„Un milion de stele” la Cluj – îndemn la solidaritate

Publicat pe: 25 octombrie 2022|Secțiunea: Ştiri|

În după-amiaza zilei de luni, 24 octombrie 2022, în fața Catedralei greco-catolice „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, la invitația pr. director Gabriel Manu și a membrilor Asociației Caritas Eparhial, din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, au fost aprinse sute de lumânări, adevărate „candele ale speranței” ale căror lumini s-au înălțat spre cer și au aprins stele luminoase în „Galaxia Caritas”.

An de an, acțiunea „Un milion de stele” reunește, prin gestul simplu de a aprinde o lumânare, în diferite orașe din țară, toate organizațiile care fac parte din Confederația Caritas. Este gestul de profund simbolism care îndreaptă privirea trecătorilor – atrași și ei de lumină – spre această organizație a Bisericii Catolice ce primește în grija sa, însoțește spiritual și material, sprijină pe diferite căi pe cei mai vulnerabili din societate, copii, tineri, adulți și vârstnici care se confruntă cu lipsuri, boli, probleme, și din aceste motive sunt marginalizați, abandonați.

Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj, au luat parte la această „sărbătoare a luminii”, împreună cu studenții Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. După o rugăciune în comun, Preasfinția Sa Claudiu a binecuvântat evenimentul și împreună cu părintele protopop au aprins cei dintâi câte o lumânare, au așezat-o pe asfalt spre a răspândi apoi lumina, care s-a așternut, prin mâinile tuturor participanților – mari și mici – pe o suprafață întinsă din fața catedralei.

Pr. Gabriel Manu, director Caritas Cluj, a urat tuturor bun-venit și a reamintit șirul programelor pe care Asociația Caritas le derulează în Eparhia de Cluj-Gherla, invitând pe cei care doresc să ajute copiii și tinerii defavorizați, sau măcar să primească din darurile acestora: mici lucrări artizanale realizate de ei în cadrul activităților Caritas, care se aflau expuse pe o tarabă în apropiere. Au aprins și înălțat lumini spre cer, după ce le-au așezat pe asfalt, copii și tineri beneficiari ai programelor de asistență socială Caritas, care au fost însoțiți și de tinerii din ASTRU Cluj, colaboratori la reușita acestei seri.

Lumina s-a răspândit apoi prin vocile pline de veselie ale copiilor din Corul „Allegria”, din parohia din cartierul Andrei Mureșanu, cor condus de Cristina Patrașcu-Nagy, la pian fiind Iulia Marțian. Programul s-a încheiat cu dansuri populare interpretate de Ansamblul „Datini”, coordonat de Narcisa Boilă și Călin Vac, de asemenea din parohia din cartierul Andrei Mureșanu, care, prin joc și voie bună, prin îndrăgite datini românești, au înseninat sufletele.

Album foto
Video