Anunț: Reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a bisericii "Învierea Domnului" – Bob din Cluj-Napoca

Publicat pe: 21 noiembrie 2016|Secțiunea: Anunţuri|

Reabilitarea și introducerea în circuitul turistic a bisericii "Învierea Domnului" – Bob din Cluj-Napoca, jud. Cluj, propus spre finanțare în cadrul por 5.1

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco – Catolică de Cluj – Gherla, cu sediul pe Str. Moților, nr. 26, Cluj-Napoca, Județul Cluj, CUI 4288365, a inițiat în anul 2016, proiectul intitulat REABILITARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC BISERICA "ÎNVIEREA DOMNULUI" – BOB, propus spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Programul Operațional Regional este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția pentru Dezvoltarea Regională Nord-Vest, organism intermediar al programului.

Obiectivul general al proiectului este creșterea numărului anual de vizitatori în Biserica "Învierea Domnului" – Bob din municipiul Cluj-Napoca, prin punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu, contribuind astfel la creșterea competitivității regiunii. Prin implementarea proiectului se preconizează o creștere medie a numărului anual de vizitatori la Biserica "Învierea Domnului" – Bob cu 6%.

imagine