele după-amiezii, a fost celebrată Sfânta Liturghie pentru sufletul său, în prezența trupului său neînsuflețit. A celebrat pr. Traian Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc, reprezentant al Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, având alături mai mulți preoți.

La încheierea celebrării liturgice, pr. Traian Radu Coste-Deak a reamintit că „în acest An Jubiliar al Speranței, întrucât Sfântul Părinte, Papa Francisc, a decretat ca fiecare Episcop să stabilească biserici jubiliare care să se bucure de indulgența plenară în Diecezele și Eparhiile lor”, și Catedrala Eparhiei de Cluj-Gherla este o biserică jubiliară. Astfel, pentru sufletul pr. Nicolae, a rugat ca toți cei de față să rostească Crezul, Tatăl nostru și Născătoare de Dumnezeu, „pentru a obține indulgența plenară pentru sufletul iubitului nostru părinte Nicolae”. Astfel preoți, persoane consacrate și credincioși au rostit împreună rugăciunile rânduite pentru ca pr. Nicolae să primească în cer darul indulgenței plenare.

* * *

Miercuri, 19 februarie 2025, pr. Nicolae a fost condus pe ultimul drum pământesc în localitatea sa de origine, Tihău, județul Sălaj. Sfânta Liturghie arhierească și slujba înmormântării au fost celebrate în biserica parohială din localitate, ctitorie și a pr. Nicolae. A fost de față Preasfinția Sa Ioan, Episcop de Lugoj și nepot al pr. Nicolae, care a venit însoțit de pr. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, și de Raul Man, secretar episcopal. Pr. Traian Radu Coste-Deak l-a reprezentat și în această zi pe Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care, deși nu a putut fi prezent din pricina unor îndatoriri ale misiunii sale, și-a exprimat comuniunea în rugăciune și prețuirea pentru preotul trecut la Domnul.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al pr. Nicolae, depus în această zi în fața altarului la care peste 13 ani a slujit, a fost înconjurat de un mare număr de credincioși, de familia și apropiați ai săi, de surori din Congregația Maicii Domnului, între ele sora Ana Maria Bot, nepoată a sa, de confrați întru preoție: actualul paroh, pr. Ioan Puie; preoții protopopi Adrian Avram și Nicolae Țap; alți în jur de 15 preoți ai Eparhiei de Cluj-Gherla. A diaconat dc. Lucian Ovidiu Marișca. Din strană, Cristian Poduț și Emanuel Boroș, de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj, au dat răspunsurile liturgice și au susținut celebrările.

La panegiric, pr. Traian Radu Coste-Deak, chiar în aceste momente în fața morții și în suflete cu tristețea despărțirii, a reafirmat speranța și credința în Înviere pe care creștinii o mărturisesc prin întreaga lor tradiție și imnografie. „Auzim permanent glasul Mântuitorului atunci când spune: «Nu vă preocupați ce veți mânca, cu ce vă veți îmbrăca sau ce veți bea. Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă». Și sunt convins că pr. Nicolae a investit în acest sens Odorul, Talantul, Darul pe care l-a primit în momentul hirotonirii întru preoție: atât de la catedră cât și de la amvon l-a vestit pe Dumnezeu. Și cu toți oamenii cu care s-a întâlnit, în mod voios și bucuros a vorbit despre marea iubire pe care Dumnezeu o are față de oameni, încercând să îl facă cunoscut fiecăruia dintre ei.”

„Atât la Facultatea de Matematică, cât și la Institutul Teologic, cât și în această parohie pe care a păstorit-o 13 ani, și-a exersat această responsabilitate de a se face tuturor toate, de a se dărui, de a se jertfi. Și nu cred că a așteptat ceva în schimb. Mai apoi, bineînțeles, și-a continuat misiunea în cadrul Catedralei Schimbarea la Față din Cluj-Napoca, unde, pentru mulți, mulți credincioși, pentru noi ca preoți, ca foști seminariști, rămâne unul dintre cei mai iubiți confesori și duhovnici ai noștri. Cred că cel mai mult și-a exersat capacitatea, virtutea de a asculta: de a asculta nevoile celorlalți, de a avea răbdare să asculți suferința, să îmbrățișezi crucea care vine deplânsă în scaunul Spovezii, în confesional, ca greutate, ca suferință prin suportarea păcatului pe care noi îl săvârșim. Dar cu siguranță a dat speranță, a investit, a sădit. Și rodul este acum aici. Aceasta este moștenirea pe care pr. Nicolae o lasă, prin toată activitatea sa ca preot, ca păstor al acestei parohii. Ca preot, ca profesor a investit, și a investit, și acum ia acest rod.”

Pr. Traian Radu Coste-Deak a transmis și mesajul Preasfinției Sale Claudiu: „Vă transmit, prin prezența mea aici, și comuniunea în rugăciune a Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul nostru, care, deși din binecuvântate pricini este plecat cu alte misiuni pastorale și responsabilități, ne păstrează în rugăciune și pe noi și pe părintele Nicolae. Și cu bucurie m-a rugat să vă transmit că își aduce aminte de acel moment aniversar al împlinirii vârstei de 90 de ani, în care părintele dorea să ne spună un singur lucru: cât de mult ne iubește și cât de mult dorește să ne transmită și să ne facă să înțelegem iubirea lui.

* * *

Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, Episcopul de Lugoj, nepot al pr. Nicolae, a dorit să înalțe înspre Cerul în care Părintele și unchiul său s-a mutat, câteva întrebări, să ceară celui alături de care s-a format și a crescut spiritual, răspunsuri, ca o concluzie și elucidare. Celor de față, pe care i-a făcut părtași acestui dialog, Preasfințitul Ioan a vrut să le transmită încrederea în continuarea și întărirea de fapt a comuniunii, întâlnirilor, dialogurilor, căutărilor pe care le-au avut împreună.

A spus: „Atât din postura de fiu, cât și din postura de învățăcel, tatălui sau profesorului i se pun întrebări. Nu aștept un răspuns, suflete al părintelui Nicolae, însă pun și eu câteva întrebări părintelui și profesorului: Părinte profesor de matematică, acum că vezi cu ochii sufletului rezultatul calculelor tale, calcule pe care ți le-ai făcut și după care ai trăit, corespund aceste calcule cu rezultatul așteptat de tine, cu ceea ce vezi acum?”

„Părinte profesor, tu ai calculat să trăiești așa cum știm fiecare dintre noi, așa ai calculat să trăiești. Ai calculat bine? Ți-a dat rezultatul așteptat? Știm că la un moment dat calculele nu sunt suficiente. Dar intuiția ta, părinte profesor, intuiția ta corespunde cu ceea ce liber vezi acum? «Un cer nou și un pământ nou, căci cele dintâi au trecut», spune Cartea Apocalipsei. Îți sunt cumva înșelate așteptările? Modul în care ni l-ai prezentat pe Dumnezeu în sute de predici, în zeci de cărți pe care le-ai scris, în nenumărate convorbiri, modul în care ni l-ai prezentat pe Dumnezeu corespunde acum cu Cel pe care tu îl zărești? Acum ce titlu ar purta cartea pe care ai scrie-o? Cum este Dumnezeu? Una dintre ele, vă amintiți bine, purta titlul «Din pământ spre cer». Ce titlu ar purta cartea pe care ai scrie-o acum, părinte?”

„De ce te-ai rugat, părinte profesor al științelor exacte? Calculele oare nu dau bine și trebuie să te rogi ca să dea? De ce te-ai rugat? Știm că rugăciunea este dialog cu El. Știm că ți-a plăcut să calculezi. Câți ani au însumat convorbirile tale, dialogul tău cu Dumnezeu? Câți ani, pusă cap la cap rugăciunea ta, s-au adunat? Rugăciunea ta, dialog cu Dumnezeu, și rugăciunea ta, mijlocire pentru noi. Rugăciunea ta preoțească de mijlocire pentru noi. Și glasul pe care îl percepeai când te rugai corespunde cu cel pe care îl auzi acum? Glasul pe care îl auzeai în rugăciune corespunde cu glasul pe care acum îl auzi? Puțin intuim eroismul de final pe care l-ai ales. Acesta nu putea fi decât pe măsura dăruirii vieții tale. În ce ai evadat acum? Cum e să trăiești Paștile, Trecerea, Marea Trecere, nu doar să trăiești Paștile ca preot liturg, cu lumânarea aprinsă în noaptea Învierii? Cum e să îți trăiești propriile Paști, părinte profesor? Cum e ca sufletul să îți fie liber și să vezi Lumina?”

* * *

În continuare, pr. Adrian Avram a prezentat o biografie detaliată. Cartea vieții pr. Nicolae, acum cu ultimul capitol încheiat, a fost prezentată celor de față, dintre care mulți au luat parte la scrierea ei. Pentru toți, zâmbetul, căldura privirii, rostiri fulgerătoare de învățături și pilde cu care surprindea și încânta pr. Nicolae au revenit în amintire, încât atât Sfânta Liturghie celebrată pentru sufletul celui trecut la Domnul, cât și slujba de înmormântare, au fost celebrări și momente de rugăciune nu doar pentru el, ci împreună cu el – în prezența lui Dumnezeu, în credință și nădejde, într-o altă, mai subtilă, mai profundă comuniune cu părintele trecut la cer.

Prin glasul pr. paroh Ioan, însuși pr. Nicolae a fost cel care la încheierea înmormântării și-a cerut iertare și a mulțumit: familiei, Episcopului, preoților, persoanelor consacrate, fiilor spirituali, foștilor studenți, colegilor, apropiaților, tuturor celor care de aproape sau de departe i-au atins urmele pașilor, în continua și zilnica împletire de umbre și lumini pe căile lumii. După ce, în anii preoției sale, din scaunul de Spovadă dăruia necontenit iertarea lui Dumnezeu, primind acum iertarea însoțitorilor săi de drum pe pământ, s-a înălțat în lumină, în fața tronului ceresc de unde nădăjduim că va primi iertare deplină. Odihna cea veșnică dă-i-o lui, Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să îi strălucească lui. Să se odihnească în pace!

Pr. prof. Nicolae Both – scurtă biografie

S-a născut la Tihău, județul Sălaj, în 6 februarie 1933, fiind ultimul din cei șapte copii ai lui Isai și Ecaterina. Doi frați au decedat de mici, în timpul epidemiei de tifos de la sfârșitul războiului, el a scăpat miraculos, a rămas în viață. A urmat școala primară la Tihău, iar apoi, prin grija pr. Virgil Maxim, a fost înscris la Liceul „Emanuel Gojdu” din Oradea și a locuit la Seminarul Român Unit până în 1948, an în care acest seminar a fost desființat de autoritățile comuniste de atunci. I-a cunoscut acolo pe Episcopii Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Iuliu Hossu. Visul lui, încă din copilărie, și al mamei, Catița, era să devină preot.

Cu o oarecare întârziere ajunge să urmeze cursul Liceului din Zalău, unde s-a remarcat ca elev eminent și talentat, atât la disciplinele reale cât și la cele umane: literatură, muzică ș.a.. Tot de atunci datează și prietenia pe viață cu Alexa Anton, Marian Lazăr și viitorul dr. Ioan Pușcaș. La terminarea liceului a dat admitere la Politehnica din Timișoara, unde, împreună cu doi dintre cei pomeniți, au reușit. Un incident care s-a petrecut cu șeful UTM, care i-a confiscat lănțișorul cu cruce pe care îl purta la gât, și alte repetate presiuni asupra lui să nu mai frecventeze biserica, l-au făcut să nu se prezinte la facultate. În urma intrigilor unui coleg, s-a prezentat la consimțământ în locul acestuia și astfel a început efectuarea stagiului militar obligatoriu de doi ani la Bucov, lângă Ploiești, unde a făcut și o școală de artilerie.

Revenit acasă, a primit diverse posturi de suplinitor în satele din apropiere: Turbuța, Chechiș și Gâlgău. În 1957 se căsătorește cu Ana Sălăjean din Surduc și începe studiile la Facultatea de Matematică – Mecanică a Universității din Cluj, secția fără frecvență. În 1958 se naște fiica, Flavia Carmen. În octombrie 1961 devine student la zi la aceeași Facultate, în vederea obținerii, la absolvire, a unui post la Cluj. Reușește acest lucru datorită rezultatelor foarte bune și este angajat la Institutul Pedagogic. În 1963, se naște fiul Flaviu Adrian și tot atunci se mută la Cluj întreaga familie, într-o locuință dintr-un imobil situat în fosta Piață a Libertății. În 1970 se transferă la Facultatea de Matematică a Universității din Cluj, la Catedra de Algebră. Parcurge treptat etapele carierei didactice universitare ajungând profesor universitar și elaborând câteva zeci de lucrări și comunicări științifice, unele în colaborare cu bunul prieten profesor Ioan Purdea. În 1975 a obținut și doctoratul în matematică. S-a pensionat în toamna anului 1998.

Nu a renunțat, pe tot parcursul vieții, la deprinderile și convingerile religioase pe care s-a străduit să le imprime și copiilor lui. Biserica Greco-Catolică fiind în ilegalitate, a frecventat Biserica Romano-Catolică, nelipsind, duminică de duminică, timp de ani de zile, de la Sfânta Liturghie de la ora 8, oficiată pe strada Arieșului din Gheorgheni, împreună cu familia. Dactilografiază la mașina de scris proprie sute de pagini de material religios sau spiritual și adună idei și creează perspective proprii pe care le va folosi în cărțile și publicațiile ulterioare. Încurajat de pr. profesor Gheorghe Velia, prieten și coleg de facultate, se prezintă, în 12 noiembrie 1984, la pr. Silvestru Augustin Prunduș, pentru că dorește să își îndeplinească visul de a deveni preot. Are șansa cu totul minunată să fie dat în grija ilustrului pr. Liviu Pandrea pentru studiile teologice necesare.

După ieșirea la lumină a Bisericii, a avut ocazia să predea cursuri de logică viitorilor preoți, în cadrul Institutului Teologic Greco-Catolic redeschis la Cluj-Napoca. La 25 august 1991, se împlinește dorința mamei și a fraților și visul dânsului: este hirotonit preot de către Episcopii Lucian Mureșan și George Guțiu, într-o ceremonie desfășurată în cadrul Sfintei Liturghii din Piața Libertății (Unirii), lângă Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail” din centrul municipiului Cluj-Napoca. A fost numit administrator parohial la Tihău, unde a făcut naveta cu mașina proprie, cu trenul, cu autobusul sau cu ajutorul oamenilor binevoitori, timp de 13 ani. Aici, împreună cu Preasfinția Sa Ioan Bot, ctitoresc biserica parohială. În 3 iulie 2003, moare soția sa, Ana.

Mai târziu, după alți 5-6 ani, va trece el însuși printr-o perioadă de grele încercări cauzate de o tumoare pe creier, fiind operat cu succes de către prof. dr. Ioan Florian. După o recuperare miraculoasă și rapidă își reia cu energie și abnegație întreaga activitate. Rugăciunile stăruitoare ale credincioșilor s-au dovedit folositoare și ascultate de Providență. A celebrat Sfânta Liturghie, timp de ani de zile, la Catedrala Schimbarea la Față din Cluj, a petrecut multe ore în confesional sau s-a deplasat la domiciliul celor care îl solicitau pentru asistență spirituală.

La 28 decembrie 2014, prin Episcopul de atunci al Eparhiei de Cluj-Gherla Florentin Crihălmeanu, i-a fost acordat, din partea Sfântului Părinte Papa Francisc, titlul pontifical de Prelat onorar, pentru mărturia sa de credință creștină și în semn de recunoștință pentru remarcabila activitate pastorală. A publicat zeci de lucrări. Cerea credincioșilor să se unească în rugăciunea zilnică a Paraclisului Maicii Domnului, față de care avea o evlavie deosebită. Adăuga întotdeauna la salutul „Lăudat să fie Isus” „și Măicuța Sfântă”. Răspundea tuturor solicitărilor de ajutor, uneori o făcea mai mult decât era necesar.

Ultimii ani, în special ultimii doi, se ruga Rozariul de multe ori, ziua și noaptea, pentru toți cei vii, pentru cei în necazuri și mai ales pentru cei plecați dincolo, pe care îi cunoscuse în viața dânsului. Dumnezeu l-a înzestrat cu o credință puternică, o minte strălucită, cu talente deosebite pe care le-a fructificat muncind permanent, uneori chiar reparând ceasuri, acesta fiind „viciul” dânsului. Când nu a mai putut munci, s-a rugat, însă tot timpul vieții și-a oferit suferințele mici și mari Celui care a suferit cel mai mult ca să ne răscumpere, lui Isus Cristos, Mântuitorul nostru.