Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu adresat Miresei sale, Biserica: „Când deschidem Biblia, nu avem în față o carte ci pe Mirele care ne vorbește” (Sf. Ieronim). De aici înțelegem [...]
"Un creștin nu poate fi trist niciodată!" (papa Francisc). Sub acest generic, se vor desfășura taberele Ecumenica de anul acesta. Chiar dacă mai e ceva până la vacanță, un creștin [...]
Ştire
Prin Decretul dat în 5 octombrie 2012, Sfântul Părinte acordă indulgenţă plenară cu ocazia Anului Credinţei. Indulgenţele pot fi obţinute de la deschiderea din 11 octombrie 2012, până în 24 [...]
Ştire
Preasfinţia Sa Florentin, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii prezenţi la Catedrala "Schimbarea la Faţă" în perioada 23-25 aprilie a.c., au parcurs un drum spiritual de trei zile oferite lui Dumnezeu [...]
Pentru a veni în sprijinul credincioşilor, Episcopia de Cluj-Gherla oferă în această pagină orarul celebrărilor cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului în oraşul Cluj-Napoca (mai exact Protopopiatul Cluj I). Puteţi mări [...]
Episcopia Română Unită, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, în colaborare cu Asociaţia Uniunea Creştină din România (UCR), în Anul Credinţei cu subtitlu, "Familia leagăn al credinţei", organizează miercuri, 1 mai a.c., începând [...]
Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, invită instituţiile de presă care doresc să difuzeze mesajul Bisericii Greco-Catolice cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului, la conferinţa de presă programată luni, [...]

