Pelerinaj și hirotonire la Molișet

publicat la 24 iunie 2019 în Ştiri

Duminica tuturor sfinților – izvor de binecuvântări din cununa martirilor Bisericii Române Unite:
Pelerinajul anual la Mănăstirea baziliană de la Molișet, venerarea sf. moaște și hirotonire preoțească

Ordinul Călugărilor Sfântului Vasile cel Mare (OSBM) a fost gazdă primitoare pentru pelerinii, în jur de 2000, care au participat și în acest an la Pelerinajul tradițional la Mănăstirea "Coborârea Spiritului Sfânt" din Molișet – protopopiatul Beclean, în Duminica Tuturor Sfinților, 23 iunie 2019, zi care marchează și încheierea timpului Penticostarului. Sărbătoarea a fost o fericită ocazie pentru ridicarea, la treapta preoției, prin punerea mâinilor Episcopului de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a călugărului bazilian, diacon Dominic – Dumitru M. Huja OSBM.

Pentru această sărbătoare, de la sediul Episcopiei greco-catolice din Cluj au fost aduse spre venerare moaștele celor trei Episcopi martiri care au fost înhumați în Cimitirul Bellu din București (singurele morminte cunoscute ale martirilor BRU): Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hossu. De asemenea, a binecuvântat mulțimea, de pe bisericuța de lemn a mănăstirii, o copie a Icoanei Maicii Sfinte de la Bixad, adusă de la mănăstirea baziliană din Prilog, jud. Satu Mare. Totodată, un relicvariu cu moaște ale Fericitului Cardinal Iuliu Hossu a fost dăruit, de către Episcopul de Cluj-Gherla, părintelui protoegumen OSBM, Ioan Laurian Daboc, pentru a rămâne la mănăstirea din Molișet spre venerare.

PS Florentin și pr. protoegumen Ioan Laurian Daboc, pr. Călin Bot vicar general, preoți consilieri și protopopi, precum și alți peste 60 de preoți, majoritatea din Eparhia de Cluj-Gherla, părinții și frații bazilieni, persoane consacrate din alte ordine călugărești, au format procesiunea de început, de la mănăstire până mai sus la bisericuța de lemn în curtea căreia, în mijlocul mulțimii pelerinilor, la un altar în aer liber, s-a celebrat Sfânta Liturghie. Între oaspeții la eveniment s-a aflat primarul com. Târlișua, Purja Vlăduț Axente și reprezentanți ai oficialităților locale. Amintim, de asemenea, prezența pr. Olivo Bosa SJ (care i-a fost conducător spiritual pr. Dominic), precum și a unei mari comunități de credincioși, cu preotul lor, pr. Zbona Ioan, din Târșolț, localitatea natală a noului preot. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor format în majoritate de surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare și din Congregația Surorilor Maicii Domnului, dirijor fiind sr. Lucia OSBM.

Înainte de momentul hirotonirii preoțești, Pr. protoegumen Ioan Laurian Daboc, superior provincial al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare l-a prezentat pe fratele Dominic: "Ierodiaconul Dominic, călugăr al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, s-a născut în 17 noiembrie 1973 în loc. Târșolț, fiind al 11-lea din cei 12 copii ai familiei greco-catolice Ioan și Ana. Mama este aici prezentă în fața noastră cu o bucurie de negrăit și tatăl se bucură și participă din Ceruri. Din cei 12 copii ai familiei astăzi trăiesc 9 din care unul se prezintă în fața sf. altar. A primit sacramentele Sf. Botez și al Mirului în data de 26 nov. 1973, de Sf. Dumitru. A intrat în OSBM și a început noviciatul în casa de noviciat a ordinului în 1 martie 1992, și-a depus primele voturi temporare în 22 august 1993, la Cicârlău, un loc de rezistență greco-catolică unde se făceau exerciții spirituale, depuneri de voturi și hirotoniri încă din perioada clandestinității Bisericii Greco-Catolice."

"De Sărbătoarea Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, fr. Dominic a depus voturile călugărești pe viață, în capela Încoronarea Maicii Domnului, centru de rezistență al Bisericii în catacombe de pe str. Gheorghe Lazăr din Cluj-Napoca. Angajamentul călugăresc pe viață l-a făcut în fața pr. protoegumen Silvestru Augustin Prunduș OSBM, sufletul rezistenței greco-catolice și al Ordinului bazilian din Cluj, și cel care a trudit mult și pentru această mănăstire (din Molișet) împreună cu pr. Bujor. Fratele Dominic și-a trăit cu statornicie și bucurie vocația călugărească, slujind comunitățile din Cluj-Napoca, Molișet, Visuia și Mintiu Gherlii. La mănăstirea din Molișet, fr. Dominic a slujit 10 ani în perioada de început a comunității și a edificat frații, novicii și credincioșii prin dăruire, rugăciune și bucurie în trăirea vieții călugărești. Cu spirit de sacrificiu și hărnicie a contribuit mult, alături de alți călugări bazilieni, la construirea casei acestei mănăstiri, loc de rugăciune și reculegere închinat Domnului."

"Între anii 2007 – 2010 a continuat studiile liceale și a obținut Bacalaureatul la Liceul George Pop de Băsești din Baia Mare, cu scopul de a face studiile teologice. În anul 2015 a absolvit Facultatea de Teologie Greco-Catolică și Seminarul Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca, susținând, cu succes, examenul de licență. Între anii 2015-2017, a continuat și a aprofundat studiile teologice și a susținut cu succes examenul de masterat. Treptele lectoratului și subdiaconatului le-a primit în Catedrala Schimbarea la Față din Cluj-Napoca. A fost hirotonit diacon, în 7 iunie 2015, cu ocazia pelerinajului anual de la Mănăstirea "Coborârea Sfântului Spirit" din Molișet." Fr. Dominic a primit darul sfintei preoții exprimându-și dorința să fie "un preot după inima lui Dumnezeu" și cerând, în prima sa alocuțiune preoțească, sprijinul rugăciunii credincioșilor pentru împlinirea misiunii nobile pe care, cu bucurie și iubire și-a asumat-o.

În cadrul predicii la Sf. Liturghie, PS Florentin a reamintit faptul că "la 29 iulie era binecuvântată, de către Preasfințitul George Guțiu, atunci Eparhul de Cluj-Gherla, inițiativa de a începe la Molișet o lucrare. La 22 septembrie 1991, se pune piatra de temelie la biserica cu hramul Coborârea Spiritului Sfânt și, totodată, a unui așezământ religios cultural și social Cardinal Dr. Iuliu Hossu, care, în proiect, ar fi trebuit să fie în apropiere, pe terenul oferit de credincioșii, Ion și Virginia Sigartău. Bisericuța de lemn a mănăstirii a fost binecuvântată în 30 august 1992, de către Preasfințitul George, Eparhul de Cluj-Gherla și Preasfințitul Lucian Mureșan, atunci Episcop de Maramureș." Preasfinția Sa Florentin a anunțat că, împreună cu pr. protoegumen Laurian, au hotărât să reia acest ideal și să realizeze visul unui așezământ religios cultural și social care să poarte numele Fericitului arhiereu Iuliu Hossu, martir pentru credință.

La încheierea celebrării, pentru cel mai tânăr preot, pr. Dominic, PS Florentin a avut câteva daruri: o icoană a Mântuitorului "care să îi aducă aminte de această zi sfântă, o zi a tuturor sfinților, între care cel dintâi să fie pr. Dominic urmându-l pe Hristos", de asemenea un crucifix, "arma de luptă a preotului" și câteva cărți, între care Memoriile și Epistolele pastorale ale fer. cardinal Iuliu Hossu. Și față de pr. protoegumen, PS Florentin și-a arătat recunoștința oferindu-i volumele Fer. Card. Iuliu Hossu, dar și cel mai prețios dar, "care vine de la Roma împreună cu atestatul din partea postulatorului". Este un mic relicvar în care se află o mică parte din moaștele Fer. Arhiereu Iuliu care va rămâne la această mănăstire. Atestatul, în limba latină, semnat și parafat, atestă că în relicvar se află relicvele "ex ossibus beate IULII HOSSU, S.R. Eccl. Cardinalis in pectore E.pi Claudiopolitano-Armenopolitano iero martiris".

La final s-au făcut rugăciunile pentru beatificarea servului lui Dumnezeu, fratele Mihai Neamțu, călugăr bazilian OSBM și a servului lui Dumnezeu Ierom. Leon Iulian, două cauze de beatificare aflate în curs. Pe masa altarului, moaștele celor trei Episcopi martiri și mărturisitori pentru credință au însoțit celebrarea și au fost aduse în fața credincioșilor spre venerare, în timp ce pr. Dominic a dat fiecăruia prima sa binecuvântare preoțească. Precum Isus a înmulțit oarecând pâinile, la fel în această zi, hrana pregătită de călugări s-a înmulțit parcă, și a fost oferită pentru toți pelerinii. Atât înainte, cât și după celebrarea liturgică, în locul care adăpostește mănăstirea baziliană din Molișet, în întreaga zonă împădurită, de mare frumusețe, de la poalele Țibleșului, au răsunat acordurile cântecelor mariane "Mamă și Fecioară" (un imn de la Bixad interpretat de pr. Ermil Jurja OSBM) și "Cântec pentru martiri" (muzică și text: Carmen Opreanu) – imnul cântat la Blaj, la beatificarea împlinită la Blaj de Sfântul Părinte Francisc.

Pelerinajul la mănăstirea din Molișet, celebrarea liturgică, hirotonirea preoțească, au fost, pentru miile de pelerini, raze de binecuvântări izvorâte din harul martirilor pentru credință, prilej de profundă trăire spirituală a credinței în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

imagine

imagine

imagine

imagine

Mai multe fotografii: aici

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *