Liturghia Darurilor Înaintesfințite

– fără stările catismei a XVIII-a –

Preotul: Binecuvântată este împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.
Preotul: Mărire ție, Dumnezeul nostru, mărire ție. Împărate ceresc…
Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire Tatălui… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire Tatălui… Tatăl nostru
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul:
Doamne Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru mărturisire și în mare-cuviință Te-ai îmbrăcat,
Cel ce Te îmbraci în lumină, ca într-o haină,

Cel ce întinzi cerul ca o piele,
Cel ce acoperi cu ape înălțimile lui,

Cel ce pui norii suirea Ta,
Cel ce umbli pe aripile vânturilor.

Cel ce faci crainici ai Tăi vânturile,
și slujitori Ție, flăcările focului.

Cel ce întemeiezi pământul pe neclintirea lui:
nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul, ca o haină e acoperământul lui:
deasupra munților vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi,
de glasul tunetului Tău se vor înfricoșa.

Se înalță munți, și se coboară văi,
în locul, pe care l-ai pus temelie.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece,
nici se vor întoarce, să acopere pământul.

Cel ce faci să iasă izvoare în văi,
prin mijlocul munților vor pătrunde ape.

Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului,
veni-vor colunii în setea lor.

Deasupra lor păsările cerului vor locui:
din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adapi munții din cele de deasupra ale Tale:
din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce faci să răsară iarbă dobitoacelor,
și verdeață, pentru trebuința oamenilor,

Ca să scoți pâine din pământ
și vin ce înveselește inima omului.

Ca să înveselești fața cu untdelemn,
și pâinea inima omului să o întărească.

Sătura-se-vor lemnele câmpului,
cedrii Libanului, pe care i-ai sădit.

Acolo păsările își vor face cuib;
lăcașul cocostârcului se înalță deasupra lor.

Munții cei înalți, cerbilor,
stânca iepurilor este scăpare.

Făcut-a luna spre arătarea timpurilor,
soarele și-a cunoscut apusul său.

Pus-a întuneric, și s-a făcut noapte;
întru aceasta vor umbla toate fiarele codrului;

Pui de lei răcnind, ca să prade,
și să ceară de la Dumnezeu mâncare lor.

Răsărit-a soarele, și s-au adunat,
și în culcușurile lor se vor așeza.

La lucrul său ieși-va omul,
și la lucrarea sa, până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne!
Toate întru înțelepciune le-ai făcut,
umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!

Însăși marea cea mare și largă,
acolo sunt târâtoare, nenumărate,
viețuitoare mici și mari.

Acolo corăbii umblă,
acolo, balaurul acesta, pe care l-ai zidit,
ca să se joace într-însa!

Toate de la Tine așteaptă,
să le dai nutremânt la vremea lor.

Dându-le Tu lor, vor culege,
deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăți;

Dar, întorcând Tu fața Ta, se vor tulbura;
lua-vei spiritul lor, și se vor sfârși, și în țărâna lor se vor întoarce.

Trimite-vei spiritul Tău, și se vor zidi
și vei înnoi fața pământului.

Fie gloria Domnului în veci!
veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.

Cel ce caută spre pământ, și-l face de se cutremură;
Cel ce se atinge de munți, și fumegă.

Cânta-voi Domnului în viața mea,
cânta-voi Dumnezeului meu, până ce voi fi.

Fie Lui plăcute cuvintele mele,
și eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoșii de pe pământ,
și cei fărădelege, ca să nu mai fie.
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!

Și iarăși:
Soarele și-a cunoscut apusul său;
pus-a întuneric și s-a făcut noapte.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne!
Toate întru înțelepciune le-ai făcut.

Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Ectenia mare
Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru sfânt locașul acesta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Se cântă Doamne strigat-am… pe glasul 4. Se pun 10 stihiri. Stihira zilei, din Triod, glas 8. (de două ori). Martirica din Triod, glas 8. Stihirile podobnice ale lui Iosif, din Triod, glas 2. Stihira podobnică a lui Teodor, din Triod, glas 5. Stihirile sfântului sfințit martir Teodot, din Minei, glas 4.

Psalmul 140

Doamne strigat-am către tine, auzi-mă:
ia aminte la glasul rugăciunii mele, când
strig către tine.

Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia
înaintea ta:
ridicarea mâinilor mele, ca o jertfă de seară.

Pune, Doamne, pază gurii mele,
și ușă de îngrădire în jurul buzelor mele.

Să nu pleci inima spre cuvinte de vicleșug:
ca să mă apăr, dezvinovățindu-mă, fiind
în păcate,

Alături de oamenii, cari săvârșesc fărădelege;
și nu mă voi întovărăși cu cele alese ale lor.

Certa-mă-va dreptul întru îndurare, și mă
va mustra:
iară untdelemn al păcătosului să nu ungă
capul meu; că și rugăciunea mea este
împotriva celor bineplăcute lor.

Cufundatu-s-au, îngreunați cu pietre,
judecătorii lor:
auzi-vor graiurile mele, că s-au îndulcit.

Ca o brazdă, ce se spintecă peste pământ:
așa s-au risipit oasele lor, lângă iad.

Căci către tine, Doamne, Doamne, sunt
ochii mei:
întru tine am sperat, să nu iei sufletul meu.

Păzește-mă de cursa, care mi-au pus-o mie,
și de smintelile celor ce fac fărădelegea.

Cădea-vor în mreaja lor păcătoșii:
deosebi sunt eu, și voi scăpa.

Psalmul 141

Cu glasul meu către Domnul am strigat:
cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea lui rugăciunea mea:
necazul meu înaintea lui voi spune.

Când lipsea dintru mine spiritul meu:
și tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta, în care am umblat,
ascuns-au cursă mie.

Luat-am seamă de-a dreapta, și am privit:
și nu era cine să mă cunoască.

Pierit-a fuga de la mine:
și nu este cel ce să cerceteze sufletul meu.

Strigat-am către tine, Doamne; zis-am: Tu
ești nădejdea mea:
partea mea ești, în pământul celor vii.

Ia aminte la ruga mea,
că m-am umilit foarte.

Scapă-mă de cei ce mă prigonesc:
că sunt mai tari decât mine.

Pe 10: Scoate din prinsoare sufletul meu:
ca să mărturisească numele tău.

În timpul psalmilor vespertini, preotul ridică Sfântul Disc în dreptul frunții și merge la Proscomidiar, ocolind Sfânta Masă pe dreapta, iar paracliserul merge înainte cu lumânarea aprinsă și cu cădelnița, tămâind. Când se pune și catisma a XVIII a, atunci procesiunea cu Sfântul Disc de la Sfânta Masă la Proscomidiar, se face în timpul citirii stării a III a a catismei.

Stihira zilei, din Triod, glas 8
Postind, fraţilor, trupeşte să postim şi spiritual. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice. Să dăm flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără de case să-i aducem în casele noastre; ca să luam de la Hristos Dumnezeu mare milă.

Pe mine mă așteaptă drepții:
până ce vei răsplăti mie.

Postind, fraţilor, trupeşte să postim şi spiritual. Să dezlegăm toată legătura nedreptăţii. Să rupem încurcăturile tocmelilor celor silnice. Să dăm flămânzilor pâine şi pe săracii cei fără de case să-i aducem în casele noastre; ca să luam de la Hristos Dumnezeu mare milă.

Pe 8: Dintru adâncuri am strigat către tine, Doamne!
Doamne ascultă glasul meu.

Martirica din Triod, glas 8
De este vreo cuviinţă, de este vreo laudă, se cuvine sfinţilor; că săbiilor şi-au plecat grumajii pentru Tine, Cel ce ai plecat cerurile şi Te-ai coborât. Vărsatu-şi-au sângele pentru Tine, Cel ce Te-ai micşorat pe Tine însuşi şi chipul robului ai luat. Smeritu-s-au până la moarte, sărăciei Tale urmând. Cu ale căror rugăciuni, după mulţimea îndurărilor Tale, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

Fie urechile tale
luând aminte la glasul rugăciunii mele.

Stihirile podobnice ale lui Iosif, din Triod, glas 2
Ca pe nişte fulgere strălucitoare, trimiţându-vă pe voi în toată lumea, Isus, soarele dreptăţii cel înţelegător, a micşorat cu strălucirile dumnezeieşti ale predicii voastre, întunericul înşelăciunii, văzătorilor de Dumnezeu Apostoli; şi a luminat pe cei cu viclenie ţinuţi întru întunericul necunoştinţei. Pe Care rugaţi-L să ne trimită şi nouă luminare şi mare milă.

Pe 6: De te vei uita la fărădelegi, Doamne:
Doamne, cine va suferi? că la tine este îndurarea:

In dumnezeiescul car al virtuţilor suindu-se Ilie, cu postul fiind luminat, s-a suit spre înălţimea cerului. Acestuia râvneşte smeritul meu suflet, şi posteşte de toată răutatea, pizma şi vrajba şi de desfătarea cea trecătoare şi îndulcitoare. Ca să scapi de întristarea cea cumplită şi vecuitoare a gheenei, strigând lui Hristos: Doamne, mărire Ţie.

Pentru numele tău te-am așteptat, Doamne,
așteptat-a sufletul meu cuvântul tău:
sperat-a sufletul meu întru Domnul.

Stihira podobnică a lui Teodor, din Triod, glas 5
Apostoli dumnezeieşti, rugătorii cei preafierbinţi ai lumii şi ocrotitorii drept măritorilor, având puterea îndrăznirii către Hristos, Dumnezeul nostru, rugaţi-L pentru noi, rugămu-ne vouă, preacinstiţilor, ca să trecem lesne vremea cea bună a postului, şi să luăm harul Treimii celei de o fiinţă. Prealăudaţilor mari predicatori, rugaţi-vă pentru sufletele noastre.

Pe 4: Din straja dimineții până în noapte:
din straja dimineții să spere Israel întru Domnul.

Stihirile sfântului sfințit martir Teodot, din Minei, glas 4
Arhiereu Preasfinţit, temelie a Bisericii şi stâlp neclintit te-ai arătat, prealăudate, cel ce te numeri cu adevărat printre făcătorii de minuni. De Dumnezeu dăruit şi luminător prealuminos şi sfinţit ai fost şi rai care ai dobândit înlăuntrul tău Lemnul vieții, pe Isus dătătorul de viață, Sfințite Martire Teodot.

Că la Domnul este mila, și multă mântuire la el:
și el va mântui pe Israel de toate fărădelegile lui.

Arhiereu Preasfinţit, temelie a Bisericii şi stâlp neclintit te-ai arătat, prealăudate, cel ce te numeri cu adevărat printre făcătorii de minuni. De Dumnezeu dăruit şi luminător prealuminos şi sfinţit ai fost şi rai care ai dobândit înlăuntrul tău Lemnul vieții, pe Isus dătătorul de viață, Sfințite Martire Teodot.

Psalmul 116

Lăudați pe Domnul, toate neamurile,
lăudați-l, toate popoarele.

Cu vine de bou fiind bătut, pe lemn întins şi cumplit strujit, vrednicule de laudă, în temniţă fiind închis, cu piroane pironindu-ți-se picioarele şi pe pat înroșit fiind așezat, te-ai arătat neclintit, lăudând pe Cel ce te întărea întru toate, Sfinţite Martire Teodot.

Că s-a întărit mila lui peste noi,
și adevărul Domnului rămâne în veac.

Cu funia nevoințelor tale ai sugrumat pe vrăjmaşul şi puterea lui o ai biruit; şi, îmbărbătându-te în chip luminat, locuieşti acum în Împărăţia cea de sus, purtând cunună şi învrednicindu-te de lumina și de frumusețea celor ce se veselesc şi te rogi să se mântuiască cei ce te cinstesc pe tine, lauda Martirilor, Teodot.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei, din Minei, glas 4
Ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, Care S-a făcut om din iubirea de oameni şi, luând asupră-Și din tine frământătura noastră, a îndumnezeit-o în chip lămurit, Preacurată. Nu mă trece cu vederea, pe mine cel ce sunt acum apăsat, ci te milostivește degrab şi mă izbăvește din vrăjmăşia de tot felul şi de vătămarea celui viclean.

Se face Intratul cu cădelnița.

Rugăciunea Intratului
Preotul, în taină: Seara și dimineața, și la amiază te lăudăm, bine te cuvântăm, îți mulțumim și ne rugăm ție, Stăpâne al tuturor: îndreptează rugăciunea noastră ca o tămâie înaintea ta; și nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri viclene, ci ne mântuiește de toți cei ce vânează sufletele noastre. Că spre tine sunt, Doamne, Doamne, ochii noștri, și întru tine am nădăjduit: să nu ne rușinezi pe noi, Dumnezeul nostru. Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Înțelepciune, drepți!

Poporul: Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc celui fără de moarte, a sfântului, fericitului, Isuse Hristoase: ajungând la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul, și pe Spiritul Sfânt Dumnezeu. Cade-se, în toată vremea, să fii lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, cel ce dai viață, pentru aceasta lumea te mărește.

Preotul: Să luăm aminte. Pace tuturor.
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Înțelepciune, să luăm aminte.

Poporul:

Prochimenul din Triod, glas 5
Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în veac. (Ps. 11, 7)

Stih: Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. (Ps. 11, 1)

Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei apăra de neamul acesta în veac.

Lecturile Triodului

Preotul: Înțelepciune!

Lectorul: Din cartea Facerii (1,24-11,3), citire:

Preotul: Să luăm aminte.

Lectorul: Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice, după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a zis Dumnezeu: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vieţui-toarele ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut: a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supune-ţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”. Apoi a zis Dumnezeu: “Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană”. Şi a fost aşa. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. Aşa a făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială.

Poporul:

Prochimenul din Triod, glas 6
Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm în moarte. (Ps. 12, 4)

Stih: Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce faţa Ta de la mine? (Ps. 12, 1)

Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm în moarte. (Ps. 12, 4)

După cântarea prochimenului, preotul
zice:
Porunciți!
Și luând preotul cu amândouă mâinile cădelnița și sfeșnicul cu lumânarea aprinsă, stând înaintea Sfintei Mese, și fiind cu fața spre răsărit, face cu sfeșnicul cruce, zicând cu glas mare:

Înțelepciune drepți!

Apoi întorcându-se spre apus, către popor, zice:
Lumina lui Hristos luminează tuturor.

Apoi, a doua lectură.

Din Pildele lui Solomon (2,1-22), citire:

Preotul: Să luăm aminte.

Lectorul: Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra, plecându-ţi urechea la înţelepciune şi înclinând inima ta spre bună chibzuială, dacă vei chema prevederea şi spre buna cugetare îţi vei îndrepta glasul tău, dacă o vei căuta întocmai ca pe argint şi o vei săpa ca şi pe o comoară, atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu, căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea. El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii; El păzeşte căile dreptăţii şi pe cărarea celor cuvioşi ai Lui stă de veghe. Atunci tu vei înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui. Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău, când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi, atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună, de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umblu pe drumuri întunecoase, de cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortocheate, ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare, care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei, căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce la iad; nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi nici unul nu mai află cărările vieţii. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi, căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el; iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Preotul: Pace ție, cititorule!
Lectorul: Și Spiritului tău.

La sfârșitul celei de a doua lecturi, preotul începe să cădească altarul, de jur împrejur. Diaconul luând în mâna dreaptă un sfeșnic cu lumânarea aprinsă, stă de-a dreapta preotului, apoi merge înaintea lui. Iar preotul, cădind de 3 ori, cântă:
Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Poporul: Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Preotul rămâne în fața Sfintei Mese până ce poporul repetă cântarea, după care merge în latura de miazăzi a Sfintei Mese și de acolo rostește stihul întâi, cădind de trei ori:
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă! Ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine!

Poporul: Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Preotul venind după aceea în partea dinspre răsărit, rostește stihul al doilea, cădind de trei ori:
Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele!

Poporul: Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Preotul merge apoi în partea dinspre miazănoapte și de aici rostește stihul al treilea, cădind de trei ori:
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele.

Poporul: Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Preotul, cădind de trei ori Sfânta Masă din față, zice:
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta

Poporul: Ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.

Preotul face 3 metanii adânci, zicând:

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul
și mă miluiește!

Ectenia Întreită (a cererii stăruitoare)
Preotul: Să zicem toți, din tot sufletul, și din tot cugetul nostru, să zicem.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Doamne atotținătorule, Dumnezeul părinților noștri, rugămu-ne Ție, auzi-ne, și Te îndură spre noi.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi (de trei ori).
Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru toți frații noștri cei întru Hristos.
Încă ne rugăm pentru autoritățile și oștirea țării, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lor.
Încă ne rugăm pentru Frații noștri, preoții, ieromonahii, și pentru toți cei întru Hristos frații noștri.
Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea și iertarea de păcate a robilor lui Dumnezeu, fraților sfintei bisericii acesteia.
Încă ne rugăm pentru fericiții, și pururea pomeniții Ctitorii sfintei Bisericii acesteia, și pentru toți cei mai înainte adormiți părinții și frații noștri dreptcredincioși, care întru cucernicie odihnesc aici și pretutindeni.
Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri, și fac bine în sfânta și întru tot cinstită biserica aceasta; pentru cei ce se ostenesc și cântă; și pentru poporul ce e de față, și așteaptă de la Tine mare și multă milă.

Rugăciunea cererii stăruitoare
Preotul, în taină: Doamne, Dumnezeul nostru, primește de la robii tăi această rugăciune stăruitoare și ne miluiește, după mulțimea milei Tale, și trimite îndurările Tale peste noi și peste tot poporul Tău, care așteaptă de la Tine mare și bogată milă.

Cu glas înalt:
Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și Ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Rugăciunea a doua a credincioşilor
Preotul, în taină: Stăpâne sfinte, preabunule, Te rugăm pe Tine, cel bogat întru îndurare, milostiv fii nouă păcătoșilor și ne fă vrednici de primirea Unuia-născut Fiului Tău și Dumnezeului nostru, a Împăratului măririi. Că iată, preacuratul lui Trup și de viață făcătorul lui Sânge, de mulțimea oștilor cerești în chip nevăzut înconjurate, întru acest ceas intrând, pe această masa de taină se vor pune înainte, a căror împărtășire fără de osândă, dăruiește-o nouă, ca, prin ele, ochiul minții luminându-se, fii ai luminii și ai zilei să ajungem.

Preotul: Înțelepciune!

După darul Hristosului tău, cu care împreună ești binecuvântat, cu preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut slujesc. Că iată, intră Împăratul măririi.
Preotul cădește după obicei, iar diaconul îl însoțește mergând înaintea lui cu orarul ridicat în mâna dreaptă. Întorși în Altar, se duc la masa proscomidiei. Preotul pune Aerul pe umărul diaconului, iar el însuși ia sfântul Disc și Potirul, și așa ies, cu toată reverența, mergând înainte cu sfeșnice aprinse, iar diaconul cădește Sfintele Taine. Și așa fac Intratul, nezicând nimic.

Iată jertfa cea de taină săvârșită se înconjură.
Cu credință și cu iubire să ne apropiem, ca să fim părtași vieții de veci. Aliluia. Aliluia. Aliluia.

Și preotul, așezând Sfintele Taine pe masa altarului, ridică acoperămintele de pe sfintele vase, ia Aerul de pe umărul diaconului și îl așază peste Daruri, cădindu-le. Apoi fac trei metanii mari zicând:

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul
și mă miluiește!

Apoi
Ectenia cererilor

Preotul:Să plinim rugăciunile noastre cele de seară, Domnului.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul:Pentru cinstitele și mai înainte sfințitele daruri, ce sunt puse înainte, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul:Ca iubitorul de oameni Dumnezeul nostru cel ce le-a primit în sfântul, și mai presus de ceruri, și înțelegătorul Său altar, ca miros de bună mireasmă spirituală, să ne trimită nouă dumnezeiasca milă, și darul Sfântului Spirit, să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul:Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mania, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul:Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul:Ziua toată desăvârșită, sfântă, cu pace și fără de păcate, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Preotul:Înger de pace, credincios călăuzitor, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Preotul:Milă și iertare de păcatele și de greșelile noastre, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Preotul:Cele bune și de folos sufletelor noastre, și pace lumii, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Preotul:Cealaltă vreme a vieții noastre în pace, și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Preotul:Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără de patimă, neînfruntat, cu pace, și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Preotul:Unirea credinței, și împărtășirea Sfântului Spirit cerând, pe noi înșine și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, în taină: Dumnezeule al tainelor celor negrăite și nevăzute, la care sunt vistieriile cele ascunse ale înțelepciunii și ale cunoștinței; Care ne-ai descoperit slujirea acestei Liturghii și, pentru multă iubirea Ta de oameni, ne-ai rânduit pe noi, păcătoșii, să-Ți aducem daruri și jertfe pentru păcatele noastre și pentru cele din neștiință ale poporului; Însuți, nevăzutule Împărat, Cel ce faci lucruri mari și nepătrunse, preamărite și minunate și cărora nu este număr, caută spre noi, nevrednicii robii Tăi, cei ce stăm înaintea sfântului Tău jertfelnic, ca înaintea tronului de heruvimi, pe care odihnește Unul-Născut, Fiul Tău și Dumnezeul nostru, prin înfricoșătoarele taine ce sunt puse înainte; și, curățindu-ne pe noi și pe credinciosul Tău popor de toată necurăția, sfințește sufletele și trupurile noastre, ale tuturor, cu sfințire statornică; ca, în curată conștiință, cu față neînfruntată și cu inima luminată, împărtășindu-ne cu aceste Dumnezeiești și Sfinte Taine și, printr-Însele, vii făcându-ne, să ne unim cu Însuși Hristosul Tău, Adevăratul nostru Dumnezeu, Care a zis: Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, întru Mine rămâne și Eu întru el; ca sălășluindu-se și petrecând întru noi Cuvântul Tău, Doamne, să ne facem biserică a Preasfântului și vrednicului de închinare Spiritului Tău, mântuindu-ne de toată uneltirea diavolească, ce se lucrează în faptă sau în cuvânt sau în gând, și să dobândim bunătățile cele făgăduite nouă, împreună cu toți sfinții Tăi, care din veac au bineplăcut Ție.

Preotul, cu glas înalt:
Și ne învrednicește Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, și a zice:

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vină împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ; pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă păcatele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.
Preotul: Pace tuturor.
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Capetele voastre Domnului să le plecați.
Poporul: Ție, Doamne.

Rugăciunea de plecare a capetelor
Preotul, în taină: Dumnezeule Cel singur bun și milostiv, Care întru cele de sus locuiești și spre cei smeriți privești, caută cu ochi milostivi spre tot poporul Tău și-l păzește pe el. Și ne învrednicește pe noi toți, fără de osândă să ne împărtășim cu aceste făcătoare de viață Taine ale Tale; că Ție am plecat capetele noastre, de la Tine așteptând mila Ta cea bogată.

Preotul, cu glas înalt:
Cu harul și cu îndurările și cu iubirea de oameni a Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care ești binecuvântat, împreună cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Tău Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Preotul, se roagă în taină:
I
a aminte, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfântul Tău locaș și de pe Tronul măririi împărăției Tale și vino să ne sfințești pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl șezi, și aici, în chip nevăzut, împreună cu noi petreci. Și ne învrednicește, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup și Cinstitul Tău Sânge și, prin noi, întregului tău popor.

Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul,
și mă miluiește!

Preotul: Să luăm aminte! Sfintele cele mai înainte sfințite, sfinților!

Poporul: Unul Sfânt, unul Domn, Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.

Preotul, descoperind Sfânta Pâine, face înălțarea și frângerea în 4 apoi, făcând Cruce deasupra Sfântului Potir, cu părticica IC, o pune în potir, în tăcere. Diaconul toarnă în chipul Crucii apă caldă în sfântul potir.

În timp ce preotul se împărtășește, poporul cântă chinonicul/priceasna:

Gustați și vedeți că bun este Domnul. Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Apoi:
Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
Cred că ceea ce iau este însuși Preacurat Trupul Tău și însuși preacinstit Sângele Tău. Deci mă rog Ție: Miluiește-mă și-mi iartă păcatele cele de voie și cele fără de voie, pe care le-am făcut cu cuvântul sau cu lucrul, cu știință sau cu neștiință. Și mă învrednicește, fără de osândă, să mă împărtășesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș primește-mă, că nu voi spune dușmanilor Tăi Taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda, ci ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta.
Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre vindecarea sufletului și a trupului meu. Amin.

Preotul: Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!

Poporul: Amin. Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. (Psalm 33,1)

După cuminecarea credincioșilor, preotul binecuvântează cu sfântul Potir:

Preotul:Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta.

Poporul: Pâinea cea cerească și paharul vieții gustați și vedeți că bun este Domnul. Aliluia, Aliluia, Aliluia.

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm mărirea Ta; că ne-ai învrednicit a ne împărtăși cu Sfintele, Cele fără de moarte, cu Preacinstitele și de viață Făcătoarele Tale Taine. Întărește-ne pe noi întru sfințenia Ta, toată ziua să ne învățăm dreptatea Ta. Aliluia, Aliluia, Aliluia!

Preotul: Drepți! Împărtășindu-ne, cu sfintele, preacuratele, cele fără de moarte, cereștile și de viață făcătoarele, înfricoșătoarele lui Hristos Taine, cu vrednicie să mulțumim Domnului.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Diaconul sau preotul: Ziua toată desăvârșit sfântă, cu pace și fără de păcate, cerând, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Rugăciunea de Mulțumire
Preotul, în taină:Mulțumim Ție, Mântuitorule, Dumnezeule a toate, pentru toate bunătățile pe care ni le-ai dăruit și pentru împărtășirea sfântului Trup și Sânge al Hristosului Tău, și Te rugăm, Stăpâne iubitorule de oameni, păzește-ne sub acoperământul aripilor Tale și ne dă nouă ca, până la suflarea noastră cea de pe urmă, cu vrednicie să ne împărtășim cu Sfintele Tale, spre luminarea sufletului și a trupului, spre moștenirea împărăției cerurilor.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești sfințirea noastră și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.
Preotul: Cu pace să ieșim.
Poporul: Întru numele Domnului.
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Rugăciunea Amvonului
Preotul: Stăpâne, Atotținătorule, Cel ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura și, pentru nespusa Ta purtare de grijă și multa Ta bunătate, ne-ai adus întru aceste preacurate zile, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor și spre nădejdea învierii; Tu, care, în cele patruzeci de zile, ai dat în mâna slujitorului Tău Moise tablele cu literele dumnezeiești, dă-ne și nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârșim, credința neștirbită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne dovedim, și fără de osândă să ajungem să ne închinăm și sfintei Învieri.
Că S-a binecuvântat și S-a preamărit preacinstitul și de mare-cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac. (de 3 ori)

Rugăciune la potrivirea Sfintelor
Preotul, în taină:Doamne, Dumnezeul nostru, care ne-ai adus întru preacinstitele zilele acestea și ne-ai făcut părtași înfricoșătoarelor Tale Taine, unește-ne cu turma Ta cuvântătoare și ne fă moștenitori ai împărăției Tale. Amin.

Preotul: Binecuvântarea Domnului peste voi, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Preotul:Mărire Ție, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, mărire Ție.

Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor, Amin. Doamne, îndură-Te spre noi (de 3 ori). Întru numele Domnului, părinte binecuvintează!

Preotul: Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale celui între sfinţi Părintele nostru Grigore Dialogul, ale Sfinţilor, măriților şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale Sfântului sfințit martir Teodot a cărui pomenire facem şi ale tuturor sfinţilor, să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi, fiind bun şi iubitor de oameni.

Poporul: Amin.

Preotul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Poporul: Amin.