În perioada 9-11 iunie 2010, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, împreună cu o delegaţie din partea Bisericii Greco-Catolice din România, a participat la Roma la celebrările festive care au marcat încheierea Anului Preoţiei. Vă prezentăm, în continuare, un fragment din interviul pe această temă acordat postului Radio Maria.

– Care a fost atmosfera la Roma în acele zile?

– Este greu de descris, pentru că întreaga Romă părea plină de preoţi – pe toate mijloacele de transport, la obiectivele turistice, la magazine, peste tot erau preoţi purtând însemnele specifice primite încă din prima zi. A fost un soare foarte puternic la Roma, cu siguranţă peste 30 de grade Celsius, şi aceasta făcea de multe ori comuniunea mai frumoasă, pentru că am stat sub acelaşi soare şi sub aceeaşi acţiune a Spiritului Sfânt, cu adevărat într-o atmosferă de Cenacol. Apostolii erau „un cuore solo e un’anima sola”, indiferent de naţiune, de limbă, de rit. Ne salutam cu cordialitate şi ne bucuram de cei pe care i-am întâlnit şi i-am putut cunoaşte. Probabil în acele zile la Roma au fost prezenţi circa 8% din preoţii din întreaga lume. În două Bazilici pontificale au avut loc conferinţe dedicate special preoţiei, Sfinte Liturghii cu posibilitate de confesiune şi momente de adoraţie.

– Descrieţi-ne unul dintre momentele semnificative din cadrul programului dedicat încheierii Anului Preoţiei.

– Joi, 10 iunie 2010, am participat la o Vecernie cu circa 15 000 de preoţi din întreaga lume, celebrată de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea. Atmosfera generală a fost întreţinută de diferite coruri din Italia, însumând circa 600 de persoane, şi două orchestre din Bari. A fost nu doar un moment de rugăciune, adoraţie, mărturie, dar a fost un adevărat concert simfonic atât coral, cât şi orchestral, încât putem afirma că Piaţa San Pietro s-a transformat într-o aulă de concerte având ca şi cupolă cerul deja înstelat.

Mai întâi s-a făcut o legătură directă la Ars, de unde un preot din Ars a vorbit despre exemplul Parohului din Ars, care erau punctele puternice ale vieţii preoţeşti ale Sfântului Ioan Maria Vianney. Un lucru foarte interesant pe care l-a subliniat, este faptul că Parohul din Ars nu s-a preocupat niciodată de identitatea sa preoţească, el s-a gândit să fie un slujitor cât mai bun şi să se apropie cât mai mult de Dumnezeu. Celelalte aspecte pentru el nu au fost atât de importante. În continuare am avut bucuria să ascultăm mărturia emoţionantă a unei familii din Germania, cu 6 copii.

După un intermezzo coral a urmat o legătură directă cu Ierusalimul, unde Episcopul auxiliar al Patriarhului latin de Ierusalim a explicat rolul Euharistiei ca şi centru al vieţii sacerdotale. A fost o transmisie directă chiar din locul unde a avut loc Cina cea de Taină a Mântuitorului împreună cu Apostolii. Apoi am ascultat o altă mărturie a unui tânăr diacon din Dieceza de Roma, care, în circa 10 zile urma să fie hirotonit preot. A urmat un al doilea moment coral şi apoi o legătură directă cu un preot din Dieceza de Buenos Aires, care se ocupă de oameni care trăiesc în cartierele mărginaşe, în condiţii dificile, un preot care se simte fericit în mijlocul acestor oameni simpli şi îşi desfăşoară misiunea cu multă bucurie.

Mărturiile au continuat apoi cu un preot din Patriarhatul Veneţiei, care împlinea 50 de ani de preoţie şi a vorbit foarte frumos despre importanţa rugăciunii. Rugăciunea a fost cea care l-a ţinut în picioare în faţa tuturor dificultăţilor în aceşti 50 de ani de misiune preoţească pe care îi împlinea. Corul a intonat în continuare un Ave Maria şi apoi a urmat o mărturie a unui preot din America, din faimosul cartier al marilor artişti, Hollywood. Studiourile de la Hollywood sunt bine-cunoscute în întreaga lume. Dar şi acolo se află o parohie şi acolo Hristos este preamărit, există un preot care îşi desfăşoară munca pastorală şi care, în mod particular, a vorbit despre importanţa Sacramentului Penitenţei, al Mărturisirii. Mărturiile s-au încheiat cu o foarte frumoasă şi dinamică mărturie a unui suflet consacrat, o soră de clauzură din cadrul Surorilor Adoratoare Perpetue ale Preasfântului Sacrament.

A urmat intonarea imnului „Tu es Petrus, et super hanc petram aedificabo ecclesiam meam” – „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. În acordurile acestui imn a fost primit cu urale de către întreaga asistenţă Sfântul Părinte, Papa Benedict al XVI-lea. În momentul în care Pontiful Roman a ajuns în faţa altarului, preoţii, într-o singură voce au început să scandeze „Benedetto”, numele Sfântului Părinte, iar apoi „Viva il Papa”, şi o multitudine de eşarfe au fluturat în luminile reflectoarelor din Piaţa San Pietro.

A urmat o rugăciune pe care Sfântul Părinte a rostit-o în limba latină şi apoi am ascultat Evanghelia de la Ioan (17,5-21), aşa numita Rugăciune sacerdotală a lui Isus. Au urmat întrebările a 5 preoţi din 5 continente, la care Papa Benedict al XVI-lea a răspuns liber, chiar folosind şi anumite elemente „din context”. A fost impresionantă simplitatea debordantă a Sfântului Părinte prin care reuşea prin cuvinte simple să ajungă la realităţi profunde, fără a pune răul în faţă ci accentuând binele. Ne-a uimit şi ne-a edificat credinţa profundă şi clară a acestui om care se află la cârma Bărcii lui Hristos, a Bisericii, ca şi Vicar al Lui aici, pe pământ.

Prima întrebare care a fost adresată Suveranului Pontif se referea la preoţie, iar Sanctitatea Sa a răspuns: „trebuie să fim pasionaţi de Hristos, să fim plini de bucurie pentru Domnul, să fim plini de iubire pentru Domnul şi pentru credincioşi. De asemenea, trebuie să învăţăm să iubim cuvântul Său, adică Evanghelia”, şi a subliniat pentru preoţi: „chiar dacă voi trebuie să vă preocupaţi foarte mult de sufletele credincioşilor, să nu neglijaţi în primul rând sufletul vostru – deci colocviul personal cu Hristos şi toate celelalte elemente care fac parte din viaţa privată a preotului. Totodată, trebuie să ne rugăm, pentru că suntem reprezentanţii Aceluia care ne-a învăţat şi ne-a recomandat să ne rugăm”.

A urmat un preot din Africa, din Coasta de Fildeş, care a vorbit despre problema aparentei fracturi dintre teologie şi spiritualitate. Papa Benedict al XVI-a a spus că sunt două feluri de teologie, este o teologie care se face din aroganţa raţiunii şi care de fapt este un abuz ce de multe ori întunecă prezenţa lui Dumnezeu. Este şi o altă teologie care se face cu dorinţa sinceră de a-L cunoaşte şi a-L iubi pe Dumnezeu. Astfel, prin iubire, am intra mai degrabă în comuniune cu El. Sfântul Părinte a mai spus: „Să nu vă fie frică de fantasmele ştiinţelor care apar uneori, noi avem alături de noi doctrina şi marele adevăr al Bisericii”. De aceea, „învăţaţi-vă să utilizaţi raţiunea bună, să aveţi curajul de a mărturisi credinţa puternică a Bisericii. Nu vă bazaţi numai pe înţelepciunea voastră, aduceţi-vă aminte întotdeauna că aveţi alături de voi majoritatea sfinţilor Bisericii şi că spre ei trebuie să ne orientăm chiar mai mult”. De asemenea, a subliniat cât este de importantă comuniunea Episcopilor cu Papa, pentru că din această comuniune, sinodalitate, colegialitate a Bisericii, este garantată veridicitatea învăţăturii de credinţă. Deci, cei care sunt pe această linie a colegialităţii dintre Episcopi şi Papa în magisteriul declarat al Bisericii, aceştia sunt pe linia adevărului integral. Aşa cum spunea Sfântul Petru în Scrisoarea sa, trebuie să ştim să dăm socoteală despre credinţa noastră la timpul potrivit (cf. 1Petru 3,15).

A urmat un alt preot misionar în Rusia, care a cerut lămuriri despre celibat. Sfântul Părinte a spus: „Aşa cum centrul vieţii noastre preoţeşti este Euharistia, trebuie să ştim că în cadrul Sfintei Euharistii, noi ne oferim trupul nostru odată cu consacrarea atunci când rostim: ‘Acesta este Trupul Meu’ – este Hristos care ne atrage şi ne uneşte cu El însuşi, El este unicul Preot, este o unire cu Eu-l său, şi noi suntem atraşi spre viaţa Celui Înviat – este o viaţă nouă, care ne ridică dincolo de tipare, suntem atraşi spre viaţa glorificată, spre Cel Înviat”. Celibatul, aşa cum îl definea Pontiful Roman, este o anticipare a acestei vieţi glorificate. Dar, în ziua de astăzi, puţini se mai gândesc la un viitor dincolo de moarte. Mulţi vor să trăiască bine şi plăcut aici şi acum. Astfel, ei nu înţeleg că închid porţile spre partea cea mai frumoasă a vieţii creştine, care este viitorul în fericirea veşnică, viitor pe care cu toţii ni-l dorim. A făcut şi o paralelă între celibat şi căsătorie, pentru că amândouă sunt angajamente pe durată lungă, angajamente în care trebuie spus „da”, un „da” total.

În continuare, a fost un preot din Japonia, care a pus o întrebare referitoare la Ioan Maria Vianney, Sfântul Paroh din Ars şi pericolul clericalismului în zilele noastre. Sfântul Părinte a răspuns: „Clericalismul este o ispită, dar noi trebuie să trăim în primul rând din Euharistie. Euharistia este mereu nouă şi totuşi aceeaşi şi este o mare deschidere, o aventură de iubire a lui Dumnezeu, care se lasă cu smerenie cuprins de mâinile noastre umane. A fi uniţi în unicul Trup al lui Hristos, a trăi Euharistia cu libertatea eu-lui propriu, aceasta ne ajută să ne desprindem de ispitele spre rău”. Papa Benedict al XVI-lea a vorbit în continuare despre comuniunea tuturor în Biserică, a amintit exemplul Sfintei Tereza care nu s-a preocupat să fie prima între surori, sau să fie pusă în evidenţă, ci ea s-a preocupat tocmai să nu fie observată, a vrut să fie un Tabernacol viu prin care Dumnezeu să fie adorat, o dăruire totală oferită lui Dumnezeu.

Seria de întrebări s-a încheiat cu întrebarea unui preot din Australia, care a vorbit despre momentul dificil din prezent, în care scade numărul de vocaţii la preoţie şi călugărie: „Cum să trăim noi viaţa noastră în acest context?”. Sfântul Părinte a răspuns: „Ce avem de făcut este să nu transformăm preoţia noastră într-un ‘job’, într-o profesie, într-o muncă şi să nu uităm că nu aceasta rezolvă problema – noutatea vine numai de la Dumnezeu – ceea ce noi putem face este să avem încredere, umilinţă, curaj, şi să batem la Inima lui Dumnezeu prin rugăciune”.

A urmat o rugăciune pe care a făcut-o Sfântul Părinte, moment după care s-a expus Sfântul Sacrament şi a avut loc un timp de adoraţie în linişte. Apoi, Papa Benedict al XVI-lea a rostit o rugăciune dedicată Anului Preoţiei. A urmat binecuvântarea euharistică, rugăciunea finală, apoi binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament şi o cântare la Preasfânta Fecioară Maria – Salve Regina – care a încheiat acest frumos ceremonial de seară ce a durat mai bine de trei ore, rugăciune într-un cadru cum nu se poate mai potrivit, împreună cu urmaşul Sf. Apostol Petru, sub cupola cerului înstelat, în faţa Maicii bisericilor, în comuniune deplină de credinţă, iubire şi speranţă, indiferent de limbă, naţiune sau rit, în imaginea vie a Bisericii Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică.