Doi Ierarhi la Dej, cu ocazia sfințirii bisericii „Sfântul Anton de Padova”

Publicat pe: 19 septembrie 2022|Secțiunea: Ştiri|

O zi de ploaie de har, coborât din cer odată cu ploaia torențială, în municipiul Dej, a fost ziua de duminică, 18 septembrie 2022. În această zi, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și Preasfinția Sa Virgil, Episcopul de Oradea Mare – în prezența a peste 50 de preoți din mai multe Eparhii ale Bisericii Române Unite, în principal din Eparhia de Cluj-Gherla și din Eparhia de Oradea -, au celebrat ceremonia sfințirii bisericii „Sfântul Anton” din cartierul Dealul Florilor, Dej. Este o biserică frumos împodobită și în detaliu amenajată și finisată astfel încât la fiecare pas să vorbească sufletelor despre gloria lui Dumnezeu, așa cum sfinții au făcut-o, așa cum Sfântul Anton, care este în mod special venerat aici, a făcut-o prin predici înflăcărate.

La orele dimineții, Preasfințitul Virgil, oaspetele special, și Preasfințitul Claudiu, Ierarhul locului, au fost întâmpinați tradițional de tineri purtând pâine și sare, în fața bisericii, de pr. Călin Moldovan, parohul comunității greco-catolice din cartierul Dealul Florilor, pr. Nicolae Țap, noul protopop de Dej și Gherla, și de ceilalți preoți. Însoțiți de preoți și diaconi, Ierarhii au intrat în biserică, au trecut la semnarea Hrisovului căruia pr. protopop Nicolae Țap i-a dat citire, apoi Preasfinția Sa Claudiu l-a sigilat în masa altarului împreună cu sfintele moaște. A fost primită, spre a fi depusă în masa sfântului altar, o relicvă a Sfântului Anton. Acest dar a fost oferit de pr. Roberto Brandinelli, administrator al Provinciei italiene „St. Anton de Padova” OFMConv.

În masa altarului au fost depuse, împreună cu moaștele Sfântului Anton, și moaște ale Fericitului Iuliu Hossu, Episcop greco-catolic martir. Mai mult, Preasfinția Sa Virgil a adăugat pentru această biserică o altă prețioasă și foarte rară relicvă, pe care a adus-o în dar, un fragment dintr-o reverendă a unui alt Episcop greco-catolic martir, Fericitul Valeriu Traian Frențiu. Preasfinția Sa Claudiu a mulțumit în mod deosebit Preasfinției Sale Virgil pentru că a acceptat invitația la comuniune în bucurie, a mulțumit nominal autorităților locale prezente, preotului protopop ortodox din Dej care era de față, Corului „Buna Vestire – Francisc Hubic” al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, condus de maestrul lect. univ. dr. Radu Mureșan, cei care prin cântul lor au conferit un plus de solemnitate și au înălțat mai mult la cer rugăciunea.

PS Claudiu a spus: „Suntem astăzi într-un moment de mare sărbătoare, un moment pe care l-am pregătit de multă vreme, l-a pregătit Preasfinția Sa Florentin de vie memorie, l-a pregătit pr. paroh Călin Moldovan și iată că astăzi, în sfârșit, ajungem să ne bucurăm cu toții de acest ceas solemn de binecuvântare, de consacrare. Suntem într-o biserică dedicată Sf. Anton de Padova și Fericitului Arhiereu Iuliu. Și astăzi avem bucuria să celebrăm cu Preasfințitul Virgil, cu atâția preoți din teritoriul Episcopiei de Cluj-Gherla și al altor Episcopii, tuturor vă mulțumesc pentru că ați făcut efortul de a veni aici, îi mulțumesc mai ales Preasfințitului Virgil pentru că a făcut acest efort si ne-a onorat cu prezența – cred că este parte esențială a comuniunii noastre în Biserică să știm să ne bucurăm unii împreună cu alții. Mulțumesc corului faimos de la Oradea – cred că ați putut să simțiți căldura și vibrația pe care o dau, întăresc rugăciunea noastră și o ridică înspre Cer”.

Au participat, de asemenea, pr. Vasile Tofană, noul Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Laurențiu Biriș, cel care până la 1 septembrie 2022 a împlinit misiunea de protopop de Dej, precum și protopopi, membri ai Curiei episcopale, preoți profesori și formatori la Seminarul eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” – în această zi având loc și hirotonirea ca diacon a lui Petre Mureșan. Au fost de față persoane consacrate din diferite ordine și congregații religioase, în număr mare surori din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, precum și călugări din acest Ordin și din Societatea lui Isus, din Conventul Fraților Minori Capucini Târgu Lăpuș, precum și membre ale Reuniunii Mariane.

Tineri voluntari din asociațiile ASTRU – Cluj și Cercetașii munților au ajutat preotul și credincioșii parohiei la pregătiri și la buna desfășurare a întregului program, constând în ceremonia sfințirii bisericii și Sfânta Liturghie arhierească. La întreaga sărbătoare a asistat o numeroasă mulțime de credincioși, în ciuda vremii ploioase, împreună cu ing. Morar Costan, primarul municipiului Dej, primarii din comunele Vad și Cășei, reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției, Armatei, alte autorități locale, colaboratori, de-a lungul timpului, cu parohiile greco-catolice dejene. S-au împlinit 20 de ani de când s-a pus piatra de temelie a acestui sfânt lăcaș, și peste 15 ani de când în această clădire se desfășoară programul liturgic al parohiei Dej III – Dealul Florilor, păstorită de pr. Călin Moldovan, o parohie care s-a născut și a crescut odată cu clădirea bisericii.

De asemenea, aici s-a celebrat anual Sărbătoarea Sfântului Anton, în luna iunie, când se făcea Pelerinajul cu moaștele Sfântului Anton, de la biserica din centrul orașului, cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, până la această biserică dedicată Sfântului Anton, unde se celebra Sfânta Liturghie arhierească, se făcea Prima Împărtășanie și la final rugăciuni la Sfântul Anton și frumosul ritual de binecuvântare a crinilor. Aproape la fiecare ediție a Pelerinajului în cinstea Sfântului Anton, celebrările liturgice erau însoțite de cântul înălțător al Corului „Buna Vestire – Francisc Hubic” al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, condus de maestrul lect. univ. dr. Radu Mureșan.

A fost o zi frumoasă, care va rămâne în istoria Bisericii Greco-Catolice și a municipiului Dej, o zi peste care a coborât binecuvântarea ploii, a sfinților, o zi a revărsării luminii Spiritului Sfânt peste biserica din cartierul Dealul Florilor și peste sufletele tuturor celor care s-au unit în rugăciune în această zi, prezenți la celebrare sau în comuniune prin transmisiile asigurate de Radio Maria și Maria TV. Tuturor, Episcopului oaspete, preoților, persoanelor consacrate, credincioșilor, posturilor Radio Maria și Maria TV, le-au fost adresate atât din partea Preasfințitului Claudiu, cât și din partea pr. paroh Călin Moldovan, calde mulțumiri pentru comuniunea pe drumul către și la acest moment de mare sărbătoare și încununare a efortului și a stăruitoarei rugăciuni.

Album foto
Video