Parohia Poșaga de Jos

Prezentare Hartă Istoric Album foto Materiale etichetate

POȘAGA DE JOS (Jud. Turda).

Plasa, judecătoria în Baia de Arieș, percepția în Câmpeni, poștă, telefon, telegraf în Sălciua de Jos, gara C.F.R. în Lunca Arieșului la 3 km, gara autobus în localitate. Se află la 90 km de sediul episcopal și la 28 km de sediul protopopesc.

Parohie veche, trecută la Sfânta Unire în 1700. La 1733 avea 170 de familii, biserică și trei preoți uniți: Ioan, Luca și Simion, iar Păcuț, neunit. Biserică edificată în 1940, în stare bună. Poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Matricole din 1829. Vizitații canonice în 15 IX 1924 și 6 IX 1932.

Casă parohială din lemn, cu 3 camere, edificată în 1912, în stare mijlocie, aflată la 600 m de biserică. Edificii economice 2 în stare bună. Casă cantorală în stare bună.

Preot: Simion Roșa, paroh. Prim-curator: Nicolae Doboș. Cantor: Vasile Stezariu, fără diplomă. Crâsnic și clopotar: Simion Pop I. Mihaiu.

Suflete 317. Ortodocși 493 (biserică cu preot Alexandru Rusdea). Elevi 108, greco-catolici 48.

Sesiunea: Bisericească veche – arător-fânaț 2 j 217 st, pădure 11 j 363 st. Parohială veche – arător 1332 st, fânaț 2 j 624 st. Alte bunuri: edificiul Școlii Primare confesionale, edificată în 1909, este comun cu confesiunea ortodoxă.