Întâlnirea anuală a Oficiului pentru Migranţi din cadrul CER

Publicat pe: 16 mai 2026|Secțiunea: Ştiri|

Conform obiectivelor asumate în 2025, Oficiul pentru Migranţi din Cadrul Conferinţei Episcopilor din România s-a reunit la Cluj în perioada 12-13 mai 2026. La această întâlnire anuală au participat membrii aleşi ai oficiului, care sunt şi reprezentanţii oficiilor pentru pastoraţia migranţilor din toate eparhiile şi diecezele catolice din ţară. La întâlnire a fost invitat pr. Luis Okulik, secretar al Comisiei pentru Îngrijire Pastorală Socială a Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), care a vorbit despre perspectiva europeană asupra migraţiei şi implicarea Bisericii Catolice în acest domeniu.

Prima zi a întâlnirii, 12 mai, a fost dedicată evidenţierii celor patru direcţii fundamentale de acţiune ale Bisericii, cauzelor migraţiei şi modului în care Biserica i-a însoţit pe oamenii afectaţi de fenomenul mobilităţii. Lucrările au fost deschise cu salutul călduros al PS Petru Sescu – preşedintele Oficiului pentru Migranţi – CER, care nu a putut fi de faţă pentru că a participat la întâlnirea Conferinţei Episcopilor din România, ce a avut loc la Alba Iulia în aceeaşi perioadă.

Pr. Luis Okulik a prezentat cele patru verbe – a primia protejaa promova şi a integra – pornind de la un mesaj video al Papei Francisc. El a subliniat că aceste patru verbe reprezintă şi cele patru direcţii fundamentale de acţiune ale Bisericii. Vorbind despre fenomenul migraţiei şi istoria acestui fenomen, a arătat că migraţia nu este un fenomen nou, el a existat din toate timpurile şi Biserica i-a însoţit pe migranţi, existând chiar capelanii care migrau împreună cu comunităţile de credincioşi. Tot în această zi a vorbit şi despre cauzele contemporane ale migraţiei – conflicte armate, sărăcie, schimbări climatice şi traficul de persoane – care generează fluxuri migratorii din ce în ce mai diverse din punct de vedere cultural şi religios.

Un punct important al prezentării a fost dedicat luptei împotriva traficului de persoane, descris de Papa Francisc drept „rană în trupul umanităţii” şi „crimă împotriva umanităţii”. Pr. Luis Okulik a prezentat pe larg iniţiativa Grupului „Santa Marta”, un acord internaţional prezent astăzi în peste 40 de ţări, care prevede protocoale de colaborare între ministerele de interne şi conferinţele episcopale pentru identificarea şi protejarea victimelor traficului de persoane. Au fost împărtăşite mărturii concrete ale unor persoane recuperate din situaţii de exploatare – de la prostituţie forţată, la servitute domestică şi abuz sexual – mărturii care au fost prezentate chiar în faţa Papei Francisc la Vatican. Invitatul întâlnirii a subliniat că orice activitate cu migranţii trebuie să respecte legile statului şi că doar prin garantarea legalităţii devine posibilă promovarea dezvoltării umane integrale a fiecărei persoane.

Ziua s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii în capela mănăstirii Manresa, celebrată în rit latin.

A doua zi a întâlnirii, 13 mai, a fost dedicată analizei realităţilor locale şi a obiectivelor stabilite la nivelul Oficiului pentru Migranţi. Această zi a început cu celebrarea Sfintei Liturghii în rit bizantin, în aceeaşi capelă a mănăstirii Manresa. După Sfânta Liturghie participanţii i-au mulţumit pr. Luis Okulik şi i-au urat mult succes în munca pe care o desfăşoară în cadrul CCEE.

În deschiderea lucrărilor din această zi a fost invitată doamna Pamela Popa, coordonator al Centrului Regional Cluj al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), care a prezentat Mecanismul Naţional de Identificare şi Referire a Victimelor Traficului de Persoane, aprobat prin HG nr. 88/2023. Prezentarea a abordat definirea legală a traficului de persoane conform Codului Penal, formele de exploatare întâlnite în România – exploatare sexuală (inclusiv a minorilor, în mediul online), exploatare prin muncă, prin cerşetorie, prin obligare la comiterea de infracţiuni şi trafic de organe – precum şi principalele metode de recrutare utilizate de traficanţi. Datele prezentate arată că din totalul victimelor identificate la nivel naţional, majoritatea au fost recrutate de persoane cunoscute: parteneri de viaţă, rude sau prieteni. Doamna Pamela Popa a explicat indicatorii care pot semnala o posibilă situaţie de trafic – de la lipsa documentelor de identitate şi lipsa libertăţii de mişcare, până la comportamentul victimei în prezenţa însoţitorului – şi a încurajat sesizarea anonimă la numărul de telefon gratuit 0800/800678, gestionat de ANITP. A fost subliniată importanţa rolului comunităţilor de credincioşi în prevenirea şi semnalarea acestui fenomen, inclusiv prin colaborarea cu reţelele de organizaţii specializate prezente la nivel judeţean.

Tot în această zi participanţii au evaluat obiectivele stabilite la nivelul oficiului şi, împărţindu-se în trei grupuri tematice, au stabilit paşi concreţi pentru perioada următoare. Paşii concreţi constau în: elaborarea unui ghid de bune practici pentru lucrul cu migranţii şi persoanele vulnerabile, centralizarea organizaţiilor resursă la nivel naţional şi local – Caritas, JRS, Serviciul de Ajutor Maltez, ANITP, reţeaua Protect şi altele – integrarea cunoştinţelor despre prevenirea traficului de persoane în activitatea pastorală curentă, pregătirea Zilei Mondiale a Migrantului şi Refugiatului şi creşterea vizibilităţii Oficiului în cadrul diecezelor şi eparhiilor.

La finalul întâlnirii participanţii au făcut o fotografie de grup, mulţumind tuturor pentru implicare şi pentru întâlnirea rodnică. O mulţumire specială se îndreaptă şi spre Codruţa Fernea, preşedinte ACRO, dar şi facilitator al întâlnirii, care ne-a ajutat să ne focusăm atenţia pe munca de coordonare şi susţinere a activităţilor pastorale dedicate migranţilor, refugiaţilor şi persoanelor vulnerabile la nivel naţional.

Pr. Florin-Petru Sescu,
moderator al Oficiului pentru Migranţi – CER