Comemorarea PS Florentin: Seară de comuniune, rugăciune și memorie

Publicat pe: 13 ianuarie 2026|Secțiunea: Ştiri|

Seară de comuniune, rugăciune și memorie, cu Preafericirea Sa Claudiu, la cinci ani de la mutarea la Cer a Preasfințitului Florentin

Luni, 12 ianuarie, s-au împlinit cinci ani de când Preasfințitul Părinte Florentin, Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla (2002-2021), a răspuns ultimei chemări a lui Dumnezeu. Cu binecuvântarea și participarea Preafericitului Părinte Claudiu, Arhiepiscop Major și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, o seară de comemorare a fost organizată în Capela „Sfântul Iosif” din Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, Piața Cipariu, Cluj-Napoca, la temelia căreia Păstorul de vie amintire, Florentin, odihnește și străjuiește spre folosul Bisericii pe care a slujit-o cu dăruire în timpul vieții pământești.

A prezentat acest eveniment de comuniune și memorie, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I și paroh al parohiei greco-catolice din cart. „Andrei Mureșanu”, care, pentru împlinirea acestui timp dedicat Ierarhului „viu în sufletele noastre”, a adus mulțumiri Preafericitului Părinte, sr. Letiția, participanților la seara de comuniune, de asemenea, colaboratorilor, între care Laura Goia, de la Biblioteca Județeană din Bistrița.

În capelă s-a aflat și, din partea familiei Crihălmeanu, sora Preasfințitului Florentin – sr. Letiția, alături de surori și de Maica Teodorina, Superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului. Au participat și persoane consacrate din alte ordine călugărești, surori baziliene, cu Maica Andreea, Superioară provincială și Călugări Bazilieni (OSBM) cu Ierom. Ioan Albu, Protoegumen OSBM. De asemenea, au fost de față colaboratori și prieteni din timpul vieții Preasfințitului Florentin, din structurile Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla și din Curia Episcopală, din asociații ale Bisericii, de la instituțiile de învățământ confesional, precum și, în număr mare, credincioși. Studenți ai Seminarului Teologic eparhial au susținut momentele de rugăciune

În prima parte din program, Preafericirea Sa Claudiu și pr. protopop Mircea Marțian, de asemenea, pr. diacon Lucian-Ovidiu Marișca, având alături pe pr. Traian Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc, protopopi, preoți, din Cluj-Napoca și împrejurimi – și preoți ai capelei, precum pr. Florin Isac, pr. Vlad Pupăză, pr. Aurel Ana, pr. Vasile Goje -, au oficiat rugăciunea Parastasului pentru odihna în pace, în lumina Feței lui Dumnezeu, a Preasfințitului Părinte Florentin.

A urmat vizionarea unui montaj video în care Preasfințitul Florentin vorbește despre Fericitul Cardinal Iuliu Hossu (ca fidel urmaș, de-a lungul întregului episcopat, al Fericitului Episcop martir) – în contextul celebrării, și în ianuarie 2026 în Eparhia de Cluj-Gherla, și, în 2025, în întreaga țară, a Anului „Cardinal Iuliu Hossu”.
După proiecția video, Preafericirea Sa Claudiu a adresat cuvântul său, în aceste momente nu de rememorare a cuiva care nu mai este, ci de celebrare a vieții veșnice, în Cer, a iubitului Păstor de suflete, PS Florentin.

La final, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice și preoții Capelei „Sfântul Iosif”, apoi toți preoții participanți la seara de comemorare, persoanele consacrate și credincioșii care s-au aflat în capelă, au coborât la demisolul Catedralei, unde, alături de mormântul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop „ad personam” George Guțiu, se află mormântul Preasfințitului Florentin Crihălmeanu. Preafericirea Sa Claudiu și preoții au depus o lumânare, s-au rugat și au rămas în reculegere la „ușa veșniciei” Episcopului de vie amintire Florentin.

Au continuat să coboare și să se roage la mormânt preoții, persoanele consacrate, credincioșii aflați în capelă – familia extinsă a Bisericii – care în această zi (pentru că vizitarea mormântului a continuat întreaga după-amiază și seară), s-a recules în rugăciune și blândă comuniune de credință, și speranță, și vie, luminoasă amintire.

* * *

  • Preafericirea Sa Claudiu la comemorarea Preasfințitului Florentin:

„Anul care a trecut ne-a adus, poate mai mult ca oricând, cu picioarele pe pământ. Deja în imagini și în evenimentele pe care le-am văzut împreună acum câteva minute, din toate aceste imagini vedem câți oameni lipsesc din mijlocul nostru. Era vorba de beatificarea de pe Câmpia Libertății: Preafericitul Părinte Lucian nu mai e cu noi fizic, Papa Francisc nu mai e cu noi, Preasfințitul Florentin nu mai e cu noi, și, cred că dacă trec pe la fiecare, la fel, rudenii, prieteni, cunoscuți… Deși pare că a fost un an trist din acest punct de vedere, cum ziceam, parcă ne-a adus mai mult ca oricând cu picioarele pe pământ, fiindcă nouă ni se pare că stăm. Dar noi nu stăm nici acum, ci noi mergem înainte. Și mergem și împlinim planul pe care Dumnezeu îl are cu noi, împlinim misiunea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, și nu stăm niciodată.”

„Cred că ar trebui să folosim memoria Preafericitului Părinte Lucian, a Sfântului Părinte, a Preasfințitului Florentin și toate aniversările pe care le avem, pentru a ne aduce aminte de esențial: că noi nu suntem făcuți pentru lumea aceasta. În special, persoanele consacrate, preoții, au ales viața pe care au ales-o, tocmai fiindcă trăiesc deja, chiar dacă nu încă, în Împărăția Cerurilor. Și misiunea lor este să invite toți credincioșii să își aducă aminte în continuu de aceste lucruri.”

„În vechime era o predicare, care se rezuma de multe ori la aceasta: «Adu-ți aminte că o să mori»; «Memento mori»; «Ricordati che devi morire». Atât. Nu să ne speriem, nu să ne întristăm, nu să trăim terorizați, ca și cum, dacă ieșim de aici, oare ce ni se întâmplă? Domnul știe ce ni se întâmplă, fiindcă suntem în mâinile Lui. Dar, exact așa cum au plecat cei dragi dintre noi – Preasfințitul Florentin, în mod cu totul special, la o vârstă atât de fragedă ca episcopat -, poate la Papa Francisc, sau la Preafericitul Părinte Lucian a fost un pic mai ușor, că a existat o pregătire. Dar, exact așa cum a plecat Preasfințitul Florentin, așa vom pleca și noi. Nu știm când, nu știm dacă la aceeași vârstă, dacă vom pleca în seara aceasta sau mâine sau peste 10 ani sau peste 20 de ani, dar nu acest lucru e important. Important e să ne trăim viața așa cum și-au trăit-o ei. (…)”

„Uitați-vă cât de senin vorbea Preasfințitul Florentin despre momentul morții, făcând legătura cu Fericitul Cardinal Iuliu Hossu și cu toți ceilalți. Totul e o pregătire pentru acel pasaj esențial, cum spunea cineva, singurul moment vital al vieții noastre: Moartea – paradoxal, pare că e o lipsă a vieții, dar de fapt e cel mai plin de viață moment. Fiindcă atunci viața noastră începe cu adevărat, pulsează cu adevărat. Până atunci o trăim aici, în spațiul nostru, în lumea aceasta, în care o trăim așa cum o trăim cu toții, cu multe bucurii și momente de fericire, dar și cu multă întristare, cu suferință, cu încercări. Fiecare încercăm acolo unde suntem să clarificăm câte ceva din Împărăția Cerurilor, dar facem bucata pentru care Dumnezeu ne-a pus aici.”

„Toți împreună încercăm să facem mai mult. Încerc și eu să mă gândesc tot timpul la viața veșnică, apropo de cei care au plecat din familia mea. Aceasta faceți și voi. Dar împreună încercăm unii altora să ne aducem aminte că e așa, că nu moartea are ultimul cuvânt și nu întristarea. Deși, după un film ca și cel pe care l-am văzut, parcă ne cuprindem întristarea, că ne aducem aminte fiecare în parte, de cei pe care i-am văzut în imagini, de momentele trăite, dar nu acela e momentul de adevăr. Momentul de adevăr este acesta: că persoana pe care aparent am pierdut-o, o regăsim în fiecare clipă în viața noastră.”

„(…) Și să ne aducem la fel de bine aminte că ne pregătim – suntem pe acea bandă rulantă care ne duce, chiar și acum când ni se pare că stăm, nu înspre un sfârșit, înspre un moment tragic, înspre un moment de suferință, ci înspre împlinirea vocației pentru care am fost creați și aduși pe acest pământ. Și, dincolo, vom recompune acel mozaic minunat și ne vom reîntâlni cu toții, din mila Domnului – ne rugăm și pentru Preasfințitul Florentin, ne rugăm și pentru Papa Francisc, ne rugăm și pentru Preafericitul Părinte Lucian și pentru toți cei dragi din viața noastră. Ne rugăm pentru ei și ne rugăm pentru noi, ca și noi din mila Domnului să ajungem acolo unde ne rugăm să ajungă și ei, în adevărata viață. Lăudat să fie Isus Cristos!”