Hramul Capelei „Sfântul Iosif” din incinta Catedralei în construcţie – Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca

publicat la 21 martie 2012 în Ştiri

Sărbătoarea „Sfântului Iosif” celebrată luni, 19 martie 2012 – sărbătoare de poruncă pentru credincioşii Eparhiei de Cluj-Gherla, a fost şi Serbarea Hramului pentru capela aflată la demisolul Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, Cluj-Napoca. La data celebrării memoriei Sfântului Iosif – Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, a afirmat că doreşte să facă o vizită pastorală aici, „pentru că se împlinesc 5 ani de la momentul în care, din voia Domnului şi cu consultarea celor în drept, am deschis spre celebrare liturgică această capelă pentru parohia Andrei Mureşanu. Se împlinesc 5 ani de la acest moment semnificativ – un act de curaj, pentru că acest moment a însemnat şi inaugurarea acestui edificiu atât de complex.”

„Mă bucur că am avut încredere în cei care m-au sfătuit să o fac, pentru ca aici să nu rămână doar ziduri goale, ci construcţia să prindă viaţă. Acum, la ceas de sărbătoare”, a continuat Episcopul, „putem spune cu adevărat că prin activitatea care se desfăşoară în capela Sfântul Iosif, această clădire a prins viaţă şi a dat un nou elan Bisericii noastre, Eparhiei noastre şi, după cum se vede, chiar şi construcţiei care se înalţă în continuare în mod paradoxal pentru perioada de criză economică pe care o traversăm, totul din mila Bunului Dumnezeu şi cu ajutorul şi mijlocirea Sfântului Iosif. Tot în semn de viaţă, am dorit ca la fundamentul acestei clădiri să aşezăm sămânţa sfântă, roditoare, a celui care a fost şi în mod spiritual rămâne, Arhipăstorul nostru, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop George Guţiu, tocmai pentru ca această sămânţă venerabilă să poată rodi în continuare”.

Programul sărbătorii a debutat printr-un Oficiu de mulţumire – animat de Grupul de rugăciune parohial „Copiii Sfântului Iosif”. PS Florentin a fost întâmpinat de către pr. paroh Mircea Marţian, vicarii parohiali, pr. Titus Sas şi pr. Florin Isac şi de către ceilalţi preoţi veniţi la eveniment şi după intrarea în procesiune în capela plină de credincioşi, a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul Jubilatae al capelei, dirijat de Mihaela Ceşa Goje. Între preoţii participanţi la eveniment amintim pe Mons. Mihai Todea, Vicar general, pr. Cristian Sabău, protopop de Cluj I, pr. Cristian David, cancelar eparhial, pr. Jurek SJ, de la Centrul „Manresa” din cartierul Zorilor, pr. Remus Tegzeşiu, care a venit însoţit de credincioşi din parohia Făget, pr. Grigore Arieşan OSBM, pr. Vasile Goje de la Ardud şi preoţii care obişnuiesc să ajute la spovezi – pr. Virgil Florian şi pr. Romulus Silaghi.

În predica din cadrul celebrării liturgice, PS Florentin a pus un accent deosebit pe familie – pornind de la modelul Familiei Sfinte în care Sfântul Iosif, un simplu tâmplar, un om modest dar hotărât în a face voinţa lui Dumnezeu, a fost tatăl ocrotitor ales de Dumnezeu pentru Fiul Său, Isus: „Avem în faţa noastră un personaj cu o smerenie tulburătoare, un om al credinţei, care, în cadrul evanghelic nu spune nici un cuvânt, dar meditează mult. Un om sobru, iubitor, un om de familie, un muncitor, un om care în linişte, sub privirea lui Dumnezeu, doreşte un singur lucru: să împlinească voinţa lui Dumnezeu cu disponibilitate, slujind astfel propria familie, pe Preasfânta Fecioară Maria şi pe Pruncul Isus. Câtă nevoie are lumea de astăzi de astfel de părinţi, în mod particular ne referim astăzi la cei care au rolul de tată de familie. Nu este suficient a aduce la viaţă; când pruncul vine pe lume are şi mai mare nevoie de un tată disponibil, care să îi însoţească paşii vieţii, să îl sprijine în încercări, să îi arate drumul în întuneric, să ştie visa împreună cu fiul său, dar în acelaşi timp să ştie să înfrunte şi realitatea uneori crudă, să adauge maturitate şi responsabilitate fiului său, să ştie să îi împărtăşească experienţa sa. Este latura masculină de care orice om are nevoie, alături, bineînţeles, de latura feminină care provine de la mamă.”

„Este nevoie şi astăzi de părinţi care să se dăruiască în fiecare moment pentru copii lor, să îi înveţe ce înseamnă binele, frumosul, adevărul, dreptatea, caritatea, cu multă răbdare, cu multă jertfă. Este nevoie de multă rugăciune împreună, de multă disponibilitate, este nevoie să-i lăsăm pe copiii noştri să aibă locul întâi în viaţa noastră, după Dumnezeu. Trebuie ca atunci când copilul are nevoie de părinţi să îi poată găsi la dispoziţie: atunci când are o cădere, când face o faptă necugetată, sunt momente de apostolat pentru părinţi, ocazii de a interveni spiritual. La cine să meargă dacă nu la părinţi, în cine să aibă încredere, dacă nu în proprii părinţi? Iată, iubiţi credincioşi, rolul important pe care îl aveţi ca şi părinţi şi bunici, de a menţine unitatea şi integritatea în familie şi merită să o faceţi pentru tânăra generaţie, dacă vrem cu adevărat o Biserică şi o societate mai prosperă, mai tânără, mai puternică. Nu banii rezolvă problema, ci oamenii. Banul nu este un scop, ci un mijloc, omul este mult mai important decât banul. De aceea, să urmăm exemplul Sfântului Iosif”, a încheiat Preasfinţia Sa.

A urmat rugăciunea Litaniei Sfântului Iosif, făcută de Episcop, preoţi şi credincioşi, pentru a cere mijlocirea celui care, în frumoasa rugăciune este numit „oglinda răbdării, iubitor de sărăcie, podoabă a vieţii casnice, ocrotitorul familiilor, speranţa bolnavilor, apărătorul Sfintei Biserici”. După celebrarea liturgică PS Florentin a mulţumit Domnului pentru încununarea celor cinci ani de viaţă a capelei „Sfântul Iosif” şi în semn de apreciere, a dorit să ofere un dar simbolic parohiei „Andrei Mureşanu” care a susţinut viaţa capelei şi a întregului complex în construcţie. Este vorba despre un sfeşnic cu cinci braţe reprezentând cele 5 valori: binele, frumosul, adevărul, dreptatea şi caritatea. „Consider că aceste cinci valori sunt cultivate aici, în această parohie, prin munca părinţilor parohi. Profit de această ocazie pentru a ura La mulţi şi sfinţi ani! parohiei Andrei Mureşanu, Eparhiei de Cluj-Gherla dar şi Congregaţiei Sfântul Iosif al Apariţiei – pentru că este prezentă aici sr. Enza, Superioara locală a acestei congregaţii din parohia Mănăştur 1 Vest.”

Manifestarea a continuat printr-o proiecţie de imagini prezentând pulsul capelei în ultimii cinci ani, cu instantanee din universul existenţial al marii familii ce s-a reunit aici, în jurul lui Isus Euharisticul, întruchipând imaginea Bisericii vii a lui Hristos în care „fraţii locuiesc împreună”. Toţi cei prezenţi au privit prin „poarta peste timp: martie 2007 – martie 2012”, în timp ce Corul Jubilatae dirijat de Mihaela Ceşa Goje, a susţinut un mini-concert de muzică sacră. Mai înainte de agapa fraternă şi programul artistic susţinut de copii, care a urmat în Aula „Iuliu Hossu”, pr. Mircea Marţian a mulţumit Preasfinţiei Sale Florentin pentru deschiderea sa şi sprijinul acordat mereu parohiei „Andrei Mureşanu”, a mulţumit de asemenea tuturor invitaţilor, organizatorilor, consiliului parohial şi mai ales colegiului voluntarilor. La rândul său, PS Florentin a dorit să mulţumească celor trei preoţi ai parohiei „Andrei Mureşanu”, precum şi tuturor laicilor implicaţi în activităţile parohiei ajutând pastoraţia sub diferitele ei forme, în ateliere, laboratoare, cercuri, echipe. „Putem spune că în rândul parohiilor din Eparhia noastră, parohia Andrei Mureşanu ocupă locul întâi la nivelul pastoraţiei”, a încheiat Preasfinţia Sa.

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *