"Un Ierarh al mileniului III" – evocare a Preasfinției Sale Florentin

publicat la 26 februarie 2021 în Ştiri

"Un Ierarh al mileniului III" – evocare a Preasfinției Sale Florentin
la împlinirea a 40 de zile de la înălțarea sa la Cer

Duminică, 21 februarie 2021, în Capela Sf. Iosif din Piața Cipariu din Cluj-Napoca, când s-au împlinit 40 de zile de la trecerea la cer a Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, la încheierea celebrărilor de comemorare și rugăciune, parohul parohiei Andrei Mureșanu, afiliată capelei, pr. Mircea Marțian, l-a prezentat pe Ierarhul care a păstorit Eparhia de Cluj-Gherla din anul 2002 până în 12 ianuarie 2021, pornind de la "realitatea acestui timp în care încercăm să ne obișnuim cu faptul că Preasfinția Sa Florentin e acolo, și nu aici, călăuzindu-ne părintește". Continuând, părintele a adăugat: "Și nu e greu să ne obișnuim, pentru că Preasfinția Sa Florentin nu era din lumea aceasta, deci nu s-au schimbat prea mult lucrurile… poate fizic, deși și fizic avem un mare har și anume să poată să își doarmă somnul de veci aici, alături de Arhiepiscopul ad personam George Guțiu, sub altarul Capelei Sfântul Iosif, sigur, probabil până când va fi gata cripta ierarhilor de la nivelul de mai sus al Catedralei dedicată Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea.

Cu siguranță, a găsit deja modul de a fi și mai aproape de noi și cred că toți am simțit acest lucru, mai aproape chiar decât era până în 12 ianuarie 2021. Și l-am simțit atât de aproape, mai mult decât ca pe un Ierarh sau un preot, l-am simțit ca pe un părinte, un prieten al tuturor și, poate, de aceea golul pare mai mare. Pentru că Episcopul era Păstorul tuturor și Părintele fiecăruia. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze să trecem peste acea întrebare grea: De ce? E grea întrebarea pentru faptul că trăim o perioadă dificilă pentru toată lumea și pentru Biserică. Mai mult decât altădată este grea această perioadă pentru Biserică. Ne întrebăm: De ce? Pentru că era din ce mai înțelept și mai puternic pe toate planurile, chiar și boala părea înfrântă. Avea proiecte atât de luminoase și frumoase… Și, cu toate acestea, ne vedem nevoiți să acceptăm noua realitate.

Și ce să facem? Ceea ce am făcut astăzi: să mergem mai departe alături de Preasfințitul nostru Florentin, continuându-i proiectul minunat de refacere a Bisericii Greco-Catolice din România și, în mod particular, a îndureratei Eparhii de Cluj-Gherla. Iar pentru aceasta ne ajută tocmai Ierarhul adormit. Acum noi semănăm cu piticii din povestea cu prințesa adormită – numai că noi avem un Ierarh adormit. Ne simțeam pitici atunci când eram cu el, pentru că avea o personalitate atât de puternică, nu doar din punct de vedere teologic… El ne ajuta prin îndemnurile sale, care continuă să răsune. Întotdeauna ne spunea: «Curaj!»; «Sus inimile!» și, într-un moment limită al familiei mele, mi-a spus: «O să fie bine!» Acel cuvânt avea și o dimensiune profetică: «O să fie bine!» Da, trebuie să ne repliem sub «umbrela» promisiunilor lui Dumnezeu, chiar dacă simțim nevoia de a înțelege un pic mai bine noua misiune pe care Episcopul nostru a primit-o. Dar, dacă nu reușim să înțelegem, să știm că Dumnezeu nu ne dezamăgește niciodată.

Pentru a înțelege e nevoie de har și de timp. Episcopul nostru folosea aceste două dimensiuni cu o abilitate deosebită. Se vorbea de testamentul, scris sau nescris, al Episcopului care poate fi numit «un Ierarh al mileniului III». Testamentul său poate fi circumscris, cu toată complexitatea lui – și era o personalitate extrem de complexă -, prin cuvintele pe care le repeta tuturor: «Să fiți sfinți!»; «Să fiți vrednici!» Acestea erau un laitmotiv al întâlnirilor noastre. Erau cuvinte cu un caracter testamentar. Acum e momentul să le împlinim toți, și fiecare dintre noi. Acest lucru va face posibilă continuarea misiunii asumate cu brio de Preasfințitul Florentin, transformându-l dintr-un Ierarh conducător într-un model de urmat în credință, în rugăciune, în înțelepciune, în răbdare – și câtă răbdare avea cu toți -, în devotament, în entuziasm – pentru că era ca un copil și stătea cu fiecare atât cât era nevoie, nu era niciodată grăbit. Era criticat că erau prea lungi oficiile pe care le celebra, fiind foarte atent la fiecare detaliu. Aceasta pentru că știa că el era modelul reprezentativ, el era elementul de echilibru care ține legătura între Biserica Greco-Catolică cu ai ei martiri și noua Biserică Greco-Catolică adaptată, potrivit documentelor Magisteriului Bisericii și Conciliului Vatican II, transpusă pentru lumea de astăzi.

Aș evoca câteva lucruri despre Preasfinția Sa Florentin: faptul că ne cunoștea pe toți după nume, faptul că nu a refuzat pe nimeni, în măsura în care complexitatea misiunii sale o permitea. Și acum este cu fiecare dintre noi chiar mai mult decât înainte, trebuie doar să îl invocăm. De asemenea, Preasfințitul Florentin avea o simplitate nobilă a ființei care impresiona și apropia. Avea extraordinarul simț al poveștilor pilduitoare, nu numai pentru copii, ci și pentru adulți. Avea un zâmbet șugubăț în dialogurile simpatice purtate în afara cadrului liturgic, dar în cadrul liturgic se transpunea. Avea capacitatea de îndumnezeire, o îndumnezeire care îl făcea să se transfigureze în spațiul sacru al Bisericii și să uite de timp, pătrundea în timpul veșnic al lui Dumnezeu.

Era un veritabil conducător, cu viziuni largi, mereu țintite spre înalt. Era un reformist, dar țintea întotdeauna spre Cristos, spre înalt, reforma lui era fidelă. Da, se manifesta diferit, cânta la chitară, la muzicuță, spunea glume, era un om apropiat, modern, dar niciodată nu a pierdut ținta care era Cristos, era mântuirea sufletului, ținta era continuarea misiunii înaintașilor. Era un adevărat reformator, asemeni Sfântului Ioan Paul al II-lea. Era reformator, dar ținea linia cu o rigurozitate nemaiîntâlnită, nu făcea rabat de la niciun canon. Ținea la orice detaliu, pentru că știa că în acel detaliu stă, de fapt, voia lui Dumnezeu. Era un om de cultură, iubitor de artă, deschis la orice întâlnire, chiar mai puțin convențională, și toți l-ați întâlnit câteodată la o excursie, sau la o agapă, cât era de drăguț… Și spun acest lucru nu pentru a scoate lacrimi, ci pentru a ne bucura, pentru că ne bucurăm de ceea ce am avut și de faptul că noi am fost contemporanii lui".

Părintele a invitat în continuare la vizionarea unui film "care îi dă cuvântul Episcopului, pentru că el întotdeauna are ultimul cuvânt, și acum, și astăzi"; un film care "să nu întristeze, ci să aducă bucurie și să ne vindece, să ne bucurăm de atât de multe amintiri frumoase, să ne aducem aminte de glumele pe care le spunea cu atât de mult umor ingineresc și cu atâta har preoțesc… Era inegalabil! Avea capacitatea de a ne lua pe fiecare așa cum suntem și de a ne accepta. Era chiar ca un părinte… Și avea o răbdare… Avea capacitatea de a ne iubi cu generozitatea unui veritabil părinte. Și îi iubea chiar și pe oponenții săi. Deși ar fi avut puterea să pedepsească, nu a făcut-o niciodată, nu a folosit această putere, el aștepta convertirea fiecăruia și a așteptat-o până în ultima clipă, și o mai așteaptă încă. Pentru că lupta lui, aici, pe pământ, s-a încheiat, a noastră continuă. Avea încredere în noi, chiar și atunci când nu meritam. Era bucuros când ne mergea bine. Era un Episcop care se bucura de noi ca și comunitate, știa să se bucure. Și plângea cu noi când aveam un necaz. Și se bucura de rezultatele noastre pastorale, era un om de o bunătate extraordinară, pentru că nu era din lumea aceasta. Preasfințitul a rămas și acum la fel, adică nu din lumea aceasta.

A iubit comunitatea noastră și toate comunitățile, a iubit copiii – și în special pe copiii din corul Allegria (corul de copii al capelei «Sf. Iosif») – necondiționat, avea o slăbiciune pentru copii, generozitate exprimată pentru fiecare prunc, pe care îl știa cu numele. Apoi, avea o viață – și noi l-am numit «al nostru Episcop cu aripi de înger» -, pentru că avea o viață de acest fel. Și acum, după ce l-am ajutat și noi cu umila noastră rugăciune plină de recunoștință, credem că a străbătut, în cele 40 de zile, vămile văzduhului – cum spune tradiția -, ridicându-se definitiv acolo unde a tins în întreaga viață: spre înalt. Și doresc să îi dau cuvântul, pentru că orice aș spune eu nu ar fi suficient…"

În Capela Sf. Iosif a fost vizionat în continuare filmul omagial realizat de Iulia Marțian, fiica pr. Mircea, "un film care a depănat amintiri". În lumina recunoștinței din inimi, montajul foto-video realizat în spirit tineresc l-a adus, pentru câteva clipe, din nou pe PS Florentin așa cum era, în nenumăratele momente petrecute în mijlocul copiilor și al credincioșilor parohiei Andrei Mureșanu, dar și prin alte imagini, surprinzându-l în pelerinaje, vizite pastorale, călătorii, excursii, pe întreg parcursul celor peste 18 ani de episcopat, ca Ierarh și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, ca Părinte iubitor și purtător al luminii și iubirii lui Cristos pe care dorea mereu să o împărtășească, cu generozitate, tuturor.

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *