Tinerețe cu rost – un CARDINAL pentru tine(ri)
Marți, 29 aprilie 2025, în sala festivă a Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, a avut loc evenimentul „Tinerețe cu rost – un CARDINAL pentru tine(ri)”, organizat în parteneriat de AGRU Cluj, ASTRU Cluj și Episcopia Română Unită cu Roma, în cadrul 2025 – Anul „Cardinal Iuliu Hossu”.
Întâlnirea, la care au participat elevi din clasele IX – XII-a, a început cu un cuvânt de bun venit din partea prof. dr. Adrian Magdaș, directorul colegiului, care și-a exprimat bucuria că prestigiosul colegiu „Emil Racoviță” găzduiește un eveniment dedicat personalității Cardinalului Iuliu Hossu, în cadrul unui an comemorativ atât de important pentru memoria istorică și spirituală a neamului nostru.
Pr. Mircea Marțian, Protopop de Cluj, prezent ca delegat al Preasfințitului Claudiu Lucian Pop, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, a subliniat, într-un discurs emoționant, importanța cinstirii figurii Cardinalului Iuliu Hossu, amintind că regimul comunist a încercat să îl șteargă atât fizic, cât și din istorie pe el și pe mulți dintre marii luptători ai neamului. Cardinalul a rămas, însă, un model de verticalitate, demnitate și curaj. A reamintit că memoria Cardinalului a fost „photoshop-ată” în cărțile de istorie comuniste, dar astăzi, datorită recunoașterii internaționale și canonizării, Iuliu Hossu ocupă locul de cinste cuvenit între martirii credinței și ai națiunii.
De asemenea, Codruța Fernea, coordonatoarea inițiativelor din cadrul „Anului Cardinal Iuliu Hossu” în Eparhia de Cluj-Gherla, și Florence de Langlais, voluntară franceză implicată în proiect, au prezentat elevilor traseul interactiv „Pe urmele lui Iuliu Hossu” din aplicația QUESTO – un mod inovativ de a descoperi viața și opera Cardinalului în orașul Cluj-Napoca care va fi lansat în curând.
Momentul central al evenimentului l-a constituit proiecția filmului „Cardinalul” (2019), regizat de Nicolae Mărgineanu. Filmul a adus în prim-plan drama vieții Cardinalului Iuliu Hossu, Episcop greco-catolic de Gherla, martor al unității de la 1 Decembrie 1918 și mărturisitor al credinței în perioada regimului comunist. Actorul Radu Botar a interpretat rolul principal, ilustrând cu forță scenele de persecuție, demnitate și rezistență spirituală ale Cardinalului, în ciuda presiunilor și detenției suferite.
La finalul proiecției, elevii au fost invitați la o sesiune de întrebări și discuții, iar voluntarii ASTRU Cluj au oferit participanților mici amintiri simbolice. Evenimentul a fost inițiat și coordonat de prof. Dana Morar, profesor de religie la Colegiul Național „Emil Racoviță”, care, alături de partenerii implicați, a contribuit la succesul întâlnirii, insuflând tinerilor respectul pentru valori autentice: credința, curajul și responsabilitatea civică.