Serbare de hram și hirotonirea noului vicar parohial pentru parohia „Sf. Iosif” – cart. Someșeni, Cluj

Publicat pe: 17 martie 2024|Secțiunea: Ştiri|

Sărbătoarea Sfântului Iosif a fost anticipată în parohia „Sfântul Iosif” din cart. Someșeni, Cluj-Napoca, care și-a celebrat hramul duminică, 17 martie 2024. Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, s-a aflat în mijlocul comunității din această parohie, fiind primit în fața bisericii parohiale de preoți, credincioși și mai ales de copilași cu pâine și sare. Pr. paroh și protopop Cristian Goia a adresat Ierarhului cuvinte de bun venit, exprimând bucuria întregii comunități pentru noua vizită pastorală – acest „prilej deosebit de înălțare sufletească și de comuniune de rugăciune, în ziua în care este sărbătorit Sfântul Iosif, un model de credință, de slujire și dăruire”.

Preasfinția Sa Claudiu, răspunzând cuvântului de salut, a evocat ideea de familie a Bisericii – pe care a reluat-o deseori în ultimii ani -, subliniind că Sfântul Iosif este „un hram dorit pentru întreaga Episcopie de Cluj-Gherla de Episcopul Iuliu Hossu și apoi de urmașii lui, de Preasfințitul Florentin în mod cu totul special”. A spus: „Venim și astăzi pentru Sfântul Iosif, pentru un tată de familie, un ocrotitor. Ne gândim la Sfânta Familie și la felul în care Sfântul Iosif gestionează provocările, dar ne gândim și la familia noastră extinsă, la familia Bisericii, la Biserica Catolică în ansamblul ei, dar și la mica parte din acest tărâm românesc, și știm bine că Sfântul Iosif și Maica Sfântă au ocrotit Biserica noastră în toate timpurile și continuă să o ocrotească și astăzi.” De aceea, această zi a numit-o „mai mult decât un hram” – amintind și hirotonirea de preot care a urmat. A adăugat: „Venim la picioarele Sfântului Iosif pentru a ne încredința încă o dată, nu doar noi, ci întreaga Episcopie, întreaga Biserică și așa cum a ocrotit Sfânta Familie, așa să ne ocrotească și pe noi”.

Sfânta Liturghie a fost celebrată în continuare în biserica devenită neîncăpătoare de mulțimea credincioșilor, alături de care s-au unit în rugăciune și mulți alții, prin intermediul transmisiei în direct realizate de posturile Maria TV și Radio Maria România. Răspunsurile liturgice au fost date de studenți ai Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” și de toți credincioșii prezenți.

În cadrul celebrării a avut loc hirotonirea întru preoție a dc. Darius-Radu Teglaș, prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Claudiu. Noul preot a fost prezentat de către pr. Marius Furtună, rector al Seminarului. Născut în anul 1996 în loc. Jibou, jud. Sălaj, tânărul Darius-Radu Teglaș a fost hirotesit lector în 2017, subdiacon în 2018, de către Preasfinția Sa Florentin, primind hirotonirea diaconală în 10 decembrie 2023, prin mâinile Preasfinției Sale Claudiu. Este căsătorit cu Mălina Paula. A urmat cursurile de Filosofie și Teologie, obținând, în 2019, diploma de licență în Teologie pastorală la Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai (dep. Cluj), și, în anul 2021, diploma de master în cadrul Masteratului de Teologie biblică, la aceeași facultate. Pr. Marius Furtună a confirmat că tânărul teolog „a parcurs etapele formării umane, intelectuale, spirituale și liturgice”, așadar, „constatându-se îndeplinirea tuturor cerințelor canonice se prezintă pentru primirea cinstitei trepte a preoției”.

În această duminică a Izgonirii lui Adam din rai, în care are loc și lăsatul sec de brânză, Preasfinția Sa Claudiu a amintit, la predică, de „schimbarea inimii” la care invită Biserica, acum, la începutul Postului Mare, pentru „a-l iubi mai mult pe Dumnezeu și pe aproapele”. A arătat că lectura evanghelică din această zi (Mt 6,14-21) „ne pune în față două realități, realitatea lumii în care trăim și realitatea vieții veșnice, și, fiecare dintre noi suntem chemați să alegem dacă vrem să «ne dăm în spectacol» în fața lumii, sau în fața îngerilor”. A explicat că trebuie să ne ferim de viața trăită ca pe un rol interpretat, atunci când „încercăm să părem mai buni decât suntem, mai frumoși decât suntem, mai sfinți decât suntem și așteptăm aplauze”. A spus: „Vai de cei care încearcă doar să impresioneze lumea în care trăim”, pentru că lumea este nestatornică și trecătoare. A invitat: „să ne aducem aminte că adevărata haină a noastră este haina Botezului” și ca, „intrând în biserică, să lăsăm la o parte tot ceea ce este lumesc și mai ales tot ceea ce ne condiționează de lumea în care trăim”. Pentru că „aici nu trebuie să demonstrăm nimic nimănui, aici Dumnezeu ne vede așa cum suntem noi. Aici nu există o haină pe care să o putem îmbrăca și să părem altfel: Dumnezeu ne vede exact așa cum suntem”. Dar „frumusețea stă tocmai în faptul că nu trebuie să impresionăm pe cineva”, pentru că „Dumnezeu ne primește așa cum suntem”.

Preasfinția Sa Claudiu a vorbit apoi despre Sfântul Iosif, acest om al tăcerii, al ascultării: „Sfântul Iosif nu spune nimic, ci ascultă glasul îngerului și ascultând glasul îngerului își descoperă propria vocație, descoperă profeția pe care Dumnezeu o are pentru el”. Și a îndemnat: „La fel trebuie să facem și noi, iubiți credincioși”, pentru că „Dumnezeu este liber să își aleagă modul în care ne vorbește, dar cu siguranță ne vorbește la fel ca lui Iosif și noi suntem liberi, la fel, să ascultăm sau nu (…). Și atunci, noi suntem inspirați și înțelegem că avem cu adevărat un rol extrem de important de jucat în «teatrul» adevăratei piese, al adevăratului spectacol pe care îl dăm în fața îngerilor.” Un moment înălțător, plin de emoție a fost și la încheierea Sfintei Liturghii, când pr. Darius – cel mai tânăr preot al Eparhiei de Cluj-Gherla – a rostit primul său cuvânt ca preot al lui Cristos.

A fost un cuvânt de mulțumire și recunoștință: către Dumnezeu, către toți aceia care s-au rugat pentru el, i-au călăuzit și însoțit pașii, așa încât a putut răspunde în această zi afirmativ chemării lui Dumnezeu. A mulțumit Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla, preoților profesori, formatori spirituali, pr. Cristian Goia și parohiei din cart. Someșeni care l-au primit cu dragoste sufletească și căldură în această familie a Bisericii în care va sluji, împlinind misiunea de vicar parohial. A mulțumit soției „care mă susține necondiționat și a ales să pornească împreună cu mine pe acest drum de împreună slujire” și întregii sale familii, tuturor celor de față și pe toți i-a asigurat de rugăciunea sa, invitând la rugăciune „unii pentru alții”.

Pr. Cristian Goia a rostit la rândul său cuvinte de mulțumire în „această zi de mare bucurie pentru comunitatea noastră greco-catolică din Someșeni”. A urat pr. Darius Teglaș „o pastorație rodnică în via Domnului” asigurându-l „de toată susținerea și de rugăciunile noastre”. A mulțumit Preasfinției Sale Claudiu căruia i-a oferit din partea comunității o amintire – un crucifix din lemn și o cruce de binecuvântare. A mulțumit preoților prezenți, între care pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, pr. Marius Furtună, pr. Gheorghe Iacobhazi – care a îndrumat pașii pr. Darius în localitatea natală, pr. Marius Ungureșan – socrul noului preot, pr. cancelar dc. Ovidiu Marișca, seminariștilor, precum și credincioșilor care i-au stat alături în pregătirea frumoasei sărbători, „membrilor consiliului parohial, membrilor Reuniunii Mariane, membrilor întregii comunități”.

Primind darul ce i-a fost oferit, Preasfinția Sa Claudiu a amintit „darul” pe care la rândul său l-a oferit parohiei din cart. Someșeni – Cluj: pe noul preot, pr. Darius Teglaș. A spus: „Prin acest dar al unui vicar parohial aș vrea să simțiți toată dragostea și atenția și iubirea cu care sunteți înconjurați în Biserică”, dar, pentru aceasta, a adăugat, „e nevoie să ne rugăm unii pentru alții”. Evenimentul a fost încheiat de copiii din parohie cu un program artistic: cântece, cu acompaniat la chitară și un moment de cântare la flaut. Comuniunea a continuat apoi la agapa fraternă pregătită în curtea bisericii, nu înainte ca noul preot să dea fiecăruia din cei prezenți binecuvântarea sa, însoțită, în această zi a nașterii întru preoție, de coborârea harului indulgenței plenare asupra celor binecuvântați.