Anunț: Duminica Cuvântului lui Dumnezeu celebrată în Episcopia de Cluj-Gherla

În comuniune cu întreaga Biserică Catolică, Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla va celebra, în data de 23 ianuarie a.c., Duminica Cuvântului lui Dumnezeu. Preasfinția Sa Claudiu va săvârși dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Schimbarea la Față”, începând cu ora 10:30, iar după încheierea acesteia va și iniția lectura continuă a Sfintelor Evanghelii, care va continua până la ora 18:00. La această citire continuă a Cuvântului lui Dumnezeu vor participa preoți, persoane consacrate din diferite ordine și congregații, laici și tineri. Întreaga celebrare va fi transmisă și pe canalul YouTube al Catedralei (Catedrala Schimbarea La Față Cluj-Napoca).

Amintim că Papa Francisc, prin scrisoarea apostolică, în formă de motu proprio, intitulată Aperuit illis, a stabilit ca Duminica a III-a din timpul liturgic de peste an (din ritul latin) să fie dedicată Cuvântului lui Dumnezeu. Scrisoarea Aperuit illis a fost dată publicității în 30 septembrie 2019, comemorarea liturgică a Sfântului Ieronim (347-420), preot și învățător al Bisericii, realizatorul traducerii Sfintei Scripturi în limba latină cunoscută cu numele de „Vulgata”. Anul acesta, Duminica a III-a din timpul liturgic de peste an cade pe 23 ianuarie.

„Fericit cel care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu”, tema aleasă pentru această Duminică, luată din Evanghelia după Sfântul Luca 11,28, este, totodată, și invitația pe care Biserica o reînnoiește credincioșilor săi, aceea de a asculta, medita și trăi Cuvântul lui Dumnezeu.