Anunţ: Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Cluj
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla va celebra, împreună cu întreaga lume creştină, în intervalul 18-25 ianuarie 2015, Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Cu acest prilej, la fel ca în anii precedenţi, va avea loc o Seară de Rugăciune Ecumenică, în Capela "Sfântul Iosif" din incinta Catedralei în construcţie din Piaţa Cipariu, marţi, 20 ianuarie 2015, de la ora 18. Tema propusă pentru acest an este: "A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: ‘Dă-Mi să beau!’" (Ioan 4,7), iar textele de referinţă şi meditaţiile au fost propuse de către Consiliul Naţional al Bisericilor din Brazilia.
Referitor la tema Octavei de Rugăciune, se cade să conştientizăm că episodul întâlnirii dintre Isus şi femeia samarineană (Ioan 4,1-42) ne invită să gustăm apa dintr-o fântână diferită şi, la fel, să dăruim celorlalţi apa noastră. Diversitatea ne îmbogăţeşte reciproc. Timpul Octavei de Rugăciune este un moment privilegiat pentru a ne ruga, pentru a ne întâlni şi a dialoga cu reprezentanţii celorlalte confesiuni creştine. Este o ocazie de a recunoaşte bogăţia şi valorile prezente la celălalt, cel care este diferit, şi de a cere lui Dumnezeu darul unităţii.
Vă aşteptăm cu drag să ne unim în rugăciune!
Pr. Daniel AVRAM
Consilier Eparhial cu Ecumenismul
† Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop de Cluj-Gherla