Anunț: Sărbătoarea patronului Eparhiei și lansarea unui volum omagial

publicat la 16 martie 2021 în Anunţuri

Sărbătoarea patronului Eparhiei de Cluj-Gherla în Anul Sfântului Iosif
și prezentarea volumului omagial Un purtător de lumină,
dedicat memoriei Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu

Vineri, 19 martie 2021 – Sărbătoarea Sfântului Iosif, patronul Eparhiei de Cluj-Gherla, în anul dedicat de către Sfântul Părinte Papa Francisc, Logodnicului Preasfintei Fecioare Maria – va avea loc o celebrare festivă în capela “Sfântul Iosif” a Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea. Începând cu ora 18.00, Pr. Marius Cerghizan, Administrator al Eparhiei de Cluj-Gherla, alături de mai mulți preoți, vor celebra Sfânta Liturghie și ectenia pentru odihna sufletului Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu.

Pentru prima dată, sărbătoarea se va desfășura fără prezența fizică a Episcopului care a stabilit ca data de 19 martie să fie sărbătoare de poruncă în această eparhie (Decretul nr. 515/16.03.2003). Preasfinția Sa Florentin veghează acum din înaltul Cerului asupra turmei pe care a păstorit-o vreme de peste 18 ani.

La finalul Sfintei Liturghii va fi prezentat volumul omagial Un purtător de lumină, apărut sub egida Asociației „Cardinal Iuliu Hossu” și dedicat memoriei Preasfinției Sale Florentin de către un grup de intelectuali care l-au cunoscut îndeaproape: Ovidiu Ghitta, Ruxandra Cesereanu, Adrian Popescu, Alin Tat, Iuliu Hossu, Nicolae Mărgineanu, Giuseppe Munarini, Eugenia Sarvari, Ion-Andrei Gherasim, Ion Pop, Lucian Turcu, Tudor Dunca, George Cipăianu și Gelu Hossu.

Banii obținuți din vânzarea cărților vor fi donați unei familii, care are nevoie de sprijin pentru acoperirea unor servicii medicale costisitoare.

În Scrisoarea Circulară privind Anul Sfântului Iosif, dată la 22 decembrie 2020, regretatul Ierarh oferea modelul Sfântului Iosif “onoratului cler, cuvioaselor persoane consacrate și iubiților credincioși ai Eparhiei de Cluj-Gherla” spunând: Sfântul Iosif a realizat de-a lungul întregii vieți un fericit echilibru între ascultarea voinței lui Dumnezeu și slujirea Sfintei Familii. Urmând îndemnul Sfântului Părinte Papa Francisc, să ne înălțăm și noi privirea spre modelul Sfântului Iosif, să-i cerem să ne mijlocească darul disponibilității, al ascultării și al smereniei, pentru ca astfel, cu încredere și speranță, să rămânem mereu la dispoziția lui Dumnezeu.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *