Anunț: Pelerinajul tradițional la Nicula
Sub semnul Centenarului Unirii și al Anului omagial dedicat Cardinalului Iuliu Hossu – Păstor al Eparhiei de Gherla și apoi de Cluj-Gherla (1917-1970) care atât de mult a îndrăgit Sanctuarul marian de la Nicula -, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul actual de Cluj-Gherla invită, în zilele de 14 și 15 august 2018, preoții, persoanele consacrate și credincioșii să participe la Pelerinajul tradițional greco-catolic la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula, cea care, de dincolo de timp, își revarsă razele ocrotitoare luminând dealurile zonei și pe toți "fii lacrimilor Maicii Sfinte" ce îi invocă aici, cu credință și smerenie, mijlocirea. Programul de pelerinaj și rugăciune organizat în colaborare cu Protopopiatul de Gherla cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, va fi următorul:
Marți 14 august:
- Ora 16.00 – Procesiune din Gherla la biserica din Nicula
- Ora 18.00 – Primirea Episcopului și a pelerinilor
- Ora 18.15 – VECERNIA
- Ora 19.30 – Paraclisul Maicii Domnului: Surorile CMD
Cuvânt de învățătură: PS Florentin - Ora 21.30 – Calea Sfintei Cruci – ASTRU
- Ora 22.30 – Rozariul de lumină – Grupul TIN
- Ora 23.30 – Sf. Liturghie – Cuvânt de învățătură: pr. Anton Crișan
Miercuri 15 august – SĂRBĂTOAREA ADORMIRII MAICII DOMNULUI
- Ora 01.00 – Adorație Euharistică: Grupul TIN
- Ora 02.00 – Rugăciuni pentru bolnavi
- Ora 03.00 – Rozariul Divinei Îndurări
- Ora 03.10 – Miezonopterul: Părinții și Frații Bazilieni
- Ora 04.30 – Rugăciuni și cântări mariane: Surorile Baziliene
- Ora 06.00 – Acatistul Maicii Domnului: pr. Florin Pop și Reuniunea Mariană
- Ora 07.30 – Sfințirea Apei și Binecuvântarea obiectelor de cult – pr. Patriciu Sălăjean – parohia Nicula
- Ora 08.00 – Slujba Utreniei
- Ora 09.15 – Primirea PS Florentin
- Ora 09.30 – SFÂNTA LITURGHIE ARHIEREASCĂ
"Chiem la sufletească îmbrățișare pe bunii credincioși la sfânta Mănăstire a Niculei. Îndemnați-i, iubiți frați, să alerge cât mai mulți!" (Curierul Creștin, nr. 14/07.1931).
"Spre acest praznic luminat trece gândul meu și se îndreaptă chemarea mea. Cel ce poate să vină și să-și îndrepte pașii frumoși spre Nicula pentru a lua har și pentru a lua binecuvântarea Domnului.
Pentru a cerși belșugul cereștilor haruri și pentru împărtășirea binecuvântării, voi urca și în anul acesta dealul Sfintei Mănăstiri a Niculii. Acolo vă aștept la sfântă rugăciune pentru pacea a toată lumea, pentru așezarea Împărăției lui Dumnezeu în suflete și în lume, întemeiată pe sufletul Mântuitorului Isus, pe dragostea Lui, cu ocrotirea Maicii Preacurate, Împărăteasă și Doamnă!" (Curierul Creștin, nr. 14-15/07-08.1942).
Episcop Iuliu Hossu