Anunț: Pelerinaj eparhial pe 15 august la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca

publicat la 17 iulie 2021 în Anunţuri

Anul acesta Congregația Surorilor Maicii Domnului sărbătorește 100 de ani de existență. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii noastre, a emis un decret prin care Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca a fost ridicată la rang de Sanctuar Arhiepiscopal Major, întru întărirea evlaviei față de Preacurata Fecioară Maria în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

În acest orizont spiritual, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Cluj-Gherla va organiza pelerinajul eparhial din 15 august 2021 la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Conform decretului Preafericirii Sale, credincioșilor care în spirit de pocăință vor participa la aceasta sărbătoare le va fi acordată Indulgența Plenară*. În seara zilei de 14 august se va celebra slujba Vecerniei, a Paraclisului Maicii Domnului și un moment de rugăciune animat de tineri, iar a doua zi Sfânta Liturghie se va celebra de la ora 10.30.

Vă invit să fim împreună la acest pelerinaj eparhial, pentru a întâlni privirea iubitoare a Preasfintei Mame și a ne bucura de harurile revărsate asupra noastră în Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca. Prin mijlocirea Fericiților Episcopi Martiri cerem totodată Domnului harul ca la timpul și la momentul rânduit de Providența Divină, să ne învrednicească să ne putem ruga și în Mănăstirile zidite de înaintașii noștri!

PS Claudiu

* Pentru a fi dobândit darul Indulgenței Plenare, trebuie împlinite următoarele condiții: căință autentică pentru păcate, Sfânta Spovedanie, Sfânta Împărtăşanie și recitarea de rugăciuni după intenţiile Sfântului Părinte Papa: Crezul, Tatăl Nostru, Născătoare, Mărire Tatălui.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *